Forestry agency's timber damage claim time-barred; appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă la data de 08.11.2019, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Prahova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului, A., obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 1.830.005,99 RON (1.537.820,16 RON + TVA în cuantum de 292.185,83 RON), reprezentând contravaloarea masei lemnoase (prejudiciul cauzat prin exploatarea cantităţii de 29.805 mc de masă lemnoasă situată pe raza UAT Comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova, de pe o suprafaţă de 806 ha, identificate conform cadastrului forestier în cadrul Ocolului Silvic Valea Doftanei, amenajamentul silvic, Unităţilor de Producţie VII Doftăniţa şi a amenajamentului silvic forestier proprietatea privată a Unităţilor de Producţie VII Doftăniţa aparţinând A.); actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data formulării acţiunii şi până la data plăţii efective; obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1381- 1382 şi art. 1385-1386 C. civ.

Pârâtele au invocat, prin întâmpinarea comună, excepţia de netimbrare sau insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată, raportat la valoarea pretenţiilor; lipsa calităţii procesuale active a reclamantei; lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei Parohia Biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului, faţă de împrejurarea că aceasta nu a fost titulara dreptului de proprietate; lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei A., faţă de împrejurarea că uzufructul întregii suprafeţe cu vegetaţia forestieră, a revenit integral mandatarului S.C. B. S.R.L. Bucureşti; prescripţia dreptului material la acţiune în raport de data întocmirii raportului de către Curtea de Conturi în anul 2014; prescripţia dreptului material la acţiune a sumei mai vechi de 3 ani, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a titlului de proprietate (23.11.2016); inadmisibilitatea solicitării TVA – ului, faţă de împrejurarea că vânzările de masă lemnoasă se realizează cu taxare inversă. Pe fondul cauzei s-a solicitat, de către pârâte, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 28/02.03.2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Prahova, secţia I civilă.

2. Sentinţa Tribunalului Prahova

Prin sentinţa nr. 1090/26.03.2021, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor, invocate prin întâmpinare ca neîntemeiate; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea ca fiind prescrisă.

3. Decizia Curţii de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 759/10.03.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei, ca nefondat.

4. Calea de atac a recursului exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, prin Direcţia Silvică Prahova, criticând soluţia din apel ca fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2523 C. civ. cu privire la stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune.

În dezvoltarea motivului de recurs, s-a arătat că instanţele anterioare au ignorat posibilitatea ca data naşterii dreptului la acţiune să nu fie cunoscută imediat de titularul dreptului, după cum se poate întâmpla ca acesta să aibă cunoştinţă de încălcarea dreptului din momentul în care este nerespectat, contestat sau negat, însă se găseşte în imposibilitatea fizică, morală sau juridică de a acţiona imediat.

În condiţiile în care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Prahova validează un drept prevăzut de art. 44 din Constituţia României, Direcţia Silvică Prahova, în calitate de administrator al fondului forestier, proprietate publică a statului român pe seama căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate privată, nu poate în mod obiectiv cunoaşte existenţa şi întinderea pagubei la momentul când a declanşat acţiune în anularea reconstituirii dreptului de proprietate, astfel că nu putea formula concomitent o acţiune în despăgubire. Numai după soluţionarea acţiunii în anulare exercitate în condiţiile Legii nr. 169/1997, se poate estima şi pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziţie un termen general de prescripţie de 3 ani.

Direcţia Silvică Prahova nu este ţinută de cunoaşterea deciziei de validare a reconstituirii dreptului de proprietate, având în Comisia de fond funciar un reprezentant, norma legală ce stabileşte reguli de funcţionare neinstituind în sarcina Comisiei de fond funciar comunicarea hotărârii de validare.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv există prejudiciu, există legătură de cauzalitate între actul administrativ nelegal (hotărârea de validare şi toate actele subsecvente) şi prejudiciul suferit de proprietatea publică a statului român.

Cererea de despăgubiri este formulată de către recurent pe cale separată, este întemeiată pe dispoziţiile art. 1381, 1382,1385,1386 C. civ. şi este condiţionată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat, pentru repararea pagubei persoanei vătămate

Momentul la care persoana vătămată (Statul Român) a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei este o chestiune de fapt care se stabileşte în funcţie de circumstanţele cauzei, luându-se în considerare natura, conţinutul şi efectele conduitei administrative nelegale.

În raport de dispoziţiile legale în materie, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul dreptului la acţiune nu are cunoştinţă de elementele minime care fundamentează dreptul său, respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, şi cel care este ţinut să răspundă, atunci nu poate acţiona, astfel încât, dacă prescripţia ar începe să curgă, curgerea ar fi nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute la data încălcării dreptului subiectiv.

În condiţiile în care sub aparenţa legalităţii şi temeiniciei reconstituirii dreptului de proprietate, confirmate prin hotărâre de validare şi titlu de proprietate emise de autorităţi publice investite cu puterea publică a statului român, intimatele pârâte au beneficiat de toate posibilităţile legale de exploatare a masei lemnoase amplasate pe suprafeţele incluse în titlul de proprietate, Direcţia Silvică Prahova a avut posibilitatea efectivă să cunoască mărimea pagubei şi să revendice contravaloarea masei lemnoase exploatate doar din momentul în care instanţele de judecată au stabilit în mod definitiv că reconstituirea dreptului de proprietate s-a realizat în mod nelegal.

6. Apărări formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat, potrivit celor ce urmează:

Este corectă dezlegarea comună a instanţelor de fond în sensul că prescripţia dreptului la acţiunea dedusă judecăţii de reclamantă a început să curgă la 14.10.2014 – dată ce corespunde aceleia în care aceeaşi parte a formulat acţiunea în constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 5062/2.02.2007 a Comisiei Judeţene Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, a procesului-verbal de punere în posesie nr. x/16.12.2009 şi a titlului de proprietate nr. x/15.02.2010, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 – şi era împlinită deja la data introducerii cererii pe rolul instanţelor, respectiv 8.11.2019, în speţă fiind incidente prevederile art. 2517 şi 2528 Coc civil, cu sancţiunea corelativă, a respingerii acesteia ca fiind prescrisă.

Criticând soluţia adoptată în cauză, recurenta-reclamantă a semnalat, în primul rând, existenţa unor repere diferite în raport de care cele două instanţe de fond au dedus aceeaşi concluzie, a împlinirii termenului de prescripţie extinctivă la data formulării prezentei acţiuni.

Această critică este nefondată, observându-se că atât tribunalul, cât şi curtea de apel s-au raportat la unul şi acelaşi reper atunci când au identificat momentul de început al termenului de prescripţie extinctivă, respectiv la data de 21.10.2014, când reclamanta a promovat cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, ambele instanţe reţinând că acela este momentul (subiectiv) la care reclamanta, ca reprezentant al statului, a cunoscut atât paguba (cea a cărei reparaţie s-a pretins prin acţiunea de faţă), cât şi pe cel care trebuia să răspundă de ea.

Considerentelor primei instanţe care, în argumentarea soluţiei, făceau referire imprecisă la o estimare a prejudiciului regăsită în decizia Camerei de Conturi Prahova nr. 26/2014, în valoare de 21.162.647,04 RON (care constituia, în realitate, estimarea prejudiciului indicat ca fiind adus doar proprietăţii publice prin reconstituirea nelegală a dreptului de proprietate), s-au adăugat cele ale deciziei din apel care, cu trimitere la conţinutul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în dosarul nr. x/2014, indicau argumentele acesteia vizând prejudicierea statului produsă atât prin reconstituirea nelegală a dreptului de proprietate în favoarea A., cât şi prin exploatarea a 806 ha teren forestier din cel reconstituit, exploatare ce a fost realizată de Asociaţie prin firma S.C. B. S.R.L. şi a cărui cuantificare - se arăta în cerere - "poate fi estimată atât din înregistrările contabile ale A., cât şi din înregistrările societăţii mai sus menţionate".

Concluzia instanţei de apel, identică cu cea a primei instanţe – în sensul că momentul de la care reclamanta a cunoscut paguba constând în contravaloarea masei lemnoase exploatate, şi pe cel care răspunde de producerea ei, este cel al declanşării procesului civil ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, iar nu cel al rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 2275/2016 ce a soluţionat acest proces – a fost combătută de reclamantă în recurs, susţinându-se că ambele instanţe au trecut peste posibilitatea ca naşterea dreptului la acţiune (la care se referă art. 2523 C. civ.) să nu fie cunoscută imediat de titularul dreptului ori aceasta, deşi este cunoscută, titularul dreptului să se regăsească într-o imposibilitate fizică, morală ori juridică de a acţiona imediat. De asemenea, susţine reclamanta, s-a nesocotit posibilitatea ca, în mod obiectiv, să nu se cunoască existenţa şi întinderea pagubei la momentul declanşării acţiunii în anularea reconstituirii dreptului de proprietate, pentru a se putea formula concomitent şi o acţiune în despăgubire.

Criticile sunt nefondate. Nu pentru că au fost omise de instanţele de fond, nu au fost luate în calcul atare posibilităţi, ci întrucât prezenţa lor în situaţia dată este exclusă de chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în dosar nr. x/2014 care relevă că Direcţia Silvică Prahova deţinea încă de la acel moment toate datele şi informaţiile relevante promovării unei acţiuni împotriva pârâtelor, nu doar în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, emise în beneficiul A., ci şi a celei în repararea daunelor decurgând din exploatarea masei lemnoase de pe suprafaţa de 806 ha.

Teza necunoaşterii de către reclamantă a naşterii dreptului său la acţiunea în repararea prejudiciului produs prin exploatarea masei lemnoase, de către titularul reconstituirii dreptului de proprietate, nu mai poate fi avansată ca ipoteză în condiţiile în care, în precedenta sa cerere de chemare în judecată, îşi argumenta demersul judiciar, inclusiv prin invocarea existenţei acestui prejudiciu (alături de cel decurgând din afectarea patrimoniului public al statului cu valoarea imobilului teren) a cărui cuantificare afirma că "poate fi estimată atât din înregistrările contabile ale A.", cât şi din înregistrările S.C. B. S.R.L., societatea prin mijlocirea căreia s-a exploatat terenul forestier. Tot astfel, pornind de aici, este exclusă de bună seamă şi teza necunoaşterii existenţei şi întinderii pagubei la momentul declanşării acţiunii în nulitatea actelor de reconstituire, astfel cum a fost afirmată de reclamantă.

Cât priveşte imposibilitatea fizică, morală ori cea judiciară a reclamantei de a acţiona pentru formularea unei acţiuni în daune împotriva pârâtelor, anterior soluţionării definitive a dosarului nr. x/2014, Înalta Curte reţine că aceasta a rămas neexplicată ori argumentată în vreun fel prin memoriul de recurs.

Întrucât potrivit art. 2528 alin. (1) C. civ., prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, se înţelege că necunoaşterea cuantumului pagubei aşa după cum invocă reclamanta – nu constituia un impediment real şi valabil în promovarea la timp a unei acţiuni de tipul celei de faţă.

De altfel, afirmând aceasta, reclamanta - care a susţinut că prescripţia a început să curgă la data soluţionării definitive a dosarului privind constatarea nulităţii actelor de reconstituire emise în beneficiul pârâtei A. – nu a arătat elementele noi în raport de care a putut cuantifica paguba la data introducerii prezentei cereri, care să se regăsească în judecata înfăptuită prin sentinţa civilă nr. 2275/3.06.2016 a Judecătoriei Câmpina ori în decizia nr. 1727/23.11.2016 a Tribunalului Prahova.

Înalta Curte mai reţine că, formulând prezenta cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 1381 - 1382 C. civ., reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a celor două pârâte pentru acoperirea prejudiciului decurgând din exploatarea masei lemnoase realizată de acestea pe perioada valabilităţii şi în puterea titlului de proprietate emis în procedura reconstituirii, titlu ce conferea acest drept titularului său, astfel că nicio condiţionare în promovarea acţiunii de faţă nu poate fi legată de soluţionarea definitivă a acţiunii în nulitatea actelor de reconstituire, cu atât mai puţin cu cât, aşa cum a rezultat, reclamanta cunoştea încă de la momentul promovării precedentului litigiu paguba constând (şi) în exploatarea masei lemnoase şi pe cei răspunzători de producerea sa.

Prin urmare, este corectă concluzia instanţelor de fond care, fundamentată pe conţinutul însuşi al cererii de chemare în judecată în constatarea nulităţii absolute a actelor de reconstituire emise în beneficiul Asociaţiei, formulată de reclamantă, au stabilit că prescripţia dreptului la acţiunea în repararea prejudiciului decurgând din exploatarea masei lemnoase (de către cel care acţiona în virtutea prerogativelor conferite de calitatea sa de proprietar) a început să curgă, cel mai târziu, la 21.10.2014, atunci când s-a stabilit că reclamanta deţinea toate elementele şi informaţiile la care se referă norma art. 2528 C. civ., respectiv cunoaşterea pagubei şi a celui care răspunde de ea. Această concluzie este neîndoielnică, luând în calcul că actele de exploatare a terenului forestier au fost realizate cu aprobările şi concursul structurilor teritoriale ale reclamantei, aceasta neinvocând cazul unor tăieri ilegale de pădure, ci pe aceea a exploatării sale de către pârâte, prin intermediul unei societăţi comerciale, în puterea unui titlu care, nelegal fiind emis, a fost ulterior anulat.

Nu există niciun argument pertinent de a condiţiona promovarea acţiunii pendinte de cea în constatarea nulităţii actelor de reconstituire, neexistând niciun impediment legal în promovarea lor concomitentă, de vreme ce, încă de la data promovării celei din urmă, reclamantei îi erau cunoscute atât actele de exploatare realizate de pârâte prin intermediul firmei S.C. B. S.R.L., în privinţa cărora aceasta şi-a dat concursul, cât şi pe cei în numele ori în beneficiul cărora erau acestea realizate şi, nu în ultimul rând, criteriile/mijloacele de estimare a pretinsei pagube.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind ca legală soluţia pronunţată în cauză, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Prahova împotriva deciziei nr. 759 din 10 martie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.