Allocation of litigation costs for expired patents: procedural fault versus mechanical loser-pays rule in actions dismissed for lack of interest

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Primul ciclu procesual:

I.1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 09 decembrie 2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2013, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâţii C. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând anularea în totalitate a brevetului de invenţie nr. x B "Remorcă pentru afişaj publicitar", pentru faptul că emiterea acestuia s-a făcut cu încălcare prevederilor exprese ale art. 7, 10 şi 12 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie (republicată), brevetul fiind emis pentru un produs nebrevetabil, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantele au depus, la data de 19 decembrie 2014, completarea motivelor din acţiune, solicitând anularea în totalitate a brevetului de invenţie nr. x B "Remorca pentru afişaj publicitar", rezultat al verificării dosarului O.S.I.M. de atribuire a brevetului de invenţie.

I.1.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 686 din 01 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, formulată de reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L.; a obligat reclamantele la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 23.713 RON; a obligat reclamantele să achite în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bucureşti suplimentul de onorariu de expertiză, în sumă de 1.500 RON, pentru expert D..

I.1.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 277A din 07 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis, în parte, cererea de majorare a onorariului de expertiză; a stabilit onorariu definitiv la 21.000 RON; a obligat apelantele să achite diferenţa de onorariu de 15.000 RON; a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A. S.A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 686 din 01 iunie 2015, pronunţate în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării brevetului de invenţie x "Remorcă pentru afişaj publicitar"; a obligat pârâtul la 3.000 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând taxa de timbru şi onorariu de expertiză; a obligat intimatul la 28.250 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru, onorariu de expertiză şi onorariu de avocat.

I.1.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia civilă nr. 695 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 277A din 07 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

I.2. Al doilea ciclu procesual:

I.2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1577A din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A. S.A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 686 din 01 iunie 2015, pronunţate în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca urmare a invocării, din oficiu, a motivului de ordine publică referitor la lipsa interesului; a schimbat, în parte, sentinţa apelată şi, în consecinţă: a admis excepţia lipsei de interes, a respins acţiunea ca devenită lipsită de interes; a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate; a obligat apelantele, în solidar, la plata către intimatul C. a sumei de 33.200 RON, cheltuieli judiciare în apel şi recurs; celelalte costuri au rămas în sarcina apelantelor.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1577A din 10 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 20 ianuarie 2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurentele-reclamante au precizat că recursul priveşte doar aspectele referitoare la modul în care instanţa de apel, după casare, a soluţionat problema cheltuielilor de judecată, susţinând, în prealabil, că admiterea apelului formulat de cele două societăţi a fost rezultatul faptului că brevetul contestat în cauză a expirat la data de 11 februarie 2019, iar soluţia brevetată poate fi liber exploatată de către terţi.

De asemenea, au arătat că la data de 10 martie 2020, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra recursului declarat de intimatul-pârât C., brevetul în discuţie era deja expirat de aproximativ un an, context în care partea adversă avea obligaţia de a respecta prevederile art. 12 C. proc. civ., de a comunica acel fapt instanţei de judecată, care ar fi constatat, din oficiu, lipsa de interes în continuarea acestui proces, evitându-se astfel prelungirea inutilă a acestui dosar.

În continuare, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele-reclamate au susţinut că cererea formulată de intimatul-pârât C. în etapa procesuală a apelului, după casare, referitoare la cheltuielile de judecată solicitate în primul ciclu procesual, în apel şi recurs, nu a îndeplinit cerinţele prevăzute de art. 148 C. proc. civ., adică nu a fost făcută în formă scrisă.

Au precizat că din formularea concluziilor scrise depuse de partea adversă, rezultă că acele cheltuieli nu priveau cel de-al doilea apel, pentru care nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, iar instanţa de apel, după casare, nu putea să dispună în legătură cu cheltuielile generate de judecata recursului, solicitarea acestora putând face obiectul unui dosar separat.

Redând din cuprinsul încheierii de şedinţă din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au arătat că solicitarea verbală a intimatului-pârât cu privire la obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de expert şi de avocat din dosarul iniţial de apel şi de recurs nu constituie o cerere concretă în condiţiile în care nu prezintă în mod distinct despre ce sume este vorba, natura acestora, fiind necesar a fi precizate într-un centralizator al cheltuielilor ce trebuia depus ulterior încheierii dezbaterilor, după cum partea potrivnică a arătat, aspect pe care instanţa de apel l-a ignorat.

Totodată, au arătat că cererea de obligarea la plata cheltuielilor de judecată în apelul iniţial şi în recurs nu a făcut obiectul unui apel incident sau al unei întâmpinări, cu atât mai mult cu cât, la data de 29 septembrie 2021, au transmis la instanţă adresa prin care au invocat faptul că brevetul este expirat, iar partea potrivnică a avut posibilitatea de a cunoaşte acest fapt.

În condiţiile în care în şedinţă publică partea potrivnică a pus în discuţie problema cheltuielilor de judecată din alte etape procesuale ale acestui dosar, instanţa de apel avea obligaţia legală de a le comunica cererea, de a acorda un nou termen de judecată, pentru a se putea dezbate în contradictoriu aspectele menţionate. Obligarea la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., indicat în decizia recurată, nu este legală, în condiţiile în care soluţia instanţei de apel a fost aceea de admitere a căii de atac a apelului reclamantelor.

În condiţile în care, după data de 11 februarie 2019, brevetul contestat în cauză a expirat, iar soluţia brevetată poate fi liber exploatată de către terţi, sunt neîntemeiate susţinerile intimatului-pârât, formulate prin concluziile scrise, cu privire la faptul că acesta a invocat constant excepţia lipsei de interes încă de la începutul acestui proces; partea adversă nu a arătat şi că motivele prin care justifica această excepţie au fost respinse de instanţele de judecată pentru că s-au referit la cu totul alte aspecte decât cel privind expirarea valabilităţii brevetului, reiterând obligaţia privind respectarea prevederilor art. 12 C. proc. civ. şi comunicarea acelui fapt instanţei de judecată, care ar fi constatat din oficiu lipsa de interes în continuarea acestui proces, evitându-se astfel prelungirea inutilă a acestui dosar.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 28 februarie 2022, prin poştă electronică, în termen legal, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate, ca fiind temeinică şi legală. A reliefat contextul în care, prin demersul judiciar iniţiat în anul 2013, s-a solicitat anularea brevetului de invenţie x al intimatului-pârât, deşi s-a dovedit pe fond, prin toate rapoartele de expertiză, efectuate în cauză, că acest brevet a îndeplinit ab initio toate condiţiile de brevetabilitate, iar în prezent durata sa de valabilitate pe teritoriul României a încetat la data de 11 februarie 2019.

Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., a apreciat că, în mod legal, instanţa de apel a încuviinţat cheltuielile de judecată, astfel cum au fost solicitate de către intimatul-pârât, deja existente la dosar, din apelul principal şi recurs, despre care părţile adverse aveau cunoştinţă, fiind depuse în şedinţă publică şi în condiţii de contradictorialitate, fără ca recurentele să se opună în vreun fel, iar în rejudecarea apelului, după casare, nu a solicitat cheltuieli de judecată, menţinându-şi poziţia procesuală exprimată prin întâmpinarea depusă la data de 09 noiembrie 2016, prin poştă, reiterată la termenul din 13 octombrie 2021, astfel că afirmaţiile recurentelor, precum că ar fi formulat o nouă cerere referitoare la cheltuielile de judecată şi că aceasta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 148 C. proc. civ., sunt nefondate.

Totodată, a precizat că recurentele-reclamante au interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care soluţia de admitere a apelului, în rejudecare, trebuie înţeleasă din perspectiva invocării, din oficiu, a motivului de ordine publică referitor la lipsa interesului, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei apelate sub aspectul admiterii excepţiei lipsei de interes a promovării apelului şi a însăşi acţiunii introductive, soluţie în raport de care au fost obligate către intimatul-pârât la plata sumei de 33.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, la data de 19 aprilie 2022, iar prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1577A din 10 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, la data de 01 noiembrie 2022, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentele-reclamante au invocat nelegalitatea deciziei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că cererea formulată verbal de către intimatul-pârât C., în şedinţa publică din 13 octombrie 2021, referitoare la cheltuielile de judecată din etape procesuale diferite (apel şi recurs), nu a îndeplinit cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 148 C. proc. civ. în ceea ce priveşte forma scrisă şi nu a prezentat în concret sumele şi natura lor pretinse cu acest titlu.

Înalta Curte apreciază că această critică este nefondată.

Este real că în privinţa cererilor având ca obiect obligarea părţii adverse la suportarea cheltuielilor de judecată poate fi luată în considerare aplicarea dispoziţiilor art. 148 C. proc. civ., însă, nimic nu se opune ca partea să formuleze oral în faţa instanţei de judecată solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitare care se consemnează în încheierea de şedinţă sau, după caz, în practicaua hotărârii.

Aşa cum s-a arătat, cererea de acordare a chetuielilor de judecată poate fi formulată şi în scris, fie prin însuşi actul de procedură ce învesteşte instanţa cu soluţionarea acţiunii (indiferent de forma procesuală de manifestare a acesteia), fie oricând pe parcursul judecăţii, printr-o cerere formulată în scris, corespunzător etapei procesuale pentru care se pretinde recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate.

În analiza acestei critici nu intră în discuţie solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, printr-o cerere de chemare în judecată distinctă, de sine stătătoare, în speţă, interesând ipostaza de cerere accesorie a solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată.

Alegerea căii procedurale pentru un atare scop este lăsată de legiuitor la aprecierea părţii, această opţiune făcând parte din dreptul său de a solicita în justiţie plata cheltuielilor de judecată, potrivit principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 C. proc. civ.. Adiacent, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei şi să învestească instanţa în mod expres cu cererea de acordare a acestor cheltuieli în cadrul cererii de apel sau de recurs, prin întâmpinare sau la dezbaterea pe fond a cauzei.

În raport cu aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte observă că, în speţă, la primul termen acordat la data de 13 octombrie 2021, în al doilea ciclu procesual, pentru rejudecarea apelului, în urma admiterii recursului declarat de pârâtul C., prin decizia nr. 695 din 10 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2013, această parte a solicitat, prin apărător, "obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii de expert şi avocat din dosarul iniţial de apel şi din recurs", pretenţie inserată în cuprinsul motivelor de recurs, la pct. II, cu indicarea dosarul curţii de apel, în ceea ce priveşte dovezile onorariilor cuvenite expertului şi avocatului, reiterată în răspunsul la întâmpinarea formulată de recurentele-reclamante, precum şi în punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului .

Totodată, se reţine că, în primul ciclu procesual, prin apărările formulate în cadrul întâmpinării depuse la apelul promovat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 686 din 01 iunie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, intimatul-pârât a solicitat respingerea celui de-al treilea motiv de apel ce viza cenzurarea onorariului de avocat în considerarea duratei procesului (2013-2016), volumului mare de documente şi timpul/orele de lucru raportat atât la durata procesului, cât şi a apărărilor efectuate în cauză, în raport de documentele depuse la dosar, precum şi obligarea, în solidar, a apelantelor-reclamante la cheltuielile de judecată generate de etapa procesuală a apelului; întâmpinarea a fost comunicată apelantelor-reclamante, la data de 17 noiembrie 2016 .

În ceea ce priveşte cheltuielile generate de judecata recursului, în primul ciclu procesual, acordarea acestora a fost solicitată la momentul dezbaterilor, în şedinţa publică din 25 februarie 2020, cu depunerea dovezilor acestora la dosar, iar explicitarea acestora s-a produs în cadrul concluziilor scrise depuse la data de 09 martie 2020, în raport de care, la solicitarea părţii, instanţa de recurs a amânat pronunţarea pentru data de 10 martie 2020 .

Aşadar, în faţa instanţei de apel, în al doilea ciclu procesual, apărătorul intimatului-pârât şi-a exprimat în mod expres solicitarea de obligare a recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, decurgând din judecata cauzei în primul ciclu procesual, ce au făcut obiectul unor cereri accesorii formulate în cadrul aceluiaşi litigiu cu cererile principale (apel şi recurs) de a căror soluţionare au depins, solicitarea sa formulată oral fiind consemnată în scris în cuprinsul încheierii de şedinţă din 13 octombrie 2021.

Mai mult, prin concluziile scrise depuse la data de 26 octombrie 2021, prin poştă electronică, intimatul-pârât a indicat în concret sumele pretins a fi achitate de către recurentele-reclamante cu titlu de cheltuieli de judecată, proprii fiecărei etape procesuale în care au fost efectuate, împrejurări ce nu converg către necesitatea formulării cererii reclamate, cu respectarea exigenţelor art. 148 alin. (4) C. proc. civ. şi, de aici, comunicarea acesteia şi amânarea judecăţii cauzei pentru a fi dezbătută în condiţii de contradictorialitate.

Câtă vreme la termenul din 13 octombrie 2021, în rejudecarea apelului, la care partea adversă a pus concluzii pe excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, invocată din oficiu de instanţă, aceasta a reiterat solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecată generate de judecata apelului şi recursului, recurentele-reclamante având cunoştinţă de actele dosarului şi posibilitatea reală de a formula apărări, după cum s-a relevat în cele ce preced, respectiva cerere nu configura elemente de noutate sub aspectul cuantumului cheltuielilor şi nici existenţa unei contradicţii între poziţia procesuală exprimată oral de apărătorul intimatului-pârât şi cea consemnată în întâmpinarea depusă la data de 09 noiembrie 2016 ori în recursul declarat la data 01 martie 2019.

Nelegalitatea deciziei recurate rezidă şi din faptul că, în rejudecare, instanţa de apel a acordat cheltuielile de judecată din recurs, deşi solicitarea acestora putea face obiectul unui dosar separat. În aceeaşi măsură, prezentarea problemei cheltuielilor de judecată din apelul iniţial şi în recurs nu a făcut obiectul unui apel incident sau al unei întâmpinări.

Critica este nefondată.

Obligarea la plata cheltuielilor de judecată este permisă în acele etape procesuale în care are loc o soluţionare a pricinii pe fondul ei sau chiar în baza unei excepţii procesuale, însă nu şi în etapele intermediare ale judecăţii în care, prin raportare la specificul soluţiei pronunţate, nu s-ar putea încă determina nici partea care a pierdut, nici partea care a câştigat procesul (precum este soluţia instanţei de recurs prin care se casează hotărârea recurată şi se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare).

Instanţa se pronunţă asupra cheltuielilor de judecată atunci când hotărârea sa este succeptibilă de a tranşa diferendul părţilor dedus judecăţii, întrucât doar în această situaţie se poate stabili cine a pierdut finalmente procesul şi se poate avea în vedere ansamblul cheltuielilor de judecată efectuate de părţi.

Prin excepţie, soluţia de admitere a recursului şi de trimitere a cauzei în rejudecare nu tranşează acest diferend, ci îl plasează altei instanţe spre soluţionare, astfel încât, în aceste situaţii, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra cheltuielilor de judecată realizate strict în calea de atac admisă cu consecinţa trimiterii cauzei la o altă instanţă.

Atâta vreme cât, ca o consecinţă a admiterii recursului declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 277A din 07 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, soluţia pronunţată, prin decizia nr. 695 din 10 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost aceea de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în considerarea reperelor menţionate, soluţionarea în recurs a cererii recurentului-pârât privitoare la cheltuielile de judecată nu se justifica, aceasta urmând a fi analizată cu ocazia rejudecării apelului.

Doar în ipoteza în care partea, care a câştigat procesul, nu a solicitat cheltuielile de judecată în cadrul acelui litigiu, poate solicita astfel de cheltuieli, ulterior, pe cale separată, în condiţiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1357 C. civ.

Recurentele-reclmante au mai invocat, prin calea de atac formulată, greşita aplicare de către instanţa de apel a prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea soluţiei de admitere a apelului şi a intervenirii lipsei de interes după data de 11 februarie 2019, când brevetul contestat în cauză a expirat, iar soluţia brevetată poate fi liber exploatată de către terţi, fapt ce nu a fost adus la cunoştinţa instanţei de către intimatul-pârât, deşi avea obligaţia de a respecta prevederile art. 12 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt fondate, reţinând că soluţia de respingere a acţiunii, ca lipsită de interes, a dobândit de la pronunţare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, cât timp nu a făcut obiectul aspectelor de nelegalitate deduse judecăţii recursului.

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 09 decembrie 2013, reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., anularea Brevetului de invenţie nr. x B "Remorcă pentru afişaj publicitar" în condiţiile în care acesta nu îndeplinea condiţia noutăţii şi nici aspectul cerinţa activităţii inventive; iniţial cererea de chemare în judecată a fost respinsă de către prima instanţă, prin sentinţa civilă nr. 686 din 01 iunie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Apelul declarat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost admis, prin decizia civilă nr. 277 A din 07 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sentinţa fiind schimbată în parte, în sensul admiterii acţiunii, cu consecinţa anulării brevetului de invenţie şi obligării apelantelor la achitarea unei diferenţe de onorariu de expert, precum şi a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de judecata cauzei în primă instanţă şi apel.

Prin decizia nr. 695 din 10 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârât împotriva hotărârii instanţei de apel, prin care acesta a susţinut, în esenţă, neanalizarea efectivă a celor două condiţii de brevetabilitate, respectiv noutatea şi activitatea inventivă, a căror neîndeplinire, în cazul brevetului de invenţie x "Remorcă pentru afişaj publicitar" a fost pretinsă prin cererea de chemare în judecată.

În al doilea ciclu procesual, instanţa de apel a admis apelul declarat de reclamante, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii ca lipsită de interes, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât în apel şi recurs şi menţinerea celorlalte costuri în sarcina apelantelor.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţi care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că acestea au fost plasate în sarcina reclamantelor drept consecinţă a soluţiei de respingere a acţiunii, ca lipsită de interes, în considerarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ. şi a faptului că nu mai pot obţine folosul practic urmărit printr-un atare demers judiciar - înlăturarea dreptului de exploatare exclusivă a soluţiei brevetate de către titularul brevetului.

Ceea ce contează, mai presus de orice îndoială, la determinarea părţii care trebuie să suporte cheltuielile de judecată este culpa procesuală care i se poate imputa acesteia în economia litigiului, însă aceasta nu înseamnă că partea care a câştigat procesul per ansamblu nu poate fi obligată niciodată la cheltuieli în sarcina părţii adverse, ci doar că, de principiu, ea este cea îndreptăţită la rambursarea propriilor cheltuieli. Cu toate acestea, atunci când cheltuielile au fost provocate de conduita sa culpabilă, nu poate fi exclusă posibilitatea ca părţii adverse să i se ramburseze acele cheltuieli care constituie urmarea directă a unei astfel de conduite ţinând cont de miza litigiului.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a textului de lege la situaţia dedusă judecăţii, în ansamblul cheltuielilor de judecată pretins a fi datorate de către recurentele-reclamante, prin faptul pierderii procesului, în condiţiile în care noţiunea de culpă nu a fost analizată particularizat în funcţie de poziţia părţilor şi de raportul juridic dintre acestea, exonerarea pârâtului de la plata acestora putând interveni în cadrul unei manifestări procesuale calificate, potrivit art. 454 C. proc. civ.

Se observă că pe parcursul procesului atitudinea pârâtului a fost constantă, de opunere la demersul judiciar iniţiat de reclamante, culminând cu iniţiativa promovării recursului în ciclul procesual anterior, când brevetul în discuţie nu se mai bucura de nicio protecţie, acesta putând fi liber exploatat de către terţi, întrucât expirase durata de valabilitate pe teritoriul României, cuprinsă între 11 februarie 1999-11 februarie 2019; prin urmare, orice demers al titularului brevetului, în speţă intimatul-pârât, în ceea ce priveşte prelungirea dreptului său exclusiv de exploatare a brevetului, nu putea avea ca rezultat prelungirea dreptului său de protecţie şi, implicit, nici a drepturilor conferite prin brevetul de invenţie, astfel cum reiese din adresa nr. x din 28 mai 2021, emisă de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci la dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), în urma demersurilor efectuate de recurentele-reclamante.

Faptul că acţiunea a fost respinsă ca devenită lipsită de interes nu prezintă relevanţă absolută din perspectiva cheltuielilor de judecată, întrucât legea procesuală nu impune explicit obligarea reclamantelor să plătească cheltuielile de judecată pârâtului şi în cazul în cererea este respinsă pentru un asemenea temei, fiind necesar a se aplica, şi în acest caz, criteriul culpei procesuale, desprins din prevederile art. 453 din C. proc. civ., criteriu care, în fiecare speţă, se poate obiectiva diferit.

Or, în condiţiile date, instanţa de apel era datoare să analizeze şi să valorifice culpa procesuală a intimatului-pârât ţinând cont că rezultatul final al procesului nu s-a produs urmare a comportamentului procesual al recurentelor-reclamante, ci a unei împrejurări independente de voinţa acestora, cunoscută de pârât, care, în lipsa unei atitudini explicite a acestuia a făcut posibilă prelungirea duratei procedurii judiciare, ceea ce a condus la generarea unor cheltuieli de judecată suplimentare inutile.

Câtă vreme obligarea recurentelor-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul stabilit de instanţa de apel, printr-o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., le-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamante şi va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanţa de apel să facă o corectă aplicare a criteriului legal al culpei procesuale în soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, faţă de circumstanţele particulare ale cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. S.A. şi B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1577A din 10 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01 noiembrie 2022.