Revision dismissal upheld: differing creditors defeat res judicata triple identity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal (recurs) filed by the petitioner against the Court of Appeal Bucharest's decision no. 1602 A of 12 November 2021, which had rejected as inadmissible his application for revision (revizuire) of the final decision no. 1435A of 18 May 2021 of the Bucharest Tribunal. That earlier decision, in an enforcement challenge (contestație la executare) filed by the Ministry of Public Finance, had annulled enforcement acts and ordered the petitioner to return RON 212,217.28 with inflation and legal interest. The petitioner sought revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, arguing that contrary final judgments existed violating the authority of res judicata, relying on the positive effect of res judicata under Article 431(2) of the Code, citing decisions in similar cases involving other creditors under the same enforceable title. The High Court upheld the lower court's ruling, holding that the revision ground requires a triple identity of parties, object, and cause between the conflicting judgments; here, although the same debtor and enforceable title were involved, the parties differed because other cases involved different creditors. It also rejected the claim that the court failed to address arguments, noting that divergent outcomes in similar cases raise issues of uniform jurisprudence, not violations of res judicata, and that a definitive ruling that res judicata does not apply is itself covered by res judicata and cannot be challenged by revision.
Legislator headnote
AI generatedart. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 431 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 pct. 7 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 431 C. proc. civ; Revision dismissal upheld: differing creditors defeat res judicata triple identity: A considerat ca fiind incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) teza finală, art. 509 alin. (1) pc. 8, art. 510 alin. (2), art. 511 alin. (1) pe. 8 şi art. 513 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ.. De asemenea, a invocat art. 1 din Protocolul J adiţional la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi art. 6 din aceeaşi Convenţie, prevederile art. 14 din Convenţie combinat cu art. 1 Protocolul 1 din Convenţie, considerând această cale de atac, deşi decizia Tribunalului Bucureşti era definitivă, ca o ultimă cale internă de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat, în faza executării silite, prin lipsirea sa de dreptul consfinţit printr-o hotărâre definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022
asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 02.06.2021, revizuentul-pârât A., în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Finanţelor Publice a solicitat anularea deciziei civile nr. 1435/18.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă în dosarul nr. x/2020.
I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin decizia civilă nr. 1435/18.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 Tribunalul Bucureşti a admis apelul formulat de apelantul-contestator Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 4877/07.09.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul A., a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că, a admis contestaţia la executare şi a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/2020 şi întoarcerea executării silite cu privire la suma de 212217,28 RON, intimatul fiind obligat la restituirea acestei sume.
I.3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 1602 A din data de 12 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-pârât A., împotriva deciziei civile nr. 1435/18.05.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III–a Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Ministerul Finanţelor Publice.
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1602 A din data de 12 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul A. .
II.1. Motivele de recurs
Recurentul arată că a dobândit în mod definitiv un drept salarial în baza aceluiaşi titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 61/20.10.2008 pronunţată în dosarul x/2008 a Curţii de Apel Oradea rămasă definitivă prin Decizia nr. 687/16.04.2010 -R a Curţii de Apel Oradea pronunţate în dosar nr. x/2009 al Curţii de Apel Oradea.
Prin decizia definitivă nr. 1435A/18.05.2021, Tribunalul Bucureşti, a admis apelul Ministerului Finanţelor Publice împotriva sa, a schimbat sentinţa civilă nr. 4877 din data de 07.09.2020 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti în sensul că s-a admis contestaţia la executare a Ministerului Finanţelor Publice şi s-a dispus anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare x/2020 şi întoarcerea executării silite cu privire la suma de 212.217,28 RON, recurentul fiind obligat la restituirea acestei sume.
Pentru a dispune această soluţie, Tribunalul Bucureşti a reţinut că dreptul de creanţă al recurentului este cert şi lichid, dar nu este exigibil. Pentru a concluziona astfel, Tribunalul Bucureşti a invocat din oficiu, direct în apel, în favoarea apelantului Ministerul Finanţelor Publice şi fără a pune în dezbaterea părţilor, ca fiind aplicabile prevederile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, text neinvocat până în acel moment de apelantul Ministerul Finanţelor Publice şi care prevede eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a unor creanţe de natură salariată prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada ianuarie 2019- decembrie 2021. Pe cale de consecinţă, prin intermediul acestei decizii pronunţate în faza executării silite şi prin care se neagă caracterul executoriu al hotărârii definitive din care decurge dreptul meu, a pierdut definitiv dreptul de creanţă consfinţit într-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Ulterior acestei hotărâri, ca şi cum nu ar fi fost suficient că a pierdut definitiv dreptul de creanţă consfinţit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin Decizia 2409 A din data de 21.09.2021 a Tribunalului Bucureşti din Dosarul x/2020 s-a dispus la solicitarea debitorului Ministerul Finanţelor Publice completarea Deciziei 1435A/18.05.2021 în sensul că suma supusă restituirii va fi actualizată cu indicele de inflaţie, fiind totodată obligat, de Ia data încasării acesteia -12.03.2020 şi până la data plăţii efective şi la dobânzile legale la această sumă, dobânzi .
Concluzionând, deşi colegii judecători au încasat dreptul salarial prin plata benevolă din partea aceluiaşi debitor Ministerul Finanţelor Publice, colegii procurori şi-au realizat dreptul prin executare silită, recurentul a rămas cu dreptul de creanţă doar pe hârtie, respectiv într-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, fiind obligat la restituirea acestuia cu indicele de inflaţie dobânzile aferente de la data încasării şi până la plata lui efectivă.
Împotriva deciziei definitive nr. 1435A/18.05.2021 a Tribunalul Bucureşti a exercitat calea de atac extraordinară a revizuirii, invocând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu Decizia 2863 A din 18.11.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/2019 şi Decizia 655.2021 din 18.03.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar x/2020 dar şi cu alte decizii rămase definitive anterior la Tribunalul Bucureşti, cu privire la drepturile decurgând din aceiaşi hotărâre şi hotărâri similare.
A considerat ca fiind incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 513 alin. (4) teza finală, art. 509 alin. (1) pc. 8, art. 510 alin. (2), art. 511 alin. (1) pe. 8 şi art. 513 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ.. De asemenea, a invocat art. 1 din Protocolul J adiţional la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi art. 6 din aceeaşi Convenţie, prevederile art. 14 din Convenţie combinat cu art. 1 Protocolul 1 din Convenţie, considerând această cale de atac, deşi decizia Tribunalului Bucureşti era definitivă, ca o ultimă cale internă de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat, în faza executării silite, prin lipsirea sa de dreptul consfinţit printr-o hotărâre definitivă.
A indicat hotărârea judecătorească depusă în apel, în raport de care invocat autoritatea de lucru judecat în sensul că s-a încălcat efectul pozitiv al lucrului judecat - Decizia 655.2021 din 18.03.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar x/2020 prin care s-a respins în mod definitiv contestaţia Ministerului Finanţelor Publice faţă de colega B.. De asemenea, a indicat şi depus la dosar hotărâri definitive potrivnice pronunţate în faza executării silite, privind titlul comun de creanţă, respectiv sentinţa civilă nr. 61/20.10.2008 pronunţată în dosarul x/2008 a Curţii de Apel Oradea rămasă definitivă prin Decizia nr. 687/16.04.2010 -R a Curţii de Apel Oradea pronunţate în dosar nr. x/2009 a Curţii de Apel Oradea, titlu lămurit prin încheierea din 09.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2019 prin care s-a respins definitiv contestaţia la executare (Decizia 2863 A din 18.11.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/2019 prin care s-a respins în mod definitiv contestaţia Ministerului Finanţelor Publice faţă de următorii colegi:
C., D., E., F., G., H., I., J., K.,L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V.; Decizia Civilă nr. 1223A din data de 19.05.2021 din Dosarul Nr. x/2020 Tribunalului Bucureşti prin care s-a admis apelul colegului W. s-a desfiinţat sentinţa primei instanţe prin care s-a admis contestaţia Ministerului Finanţelor Publice şi s-a respins în mod definitiv contestaţia formulată de această instituţie, decizia civilă nr. 1669/2021 din 1106.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 a Tribunalului Bucureşti; decizia civilă nr. 2126/13.09.2021 dosar x/2020 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a admis apelul fostului coleg X., s-a schimbat în tot sentinţa apelată (Sentinţa civilă 4806/10.09.2020, Dosar nr. x/2020 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti) respingându-se contestaţia la executare formulată de Ministerul Finanţelor Publice privind executarea silită efectuată în baza aceluiaşi titlu executoriu.
Totodată a indicat şi hotărâri nedefinitive potrivnice având ca obiect contestaţie la executare împotriva aceleaşi hotărâri definitive şi executorii (Sentinţa civilă nr. 4778 din data de 28.05.2021, dosar x/2020 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti prin care s-a respins contestaţia la executare formulată de către Ministerul Finanţelor Publice faţă de colegii V., E., F., Y. şi G.; sentinţa civilă nr. 2113 din 11.03.2021, Dosar nr. x/2020 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti prin care s-a respins în primă instanţă contestaţia formulată de către Ministerul Finanţelor Publice împotriva colegilor din titlul comun Z., AA., BB.).
În acest context, a considerat că argumentele inserate în una sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în faza de executare silită privind caracterul executoriu al aceluiaşi titlu comun vizând creditori ai aceluiaşi debitor îşi extind efectele cu privire la toate persoanele din titlul respectiv, neputându-se hotărî, altfel printr-o hotărâre ulterioară cu privire la acelaşi titlu. Altfel spus, aceiaşi hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă nu poate fi executorie pentru unele persoane din conţinutul său şi neexecutorie pentru altele, în condiţiile în care s-a stabilit definitiv că hotărârea respectivă fără distincţie, constituie un titlu executoriu. A arătat că este de neacceptat din punct de vedere juridic ca acelaşi titlu să fie executoriu pentru majoritatea dintre creditorii aceluiaşi debitor şi neexecutoriu pentru alţii, în condiţiile în care argumentele reţinute prin hotărârile anterioare vizează hotărârea definitivă şi executorie în întregimea sa, independent de creditorul în raport de care s-a judecat debitorul comun. În raport de aceste argumente, a considerat că suntem în prezenţa efectului pozitiv al lucrului judecat consacrat în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., aducând argumente în acest sens, depuse la dosar prin cererea de revizuire, completarea cererii şi concluzii scrise precum şi practică judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţi şi a solicitat anularea Deciziei 1435A/18.05.2021 ca fiind potrivnică cu hotărârile definitive anterioare asupra aceloraşi aspect de fapt şi de drept din acelaşi titlu executoriu şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, pentru a se ţine cont de ceea ce s-a statuat cu privire la titlul comun în mod definitiv prin hotărârile indicate.
Cu toate acestea, prin decizia civilă nr. 1602 A/12.11.2021 Dosar nr. x/2021 Curtea de Apel Bucureşti a respins în mod definitiv ca inadmisibilă cererea sa de revizuire prin raportare la prevederile 431 alin. (1) C. proc. civ. pentru faptul că în cauzele indicate nu există îndeplinită condiţia triplei identităţi, părţi, obiect, cauză în sensul că părţile nu sunt aceleaşi aşa cum cere art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Aşa cum a arătat şi cum rezultă din cererea de revizuire, precizarea acesteia şi concluziile scrise, şi-a întemeiat revizuirea pe art. 431 alin. (2) C. proc. civ. care nu presupune identitatea de părţi conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia 4100/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civila, Decizia nr. 2787/12.06.2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal). însă Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat deloc argumentele şi nu a oferit nici un răspuns acestora, întemeindu-şi soluţia art. 431 alin. (1) C. proc. civ., text neinvocat de către recurent.
În cauză este încident motivul de casare prev. de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât există hotărâri definitive potrivnice, încălcându-se în continuare autoritatea de lucru judecat, ca urmare a respingerii prin decizia civila nr. 1602 A/12.11.2021, Dosar nr. x/2021 a Curţii de Apel Bucureşti a cererii sale de revizuire.
Se consideră că, în privinţa principiului securităţii juridice în jurisprudenţa CEDO conceputul de "securitate juridică" s-a afirmat ca principiu fundamental al drepturilor omului, cu referire specială la stabilitatea şi irevocabilitatea drepturilor consacrate definitiv prin hotărâri judecătoreşti, cu titlu de lege, care nu mai pot face obiectul unor ingerinţe legislative sau judiciare, fără a goli de conţinut un alt principiu clasic al dreptului, autoritatea de lucru judecat şi mai nou efectul pozitiv al lucrului judecat.
Efectul pozitiv al lucrului judecat constituie un instrument procedural de asigurare a interpretării unitare, stabilă şi predictibilă a dispoziţiilor legale. Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.
Exigenţele textului impune existenţa celui de-al doilea proces pe rolul organului jurisdicţional, existenţa unei hotărâri judecătoreşti/arbitrale definitivă, pronunţată într-un alt litigiu şi legătura cu soluţionarea acestui din urmă litigiu. Aceste condiţii relevă distincţia substanţială faţă de autoritatea de lucru judecat prev. de art. 430 alin. (1) care presupune tripla identitate de obiect părţi şi cauză.
În doctrină s-au subliniat unele .particularităţi ale identităţii de chestiuni litigioase, iar în practică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o decizie de speţă a stabilit că "efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis"(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr: 2787/12.06.2014). Se mai invocă decizia 4100/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .
Curtea a constatat revizuirea ca fiind inadmisibilă prin invocarea art. 430 alin. (1) Cod. prc. civ., ori în realitate, cererea sa de revizuire s-a întemeiat pe alin. (2) al aceluiaşi articol, care nu presupune identitatea de părţi.
În aceste împrejurări, se consideră că decizia civilă nr. 1602A/12.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2021 este nelegală, întrucât există hotărâri potrivnice definitive date de aceiaşi instanţă (Tribunalul Bucureşti) care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
II.2. Apărările formulate în cauză
În cauză nu au fost depuse apărări.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de revizuentul A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Recurentul indică motivul de casare prev. de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., cu referire la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât ar exista hotărâri definitive potrivnice, prin care se încălcă autoritatea de lucru judecat, ca urmare a respingerii, prin decizia civilă nr. 1602 A/12.11.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 a Curţii de Apel Bucureşti, a cererii sale de revizuire.
În cauză nu este incident acest motiv de casare, instanţa a interpretat în mod just art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cu care "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".
Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.
Ipoteza hotărârilor potrivnice prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop protejarea autorităţii de lucru judecat ca efect al hotărârii judecătoreşti, nefiind admis ca o hotărâre definitivă să fie contrazisă de o altă hotărâre ulterioară, care să statueze între aceleaşi persoane şi cu privire la aceeaşi pricină, cu încălcarea art. 431 C. proc. civ.
Autoritate de lucru judecat dobândeşte, în temeiul art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului, dar şi hotărârea care statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra unui incident procedural, care – odată lămurit – nu mai poate fi reiterat. Au autoritate de lucru judecat dispozitivul şi considerentele pe care acesta se sprijină, dar şi considerentele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Chiar dacă hotărârea nu soluţionează fondul, ci numai un aspect prealabil al acestuia, trebuie recunoscută autoritatea de lucru judecat a chestiunii tranşate cu consecinţe asupra unei noi sesizări a instanţei cu o nouă cerere prin care să se tindă la obţinerea unei soluţii contrare celei dintâi.
Lucrul judecat la care se referă art. 430 şi art. 431 C. proc. civ. vizează atât aspectul negativ al autorităţii de lucru judecat, în sensul că o instanţă nu mai putea fi sesizată cu o cerere în care se regăseşte tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, cât şi aspectul pozitiv, în sensul că o chestiune lămurită într-o hotărâre anterioară se impune într-o procedură ulterioară şi nu ar putea fi contrazisă de soluţia pronunţată de instanţă într-un litigiu viitor între aceleaşi părţi, dar cu privire la alte aspecte, în care nu se regăseşte tripla identitate.
De asemenea, legea cere ca hotărârile definitive să fie potrivnice, adică să dispună soluţii diferite cu privire la aceleaşi părţi şi aceeaşi pricină, cu consecinţa că, de principiu, revizuirea nu este admisibilă, dacă ambele hotărâri dispun în acelaşi mod.
Raţiunea pentru care s-a instituit cazul de revizuire, constând în special în posibilitatea executării unor hotărâri potrivnice, nu susţine admisibilitatea revizuirii celei de-a doua hotărâri, dacă aceasta nu o contrazice pe prima. Însă, cel puţin în cazul triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză între cele două pricini, cea de-a doua hotărâre nu trebuia să fie pronunţată, încălcarea efectului autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive anterioare afectând eficienţa justiţiei şi prestigiul acesteia, încălcând o prevedere de ordine publică, astfel că, deşi textul nu prevede, s-ar impune ca şi în cazul în care între cele două hotărâri nu există contradicţie să se poată dispune desfiinţarea celei de-a doua hotărâri.
Nu se justifică criticile recurentului în sensul că în mod greşit prin decizia civilă nr. 1602 A/12.11.2021 pronunţată în dosar nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins în mod definitiv ca inadmisibilă cererea sa de revizuire prin raportare la prevederile 431 alin. (1) C. proc. civ., corect fiind reţinut faptul că în cauzele indicate nu există îndeplinită condiţia triplei identităţi, părţi, obiect, cauză în sensul că părţile nu sunt aceleaşi aşa cum prevede art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de apel corect a constatat că în primul litigiu, în dosar nr. x/2020, au avut calitatea de părţi intimatul Ministerul Finanţelor Publice şi numita B. iar în cel de-al doilea, dosar x/2020, au avut calitatea de părţi revizuentul A. şi intimatul Ministerul Finanţelor Publice. Ambele litigii au avut drept obiect contestaţie la executare împotriva executărilor silite desfăşurate în dosare execuţionale distincte, însă în baza aceluiaşi titlu executoriu. Revizuentul a mai invocat şi decizia civilă nr. 2863/18.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti.
În mod just se consemnează că, chiar dacă în ambele litigii s-au tranşat chestiuni legate de o creanţă decurgând dintr-un titlu executoriu comun, nu se verifică condiţia identităţii de părţi, în timp ce Ministerul Finanţelor Publice a fost parte în toate litigiile, revizuentul a fost parte doar în dosarul nr. x/2020, în celelalte două litigii fiind intimaţi creditori alte persoane, şi anume C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. şi V. şi respectiv B..
În contextul neîndeplinirii identităţii de părţi, nu au relevanţă susţinerile privind chestiunile dezlegate în cadrul altor dosare în care părţi au fost intimatul Ministerul Finanţelor Publice şi alţi creditori aflaţi într-o situaţie identică cu cea a revizuentului, ele putând fi valorificate în cadrul dosarului nr. x/2020, aşa cum corect reţine instanţa de apel.
Se mai critică lipsa analizei argumentelor revizuentului, de către instanţă, şi a oferirii unui răspuns, critică nefondată, deoarece Curtea de Apel Bucureşti a motivat că, în speţă revizuentul invocă pronunţarea unor soluţii diferite în cauze similare, purtate între creditori diferiţi, în contradictoriu cu acelaşi debitor şi în baza aceluiaşi titlu executoriu, că această chestiune invocată de revizuent constituie un aspect de jurisprudenţă unitară, iar nu de nesocotire a autorităţii de lucru judecat.
În ce priveşte lucrul judecat anterior şi efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat, care nu presupune o identitate de acţiuni, ci o identitate a aspectului litigios, în a doua cauză se impune ca hotărârea să ţină seama de ceea ce s-a statuat anterior. Astfel, cel interesat va putea opune chestiunea asupra căreia s-a statuat definitiv anterior şi care are legătură cu pricina în curs, admisibilitatea revizuirii depinzând de modul concret în care procedează instanţa, deoarece numai dacă nu analizează chestiunea ridicată va putea fi exercitată revizuirea. Dacă se reţine că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, această dezlegare nu deschide calea revizuirii, pentru că tocmai inexistenţa autorităţii de lucru judecat intră în autoritatea de lucru judecat. Dacă se constată că este incidentă autoritatea de lucru judecat atunci cea de-a doua hotărâre va ţine seama de prima şi nu se poate reţine o contradicţie între hotărâri.
Drept urmare, întrucât nu există hotărâri potrivnice definitive date de aceiaşi instanţă care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, în mod just cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, motiv pentru care şi prezentul recurs va fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1602 A din data de 12 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.