Mandate characterization and execution expense reimbursement: professional mandate presumption rebuttal and pre-inclusion of costs in enforced sums

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2020 din 05.03.2020, reclamantul Sindicatul National al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în numele şi pentru cei 684 asistenţi maternali - membrii de sindicat, reprezentaţi de acesta (datele de stare civila ale acestora sunt ataşate în tabelul ataşat la acţiune prin avocat A. în calitate de mandant), a formulat cerere de chemare în judecata a pârâtului-mandatar B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului:

- să dea socoteală cu privire la îndeplinirea mandatului, respectiv să restituie suma de 798.282 RON (şapte sute nouăzeci şi opt mii două sute optzeci şi doi RON), pe care acesta a primit-o de la DGASPC Vaslui în puterea mandatului pe care l-a executat,

- să plătească dobânda legală pentru sumele nerestituite şi folosite de mandatar, de la data punerii în întârziere (19.11.2019) şi până la momentul plăţii efective a sumelor datorate conform prevederilor art. 2020 C. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 1128/17.11.2020, Tribunalul Vaslui a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui prin preşedintele C. în numele şi pentru cei 557 asistenţi maternali/membri de sindicat în contradictoriu cu pârâtul avocat B.. A obligat pârâtul B. către reclamantul Sindicatul Naţional al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în numele şi pentru cei 557 asistenţi maternali - membri de sindicat să restituie suma de 631.412 RON, primită de la D.G.A.S.P.C Vaslui în puterea mandatului pe care l-a executat, precum şi la plata dobânzii legale pentru suma nerestituită de la data punerii în întârziere, respectiv 19.11.2019 şi până la plata efectivă a sumei menţionate. A obligat pârâtul la plata sumei de 2000 RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 541 din data de 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinţei civile cu nr. 1128/2020 din 17.11.2021 pronunţate de Tribunalul Vaslui, secţia Civilă.

A admis apelul incident formulat de Sindicatul Naţional al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în numele şi pentru cei 557 asistenţi maternali/membri de sindicat, sentinţă pe care a schimbat-o în parte:

A obligat pârâtul B. la plata către reclamanţi a sumei de 10.000 de RON reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanţă (onorariu avocaţial redus).

A păstrat dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.

A obligat apelantul-intimat B. la plata către Sindicatul Naţional al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în numele şi pentru cei 557 asistenţi maternali/membri de sindicat, a sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocaţial redus).

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 541 din data de 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs recurentul – pârât B..

Consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi arată că, după cum s-a constatat în jurisprudenţa naţională, nelegalitatea la care se referă pct. 8 presupune alternativ, aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, interpretarea greşită a unui text de lege corespunzător situaţiei de fapt, violarea unor principii generale de drept, etc.

Or, în cauza de faţă s-a ajuns la situaţia în care instanţa de apel nu a analizat incidenţa dispoziţiilor art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ., chiar dacă dispoziţia legală a fost invocată de către recurent în ambele faze procesuale şi totodată aceste dispoziţii nu pot fi ignorate, din moment ce litigiul a fost demarat având drept cauză un contract de mandat cu titlu gratuit, dar acordat unui profesionist, care a exercitat activităţi specifice pentru îndeplinirea mandatului.

În continuare, instanţa de apel a ignorat argumentele pârâtului privind achitarea cheltuielilor de executare silită în numele şi pentru creditorii reprezentaţi în faza de executare silită, chiar dacă există dispoziţii legale imperative care stabilesc obligaţia creditorilor de a înainta cheltuieli de executare silită, respectiv art. 670 C. proc. civ.

Printr-un "artificiu argumentativ", Curtea de Apel a respins criticile pârâtului, rezumându-se doar la anumite aspecte faptice care nu sunt reale, fiind combătute prin înscrisuri (există ordinul de plată ce atestă plata făcută expertului contabil din contul pârâtului), dar a omis incidenţa dispoziţiilor art. 670 C. proc. civ., în virtutea cărora recurentul avea dreptul/obligaţia de a achita cuantumul cheltuielilor de executare silită din sumele încasate de la debitor.

Nelegalitatea recurată constă în neaplicarea dispoziţiilor art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ. privind caracterul oneros al contractului de mandat oferit unui profesionist, neaplicarea dispoziţiilor art. 670 alin. (5) C. proc. civ. privind obligaţia creditorilor de a achita cheltuielile de executare silită în cazul în care acestea nu pot fi recuperate de la debitor, ignorarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei care atestă plăţile făcute de către pârât în numele şi pentru creditorii reprezentaţi.

Soluţia instanţei de apel este rezultatul unor erori de legalitate, deoarece s-au ignorat dispoziţii legale incidente în cauză ce au caracter imperativ, ce au fost invocate de către pârât.

Recurentul prezintă un istoric faptic şi arată că instanţa de a apel a reţinut că "Apelantul face trimitere la procura notarială cu nr. x/5.01.2018, dar susţine că ar fi avut o înţelegere cu reprezentanţii sindicatului cu privire la costul pentru redactarea întâmpinării în fiecare contestaţie la executare, reprezentare, întocmire, arhivare şi comunicare, pentru fiecare din cele 684 contestaţii costul fiind de 170 RON.

Aşa cum se arată în cuprinsul mandatului, acesta a fost dat cu titlu gratuit, iar apelantul nu a făcut dovada raporturilor juridice contractuale în sensul celor precizate, nici a încasării sumelor respective în baza vreunui contract de asistenţă juridică astfel cum a pretins".

Într-adevăr, procura notarială nr. 97/05.01.2018 a fost încheiată cu titlu gratuit, dar numai pentru activităţile privind punerea în executare silită a titlului executoriu, activităţi clar determinate şi previzibile la momentul încheierii acesteia.

Suplimentar, procura notarială include şi alte clauze, neanalizate de către Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, chiar dacă au fost supuse atenţiei prin întâmpinarea iniţială şi cererea de apel, clauze ce prevăd faptul că "mandatarul nostru este în drept să mă reprezinte în orice alt proces ce ar putea fi declanşat de către reclamantul Sindicatul DGASPC, împotriva pârâtului DGASPC, în legătură cu executarea silită, sau în orice alt litigiu legat de executarea silită a hotărârii judecătoreşti anterior menţionată. Pentru aducerea la îndeplinire a acestui mandat, mandatarul este împuternicit să formuleze cereri, întâmpinări sau cereri reconvenţionale, să se înfăţişeze la toate termenele de judecată, să propună probe, să invoce excepţii de procedură, să pună concluzii şi să urmărească realizarea drepturilor noastre, putând ca pentru aceasta să exercite toate căile legale de atac, ordinare şi extraordinare" (paragraf 5 procură).

Activităţile prevăzute de paragraful 5 din procura notarială au fost mandatate în considerarea calităţii pârâtului de avocat, întrucât aceste activităţi pot fi efectuate numai de către reprezentantul convenţional avocat, deoarece persoanele fizice au incapacităţi legale de reprezentare judiciară (art. 83 alin. (1) C. proc. civ.).

Or, pentru activităţile de reprezentare/asistare/redactare, mandatul nu a fost cu titlu gratuit, deoarece atât dispoziţiile civile generale, cât şi normele speciale ce reglementează activitatea profesiei de avocat prevăd obligaţia de a încasa un onorariu.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 2010 C. civ., art. 31 din Legea nr. 51/1995 şi cele ale art. 127 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, rezultă faptul că pentru activităţile profesionale efectuate de către un profesionist-avocat în temeiul unui mandat, acesta are dreptul la un onorariu, chiar dacă mandatul este cu titlu gratuit.

În cazul procurii notariale nr. 97/05.01.2018, pentru activităţile privind executarea silită s-a prevăzut gratuitatea, dar pentru activităţile eventuale privind reprezentarea judiciară (neexistente la data încheierii mandatului), pârâtul a avut dreptul la un onorariu.

După demararea procedurii execuţionale, angajatorul DGASPC Vaslui a formulat contestaţii la executare pentru fiecare dosar execuţional deschis, astfel încât, la sfârşitul anului 2018 şi începutul anului 2019, pe rolul Judecătoriei Vaslui au fost înregistrate 684 de dosare având ca obiect contestaţie la executare împotriva actelor de executare silită efectuate de către BEJ D. în dosarele deschise împotriva DGASPC Vaslui.

Prin procura notarială nr. 97/05.01.2018, Sindicatul DGASPC l-a împuternicit în mod expres să reprezinte Sindicatul DGASPC "în orice proces în legătură cu executarea silită, sau în orice alt litigiu legat de executarea silită a hotărârii judecătoreşti anterior menţionată", precum şi "să formulez cereri, întâmpinări sau cereri reconvenţionale, să mă înfăţişez la toate termenele de judecată, să propun probe, să invoc excepţii de procedură, să depun concluzii şi să urmăresc realizarea drepturilor, având posibilitatea să exercit toate căile de atac, ordinare şi extraordinare".

În concordanţă cu art. 2010 C. civ., în urma consultării cu reprezentanţii Sindicatului DGAPSC Vaslui, a convenit un cost şi un onorariu minim pentru fiecare contestaţia la executare formulată.

În consecinţă, neanalizarea incidenţei dispoziţiilor art. 2010 alin. (1) şi (2) C. civ., aplicabile în cauză şi invocate în cursul procesului civil, inclusiv prin cererea de apel, constituie un prim motiv de nelegalitate a hotărârii recurate.

În al doilea rând, instanţa de a apel a reţinut faptul că " Apelantul a susţinut că prima instanţă a ignorat cheltuielile de executare suportate de apelant, însă aceste critici sunt neîntemeiate motivat de faptul că executorul judecătoresc a făcut plata distinctă a acestora în contul apelantului, astfel cum rezidă din ordinul de plată cu nr. x din 5.01.2018. Or, atunci când a indicat suma ce i-a fost virată în cont, apelantul nu a inclus acest ordin de plată, astfel cum se poate observa din calculul prezentat în cererea de apel. De asemenea, acesta a susţinut că ar fi virat suma de 205.600 RON expertului financiar contabil, susţinere contrazisă de încheierea din 11.02.2019 a executorului judecătoresc D. din care rezidă că suma a fost virată expertului E. din contul executorului, din sumele achitate de debitoarea DGASPC Vaslui. Pe de altă parte, apelantul nu a făcut dovada virării vreunei sume din contul său în cel al expertului, deşi a susţinut că ar fi depus la dosar această dovadă"(paragraf 2, pag. 20 a deciziei).

Instanţa de apel, asemenea instanţei de fond, a ignorat cheltuielile suportate de către pârât în numele şi pentru asistenţii maternali.

Susţine că în executarea mandatului a efectuat o serie de cheltuieli, în lipsa cărora nu se puteau realiza scopul şi obiectivele contractului de mandat, respectiv distribuirea de sume obţinute în procedura execuţională.

Dovada plăţii expertului financiar-contabil (ordinul de plată) a fost depusă la dosarul cauzei, dar a fost ignorată complet de către instanţa de fond, care nu a făcut vreo referire la acestea în cuprinsul considerentelor şi ulterior, instanţa de apel a susţinut că nu a depus această dovadă.

Astfel, la data de 15.02.2019, a plătit din contul în care i-au fost transferate sumele obţinute din executarea silită, deschis la F., către S.C. G. S.R.L. suma de 205.200,00 RON, aferentă unui număr de 684 expertize contabile.

În urma efectuării expertizelor financiar-contabile, executorul judecătoresc a emis încheieri suplimentare de stabilire a cheltuielilor de executare silită, constând în onorariu expert 600 de RON, precum şi cheltuieli privind comunicarea actelor de executare silită.

DGASPC Vaslui a formulat împotriva tuturor acestor încheieri, din toate dosarele execuţionale, contestaţie la executare, pentru a fi scutită de la plata acestor cheltuieli suplimentare, care au fost admise de către instanţa de judecată, motivat de anularea titlului executoriu prin decizia civilă nr. 167/27.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

Obligaţia de plată a cheltuielilor de executare silită - onorariu expert - a rămas în sarcina creditorilor-asistenţi maternali, aspect asumat de către Sindicat şi membrii acestuia, care nu s-au opus efectuării expertizei, şi totodată, în cadrul prezentului proces, nu au contestat cheltuiala şi utilitatea acesteia.

În motivare, instanţa de apel a făcut referire doar la avansul onorariului de expert de 300 RON, achitat de către executorul judecătoresc, dar a infirmat categoric restul, chiar dacă pârâtul a depus dovada restului de onorariu în cuantum de 205.200,00 RON pe care l-a achitat direct expertului în contul acestuia.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant Sindicatul Naţional al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a depus întâmpinare împotriva cererii de recurs formulate de către recurentul B., solicitând respingerea recursului în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respectiv menţinerea deciziei civile nr. 541/2021 pronunţate de către Curtea de Apel Iaşi, ca legală şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate cu judecarea cauzei conf. Prevederilor art. 453 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

1. Sub un prim aspect, recurentul pârât critică din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., omisiunea instanţei de apel de a analiza în privinţa calificării actului juridic de mandat autentificat sub nr. x/05.01.2018, incidenţa dispoziţiilor art. 2010 alin. (1) teza finală şi alin. (2) C. civ., spre a conchide, întemeindu-se şi pe dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi ale art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat, că mandatul care i-a fost acordat a fost unul cu titlu oneros în privinţa activităţilor ultim enumerate în procura acordată la data de 05.01.2018, activităţi specifice profesiei de avocat.

Potrivit art. 2010 alin. (1) teza finală şi alin. (2) C. civ. invocat de recurentul pârât, se prevede: "Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros - Art. 2.010 - (1) Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Mandatul dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros. 2. Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate".

De asemenea, conform secundei norme legale invocate, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (forma în vigoare la data încheierii contractului de mandat): "Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său".

Art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat în forma în vigoare la aceeaşi dată de referinţă, stipulează: "(1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său".

Ansamblul criticilor arondate de recurent acestui aspect sunt aşadar, orientate spre finalitatea, indicată expres de către această parte procesuală, de a califica contractul de mandat acordat în privinţa activităţilor enumerate în finalul procurii menţionate, ca având caracter oneros.

Or, instanţa de recurs remarcă în această privinţă, în primul rând, faptul că potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865, "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate: (...) 8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".

Noul C. proc. civ. (aplicabil cauzei pendinte) nu mai prevede în cadrul reglementării art. 488 C. proc. civ., acest motiv de casare, ceea ce determină din punct de vedere al metodelor de interpretare logică, sistematică, gramaticală şi teleologică (în referire la reglementarea anterioară enunţată din vechiul cod de procedură) concluzia că eventuala greşită calificare a unui act juridic nu mai este reglementată de noul legiuitor ca reprezentând o critică vizând legalitatea hotărârii judecătoreşti recurate, ci o critică vizând temeinicia sa. Aceasta întrucât într-adevăr, decelarea pe baza dovezilor administrate cauzei, a voinţei comune a părţilor la momentul încheierii unui act juridic, reprezintă un aspect de temeinicie şi nu unul de legalitate.

Aşadar, criticile de acest gen nu pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum greşit a invocat recurentul, calificarea juridică a conţinutului concret al unui act juridic nemaireprezentând o problemă de legalitate, ci una de temeinicie, rezolvabilă pe baza analizei probelor administrate cauzei, apanaj al instanţelor devolutive ale fondului cauzei.

Aplicând aceste considerente cu caracter teoretic speţei prezente, instanţa de recurs observă că în cadrul deciziei instanţei de apel, s-a stipulat în mod expres faptul că respectivul contract de mandat a fost unul cu titlu gratuit: "Chiar şi aşa, nu s-au depus documente din care să rezulte încasarea sumelor pretinse cu titlu de onorariu avocat, contractele de asistenţă juridică depuse la dosar referindu-se la alte dosare sau nefiind semnate de nici un client şi nefăcând dovada susţinerilor apelantului. Aceleaşi aspecte se reţin cu privire la suma de 115.680 RON pretinsă de apelant ca reprezentând onorariu avocat pentru redactarea/reprezentarea/întocmire dosar, contestaţii la executare formulate de către debitoarea DGASPC Vaslui. Apelantul face trimitere la procura notarială cu nr. x/5.01.2018, dar susţine că ar fi avut o înţelegere cu reprezentanţii sindicatului cu privire la costul pentru redactarea întâmpinării în fiecare contestaţie la executare, reprezentare, întocmire, arhivare şi comunicare, pentru fiecare din cele 684 contestaţii costul fiind de 170 RON. Aşa cum se arată în cuprinsul mandatului, acesta a fost dat cu titlu gratuit, iar apelantul nu a făcut dovada raporturilor juridice contractuale în sensul celor precizate, nici a încasării sumelor respective în baza vreunui contract de asistenţă juridică astfel cum a pretins".

Instanţa de recurs constată faptul că în cauză, recurentul pârât solicită ca din perspectiva dispoziţiilor art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ. coroborate cu art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat invocate, contractul de mandat încheiat cu sindicatul în numele membrilor de sindicat să fie apreciat ca având caracter oneros în privinţa anumitor activităţi prevăzute în cadrul său.

Însă, aceste critici repun în discuţie clauzele contractuale concrete ale raporturilor juridice dintre părţile contractante, voinţa determinată a acestora la momentul încheierii contractului de mandat, astfel încât, pe cale de consecinţă a celor anterior expuse, ele nu pot fi primite ca fondate, ele repunând în discuţie temeinicia deciziei recurate, temeinicie al cărei control scapă instanţei de recurs, date fiind limitele sale procedurale instituite de art. 488 C. proc. civ., în lipsa administrării de noi probe în recurs sub acest aspect, precum este cazul în speţă.

Înalta Curte constată în privinţa aceluiaşi element, faptul că potrivit considerentelor deciziei recurate, instanţa de apel s-a grefat în cadrul analizei caracterului contractului de mandat survenit între părţile procesuale, pe voinţa concordantă a părţilor, astfel cum a dedus-o din însuşi conţinutul procurii, coroborat cu lipsa altor probe care să sprijine susţinerile pârâtului în sens opus.

Sub acelaşi aspect, instanţa de recurs remarcă şi faptul că art. 2010 alin. (1) teza finală C. civ. invocat de către recurentul pârât instituie doar o prezumţie legală de caracter oneros a mandatului dat pentru acte de exercitare a unei activităţi profesionale, prezumţie care potrivit art. 328 alin. (2) C. proc. civ. poate fi înlăturată prin proba contrară, legea nedispunând în privinţa acestui element altfel: "Prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel".

Or, instanţa de apel în cadrul deciziei civile recurate, prin motivarea anterior citată, a apreciat implicit, dar inechivoc, faptul că respectiva prezumţie legală a fost deci, înlăturată prin proba contrară, probă pe care a apreciat-o ca rezultând din conţinutul însuşi al procurii care stipula în mod expres caracterul gratuit al mandatului acordat. Aşadar, nu se poate invoca în mod fondat faptul că instanţa de apel ar fi omis art. 2010 C. civ. din algoritmul juridic al cauzei pe care a soluţionat-o.

Astfel cum s-a expus anterior, instanţa de recurs nu poate, date fiind limitele controlului său jurisdicţional, să reevalueze probele administrate cauzei sub acest aspect, pentru a aprecia dacă într-adevăr, a fost realizată proba contrară care răstoarnă prezumţia legală menţionată.

Prin prisma acestor argumente, nu se poate aşadar invoca în mod fondat faptul că instanţa de apel ar fi ignorat în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 2010 alin. (1) teza finală şi alin. (2) C. civ. coroborate cu art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat.

În al doilea rând, instanţa de recurs constată de asemenea, că în expunerea criticilor realizate tot în direcţia menţionată, recurentul pârât a arătat şi că dispoziţiile normative ultim enunţate, respectiv art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat, sunt de natură a recunoaşte dreptul (ba chiar obligaţia, precizează recurentul pârât prin raportare la faptul că nu ar fi fost întrunite condiţiile realizării de activităţi pro bono) la un onorariu al mandatarului avocat, chiar dacă mandatul ar fi fost acordat cu titlu gratuit.

Acest subansamblu de critici, care într-adevăr sunt de legalitate, nu este însă, fondat. Concluzia se impune întrucât cele două prevederi normative speciale reglementează acest drept în exercitarea profesiei de avocat şi nu în exercitarea calităţii de (simplu) mandatar, apreciere care rezultă din cuprinsul art. 29 premergător din chiar Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare la data de referinţă, actualul art. 28 din lege) invocată de recurent: "Art. 29. - (1) Avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă", respectiv din art. 108 din Statutul profesiei de avocat (în vigoare la momentul de referinţă), statut de care se prevalează recurentul: "(1) Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia".

Or, instanţa de apel a reţinut în cadrul situaţiei de fapt de care prezenta instanţă de recurs este ţinută în mod obligatoriu, date fiind limitele controlului său jurisdicţional, împrejurarea că "apelantul nu a făcut dovada raporturilor juridice contractuale în sensul celor precizate, nici a încasării sumelor respective în baza vreunui contract de asistenţă juridică astfel cum a pretins. Or, sumele încasate în virtutea contractului de mandat nu pot fi reţinute ca reprezentând plata unor onorarii avocaţiale pentru care nu au fost depuse nici un fel de documente justificative care să ateste încasarea lor cu acest titlu".

În reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunţarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă şi expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 – 8 din respectivul text procesual. Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ţinută de situaţia de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanţa de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe, precum este cazul în speţa dedusă judecăţii, în referire la acest aspect cercetat în prezent.

Aşadar, întrucât în cadrul situaţiei de fapt stabilite definitiv de instanţa de apel s-a reţinut inexistenţa vreunui contract de asistenţă juridică care să fi fost încheiat între recurentul pârât şi membrii de sindicat, eventual prin reprezentantul lor sindicat, aferent eventualelor litigii care ar surveni pe parcursul executării silite, instanţa de recurs constată neincidenţa în speţă a prevederilor speciale normative invocate de recurent din cuprinsul Legii nr. 51/1995 şi din Statutul profesiei de avocat, prevederi aplicabile doar în ipoteza încheierii unui contract de asistenţă juridică, astfel cum s-a ilustrat.

În egală măsură, instanţa de recurs constată faptul că din perspectiva art. 2010 alin. (1) C. civ., interpretat potrivit metodelor de interpretare teleologică, gramaticală şi raţională, inclusiv un avocat poate să devină mandatar pentru desfăşurarea de activităţi judiciare în folosul unor creditori persoane fizice precum sunt în speţă, membrii de sindicat în favoarea cărora recurentul invocă faptul că ar fi prestat activităţi specifice de avocat în sutele de contestaţii la executare care ar fi fost introduse individual, împotriva acestora, de către debitoarea DGASPC Vaslui pe parcursul executării silite.

O astfel de posibilitate este recunoscută de altfel, inclusiv de prevederile art. 83 alin. (1) C. proc. civ. la care recurentul însuşi face trimitere în motivele sale de recurs: "În faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor".

Aşadar, se recunoaşte posibilitatea juridică a unui avocat de a deveni mandatar, în temeiul unui simplu contract de mandat, contract diferit evident de contractul de asistenţă juridică. Instanţa de recurs observă de altfel, că însuşi recurentul pârât a arătat în cuprinsul concluziilor scrise depuse în faza procesuală a fondului, că: "Procura notarială nr. 97/05.01.2018 este încheiată de către Sindicatul DGASPC Vaslui cu subsemnatul, în nume personal, pe persoană fizică şi nu are legătură cu calitatea mea de avocat sau cu forma de exercitare a profesiei în care îmi desfăşor activitatea", susţinere reieterată identic şi în faza procesuală a apelului (a se vedea motivele de apel - dosar apel).

Instanţa de recurs mai constată de asemenea, distinct, şi faptul că potrivnic aserţiunilor recurentului pârât, instanţa de apel, devolutivă a fondului cauzei, a analizat conţinutul procurii notariale, clauzele acestuia, dovadă în acest sens fiind chiar menţiunea deja citată din cuprinsul deciziei recurate: "Aşa cum se arată în cuprinsul mandatului, acesta a fost dat cu titlu gratuit (...)".

Aşadar, ansamblul criticilor recurentului pârât relative caracterului parţial oneros al contractului de mandat şi relative dreptului său la un onorariu de avocat pentru activitatea judiciară invocat a fi fost efectuată în cadrul contestaţiilor la executare introduse împotriva membrilor de sindicat de către debitoare pe parcursul executării silite, critici circumscrise dispoziţiilor art. 2010 alin. (1) teza finală şi alin. (2) C. civ. şi dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 şi art. 127 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat (ultimele două norme juridice invocate direct în recurs), este nefondat, decizia instanţei de apel nefiind contrară acestor prevederi normative, pentru considerentele expuse.

2. Nici criticile arondate ignorării de către instanţa de apel a prevederilor art. 2025 C. civ., respectiv art. 670 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., relative cheltuielilor de executare silită vizând onorariul de expert în sumă de 205.600 Ron, nu sunt fondate.

Conform art. 2025 C. civ., "Sumele necesare executării mandatului - (1) În lipsa unei convenţii contrare, mandantul este obligat să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare executării mandatului. (2) Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor".

Art. 670 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. statuează: "1. Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activităţi care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activităţile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. (...) 5. În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepţia onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripţie".

Astfel, este adevărat că în faza procesuală a recursului pârâtul recurent a depus la dosarul cauzei, un înscris reprezentând un ordin de plată emis către F., referinţa tranzacţiei x din 15.02.2019, prin care se atestă plata din contul recurentului către S.C. G. S.R.L., a sumei de 205.200 RON cu titlu de "onorariu expertize sindicat DGASPC VS".

Acest înscris nou - care nu a fost depus anterior în dosarul cauzei, astfel cum eronat a invocat recurentul – depus în copie neconformată cu originalul, potrivit exigenţei procesuale prevăzute de art. 494 C. proc. civ. în refeire la art. 150 alin. (2) C. proc. civ., nu este de natură însă, a modifica situaţia de fapt a cauzei, atât timp cât instanţa de apel devolutivă a fondului cauzei a arătat că "în contul apelantului a fost virată suma totală de 1.249.344,48 RON, fără a fi inclusă suma de 213.600 RON ce a reprezentat cheltuieli de executare, virată în contul apelantului la 5.01.2018".

Aşadar, instanţa de apel a stabilit în cadrul situaţiei de fapt că întreaga sumă virată în contul recurentului pârât, indiferent de titlul concret cu care au fost virate părţile componente din această sumă, în cadrul executării silite a titlului executoriu deţinut de creditorii membri de sindicat, a fost de 1.462.944,48 RON (ca sumă a celor doi termeni indicaţi prin citare anterior).

Or, calculul efectuat de recurent prin motivele sale de recurs ignoră acest cuantum total virat (stabilit de instanţa de apel în cadrul situaţiei de fapt a cauzei) şi se raportează la o bază greşită, respectiv la suma de 1.247.627 Ron, sumă reţinută practic de instanţa de apel doar ca un termen al sumei finale rezultate.

În plus, instanţa de recurs remarcă faptul că deşi conform ordinului bancar de plată depus în recurs, se atestă plata unei sume de 205.200 RON din contul bancar al recurentului pârât deschis la F., cu toate acestea se observă pe de altă parte, că potrivit rechizitoriului realizat în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, înscris de asemenea depus nou de către intimatul recurent în faza procesuală a recursului, se atestă că potrivit constatării tehnico – ştiinţifice financiar – contabile dispuse de organele de cercetare penală asupra contului respectiv al recurentului pârât (din care s-a efectuat respectiva plată de 205.200 RON), a rezultat că întreaga sumă totală menţionată anterior a fost virată de către executorul judecătoresc urmare a executării silite a debitoarei, în acelaşi cont bancar al recurentului din care s-a făcut plata sumei de 205.200 RON, aspect de natură a confirma situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel sub aspectul deducerii acestui onorariu de expert din sumele executate silit de la debitoarea DGASPC Vaslui.

Pe cale de consecinţă, din perspectiva argumentelor expuse, nu se poate aprecia asupra vreunei ignorări sau încălcări în cauză de către instanţa de apel a prevederilor art. 2025 C. civ., respectiv art. 670 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., astfel cum eronat invocă recurentul pârât.

3. Instanţa de recurs remarcă în final, şi faptul că în privinţa sumelor de 4520 RON reprezentând invocate comisioane bancare şi de 34577,28 RON reprezentând un alegat onorariu de succes, recurentul pârât s-a limitat doar la a preciza greşita impunere a lor în sarcina sa de către curtea de apel, fără însă ca această parte procesuală să dezvolte prin argumente minimale această critică. Or, această omisiune este de natură a împiedica instanţa de recurs să procedeze la evaluarea sa, simpla susţinere a criticii necuprinzând şi motivele concrete în raport de care prezenta instanţă să procedeze la analiza sa de legalitate.

Chiar dacă – făcând abstracţie de omisiunea decelată a recurentului - am evalua totuşi, această critică nemotivată în nici un fel de titularul prezentei căi de atac, instanţa de recurs constată totuşi, că raportat la situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel: "apelantul a menţionat faptul că ar fi suportat plata comisioanelor bancare aferente virării sumei totale de 636.266 RON, susţinere ce nu a fost probată cu nici un înscris. O altă critică se referă la onorariul de succes care i s-ar fi cuvenit şi pe care l-a încasat pentru serviciile de asistenţă juridică. Apelantul omite faptul că a acţionat ca mandatar şi nu ca avocat, că a fost chemat în judecată pentru a da socoteală pentru mandatul ce i-a fost încredinţat, în plan secund nepunându-se nici măcar problema vreunui onorariu de succes de vreme ce părţile asistate de acesta au pierdut litigiul" şi în lipsa administrării de probe noi sub acest aspect în calea procesuală prezentă, susţinerea recurentului este eronată, lipsind fundamentul faptic pentru deducerea şi a acestor sume.

Constatând totodată, că decizia recurată este motivată în drept şi în fapt, răspunzând exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de recurs, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul promovat, reţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 541 din 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi – secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.