Interpretation of electronic submission deadlines for appellate filings in pending civil proceedings: temporal applicability of pre-2018 vs. post-2018 Code of Civil Procedure procedural rules and mandatory binding effects of Supreme Court unification decisions.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. denumită în continuare "A.", în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. (denumită în continuare B.) şi pentru opozabilitate: Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu sediul în Bucureşti, a solicitat ca, prin hotărârea pronunţată, să se dispună:

1. decăderea pârâtei din drepturile conferite de înregistrarea mărcilor, denumite generic mărcile C., înregistrate sub numerele: x, ataşate în anexa 1, pentru motivul că nu au făcut obiectul utilizării neîntrerupte pentru o perioadă de peste 5 ani de la data înregistrării, pentru produsele şi serviciile pentru care au fost înregistrate, respectiv a mărcilor:

2. anularea mărcilor denumite generic mărcile C., înregistrate sub numerele x, ataşate în anexa 2, pentru motivul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 lit. a), b), c), d) din Legea nr. 84/1998 repepublicată, întrucât nu sunt capabile să îndeplinească funcţia unei mărci, fiind lipsite de caracter distinctiv, reprezentând semne care au devenit comune în limbajul curent, respectiv semne care desemnează o caracteristică a produselor protejate.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 662 din 09 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, acţiunea în decădere şi acţiunea în anulare formulate de reclamanta A..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1721 din 25 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia tardivităţii; a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 662/09.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv formulat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1721 din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 10 februarie 2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulile de procedură reglementate de art. 24-27 C. proc. civ. raportat la art. 521 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. ale căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precizând că, deşi, procesele în curs de judecată sunt guvernate de legea în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, deciziile pronunţate în recurs în interesul legii sau de dezlegare a unor chestiuni de drept ori cele ale Curţii Constituţionale, în condiţiile legii, devin obligatorii indiferent de legea sub care a început procesul, urmând a se considera că trimiterile la Decizia nr. 34/2017 şi constatările efectuate în baza acesteia, trebuiau să vizeze în drept prevederile Deciziei nr. 45/2020.

Potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Decizia nr. 45/2020 este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 octombrie 2020, inclusiv apelului depus la data de 01 aprilie 2021.

Nelegalitatea deciziei atacate a fost invocată şi prin prisma încălcării şi aplicării greşită a normelor de drept material reglementate de art. 521 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., în sensul în care instanţa a considerat incidentă în cauză dezlegarea cu caracter obligatoriu cuprinsă în Decizia nr. 34/2017, deşi această decizie era abrogată de drept, la data pronunţării hotărârii recurate, prin Decizia nr. 45/2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 961 din 20 octombrie 2020.

Din acest punct de vedere, a susţinut că hotărârea prealabilă îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării, potrivit dispoziţiilor art. 518 şi art. 521 alin. (4) C. proc. civ., sens în care nu se mai justifică aplicarea dezlegării date de instanţa supremă.

Or, apelul a fost declarat la data de 01 aprilie 2021, dată la care Decizia nr. 34/2017 era abrogată de drept prin Decizia nr. 45/2020, iar alin. (3) al art. 521 C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în sensul că referitor la obligativitatea dezlegării date de instanţa supremă, a fost suprimată sintagma "pentru celelalte instanţe" ceea ce evocă caracterul obligatoriu erga omnes al acestor dezlegări, inclusiv pentru justiţiabilii care doresc să se prevaleze de dispoziţiile legale interpretate, indiferent de data începerii procesului, în faţa tuturor instanţelor de judecată care sunt chemate, în exercitarea atribuţiilor, să aplice normele legale respective, astfel cum au fost interpretate de instanţa supremă.

A apreciat că dezlegarea dată de instanţa supremă, atât prin decizia în interesul legii, cât şi prin hotărârea prealabilă, se aplică tuturor litigiilor în curs, nu numai celor care au fost deduse judecăţii după publicarea deciziilor în Monitorul Oficial, interpretarea dată de instanţe textului de lege neputând fi contrară celei promulgate de instanţa supremă.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 16 martie 2022, în termen legal, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, pe cale de excepţie, constatatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică, şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a arătat că motivele de casare invocate sunt simple reluări ale criticilor formulate prin concluziile scrise, care au fost deja cenzurate de către instanţa de apel şi nu vizează considerentele hotărârii atacate, iar o nouă verificare a acestora este incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului.

Pe fondul recursului, cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a aplicat întocmai regulile de procedură prevăzute de art. 24-27 C. proc. civ., în sensul în care legea aplicabilă prezentului litigiu este C. proc. civ. în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, cu relevanţă pentru soluţionare recursului fiind prevederile art. 182 alin. (2) şi art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., dispoziţii legale cărora li s-a dat o interpretate cu efecte obligatorii de către instanţa supremă prin Decizia nr. 34/2017, iar Decizia nr. 45/2020, aplicabilă litigiului, în opinia recurentei-reclamante, tranşează aspecte privind aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 183 C. proc. civ. în forma modificată în anul 2018, antamând şi întinderea efectelor obligatorii raportat la normele interpretate şi aplicarea lor în timp.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a învederat confuzia recurentei-reclamante între noţiunea de "reguli de procedură" şi cea de "norme de drept material", în sensul în care aceasta a apreciat în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. că au fost încălcate regulile de procedură reglementate de art. 521 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. a căror nerespectate atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate, însă aceleaşi dispoziţii au fost avute în vedere ca norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanţa de apel, însă acestea din urmă reglementează în mod nemijlocit raportul juridic în substanţa sa, pe când regulile de procedură reglementează modul de desfăşurare a procesului civil şi intervin când raportul juridic a ajuns deja în faza litigioasă, aşa încât cele două motive de recurs nu pot fi invocate simultan cu referire la aceeaşi normă, nuanţând aspectele ce ţin de aplicarea Deciziei nr. 34/2017 prezentului litigiu.

În ceea ce priveşte modificarea survenită asupra alin. (3) al art. 521 C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, la care a făcut referire recurenta-reclamantă, a arătat că efectele obligatorii ale dezlegărilor pronunţate de instanţa supremă se extind inclusiv asupra subiectelor de drept din litigiile judecate de instanţe, iar instanţa de apel a emis o hotărâre legală şi temeinică, în acord cu dezlegările oferite de instanţa supremă, concluzionând că termenul de apel s-a împlinit la data de 01 aprilie 2021, ora 16:00, când a încetat activitatea la instanţă, anterior transmiterii cererii de apel - ora 20:19.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 26 aprilie 2022 şi, respectiv, la data de 28 aprilie 2022, iar prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2022, reţinând cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă B. S.R.L., că această excepţie este incidentă numai în situaţia în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, aspect care nu se verifică în cauză, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1721A din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, la data de 01 noiembrie 2022, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Cu titlu preliminar, cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, indicat între motivele de casare de care recurenta s-a prevalat, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, se dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile ori se dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, în toate aceste ipoteze fiind vorba despre norme de drept material, iar nu despre norme de drept procesual.

Or, în cadrul criticilor formulate de recurentă, se invocă exclusiv neregularităţi de ordin procedural sau aplicarea greşită a unor norme de procedură, astfel cum ele au fost interpretate prin deciziile obligatorii pronunţate de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare.

Drept urmare, prezentul recurs va fi analizat exclusiv pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că, în concret, recurenta-reclamantă nu a formulat critici apte a se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit celor precizate.

Se reţine că recurenta-reclamantă a dedus judecăţii aspecte prin care tinde a susţine o încălcare a prevederilor art. 521 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. din perspectiva aplicării dezlegărilor obligatorii date prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar nu a celor statuate prin Decizia nr. 45/2020, pronunţată, de asemenea, în mecanismul hotărârilor prealabile.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea atacată sub aspectul încălcării regulilor de procedură reglementate de art. 24-27 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 521 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., cu privire la excepţia tardivităţii depunerii apelului prin poşta electronică, invocată din oficiu, în sensul în care interpretarea dată de instanţa de apel textului de lege nu poate fi contrară celei date de instanţa supremă prin intermediul unei dezlegări obligatorii.

În această privinţă, a arătat că procesele în curs de judecată sunt guvernate de legea în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, însă deciziile pronunţate în recurs în interesul legii ori pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau cele pronunţate de Curtea Constituţională, potrivit legii, devin obligatorii indiferent de legea sub care a început procesul, aşa încât trimiterile instanţei de apel la Decizia nr. 34/2017 şi constătările efectuate în baza acesteia, în opinia recurentei, trebuiau să vizeze cele statuate prin Deciziei nr. 45/2020, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial nr. 961 din 20 octombrie 2020, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., şi, deci, aplicabilă inclusiv apelului depus de către reclamantă la data de 01 aprilie 2021.

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt nefondate.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reţine că data comunicării hotărârii apelate, respectiv a sentinţei civile nr. 662 din 09 iulie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, este 01 martie 2021, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila x din vol. VII al dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În ceea ce priveşte data declarării şi motivării apelului, se constată că cererea de apel a fost transmisă prin poştă electronică primei instanţe, la data de 01 aprilie 2021, ora 20:19, fiind înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 02 aprilie 2021, conform ştampilei de înregistrare aplicate pe adresa de înaintare a cererii de apel aflate la dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Raportat la data comunicării sentinţei apelate, 01 martie 2021, termenul pentru declararea apelului, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 01 aprilie 2021, într-o zi lucrătoare (joi).

Aşadar, cererea de apel a fost înaintată prin poştă electronică, în ultima zi a termenului de declarare a căii de atac, însă după ora la care activitatea încetează la instanţă, respectiv la data de 01 aprilie 2021, ora 20:19, după cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

Potrivit art. 182 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 2400 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul, iar, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal.

Programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic şi începe, de regulă, la ora 800 şi se încheie la ora 1600, conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Prin urmare, cum nu s-a susţinut şi nici nu a existat vreo dovadă în sensul că programul de lucru în cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă nu s-ar desfăşura în intervalul orar ce constituie regula instituită de dispoziţiile regulamentare anterior evocate, depunerea la această instanţă a apelului, prin poştă electronică, în ultima zi a termenului, după ora 16:00, este socotită a fi fost realizată cu nerespectarea termenului legal, având în vedere că cererea de apel a fost înregistrată în evidenţa instanţei a doua zi, respectiv pe data de 02 aprilie 2021, când a primit dată certă.

În sens celor anterior arătate, s-a statuat prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, dată de la care este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin această decizie, s-a dat o interpretare unitară prevederilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ. (în forma anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 310/2018), solicitându-se, prin sesizarea adresată instanţei supreme, să stabilească dacă acţiunea introdusă prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotită a fi făcută în termen.

Prin această decizie s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen."

În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, prin decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2017, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., reţinând la paragrafele 27 şi 28 că, trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu limitează dreptul părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia, subînţeleasă, de a o face în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

Curtea Constituţională a avut în vedere dispoziţiile art. 182-183 C. proc. civ. în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018, care se aplică în prezenta cauză, astfel că, şi potrivit deciziei menţionate, în acord cu considerentele arătate, calea de atac, în măsura în care a fost depusă prin poştă electronică în ultima zi a termenului, era necesar a fi depusă până la închiderea programului de lucru al instanţei, pentru a fi considerată efectuată în termen.

Ulterior, prin Decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din data de 20 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi art. 183 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, este socotit a fi depus în termen".

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că art. 24 şi art. 25 C. proc. civ. prevăd că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare; în schimb, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche, rămân supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data iniţierii lor.

Or, prezentul litigiu a început prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 11 iunie 2018, aşadar, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 - 21 decembrie 2018; drept urmare, normele de drept procesual aplicabile sunt cele în vigoare la data iniţierii procesului, potrivit prevederilor art. 24 C. proc. civ., fiind incidente pe tot parcursul judecăţii dispoziţiile C. proc. civ. (deci, şi cele de la art. 182 şi 183), în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

În mod corespunzător, în cazul proceselor iniţiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 sunt aplicabile cele statuate în cuprinsul Deciziei nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin care s-a dat o dezlegare cu privire la interpretarea art. 182 şi 183 din C. proc. civ., în foma anterioară Legii nr. 310/2018), iar în cadrul proceselor pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 sunt aplicabile dezlegările date prin Decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a dat o interpretare normelor procedurale de la art. 182 şi 183 din C. proc. civ., însă, în configuraţia normelor rezultată după modificarea acestora prin Legea nr. 310/2018.

Odată stabilite aceste premise de analiză ce privesc fixarea legii aplicabile în timp (inclusiv a dezlegărilor obligatorii date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare), Înalta Curte constată că, în speţa de faţă, din perspectiva excepţiei tardivităţii, invocată de instanţa de apel din oficiu, în mod corect curtea de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 182 şi art. 183 C. proc. civ. în forma anterioară Legii nr. 310/2018 şi, consecutiv, Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În aceste condiţii, transmiterea apelului prin intermediul poştei electronice în ultima zi a termenului (01 aprilie 2021, ora 20:19), după ora la care se încheiase activitatea la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, cerere care a primit dată certă la 02 aprilie 2021, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 199 C. proc. civ., a determinat concluzia că această cale de atac a fost declarată de către reclamantă cu depăşirea termenului reglementat de 468 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia a atras sancţiunea decăderii reclamantei A. din exercitarea dreptului la apel, sancţiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel constatând în mod corect incidenţa acesteia.

În susţinerea aceluiaşi motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea şi aplicarea normelor reglementate de art. 521 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. în ceea ce priveşte aprecierea instanţei de apel asupra incidenţei în cauză a dezlegării cu caracter obligatoriu cuprinsă în Decizia nr. 34/2017, deşi, la data pronunţării hotărârii recurate, aceasta era abrogată de drept, prin Decizia nr. 45/2020, potrivit art. 518 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a precizat că alin. (3) al art. 521 C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în sensul că referitor la obligativitatea dezlegării dată de instanţa supremă a fost suprimată sintagma "pentru celelalte instanţe" ceea ce evocă caracterul obligatoriu erga omnes a acestor dezlegări, inclusiv pentru justiţiabilii care se prevalează de dispoziţiile legale interpretate, indiferent de data începerii procesului, în faţa instanţelor de judecată care sunt chemate să le aplice.

Criticile, în forma expusă, sunt nefondate.

După cum rezultă în mod expres din dispozitivul Deciziei nr. 45/2020, precum şi din considerente, soluţia adoptată s-a raportat la textul art. 183 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

La paragraful 92 din considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, spre deosebire de reglementarea iniţială a art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., la momentul adoptării Legii nr. 310/2018, legiuitorul a renunţat la soluţia legislativă anterioară care, deşi stipula expres posibilitatea părţilor de a utiliza mijloacele electronice de comunicare pentru a transmite acte de procedură către instanţe [art. 148 alin. (2), art. 149 alin. (4), art. 199 alin. (1), art. 154 alin. (6), art. 241 alin. (3) şi art. 471 alin. (3) din C. proc. civ..], nu reglementa, în mod distinct, efectele depunerii actelor de procedură la instanţă în această modalitate.

Însă, la paragrafele 82 şi 83 din decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, întrucât normele interpretate prin această decizie sunt norme de procedură civilă, aplicarea în timp a acestora trebuie raportată la dispoziţiile art. 24-27 din C. proc. civ., cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanşării lor, iar hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În consecinţă, cad sub incidenţa efectelor obligatorii ale acestei Decizii (Decizia nr. 34/2017) doar litigiile declanşate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, inclusiv prezentul litigiu, iar pronunţarea Deciziei nr. 45/2020 nu are semnificaţia "abrogării" Deciziei nr. 34/201, cum eronat susţine recurenta, ci presupune aplicarea acesteia în cadrul litigiilor iniţiate după intrarea în vigoare a modificărilor adoptate prin Legea nr. 310/2018, într-o corectă aplicarea în timp a legii procesuale (rationae temporis).

În dezacord cu argumentele recurentei-reclamante, Înalta Curte observă că modificarea survenită asupra alin. (3) al art. 521 C. proc. civ., prin dispoziţiile art. I pct. 64 din Legea nr. 310/2018 priveşte extinderea efectelor obligatorii erga omnes ale dezlegărilor pronunţate de instanţa supremă nu doar faţă de instanţe, ci şi faţă de subiectele de drept ce figurează în litigiile deduse judecăţii acestor instanţe, aspect care nu schimbă cu nimic faptul că obligativitatea acestor dezlegări vizează norma interpretată ori de câte ori acea normă (sau o anumită formă a ei, dacă aceasta a avut redactări normative succesive) este aplicabilă într-un litigiu.

Aşadar, instanţa de apel nu a conferit textelor de lege invocate o interpretare contrară celei pronunţate de instanţa supremă, ci, dimpotrivă, a redat întocmai considerentele statuate prin Decizia nr. 45/2020 în ceea ce priveşte obligativitatea efectelor Deciziei nr. 34/2017 pentru litigiile declanşate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018.

Drept urmare, criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite, iar necercetarea fondului cauzei în apel este urmarea firească a soluţionării cauzei prin admiterea excepţiei tardivităţii căii de atac, excepţie de procedură absolută şi peremptorie, care potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. face inutilă cercetarea în fond a cauzei.

Pentru considerentele expuse, reţinând că decizia atacată nu este afectată de niciun viciu de nelegalitate, în baza art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

În raport de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că partea care pierde procesul, este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, va obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.925 USD, în echivalent RON de la data plăţii, reprezentând servicii şi consultanţă, conform facturii nr. x din 05 aprilie 2022, eliberată de D., aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1721A din 25 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.925 USD, în echivalent RON de la data plăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 noiembrie 2022.