Life annuity contract resolution appeal annulled for lack of valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la 28 august 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea contractului de rentă viageră, autentificat sub nr. x/25.03.2013, în cadrul B.N.P.A. D., pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 2242 şi urm. C. civ. coroborate cu art. 2257 şi următoarele C. civ..

2. Hotărârea pronunţată în declinarea de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 678 din 7 februarie 2019, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

3. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2318 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată acţiunea, precum şi cererea pârâţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a promovat apel.

4. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 1198A din 24 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul.

5. Recursul exercitat în cauză

Decizia de apel a făcut obiect al recursului, promovat de reclamanta A..

În partea de început a memoriului de recurs, recurenta a expus succint situaţia de fapt care a condus la declanşarea demersului judiciar şi a susţinut că motivarea instanţei de apel nu a respectat normele impuse de legiuitor.

A criticat modul de interpretare realizat de instanţa de apel, în decizia atacată, asupra aspectului că întârzierile celor doi intimaţi în îndeplinirea obligaţiei de a da, nu au prejudiciat derularea contractului de rentă viageră încheiat între părţi. În opinia recurentei, reţinerea unor întârzieri de 6 zile excede normei prevăzute de art. 2251 alin. (2) C. civ., cu privire la termenul de întârziere în satisfacerea obligaţiei. A mai susţinut că instanţa de apel a interpretat în mod subiectiv necesitatea de justificare a obligaţiei de plată, care le revenea debirentierilor, fapt care îl îndreptăţeşte pe credirentier să solicite rezoluţiunea contractului de rentă viageră pentru neplata la termen a obligaţiei şi, în acelaşi timp, pentru lipsa de indexare a ratelor, conform art. 2248 alin. (1) C. civ..

Obligaţia de indexare a ratei revenea, din oficiu, intimaţilor, iar câtă vreme aceste părţi nu s-au supus unei astfel de obligaţii, intervine rezoluţiunea contractului de rentă viageră.

Decizia de apel conţine considerente contradictorii, iar instanţa a ignorat starea de pericol creată de intimaţi prin săvârşirea de ameninţări şi injurii la adresa reclamantei.

Instanţa de apel, în temeiul prevederilor art. 22 C. proc. civ., avea posibilitatea să suplinească probatoriul în cauză şi să dispună aplicarea unei sancţiuni intimaţilor, cărora le incumba obligaţia de plată a rentei viagere şi, totodată, respect faţă de recurentă.

A apreciat recurenta că suma de 10.000 RON, achitată de pârâţi în vederea transmiterii nudei proprietăţi în favoarea lor, este nesemnificativă prin raportare la valoarea imobilului. A susţinut că, deşi a solicitat compensarea respectivei sume cu o parte din suma împrumutată pârâţilor, instanţa a interpretat că această situaţie determină existenţa unui alt raport juridic, cu toate că izvorul lui nu este decât contractul de rentă viageră.

În concluzie, a rezultat că intimaţii, în calitate de debirentieri, nu şi-au îndeplinit în totalitate şi la timp obligaţiile prevăzute de art. 2248 C. civ..

Totodată, rezoluţiunea contractului de rentă viageră operează şi din perspectiva neindexării sumei datorate cu titlu de rentă viageră, creditorul fiind îndreptăţit la a solicita aplicarea unei astfel de sancţiuni.

Recurenta a imputat, printr-o altă critică, instanţei de apel o lipsă de analiză a apelului, printr-o reinterpretare a probatoriului, şi s-a arătat nemulţumită că a respins suplimentarea cu alte probe.

Sub un alt aspect, decizia instanţei de apel fundamentează considerente străine de natura pricinii, în sensul că s-a reţinut eronat realizarea de către intimaţi, din proprie iniţiativă, a unor lucrări la imobilul proprietatea recurentei. Or, îmbunătăţirile s-au realizat la sugestia recurentei, cu resursele acesteia, iar contribuţia intimaţilor a reprezentat un minim aport în muncă.

A considerat recurenta că se impune o reevaluare a situaţiei de fapt şi necesitatea casării soluţiei prin prisma neîndeplinirii de către partea adversă a obligaţiilor contractuale, de achitare a rentei viagere.

Pentru motivele expuse, a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea suplimentării probatoriului. În prezenta cale de atac a pretins şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura de filtru

În cauză a fost întocmit raportul de admisibilitate în principiu a recursului, comunicat părţilor, potrivit dovezilor de la filele x.

Prin punctul de vedere la raport, recurenta a reluat succint motivele de recurs şi a solicitat instanţei să reaprecieze situaţia de fapt astfel cum a fost prezentată în memoriul de recurs.

7. Apărările formulate în calea de atac

Intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., chestiune invocată şi pe calea întâmpinării de către intimaţii B. şi E., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Prin decizia atacată în prezenta cauză, Curtea de Apel a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 2318 din 22 octombrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinând, în esenţă, că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2251 C. civ., pentru a interveni rezoluţiunea contractului de rentă viageră. A statuat că cei doi pârâţi şi-au executat obligaţiile prin plata sumei de bani prevăzute în contract, cu titlu de rentă, iar întârzierea în virarea sumelor nu prezintă o însemnătate atât de mare, astfel încât să ducă la desfiinţarea contractului.

Înalta Curte reţine că, deşi recurenta şi-a fundamentat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., din susţinerile formulate nu se pot decela critici susceptibile de încadrare în ipotezele avute în vedere de norma menţionată.

Astfel, pct. 6 al art. 488 alin. (1) din cod stipulează că se poate cere casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Subsumat acestui caz, recurenta a pretins că decizia de apel ar conţine argumente contradictorii, cât şi străine de natura cauzei. Instanţa de recurs notează că aserţiunile prin care se invocă aceste vicii ale motivării nu relevă veritabile greşeli în motivare, de a se indica, în concret, ipotezele în care instanţa de apel a ajuns la menţionata contrarietate a considerentelor sau a unor motive străine de natura pricinii.

Au fost reliefate spre analiză aprecieri relativ la influenţa negativă a intimaţilor asupra recurentei prin prisma ameninţărilor şi injuriilor adresate şi greşita reţinere a realizării unor îmbunătăţiri, cu resursele intimaţilor, la imobilul transmis prin contractul de rentă viageră. Aceste aspecte nu îşi găsesc corespondent în norma citată, deoarece vizează elemente ale situaţiei de fapt şi care pun instanţa de control judiciar în situaţia de a reevalua starea de fapt şi de a schimba soluţia dată cauzei. O astfel de verificare nu poate fi efectuată în recurs, cale de atac de reformare prin intermediul căreia se declanşează exclusiv un control de legalitate a hotărârii în limita motivelor înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Se mai reţine, privitor la acest aspect, că stabilirea situaţiei de fapt constituie apanajul instanţelor de fond, iar instanţa de recurs poate exercita doar un control de legalitate a hotărârii atacate şi nu unul de temeinicie, care să conducă la schimbarea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare, cum tinde recurenta prin criticile formulate.

Nici în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte nu a identificat vreo critică, referitoare la greşita aplicare a normelor de drept material, din perspectiva celor reţinute de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei.

Aplicarea eronată a legii în viziunea textului citat are loc atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile litigiului, dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit.

În esenţă, se critică modul de apreciere a instanţei de apel asupra unor elemente de fapt, constând în reţinerea eronată a aspectului că plata cu întârziere a rentei de către intimaţi, chiar şi cu depăşirea unui termen de 6 zile, nu a afectat derularea contractului.

Reţine prezenta instanţă că o astfel de critică nu conturează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2251 C. civ., analizate de instanţa de apel prin decizia atacată, din perspectiva presupusei neexecutări a prestaţiei din partea intimaţilor, constând în virarea ratelor stabilite prin contract. Partea a expus chestiuni ce ţin de stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor în litigiu, de netemeinicie, excluse de la analiză în această etapă procesuală, în care instanţa de control judiciar este învestită exclusiv cu cercetarea legalităţii hotărârii judecătoreşti.

În consecinţă, susţinerile recurentei nu pot fi evaluate în coordonatele motivului de casare al art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în recurs.

Este de observat că se încearcă o devoluare a fondului cauzei, prin readucerea în discuţie a tuturor aspectelor invocate de la debutul pricinii, inclusiv aprecierea probatoriului, în scopul pronunţării unei alte soluţii pe fond, de a se admite acţiunea în rezoluţiune a contractului de rentă viageră, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către intimaţi. Or, acest procedeu nu este permis, dat fiind specificul căii de atac a recursului, ce permite doar analizarea aspectelor de nelegalitate în limitele configurate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru argumentele înfăţişate, se constată că susţinerile recurentei nu se circumscriu ipotezelor de casare pe care se fundamentează calea de atac, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi nu se identifică, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nici motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu în procedura de filtrare a recursului. Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. combinat cu art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, se va anula recursul exercitat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1198A din 24 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În privinţa cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată de la intimaţi, Înalta Curte reţine că recurenta nu este îndreptăţită a le obţine pe temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., faţă de soluţia de anulare a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1198A din 24 septembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2022.