Material jurisdiction of pecuniary claim and subsidiary admissibility of action for declaratory relief of joint liability

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaş, la 16 ianuarie 2021, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat să se constate că pârâtul s-a obligat, în solidar cu S.C. C. S.R.L. Mediaş, la restituirea împrumutului în cuantum de 456.754 RON. A mai solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în declinarea de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 1429 din 10 noiembrie 2020, Judecătoria Mediaş a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Sibiu.

3. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal

Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 78 din 12 februarie 2021 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

4. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 1972 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul.

5. Recursul exercitat în cauză

Decizia de apel a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A., invocând în drept incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 7 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, a susţinut că, în mod nelegal, instanţele anterioare au respins excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Sibiu de a judeca în primă instanţă acţiunea în constatare. Este eronată motivarea care reţine că evaluarea obiectului litigiului este necesară, deoarece în structura raportului juridic de drept substanţial dedus judecăţii intră şi dreptul de creanţă a cărui protejare se urmăreşte.

Dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. au fost aplicate greşit, având în vedere că acţiunea civilă nu vizează solicitarea intimatului B. de a executa prestaţia la care s-a obligat alături de debitorul C. S.R.L., ci reprezintă

o cerere în constatarea caracterului solidar al obligaţiei asumate de către cei doi debitori. În consecinţă, acţiunea în constatare nu era evaluabilă în bani pentru a se reţine aplicabilitatea normei amintite, în vederea stabilirii competenţei materiale după valoarea obiectului cererii.

În determinarea competenţei materiale, au fost aplicate greşit şi prevederile art. 98 alin. (1) C. proc. civ., în raport de caracterul nepatrimonial al acţiunii în constatare.

Prin cererea de recurs, recurentul a contestat şi soluţia de admitere a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, confirmată de instanţa de apel printr-o interpretare eronată a prevederilor art. 35 C. proc. civ.

Curtea de apel a reţinut că folosul practic la care tinde recurentul, de a promova executarea silită împotriva intimatului B., nu se poate realiza pe calea unei acţiuni în constatare, din perspectiva faptului că hotărârile pronunţate în cadrul acestui tip de acţiune nu constituie titluri executorii.

Partea nu este de acord cu acest argument, susţinând că, în vederea recuperării creanţei deţinute împotriva celor doi debitori în baza biletului la ordin, a declanşat procedura de executare silită împotriva S.C. C. S.R.L., pentru creanţa rezultată din contractul de împrumut. Judecătoria Mediaş a încuviinţat executarea silită, astfel că deţine titlu executoriu în temeiul căruia a pornit executarea silită, fiindu-i necesară doar constatarea caracterului solidar a obligaţiei asumate de cei doi debitori prin contractul de împrumut. Scopul este ca, în baza aceluiaşi bilet la ordin, ce constituie titlu executoriu, să promoveze executarea silită şi împotriva debitorului B..

Formularea unei acţiuni în realizare în contradictoriu cu acest intimat, pentru recuperarea aceleiaşi creanţe pentru care s-a emis deja un titlu executoriu, ar fi fost privită ca lipsită de interes, pe de o parte. Pe de altă parte, instanţele ar fi constatat autoritatea de lucru judecat a încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită şi nu s-ar fi acceptat ideea ca pentru realizarea aceleiaşi creanţe să existe două titluri executorii.

Aspectul autorităţii de lucru judecat a fost invocat şi în raport de sentinţa penală nr. 45/2017 şi decizia penală nr. 667/2017, prin care s-a stabilit că biletul la ordin şi contractul de împrumut încheiate sub forma unui înscris sub semnătură privată constituie titluri executorii, în baza cărora se poate trece la executarea silită a creanţei fără a mai fi necesară parcurgerea altor demersuri în justiţie.

Recurentul ar fi fost în măsură să declanşeze executarea silită a debitorului persoană fizică, în baza aceluiaşi titlu executoriu - biletul la ordin, numai în situaţia în care instanţele ar fi constatat că natura juridică a obligaţiei rezultate din contractul de împrumut are caracter solidar, fără a fi în discuţie o obligaţie pură şi simplă.

Pentru toate criticile expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii acţiunii şi obligării părţii adverse la suportarea cheltuielilor de judecată aferente celor trei etape procesuale.

6. Apărările formulate în recurs

Intimatul B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea celor două hotărâri ca legale.

7. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 februarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 16 iunie 2020, ulterioară datei de 21.12.2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul promovat de reclamantul A., instanţa constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele considerente:

Obiectul demersului judiciar al reclamantului îl reprezintă o acţiune formulată în contradictoriu cu pârâtul B., de a se constata caracterul solidar al obligaţiei de restituire a împrumutului în sumă de 456.754 RON, cu S.C. C. S.R.L.

Criticile ce susţin cererea de recurs au fost dezvoltate de recurent pe două paliere. Sub un prim aspect, pronunţarea deciziei atacate cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. s-a manifestat prin reţinerea competenţei materiale a tribunalului de a soluţiona acţiunea în primă instanţă, iar sub al doilea aspect, soluţia de inadmisibilitate a acţiunii a fost reţinută cu nesocotirea art. 35 C. proc. civ.

Întrucât prin aceste critici se pune în discuţie corecta aplicare a normelor de procedură evidenţiate anterior, Înalta Curte le va analiza în coordonatele motivului de casare înscris în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Se mai reţine, referitor la chestiunea încadrării, faptul că recurentul şi-a fundamentat recursul şi pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 7 şi 8 C. proc. civ., formal invocate, deoarece, din motivarea căii de atac, nu se decelează critici subsumabile acestor ipoteze.

Susţinerile relativ la aprecierea necompetenţei tribunalului de a judeca litigiul în primă instanţă, inclusiv cele privind calificarea acţiunii, nu pot fi primite.

Dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., la care au recurs instanţele anterioare în fixarea competenţei materiale, stipulează că judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

În speţă, acţiunea reclamantului privind constatarea caracterului solidar al obligaţiei de restituire a împrumutului în sumă de 456.754 RON, de către pârât cu S.C. C. S.R.L., are natura unei cereri patrimoniale, evaluabile în bani, întrucât se tinde la valorificarea unui drept de creanţă derivată dintr-un împrumut acordat pârâtului, iar valoarea a fost indicată de reclamant în cuprinsul acţiunii.

Ca atare, în mod corect, s-a reţinut de către instanţele anterioare că, în cauză, competenţa materială se stabileşte în raport de criteriul valoric, care depăşind pragul de 200.000 RON, impune prerogativa de a judeca un atare litigiu în sarcina tribunalului, în interpretarea art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Pentru fixarea competenţei, nu prezintă interes tipul de acţiune promovat, că este una în constatare sau în realizare, conform distincţiei realizate de recurent prin motivele de recurs, ci caracterul evaluabil în bani al litigiului, pentru a verifica dacă pretenţiile solicitate se încadrează în sfera judecătoriei, de până la 200.000 RON.

Înalta Curte constată că nefondată este şi critica axată pe greşita aplicare a prevederilor art. 35 C. proc. civ., cu referire la caracterul subsidiar al acţiunii în constatare faţă de acţiunea în realizare.

Conform articolului, cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice cale prevăzută de lege.

Astfel, acţiunea în constatare are un caracter subsidiar şi nu poate fi admisibilă decât dacă reclamantul nu poate cere realizarea dreptului.

Ipoteza configurată de reclamant se grefează pe această normă, cererea vizând constatarea caracterului solidar al unei obligaţii stabilite în temeiul unui contract de împrumut, în vederea restituirii sumei de 456.754 RON.

Reclamantul a împrumutat pârâtului această sumă, pentru care a garantat restituirea S.C. C. S.R.L., prin eliberarea unui bilet la ordin. Prin încheierea civilă nr. 1617 din 21 septembrie 2017, Judecătoria Mediaş a încuviinţat executarea silită împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin, şi a respins cererea împotriva debitorului B., motiv ce a generat declanşarea procesului de faţă.

Reţine Înalta Curte că reclamantul avea posibilitatea de a promova o acţiune în realizare, fundamentată pe răspunderea contractuală, pentru recuperarea creanţei împotriva pârâtului decurgând din respectivul contract de împrumut, în cadrul căreia să supună dezbaterii şi solidaritatea obligaţiei dintre cei doi debitori. Această cale era deschisă pentru obţinerea unei hotărâri pe care să o poată pune în executare silită în ipotezele în care biletul la ordin nu poate fi executat împotriva pârâtului, respectiv există piedici pentru dobândirea caracterului de titlu executoriu al contractului de împrumut.

Nu poate fi validată argumentaţia recurentului, în justificarea formulării acţiunii în constatare, de a-şi valorifica creanţa pe calea executării silite pornită ulterior şi împotriva debitorului B., în condiţiile în care hotărârile pronunţate în cazul acţiunilor în constatare nu sunt susceptibile de executare silită şi nu pot constitui titluri executorii, prin intermediul lor neputându-se solicita constatarea unei situaţii de fapt, ci numai un drept.

Lipsită de pertinenţă este găsită şi susţinerea prin care se prefigurează lipsa interesului în promovarea demersului juridic de realizare a creanţei, în contradictoriu cu debitorul B., în vederea recuperării unei sume pentru care s-a emis deja un titlu executoriu - biletul la ordin. Înalta Curte subliniază că executarea silită a sumei de 456.754 RON, grefată pe biletul la ordin, a fost obţinută numai împotriva debitoarei S.C. C. S.R.L., nu şi a debitorului-pârât B., astfel că, pe calea unei acţiuni în realizare, partea avea vocaţia de a obţine restituirea creanţei decurgând din contractul de împrumut în contradictoriu cu debitorul, fără a se pune problema lipsei de interes ori a autorităţii de lucru judecat a respectivei încheieri de încuviinţare.

Pentru raţiunile expuse, se constată că soluţia de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă, confirmată de instanţa de apel, este legală şi reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 35 C. proc. civ., nefiind întrunite cerinţele pentru existenţa ipotezei de casare înscrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Drept urmare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul exercitat de reclamantul A..

În raport de soluţia pronunţată, recurentul nu este îndreptăţit la a obţine de la pârât plata cheltuielilor de judecată solicitate pentru toate etapele procesuale, întrucât nu este parte câştigătoare în proces pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1972 din 14 decembrie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2022.