Appeal rejected: constitutionality referral inadmissible for lack of connection; clerical error in venue order not grounds for cassation.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appellant's appeal against the provision in the Court of Appeal's judgment that rejected, as inadmissible, the request to refer the unconstitutionality exception of Art. 144(2) C. proc. civ. to the Constitutional Court, thereby confirming that rejection; the appellant had also raised a public-order exception seeking annulment of an unrelated judgment declaring his claim perempted, which the Court refused for lack of connection to the pending appeal. The underlying dispute arose in an annulment challenge (art. 503(2) C. proc. civ.) against the definitive, unreasoned order denying a change of venue request (strămutare). The Court held that the constitutionality exception failed the admissibility condition of "connection with the case" under art. 29(1) of Law No. 47/1992 because the challenged provision governing the unreasoned and final nature of the venue order had no bearing on deciding the annulment challenge; a mere clerical error in the operative part referring to alin. (1) instead of alin. (2) did not warrant cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 144 alin. (2) C. proc. civ, art. 144 alin. (1) C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 144 alin. (2) C. civ; Appeal rejected: constitutionality referral inadmissible for lack of connection; clerical error in venue order not grounds for cassation: Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul a supus controlului de contencios constituţional excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei:
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 13.12.2021, Curtea de Apel Ploieşti a respins cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Dâmboviţa, formulată de petentul A..
Împotriva acestei încheieri petentul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., solicitând anularea încheierii definitive din data de 13 decembrie 2021 şi, în urma rejudecării cererii de strămutare a dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Dâmboviţa, să se dispună strămutarea cauzei la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti.
Ulterior, contestatorul a depus la dosar cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a art. 144 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibilă.
S-a respins contestaţia în anularea încheierii din Camera de consiliu pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti la data de 13 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2021, formulată de contestatorul A..
2. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (1) C. proc. civ. din cadrul sentinţei nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs contestatorul A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Ulterior, recurentul a depus înscrisuri prin care a invocat o excepţie de ordine publică, solicitând declararea nulităţii sentinţei nr. 3110 din 25 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2020, raportat la faptul că această sentinţă nu a fost redactată în termen de 5 zile de la pronunţare, iar la termenul de judecată din 2 noiembrie 2022 instanţa a rămas în pronunţare atât asupra acestei chestiuni, cât şi pe recursul declarat în cauză.
3. Considerentele Înaltei Curţi:
Analizând excepţia de ordine publică invocată de către recurent, prin care se solicită constatarea nulităţii absolute a sentinţei civile nr. 3110 din 25.11.2021, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, întrucât aceasta nu ar fi fost redactată în 5 zile de la pronunţare, Înalta Curte constată că prin această hotărâre s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., astfel că nu există legătură cu recursul pendinte ce vizează soluţia de respingere a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, excepţia de ordine publică nu poate fi primită, neputând fi invocată în actualul cadru procesual.
Analizând recursul, în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul a supus controlului de contencios constituţional excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.
Curtea de apel a reţinut, raportat la obiectul cauzei, în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 144 alin. (2) C. proc. civ., ţinând cont de cadrul procesual stabilit, că deşi contestatorul a invocat neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale ce prevede nemotivarea încheierii pronunţate în soluţionarea unei cereri de strămutare, această dispoziţie legală nu are legătură cu soluţionarea contestaţiei în anulare pendinte, căci această normă nu are aplicabilitate în analiza existenţei cazului de contestaţie invocat în speţă.
A conchis că, raportat la argumentele prezentate şi la obiectul cauzei, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi a respins cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (1) C. proc. civ., ca inadmisibilă. Se constată, în acest sens, că deşi în considerente instanţa prezintă argumente cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (2) C. proc. civ., invocată, în dispozitivul sentinţei este trecut, din eroare, alin. (1) al acestui text de lege, însă acesta nu este un argument care să atragă casarea hotărârii pronunţate, cum susţine recurentul.
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi, sau din oficiu, de către instanţă ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte primele două condiţii, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. proc. civ., iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (2) C. civ. nu îndeplineşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei întrucât obiectul cauzei aflate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că hotărârea dată este rezultatul unei erori materiale.
Cum, în cauză, nu este îndeplinită condiţia privitoare la legătura cu soluţionarea cauzei la care face referire art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Înalta Curte urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (1) C. proc. civ. din cadrul sentinţei nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei privind respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (1) C. proc. civ. din cadrul sentinţei nr. 2 din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.