Forest land vindication barred by prior definitive property titles and jurisdictional limits on re-evaluating expert evidence

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea formulată la 24 septembrie 2013 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a solicitat instanţei obligarea pârâţilor A., B., C. şi D., ambele în calitate de moştenitoare ale pârâtului E., să lase în paşnică posesie şi deplină proprietate publică a statului suprafaţa de 242,10 ha, teren cu vegetaţie forestieră, înscris în Amenajamentul Silvic al subunităţii Ocolul Silvic Vaslui, unitatea de producţie V Ivăneşti, situat în comuna Dragomireşti, jud. Vaslui, punct "Belzeni’’.

Reclamanta a solicitat, în condiţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ., introducerea în cauză şi a Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, titular al dreptului de proprietate, reprezentat alături de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.

2. Primul ciclu procesual

Sentinţa pronunţată, de tribunal, în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 1231 din 27 noiembrie 2014, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Regia Naţională a Pădurilor şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi D., în calitate de moştenitoare ale pârâtului E., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. A respins cererea privind introducerea în cauză a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de persoană care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanta, şi s-a dispus obligarea reclamantei să achite pârâtului B. suma de 5.000 RON, cheltuieli de judecată, şi pârâtei C. suma de 500 RON cu acelaşi titlu.

Decizia pronunţată, de curtea de apel, în apel

Prin decizia nr. 219 din 28 mai 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins excepţia lipsei de interes în promovarea apelului de către Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de intimatul B.. A respins apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 1231 din 27 noiembrie 2014. A admis apelul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Vaslui, împotriva sentinţei civile nr. 1231 din 27 noiembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Vaslui – secţia civilă. A schimbat, în parte, sentinţa, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtului B. privind acordarea onorariului de avocat în sumă de 5.000 RON. A păstrat restul dispoziţiilor hotărârii. A respins cererea intimatului B. privind obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia civilă nr. 412 din 23 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul B.. A admis recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva deciziei nr. 219 din 28 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a casat decizia menţionată, precum şi sentinţa nr. 1231 din 27 noiembrie 2014 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă, şi a trimis cauza, spre rejudecare, în primă instanţă la Tribunalul Vaslui.

3. Al doilea ciclu procesual

Hotărarea pronunţată, de tribunal, în rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 90 din 5 februarie 2019, Tribunalul Vaslui, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

Decizia pronunţată, de curtea de apel, în apel

Prin decizia nr. 142 din 16 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost respins apelul formulat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva împotriva sentinţei civile nr. 90 din 5 februarie 2019 a Tribunalului Vaslui, secţia civilă, pe care a păstrat-o.

4. Al doilea recurs exercitat în cauză

Ultima decizie de apel a făcut obiect al recursului pendinte, declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

Cererea de recurs cuprinde, după prezentarea obiectului litigiului şi a soluţiilor pronunţate de instanţe în etapele procesuale anterioare, două critici, fundamentate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a susţinut recurenta că hotărârea este nemotivată şi este esenţial a se lămuri, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la existenţa a două acte de proprietate pe acelaşi amplasament, dacă obiectul revendicării îl constituie acelaşi amplasament, identificat prin raportul de expertiză realizat în cauză.

Curtea de Apel a reţinut, în mod eronat, că "expertiza nu este de natură să conducă la conturarea unei alte situaţii decât cea reţinută de instanţă, anume că pârâţii intimaţi au probat deţinerea terenului în baza unui temei juridic". Contrar acestei statuări, prin raportul de expertiză a fost identificat amplasamentul în litigiu şi, în baza înscrisurilor şi a documentării, s-a concluzionat că, în limitele topografice descrise, exista înregistrat din anul 1915 un drept de proprietate al statului.

Sub al doilea aspect, a criticat recurenta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru pentru soluţionarea cererii de apel. Instanţa de apel a fixat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 30.432,72 RON, încălcând autoritatea de lucru judecat a celor dispuse în primul ciclu procesual, anatamate şi prin decizia civilă nr. 412 din 23 februarie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă. A solicitat să se revină asupra obligaţiei timbrajului, în sensul că nu datorează taxa judiciară de timbru.

În considerarea celor două critici, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei de apel în condiţiile dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în recurs

Intimata pârâtă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În raport de cele statuate prin Decizia nr. 7/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a arătat că este inadmisibil motivul de recurs ce pune în discuţie caracterul timbrabil al cererii de apel.

6. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului de admisibilitate în principiu a recursului, ce a fost comunicat părţilor cauzei.

Prin încheierea din 14 aprilie 2022, pronunţată în complet de filtru, a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata A., şi s-a admis în principiu calea de atac, acordându-se termen de judecată în şedinţă publică la 16 iunie 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva este nefondat, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului de faţă îl constituie o acţiune în revendicare, prin care reclamanta Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a solicitat instanţei obligarea pârâţilor A., B., C. şi D., ambele în calitate de moştenitoare ale pârâtului E., să lase în paşnică posesie şi deplină proprietate publică a statului suprafaţa de 242,10 ha, teren cu vegetaţie forestieră, înscris în Amenajamentul Silvic al subunităţii Ocolul Silvic Vaslui, unitatea de producţie V Ivăneşti, situat în comuna Dragomireşti, jud. Vaslui, punct "Belzeni’’.

Tribunalul, în al doilea ciclu procesual, a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că pârâţilor li s-a emis un titlu de proprietate cu privire la suprafaţa în litigiu, în baza a două hotărâri judecătoreşti ce au dobândit caracter definitiv, respectiv sentinţa civilă nr. 1211 din 31 martie 2008 a Judecătoriei Vaslui şi decizia civilă nr. 1210R din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Vaslui, pronunţate în dosarul nr. x/2007.

Înalta Curte constată că recurenta a formulat două critici succinte la adresa hotărârii instanţei de apel, susceptibile a fi examinate din unghiul dispoziţiilor art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ., întrucât se reclamă nemotivarea hotărârii şi greşita soluţionare a cererii de revendicare prin prisma art. 563 C. civ..

Aceste motive, cercetate împreună, nu pot fi primite.

Dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează că hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.’’

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Din parcurgerea considerentelor deciziei de apel, rezultă că instanţa a oferit o motivare corespunzătoare soluţiei pronunţate, validând raţionamentul tribunalului în respingerea acţiunii din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor impuse de art. 563 C. civ., în situaţia în care s-a confirmat că pârâţii deţin imobilul în litigiu în baza unui titlu, ceea ce denotă că au fost respectate exigenţele normei evocate, iar hotărârea nu este afectată de viciul motivării – lipsa motivelor, cum se pretinde de către recurentă.

Acţiunea în revendicare este reglementată de dispoziţiile art. 563 C. civ., ca fiind acea acţiune reală prin care proprietarul care a pierdut stăpânirea bunului său, cere restituirea acestui bun de la cel care îl deţine fără temei juridic.

În speţă, în mod corect, s-a reţinut că pârâţii din procesul de faţă au în patrimoniu dreptul de proprietate asupra bunului imobil disputat în acţiunea în revendicare, situaţia juridică a acestuia fiind lămurită prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2007.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1211 din 31 martie 2008 a Judecătoriei Vaslui, în dosarul susmenţionat, în care a figurat şi Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Vaslui, în calitate de pârâtă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de intervenientul E.. A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Silvice Vaslui. A fost admisă plângerea formulată de petenţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia locală a comunei Zăpodeni şi Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi s-a dispus anularea hotărârii nr. 29/01.02.2007 a Comisiei Judeţene Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. S-a dispus reconstituirea, în favoarea petenţilor A., B. şi E., a dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 303 ha pădure, situată în comuna Dragomireşti, judeţul Vaslui, în punctul "Belzeni I", identificată astfel: U.a.128-25,5 ha, U.a.129A-32,3 ha, U.a.129B-3,1 ha, U.a.61-33,6 ha, U.a.62A-28,2 ha, U.a.62B-20,8 ha, U.a.62C-11,9 ha, U.a.63A-8,5 ha, U.a.63B-23,5 ha, U.a.63C-10,8 ha, U.a.64A-8,9 ha, U.a.64B-23,7 ha, U.a.65A-25,3 ha, U.a.65B-10,0 ha, U.a.65C-5,7 ha, U.a.66A-1,1 ha, U.a.66B-4,0 ha, U.a.66C-0,6 ha, U.a.66D-10,3 ha, U.a.66E-5,8 ha, U.a.66F-7,7 ha, U.a.66G-1,7 ha. Au fost obligate comisiile pârâte, în limita competenţelor conferite de lege, să pună în posesie şi să elibereze titlu de proprietate pentru suprafaţa de 303 ha pădure, situată în comuna Dragomireşti, judeţul Vaslui, în punctul "Belzeni I".

Instanţa a reţinut că petenţii A., B. şi E. sunt moştenitorii defunctului F., care a avut în proprietate suprafaţa de 303 ha pădure, aşa cum rezultă din actul de expropriere. A mai notat că pârâtele Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Vaslui, nu au produs probe cu care să tăgăduiască dreptul de proprietate al autorului petenţilor, astfel că prima instanţă a constatat că petenţii au făcut dovada proprietăţii după defunctul F., pentru cele 303 ha pădure. Potrivit expertizei efectuate în cauză, vechiul amplasament al terenului în litigiu este parţial liber şi există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă într-un singur trup, aşa cum arată varianta 3 din raportul de expertiză.

Hotărârea judecătoriei a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1210R din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Vaslui, pronunţată în soluţionarea recursului promovat de recurenţii Instituţia Prefectului judeţului Vaslui, Comisia Judeţeană Vaslui pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi Regia Naţională a Pădurilor, prin Direcţia Silvică Vaslui. Înalta Curte reţine că recursul, respins, a privit spre analiză exact situaţia amplasamentului acordat.

Cele două hotărâri au stat la baza eliberării titlului de proprietate nr. x/09.08.2012 în favoarea pârâţilor din prezenta cauză, pentru suprafaţa de 303 ha, teren cu vegetaţie forestieră, pe amplasamentul stabilit de instanţa de judecată.

Este de menţionat şi faptul că titlul de proprietate a fost emis în baza Legii nr. 1/2000, ale cărei dispoziţii stipulează în art. 24 alin. (4) că la momentul punerii în posesie operează trecerea efectivă a terenurilor în proprietatea privată a statului.

Punerea în posesie a pârâţilor s-a realizat prin procesul-verbal nr. x/14 iunie 2012, ce a produs efectele descrise de Legea nr. 1/2000.

Astfel, de vreme ce reclamantei i s-a opus în litigiu un drept de proprietate al pârâţilor asupra bunului imobil, soluţia de respingere a acţiunii în revendicare este fundamentată, nefiind incidente dispoziţiile art. 563 C. civ., astfel cum au statuat instanţele anterioare în rejudecarea pricinii în cel de-al doilea ciclu procesual.

Recurenta se prevalează de expertiza administrată în cauză, acordându-i valenţele unui act ce ar conferi statului un drept de proprietate din anul 1915, şi, ca atare, în privinţa aceluiaşi amplasament s-ar identifica două acte de proprietate. Raportat la această susţinere, apreciază că nu s-a tranşat dacă obiectul revendicării îl constituie acelaşi amplasament şi care titlu este preferabil.

Instanţa de recurs constată că aceste aserţiuni nu pot determina reformarea soluţiei din apel şi urmează a fi înlăturate.

Pe de o parte, chestiunea interpretării probelor administrate de instanţele de fond este o operaţiune circumscrisă aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, astfel că nu poate fi cenzurată în recurs maniera în care instanţa de apel a apreciat şi a evaluat probele administrate în cauză, modalitatea de administrare a probatoriului fiind, exclusiv, o chestiune de apreciere a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.

Astfel, Înalta Curte nu este în măsură a proceda în această etapă procesuală la reevaluarea expertizei pentru a reţine o altă situaţie de fapt, favorabilă, cum sugerează recurenta, întrucât această operaţiune constituie o prerogativă exclusivă a instanţelor de fond.

Pe de altă parte, în acord cu statuarea instanţei de apel, proba cu expertiză nu poate influenţa soluţia de respingere a acţiunii în revendicare, în condiţiile clarificării situaţiei juridice a terenului litigios, prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2007 şi atestării unui drept de proprietate în patrimoniul pârâţilor.

În final, prin ultima critică subsumată pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se contestă modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru în apel, instanţa stabilind, prin încheierea din 8 octombrie 2019, că apelanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva are obligaţia de a timbra cererea la valoarea terenului revendicat.

Critica nu poate forma obiect de analiză, întrucât se opun dezlegările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunţată în recurs în interesul legii, potrivit cărora partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Recurenta a uzat de calea de atac a reexaminării împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 30.432,72 RON, pentru soluţionarea apelului, însă problema caracterului timbrabil/netimbrabil al cererii a rămas necercetată. În speţă, partea a formulat demersul cu depăşirea termenului stabilit de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi a fost sancţionată de instanţă cu nulitatea cererii de reexaminare, prin încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2013 .

În concluzie, câtă vreme a fost reglementată o procedură rapidă şi eficientă de soluţionare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluţionării fondului litigiului - calea cererii de reexaminare - instanţa de control judiciar, în recurs, nu poate examina critica părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a unei taxe de timbru în faza procesuală anterioară, critică care are ca scop înlăturarea acestei obligaţii.

Pentru considerentele reţinute, constatând că decizia instanţei de apel este legală, fiind la adăpost de criticile formulate de recurentă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul exercitat în speţă, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva împotriva deciziei civile nr. 142 din 16 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 octombrie 2022.