Lawful processing of criminal record data for public authority purposes under data protection law

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2016 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a Ii-a civilă-contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi solicitând să se pronunţe o hotărâre, prin care să se constate:

I.1.1 încălcarea de către pârâţi a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prin prelucrarea nelegală de date cu caracter personal prin următoarele modalităţi:

a) divulgarea de informaţii personale confidenţiale şi neasigurarea confidenţialităţii datelor;

b) nerespectarea dreptului la opoziţie/intervenţie prevăzut de art. 14 din Legea nr. 677/2001;

c) nerespectarea dreptului la acces la date raportat la art. 13 din Legea nr. 677/2001;

d) menţinerea de baze de date a unor menţiuni ce nu mai îndeplineau acurateţea necesară spre a fi făcute publice în vederea inducerii în eroare a instanţelor de judecată şi a altor organe abilitate

e) neefectuarea menţiunilor corespunzătoare impuse de legislaţia în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal cu bună-ştiinţă;

f) prelucrarea datelor personale cu rea-credinţă.

sens în care să fie obligaţi pârâţii:

I.1.1.la înştiinţarea terţilor cărora le-au fost dezvăluite datele la care a făcut referire pe considerentul că au fost prelucrate nelegal şi, implicit, repararea prejudiciilor suferite;

I.1.2. obligarea pârâtului I.G.P.R. la plata de daune morale în cuantum de 100.000 RON;

I.1.3. obligarea pârâtului I.PJ. Iaşi la plata de daune morale în cuantum de 50.000 RON.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 677/2001.

Prin încheierea de şedinţă din 23 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civilă-de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin încheierea de şedinţă din 13 martie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune; în baza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. I C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016; a stabilit termen administrativ de verificare a încetării cauzei de suspendare la data de 15.09.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 494 din 12 martie 2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca fiind tardiv formulată de către pârâte; a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, ca fiind neîntemeiată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 229 din 18 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 13 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, hotărâre pe care a casat-o; a trimis cauza aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii.

Prin decizia civilă nr. 490 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 494 din 12 martie 2021 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 490 din 21 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul A..

II.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de reclamantul A. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., invocându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii/reţinerii cauzei spre judecare, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

La primul termen de judecată din 02 noiembrie 2016, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal nu şi-a declinat competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., ci la următorul termen de judecată din 23 noiembrie 2016, termen la care nu mai era posibilă invocarea excepţiei de necompetenţă funcţională a secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal, invocând în acest sens decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României sub nr. x din 19 februarie 2020.

A arătat că a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea excepţiei atât timp cât judecătorul este învestit cu aplicarea corectă a legii şi îşi exercită atribuţiile potrivit art. 22 C. proc. civ., însă raţionamentul instanţei de apel în analiza excepţiei de ordine publică, prin considerentele expuse, este greşit, în raport de art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

A susţinut că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în sensul în care în dispozitivul şi considerentele hotărârii recurate au fost inserate informaţii şi situaţii ce vizează o procedură administrativă derulată între societatea comercială B. şi Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General de Poliţie ce a culminat cu concretizarea unui litigiu şi câştigarea cauzei de către una dintre ele, identice cu cele ce privesc decizia nr. 2325 din 04 iunie 2015 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a statuat că exced cauzei deduse judecăţii "modul de obţinere şi utilizare a informaţiilor cu caracter personal, respectiv încălcările prevederilor Legii nr. 290/2004, Legii 238/2009 şi Legii 677/2001 instanţa cercetând cauza dedusă judecăţii în limitele învestirii acesteia şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză."

A precizat că decizia recurată nu prezintă o cercetare exhaustivă a cauzei din perspectiva materiei protecţiei datelor atât timp cât sunt omise toate probele încuviinţate, precum şi textele de lege incidente aflate în sarcina operatorilor M.A.I./intimaţilor, faţă de date personale vizate, gestionate, respectiv aplicarea măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare ideală.

Un prim aspect omis este faptul că cererea de chemare în judecată s-a raportat la calitatea unităţilor M.A.I. de operatori de date cu caracter personal notificaţi distinct în cadrul A.N.S.P.D. C. pen., precum şi obligaţiilor dobândite de către aceştia în această calitate, angajamente ce includ şi gestionarea datelor personale odată cu încheierea operaţiunilor de prelucrare asupra informaţiilor, ce au făcut obiectul colectării în scopurile realizării atribuţiilor de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice.

Astfel, instanţa de apel în loc să-şi fundamenteze considerentele pe baza legislaţiei ce vizează garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, respectiv să cerceteze/sancţioneze abaterile de la lege ale operatorilor M.A.I., după cum a solicitat, a lăsat să se înţeleagă că aceste prevederi "exced cauzei deduse judecăţii", însă textele de lege arătate de instanţă sunt incluse într-un raţionament greşit.

A susţinut că Legea nr. 677/2001, modificată şi completată, stabileşte condiţiile în care datele cu caracter personal pot fi prelucrate, inclusiv dezvăluite de operatorii de date, inclusiv operatorii M.A.I.; regula generală ce guvernează prelucrarea datelor personale este consimţământul persoanei în cauză, dat în mod expres şi neechivoc, însă, în mod excepţional, datele cu caracter personal pot fi prelucrate de către operator, fără consimţământul persoanei vizate, în situaţiile de excepţie, de strictă interpretare şi aplicare, reglementate de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, iar structurile/unităţile M.A.I., în calitate de operatori de date, colectează şi prelucrează date personale cu respectarea garanţiilor prevăzute de legea menţionată.

În atare condiţii, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că operatorii M.A.I. beneficiau de condiţii legitime prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. c) şi lit. d) din Legea 677/2001, în special după data de 05 mai 2011, cu privire la datele ce vizau măsura internării supravegheate a minorului.

Operaţiunea de organizare/stocare/scoatere a datelor vizate din Evidenţa Nominală a Cazierului Judiciar gestionată de operatorii M.A.I. (cazier judiciar activ) este reglementată de art. 13 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 290/2004, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 586/30 iunie 2006, iar obligaţiile operatorilor M.A.I. în cazul efectuării operaţiunilor de extragere şi dezvăluire a informaţiilor ce fac obiectul evidenţelor de cazier judiciar, astfel cum sunt prevăzute de art. 3 din Legea nr. 290/2004, se pot realiza cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001; operaţiunea de scoatere a datelor vizate din evidenţa activă a cazierului judiciar, potrivit documentelor M.A.I. din dosarul cauzei, a avut loc la data de 05.09.2008.

Aprecierea instanţei de apel, în sensul că "reclamantul figura în evidenţa operativă cu SSMR pe trei ani", nu are la bază o analiză riguroasă în ceea ce priveşte verificarea legalităţii prelucrărilor asupra datelor vizate/operaţiunii de schimbare/modificare a evidenţei acestora, desfăşurată în anul 2008, respectiv extragerea din Evidenţa Nominală de Cazier Judiciar şi înregistrarea lor în Evidenta Operativă de Cazier Judiciar, adică cercetarea instanţei cu privire la schimbarea/modificarea scopului datelor, faţă de cel iniţial, avut de operator cu ocazia colectării, odată cu schimbarea evidenţei, raportat la principiile/regulile instituite de Legea nr. 677/2001, în vigoare la data efectuării operaţiunii.

Evidenţa Operativă de Cazier Judiciar - evidenţa pasivă de cazier judiciar -fişier sau baza de date cu caracter personal, a fost constituită în scopul accesării limitate şi, ulterior, ştergerii datelor stocate din sistemul de evidenţă - art. 2 lit. g) din Legea nr. 238/2009, iar pentru punerea în aplicare a art. 5, art. 6, art. 14 şi art. 29 din Legea nr. 238/2009, a fost emisă Dispoziţia I.G.P.R. nr. 18 la data de 05 mai 2011, în raport de care datele vizate nu mai puteau face obiectul evidenţelor operative de cazier judiciar.

Odată cu atingerea scopurilor iniţiale prevăzute de operator cu ocazia colectării datelor, potrivit legii privind cazierul judiciar, precum şi a termenelor de anonimizare a informaţiilor în evidenţele nominale şi operative de cazier, instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că operatorii M.A.I. au ieşit de sub protecţia art. 2 alin. (2) şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, aşa încât prelucrările ulterioare asupra datelor vizate înregistrate în Evidenţele de Cazier Judiciar, nu mai erau efectuate în condiţii legitime, în lipsa consimţământului exprimat de persoana vizată, respectiv în lipsa respectării principiului necesităţii de către operatorii M.A.I., situaţie care presupune prelucrarea excesivă/stocarea nejustificată a datelor vizate în evidenţe, în raportat de prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 790/12.12.2001, respectiv utilizarea informaţiilor cu încălcarea principiilor/regulilor prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. b) şi lit. e) din acelaşi act normativ începând cu data de 05.05.2011.

O altă situaţie ignorată de instanţa de apel din perspectiva legislaţiei incidente materiei protecţiei datelor şi care reflectă modul excesiv în care au fost prelucrate datele vizate de către operatorii M.A.I. este şi operaţiunea de organizare/schimbare/modificare a evidenţei datelor vizate după data de 05.05.2011 din Evidenţa Operativă de Cazier Judiciar şi înregistrarea acestora, în mod nejustificat, în Evidenţa Specială de Cazier Judiciar, aspect dovedit de raportul clasificat nr. x/17.11.2011, în lipsa arătării unei situaţii de excepţie sau a unei împrejurări care ar fi prejudiciat eficienţa acţiunii sau obiectivul urmărit în îndeplinirea atribuţiilor legale ale operatorului în calitate de autoritate publică şi astfel acesta să beneficieze de un interes legitim circumscris art. 2 alin. (5) şi art. 5 alin. (2) din Legea 677/2001; declasificarea datelor a avut loc la data de 19.06.2012 potrivit documentului Nota-Raport nr. x/I.G.P.R./I.PJ. Iaşi cu aceiaşi dată.

Instanţa de apel nu a observat lipsa menţiunilor obligatorii ce trebuiau suportate de Cartoteca neautomată de Cazier Judiciar a persoanei vizate, respectiv jurnalizarea celor două operaţiuni de prelucrare asupra datelor vizate cu ocazia clasificării şi declasificării informaţiilor, şi nici utilizarea disproporţionată a informaţiilor clasificate în dosarul civil nr. x/2012 ce contravine scopului iniţial al datelor.

Evidenţa Specială de Cazier Judiciar prevede stocarea de informaţii specifice culese de organul de poliţie în scopul urmării informative ce este justificat de un dosar penal în lucru, astfel de date circumscriindu-se excepţiilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 677/2001 şi se impune a fi dovedite.

Instanţa de apel nu a statuat asupra ingerinţei operatorilor M.A.I. desfăşurată la data de 29.03.2012 cu ocazia operaţiunii de diseminare către destinatar a datelor vizate prin adresa nr. x/29.03.2012/IPJ Iaşi de către gestionarul acestora, prin dezvăluirea datele vizate către terţ, în lipsa încuviinţării persoanei, cât timp prelucrarea nu se regăseşte înregistrată în Fişa de Cazier Judiciar neautomat a persoanei.

Instanţa de apel a exonerat operatorii M.A.I. de obligaţiile reglementate de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 în raport de colectarea datelor vizate fără consimţământ şi prelucrarea lor peste termenele incidente, prin nelivrarea informaţiilor prevăzute de norma arătată, sens în care persoanei vizate i-a fost restrâns, în mod nejustificat, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 13 - dreptul la informare, art. 14 - intervenţie asupra datelor, art. 15 - opoziţie.

Cu referire la art. 11 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 238/2009, la art. 5 lit. b) şi lit. c) din Instrucţiuni nr. 27/3.02.2010, publicate în M.O. nr. 98/12.02.2010, la cauza C-201/14 Bara şi alţii împotriva Preşedintelui C.N.A.S. şi A.N.D.F., a arătat că instanţele de judecată au omis a cerceta operaţiunea de ştergere din evidenţe a datelor vizate, asumată de către operatorii M.A.I., prin precizările depuse la termenul de judecata din 22 aprilie 2019, în faţa instanţei de fond, şi, implicit, a îndeplinirii atribuţiilor acestora cu ocazia încheierii operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 677/2001, faţă de informaţiile vizate, urmare a suplimentării probatoriului de către Tribunalul Iaşi la data de 8 octombrie 2018, care, însă, în realitate nu au avut loc, după cum s-a menţionat în precizările depuse la termenul de judecată din 10 decembrie 2018.

Potrivit art. 6 din Legea 677/2001 coroborat cu art. 12 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 238/2009, operatorul, cu ocazia încheierii operaţiunilor de prelucrare asupra datelor vizate, are sarcina de a înştiinţa persoana vizată în legătură cu faptul că aceste date au fost colectate fără consimţământ, iar notificarea persoanei vizate se efectuează în termen de 15 zile de la momentul în care activităţile ce a făcut obiectul colectării au încetat, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 238/2009.

Instanţa de apel nu a avut în vedere materialul probator ce a vizat prelucrarea datelor prin operaţiunea de stocare în evidenţele M.A.I. peste termenul de 05.05.2011, împrejurare în raport de care nu mai beneficiază de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cât timp datele nu mai făceau obiectul art. 2 alin. (5) din aceeaşi normă.

Instanţa de apel a tratat firesc operaţiunea de alterare a datelor vizate de către operatorii M.A.I, respectiv modificarea fără drept a acestora din măsura internării într-un centru de reeducare în "condamnare" a minorului, după cum rezultă din adresele nr. x/21.06.2011/I.G.P.R., nr. x/28.06.2011 I.P.J. Iaşi, cu încălcarea art. 4 alin. (1) lit. a) şi lit. d) din Legea nr. 677/2001 raportat la art. 3 lit. b) din aceeaşi lege.

Instanţa de apel a omis faptul că operatorii M.A.I. sunt obligaţi prin textele de lege, de a prelucra date cu caracter personal cu bună-credinţă, exacte şi actualizate, datele inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului pentru care sunt colectate şi pentru care vor fi ulterior prelucrate, să fie şterse sau rectificate, respectiv stocate într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate strict pe durata necesară realizării scopurilor în care datele sunt colectate, potrivit principiilor instituite de art. 4 alin. (1) lit. a), lit. d) şi lit. e) din Legea nr. 677/2001 coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 238/2009/R şi art. 2 alin. (1) din Instrucţiuni nr. 27.

Instanţa de apel a omis a avea în vedere faptul că operatorii M.A.I. au îndatorirea de a garanta securitatea datelor cu caracter personal colectate fără consimţământ împotriva oricărei forme de utilizare ilegală, inclusiv modificarea datelor cu caracter personal, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 671/2001.

Potrivit art. 5 alin. (4) şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 238/2009, operatorii M.A.I. avea obligaţia de a şterge datele inexacte existente în evidenţe, aspect pe care instanţa de apel nu 1-a avut în vedere.

Multitudinea informaţiilor prezentate într-un mod "specific" în rapoartele informative nr. x/04.04.2011 şi nr. y/20.05.2011 coroborat cu prelucrarea excesivă în evidenţe contrar termenelor impuse, respectiv lipsa asigurării garanţiilor legale cu privire la datele vizate, totodată diseminate cu rea-credinţă către destinatari în regim neactualizat şi semnalate în decursul timpului în registre, unele clasificate nejustificat demonstrează că viaţa personală era ţinută sub observaţie, iar prin aceasta i-a fost adusă atingeri vieţii private, potrivit art. 74 C. civ.

Prelucrarea sau extragerea datelor persoanei vizate din registrele cazierului judiciar, aşa cum sunt datele reclamate în cazul recurentului, se efectuează, potrivit art. 3 din Legea 290/2004, iar metodologia de comunicare a datelor ce fac obiectul evidenţei de cazier judiciar este consolidată prin art. 20, art. 21, art. 22 din Legea 290/2004 privind cazierul judiciar în vigoare la data diseminării (2010-01.02.2014), fiind cunoscută operatorilor M.A.I., după cum rezultă şi din răspunsul la interogatoriul încuviinţat (între barea nr. 6) aflat la dosarul cauzei; prelucrarea datelor se efectuează exclusiv prin "copia de pe cazierul judiciar" persoanei pentru care se solicită informaţiile şi nu prin rapoartele informative-operative nr. 146.314 din 04.04.2011 şi nr. 146.808 din 20.05.2011 utilizate disproporţionat scopurilor datelor într-o cauză civilă.

Cu privire la operaţiunea de prelucrare excesivă a datelor vizate în evidenţele operative, sociale ale cazierului judiciar prin stocare, după 05.05.2011, a datelor vizate nu a fost angajată răspunderea operatorilor M.A.I., având în vedere că la termenul din data de 19.06.2019, intimaţii au depus la dosarul cauzei: Fişa de cazier judiciar şi Evidenţa operativă emisă pe numele V, respectiv evidenţa de cazier judiciar neautomată, auditarea din Sistemul Cazierului Judiciar Român-ROCRIS în perioada 10.09.2013-31.12.2015, respectiv evidenţa de cazier judiciar automată, din care rezultă existenţa mai multor accesări/interogări/consultări ale datelor vizate/personale nejustificat, pe care Curtea de Apel Iaşi nu le-a observat: 07.08.2014; 03.10.2014; 21.08.2014; 19.02.2015; 23.02.2015; 16.12.2015, etc.

Distinct de ştersăturile nepermise efectuate de operatorii M.A.I. asupra Evidenţei de Cazier Judiciar neautomat/Cartoteca, aceştia au menţinut şi prelucrat nejustificat datele unei măsuri educative prin mijloace neautomate utilizând informaţiile în mai multe rânduri, printre care operaţiunea notată în creion inserată pe prima pagina a evidenţei neautomate de cazier judiciar cu jurnalul nr. 0 sau 2 (nu se poate distinge corect) urmat de cifrele 6714 notate peste ştampila de culoare roşie ROCRIS 3 din/cu data 24.06.2014; aşa cum rezultă în cartoteca de cazier judiciar.

A învederat că instanţa de apel a lăsat să se înţeleagă că operatorii de date M.A.I. beneficiază de condiţii legitime, potrivit art. 5 alin. (2) lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 677/2001, în vederea prelucrării ulterioare a datelor provizorii ce vizează un MEA emis de un stat membru EU, respectiv în alte scopuri decât cel iniţial, cât şi în lipsa consimţământului necesar a fi dat de statul emitent, precum şi a persoanei vizate, însă raţionamentul este greşit prin raportare la art. 14 lit. d) din Legea nr. 238/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ignorând proba cu nr. x din data de 06.08.2010 comunicată autorităţilor Române de către autorităţile judiciare competente simultan cu MEA/06.08.2010, depus la termenul de judecată din data de 17.09.2018 la Tribunalul Iaşi.

O altă situaţie ignorată de către instanţa de apel a fost aceea în care operatorii aveau şi obligaţia ştergerii din evidenţe şi distrugerii datelor vizate înainte de împlinirea termenului din 16.04.2013 raportat la atingerea scopului pentru care datele au fost colectate din perspectiva art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 238/2009.

Potrivit dispoziţiilor autorităţii judiciare emitente, interesul legitim al operatorului subzistă expres scopului împiedicării şi urmăririi infracţiunilor şi doar până la expirarea termenului de distrugere, respectiv la data de 16.04.2013, după cum confirmă înscrisul depus de recurent la data de 12.09.2018, şi nu ştergerea acestora din evidenţe, aşa cum se induce de instanţa de apel, respectiv imposibilitatea operatorului M.A.I. atribuirii datelor vizate altui scop.

Aşadar, instanţa de apel nu a angajat răspunderea operatorilor de date M.A.I. pentru faptul că aceştia au prelucrat excesiv şi nejustificat în alte scopuri, prin stocare şi diseminare terţilor-destinatari, datele ce vizează măsura provizorie a unui MEA/2010 emis de un stat EU, respectiv peste termenele de distrugere impuse de emitent şi în lipsa consimţământului acestuia, încălcând astfel principiile/regulile instituite de art. 4 alin. (1) lit. a) şi lit. e) din Legea nr. 677/2001.

Instanţa de apel nu a sancţionat defăimarea persoanei vizate, aşa cum am solicitat prin cererea de chemare în judecată, în sensul că operatorii M.A.I. au prezentat cu rea-credinţă informaţii inexacte terţilor şi instanţelor de judecată ca fiind existentă şi înscrisă ca menţiune în "Evidenţa de cazier a cetăţenilor români condamnaţi în străinătate", constituită în baza Legii nr. 290/2004, o condamnare de "2 ani şi 2 luni pronunţată de autorităţile germane", completată de aprecieri de genul "neavând îndeplinită nici condiţia bunei conduite cetăţeneşti", raportat la măsura provizorie a unui mandat EU, în condiţiile în care a depus, odată cu cererea de apel, decizia autorităţilor germane din care rezultă că persoana vizată nu a participat la comiterea de infracţiuni completată şi de documentul verificării, x/05.05.2015/I.G.P.R.

În contextul inexistenţei unor semnalări în sistemul Ecris, respectiv a lipsei de condamnări aplicate de autorităţile judiciare ale altor state sau a altor măsuri în ceea ce îl priveşte, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că persoana vizată nu beneficia de prezumţia de nevinovăţie cu ocazia emiterii unui mandat de arestare.

Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că operatorii de date cu caracter personal reclamaţi, prin utilizatorii împuterniciţi din subordine, nu au dat curs prevederilor legale în sensul armonizării evidenţelor şi a asigurării măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal împotriva dezvăluirii sau accesului neautorizat, respectiv celor impuse cu ocazia încheierii operaţiunilor de prelucrare în ce priveşte datele ce vizează, o măsura educativă şi o notare provizorie a unui mandat european pentru cercetare emis în anul 2010 de autorităţile judiciare a unui stat EU, prelucrând ilegal condamnări penale în alte state.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, a arătat că prezentul litigiu este singurul prin care a solicitat apărarea drepturilor ocrotite de Legea nr. 677/2001, iar faptul că operatorul a răspuns la cererilor adresate nu înseamnă că autorităţile intimate s-au achitat de sarcinile prevăzute de lege cu privire la răspunsurile emise; potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001, persoana vizată are dreptul de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea oricăror drepturi garantate de Legea nr. 677/2001.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 677/2001, orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta, prilej cu care operatorii M.A.I. sunt obligaţi, în situaţia în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia împreună cu confirmarea: informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt dezvăluite datele, comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum şi a a oricărei informaţii disponibile cu privire la originea datelor, informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului, prin care se efectuează orice prelucrare automată a datelor care vizează persoana respective, informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, răspunsul pârâţilor este unul generic, întrucât nu prezintă furnizarea de către operator a tuturor informaţiilor pe care Legea nr. 677/2001 le stabileşte prin dreptul de acces asupra datelor prevăzut de art. 13, deşi avea dreptul a cunoaşte toate scopurile în care informaţiile au fost prelucrate, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le-au fost dezvăluite datele, precum şi la comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării.

Or, situaţia expusă a fost evaluată în mod greşit de către instanţa de apel cât timp din evidenţa fişelor de cazier judiciar aflate la dosarul cauzei rezultă faptul că operatorul M.A.I., la data de 09.05.2012, a prelucrat în evidenţele operative/speciale de cazier, datele unei măsuri educative ce necesita a fi şterse la data de 05.05.2011, precum şi datele ce vizează o măsură provizorie a unui MEA/2010, în alte scopuri decât cele ce au făcut obiectul colectării, şi nu a distrus informaţia la termenul legal, cu consecinţa păstrării ilegale în evidenţe.

Nu a fost sancţionat faptul că operatorul M.A.I. (I.P.J. Iaşi), prin împuterniciţi, au îngrădit dreptul la opoziţie şi intervenţie asupra datelor personale ce aparţineau persoanei vizate, potrivit art. 13 alin. (1) lit. d).) din Legea nr. 677/2001, prin nelivrarea tuturor datelor prelucrate în vederea unei eventuale contestaţii asupra acestora, date ce vizau o măsură educativă şi o măsură provizorie a unui MEA.

Prin decizia recurată, instanţa de apel nu a avut în vedere în analiză cerinţa art. 14 din Legea nr. 677/2001 şi nici materialul probator din dosar concretizat în fişele de cazier judiciar automate şi neautomate neactualizate, care demonstrează faptul că operatorul a prelucrat după data 05.05.2011 datele ce necesitau anonimizarea lor în evidenţe în baza Dispoziţiei I.G.P.R. nr. 18 din05.05.2011, utilizate în lipsa consimţământului autorităţii emitente şi a persoanei vizate, notificarea nr. 457.422/CJ/S1/CI/25.09.2012 a I.G.P.R. adresată I.P.J. Iaşi, operatorul M.A.I. nu a luat măsurile legale, urmare a demersurilor efectuate de către recurent pe lângă autoritatea de conducere centrală a cazierului judiciar/Direcţia cazier judiciar-statistică şi evidenţe operative din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, răspunsul operatorului I.P.J. Iaşi nr. 2325/18.09.2015, raportul informativ-operativ nr. x/20.05.2011 al I.P.J. Iaşi, prin care nu era reflectată situaţia reală a persoanei vizate în evidenţe.

În ceea ce priveşte notificarea terţilor, potrivit art. 14 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 677/2001 coroborat şi cu obligaţia operatorului M.A.I. ce derivă din art. 11 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 238/2009, a apreciat că răspunsul I.P.J. şi I.G.P.R., prin care au enumerate destinatarii cărora le-au fost desemnate datele în regim neactualizat, este incomplet şi ilegal prin aceea că nu se poate da eficienţă art. 5 alin. (2) lit. lit). c)-d) din Legea nr. 677/2001, în sensul în care persoana vizată nu făcea obiectul la momentul adresării cererii unor cercetări judiciare, care să permit prelucrarea datelor de către operator pentru a putea beneficia de textele de lege reţinute de instanţa de apel.

Faţă de cele reţinute de către instanţa de apel, a susţinut că dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect plângere contravenţională, părţi fiind I.P.J. Iaşi, în calitate de operator de date/contestator împotriva A.N.S.P.D. C. pen., în calitate de organ constatator drept urmare, litigiul a vizat verificarea legalităţii procesului-verbal de constatare şi sancţionare nr. x/3.03.2016 al A.N.S.P.D. C. pen., iar la data de 01.10.2019, într-un complet de divergenţă, printre care s-a regăsit şi preşedintele instanţei, fostul judecător în dosarul x/2012, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul I.P.J. Iaşi şi, în consecinţă, a anulat procesul-verbal menţionat pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

A arătat că distinct de obligaţia asigurării condiţiilor de exercitare a drepturilor conferite de lege persoanei vizate, cu respectarea Legii nr. 677/2001 de către operatorii M.A.I., implicit ale exercitării dreptului la intervenţie şi ale dreptului de acces la date, operatorii aveau obligaţia ca măsurile de remediere constatate să fie aplicate tuturor prelucrărilor ce au legătura cu sistemul de evidenţă, obiect al prelucrării, şi deci tuturor actelor emise, inclusiv cele clasificate, potrivit art. 24 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 238/2009, în vigoare în anul 2012.

Raportându-se la art. 18 alin. (3) din Dispoziţia I.G.P.R. nr. 18/05.05.2011, a arătat că a existat personal în vederea clasificării datelor vizate ilegal după expirarea termenelor de stocare, în vederea valorificării scopurilor vădite ale operatorului şi nu ai utilizatorilor de date pentru punerea în aplicare a art. 18 alin. (3) din Dispoziţia I.G.P.R. nr. 18/05.05.2011, sub justificarea nedovedită a existenţei doar a 4 persoane ce au în lucru mii de menţiuni, însă o astfel de abordare nu se înscrie în categoria celor exceptate de art. 16 din Legea nr. 677/2001 în virtutea cărora operatorul să beneficieze de protecţia art. 2 alin. (5) şi art. 5 alin. (2) din acelaşi act normative.

Instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că operaţiunea de stocare a datelor vizate în evidenţe reprezintă prelucrare de date cu caracter personal, potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 677/2001 şi, în consecinţă, neaplicarea "de îndată" a măsurilor legale în sensul efectuării radierii informaţiilor personale din baza de date operative odată cu finalizarea scopurilor şi, implicit, atingerea termenelor de stocare, atrag automat consecinţe juridice asupra operatorului M.A.I., potrivit legii.

A invocat jurisprudenţa C.E.D.O. care a statuat că simpla înregistrare a datelor referitoare la viaţa privată a unui individ constituie o ingerinţă în sensul art. 8 (cauzele Leander împotriva Suediei, 26.03.1987, Kopp împotriva Elveţiei, 25.03.1998, Amann împotriva Elveţiei, 16.02.2000).

A solicitat admiterea daunelor, având în vedere răspunderea operatorului, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 238/2009, cu modificările ulterioare, şi art. 49 din Instrucţiuni M.A.I. 27/2010 operatorii M.A.I., art. 1349 alin. (81) şi art. 1357 C. civ.

Cu privire la daunele compensatorii, a înţeles să se folosească de jurisprudenţa C.E.D.O.: cauza A. c. Norvegiei nr. 28070/06 din 09 aprilie 2009; cauzele Danev c. Bulgariei şi Iovtchev c. Bulgariei; cauza Perez de Rada Cavanilles c. Spaniei din 28 octombrie 1998.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în termenul legal, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate, ca fiind temeinică şi legală.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, a arătat că susţinerile recurentului-reclamant, cuprinse în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, care exced controlului instanţei de recurs.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, ca neîntemeiată, şi admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 mai 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 490 din data de 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi a fixat termen de judecată la data de 18 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Motivele de recurs sunt întemeiate pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi privesc, în esenţă, greşita aplicare a prevederilor Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, ale Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, ale Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, în cazul datelor de interes operativ.

O primă critică a recurentului vizează faptul că, deşi a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea excepţiei necompetenţei funcţionale, (atât timp cât judecătorul este învestit cu aplicarea corectă a legii şi îşi exercită atribuţiile potrivit art. 22 C. proc. civ.) totuşi, raţionamentul instanţei de apel în analiza excepţiei de ordine publică, ar fi greşit, în raport de art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Critica invocată nu poate fi primită, în cauză nu se poate vorbi de o încălcare a prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa de apel, aşa cum susţine recurentul reclamant. Curtea de apel a considerat în mod just că, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, sau cel târziu la termenul următor acordat pentru lămuriri ori probe suplimentare, judecătorului îi incumbă obligaţia de a soluţiona excepţia de necompetenţă, în situaţia invocării acesteia, sau de a-şi verifica competenţa din oficiu. Drept urmare, în mod just a respins instanţa de apel acest motiv de apel, în condiţiile neinvocării în termen, de către reclamant, a excepţiei necompetenţei funcţionale a secţiei a II a contencios administrativ şi fiscal, nefiind vorba de o încălcare a prevederilor art. 130 şi 131 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Susţinerile recurentului-reclamant, cuprinse în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai vizează faptul că instanţa de apel a pronunţat o soluţie cu încălcarea art. 430 alin. (2) C. proc. civ., deoarece în dispozitivul şi considerentele hotărârii recurate ar fi fost inserate informaţii şi situaţii ce vizează o procedură administrativă derulată între societatea comercială B. şi Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General de Poliţie ce a culminat cu concretizarea unui litigiu şi câştigarea cauzei de către una dintre ele, identice cu cele ce privesc decizia nr. 2325 din 04 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2012, prin care s-a statuat că exced cauzei deduse judecăţii "modul de obţinere şi utilizare a informaţiilor cu caracter personal, respectiv încălcările prevederilor Legii nr. 290/2004, Legii 238/2009 şi Legii 677/2001, instanţa cercetând cauza dedusă judecăţii în limitele învestirii acesteia şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză."

Motivul de recurs invocat nu este fondat. Astfel, corect a reţinut curtea că între reclamant şi instituţiile intimate s-a desfăşurat un litigiu ce a format obiectul dosarului x/2012 aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, iar cu ocazia administrării probelor la judecata în fond a cauzei, a fost ataşată întreaga documentaţia ce a stat la baza refuzului acordării licenţei respective. Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2012, a solicitat în mod expres depunerea documentaţiei în baza dispoziţiilor art. 13 Legea 677/2001, de asemenea, să se comunice dacă datele cu caracter personal au fost prelucrate de către IPJ şi care au fost aceste date prelucrate. Simpla susţinere a recurentului în sensul că instanţa de apel a analizat unele împrejurări în care s-a desfăşurat dosarul x/2012 nu poate conduce la concluzia că a avut loc o încălcare a art. 430 alin. (2) C. proc. civ., aşa cum acreditează recurentul.

Nici precizările recurentului reclamant în sensul că decizia recurată nu prezintă o cercetare exhaustivă a cauzei din perspectiva materiei protecţiei datelor, fiind omise toate probele încuviinţate, precum şi textele de lege incidente aflate în sarcina operatorilor M.A.I, că cererea de chemare în judecată s-a raportat la calitatea unităţilor M.A.I. de operatori de date cu caracter personal notificaţi distinct în cadrul A.N.S.P.D. C. pen., că instanţa de apel, în loc să-şi fundamenteze considerentele pe baza legislaţiei ce vizează garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, respectiv să cerceteze/sancţioneze abaterile de la lege ale operatorilor M.A.I., nu constituie critici care să poată fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul neindicând în mod concret care anume dispoziţii legale au fost încălcate de către instituţia pârâtă.

Se reţine de instanţa de apel că IPJ Iaşi a prelucrat date care îl privesc pe reclamantul A. la 08.08.2010, verificări în baza mandatului european de arestare, la data de 10.06.2011, verificări în dosarul penal nr. x/2011 şi la data de 09.09.2011 pentru aviz port armă.

Recurentul reclamant mai critică interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, susţinând că datele cu caracter personal pot fi prelucrate de către operator, fără consimţământul persoanei vizate, în situaţiile de excepţie, reglementate de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, instanţa de apel reţinând în mod eronat că operatorii M.A.I. beneficiau de condiţiile legitime prevăzute de art. 5 alin. (2) lit. c) şi lit. d) din Legea 677/2001. Criticile nu sunt fondate, se reţine de către curte în mod corect aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, nefiind necesar consimţământul persoanei vizate, informaţiile fiind transmise la solicitarea instanţei (fiind incidente situaţiile de excepţie, şi anume, când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale a operatorului, când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terţul căruia îi sunt dezvăluite datele respective).

Nu subzistă astfel nici critica recurentului privind faptul că, odată cu atingerea scopurilor iniţiale prevăzute de operator cu ocazia colectării datelor, potrivit legii privind cazierul judiciar, precum şi a termenelor de anonimizare a informaţiilor în evidenţele nominale şi operative de cazier, instanţa de apel nu a avut în vedere faptul că operatorii M.A.I. au ieşit de sub protecţia art. 2 alin. (2) şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, aşa încât prelucrările ulterioare asupra datelor vizate înregistrate în evidenţele de cazier judiciar, nu mai erau efectuate în condiţii legitime, în lipsa consimţământului exprimat de persoana vizată, în condiţiile justei interpretări de către Curtea de apel a prevederilor legale suscitate. Astfel, se reţine că informaţiile au fost prelucrate şi comunicate cu respectarea dispoziţiilor legale, la solicitarea autorităţilor competente, cu ocazia verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru obţinerea avizului necesar în vederea înfiinţării unei societăţi specializate de pază şi protecţie S.C. "B." S.R.L., cu asociat şi administrator unic A..

Deşi recurentul învederează aspecte legate de operaţiunea de organizare/stocare/scoatere a datelor vizate din evidenţa nominală a cazierului judiciar gestionată de operatorii M.A.I. (cazier judiciar activ), reglementată de art. 13 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 290/2004, acesta nu precizează care anume dispoziţii legale ar fi fost încălcate de curtea de apel, invocându-se că aprecierea instanţei de apel, în sensul că "reclamantul figura în evidenţa operativă cu SSMR pe trei ani", nu are la bază o analiză riguroasă în ceea ce priveşte verificarea legalităţii prelucrărilor asupra datelor vizate/operaţiunii de schimbare/modificare a evidenţei acestora, desfăşurată în anul 2008, aspecte ce nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.

Instanţa de apel nu a ignorat, contrar susţinerilor recurentului, legislaţia incidentă materiei protecţiei datelor şi care reflectă modul excesiv în care au fost prelucrate datele vizate de către operatorii M.A.I. prin operaţiunea de organizare/schimbare/modificare a evidenţei datelor vizate după data de 05.05.2011 din Evidenţa Operativă de Cazier Judiciar şi înregistrarea acestora, în mod nejustificat, în Evidenţa Specială de Cazier Judiciar, în lipsa arătării unei situaţii de excepţie sau a unei împrejurări care ar fi prejudiciat eficienţa acţiunii sau obiectivul urmărit în îndeplinirea atribuţiilor legale ale operatorului deoarece corect instanţa a menţionat, cu respectarea art. 2 alin. (5) şi art. 5 alin. (2) din Legea 677/2001, existenţa situaţiilor de excepţie, cu privire la care nu este necesar consimţământul persoanei vizate.

Se mai reţine caracterul nefondat al criticilor privind neobsevarea de către instanţa de apel a lipsei menţiunilor obligatorii ce trebuiau suportate de Cartoteca neautomată de Cazier Judiciar a persoanei vizate, utilizarea disproporţionată a informaţiilor clasificate în dosarul civil nr. x/2012 ce ar contraveni scopului iniţial al datelor, nestatuarea de către instanţă asupra ingerinţei operatorilor M.A.I. desfăşurată la data de 29.03.2012 cu ocazia operaţiunii de diseminare către destinatar a datelor vizate prin adresa nr. x/29.03.2012/IPJ Iaşi de către gestionarul acestora, exonerarea operatorilor M.A.I. de obligaţiile reglementate de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 677/2001 în raport de colectarea datelor vizate fără consimţământ şi prelucrarea lor peste termenele incidente, acestea fiind susţineri ce nu se verifică, instanţa de apel considerând în mod just că sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea 677/2001.

Se mai învederează de către recurent incidenţa unor texte legale, precum art. 5 alin. (4), art. 6 alin. (4), art. 11 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 238/2009, art. 4 alin. (1) lit. a), lit. d) şi lit. e) din Legea nr. 677/2001 coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 238/2009/R, art. 2 alin. (1), art. 5 lit. b) şi lit. c) din Instrucţiuni nr. 27/3.02.2010, publicate în M.O. nr. 98/12.02.2010, a art. 6 din Legea 677/2001 coroborat cu art. 12 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 238/2009, dar fără a se preciza de către reclamant în ce constă greşita lor aplicare de către instanţă. De asemenea, se învederează incidenţa unor decizii precum cea din cauza C-201/14 Bara şi alţii împotriva Preşedintelui C.N.A.S. şi A.N.D.F., fără a se indica însă în mod concret în ce constau criticile de nelegalitate a deciziei recurate, arătându-se doar că instanţele de judecată au omis a cerceta operaţiunea de ştergere din evidenţe a datelor vizate, aspecte ce nu se pot circumscrie motivului de nelegalitate indicat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât se insistă asupra ignorării de către curte a materialului probator ce a vizat prelucrarea datelor prin operaţiunea de stocare în evidenţele M.A.I., critică de netemeinicie, şi nu de nelegalitate a deciziei recurate.

În condiţiile în care datele înscrise în cazierul judiciar se comunică în temeeiul Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, şi ale Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, ale Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, în cazul datelor de interes operativ, şi cum instanţa de apel, în contextul operaţiunii de interpretrare şi aplicare a acestor prevederi, a pronunţat o soluţie legală, nu se justifică nici susţinerile privind omisiunea instanţei de apel a faptului că operatorii M.A.I. sunt obligaţi prin textele de lege de a prelucra date cu caracter personal cu bună-credinţă, exacte şi actualizate, a faptului că operatorii M.A.I. au îndatorirea de a garanta securitatea datelor cu caracter personal colectate fără consimţământ împotriva oricărei forme de utilizare ilegală, inclusiv modificarea datelor cu caracter personal, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 671/2001.

Aspectele invocate de recurent, privind prelucrareas sau extragerea datelor persoanei vizate din registrele cazierului judiciar (care se efectuează, potrivit art. 3 din Legea 290/2004), privind metodologia de comunicare a datelor ce fac obiectul evidenţei de cazier judiciar care este consolidată prin art. 20, art. 21, art. 22 din Legea 290/2004 privind cazierul judiciar în vigoare la data diseminării (2010-01.02.2014), afirmaţiile privind menţinerea şi prelucrarea nejustificată de către operatorii M.A.I. asupra evidenţei de cazier judiciar neautomat/cartoteca a datelor unei măsuri educative prin mijloace neautomate utilizând informaţiile în mai multe rânduri, ignorarea obligaţiei pentru operatori de ştergere din evidenţe şi de distrugere a datelor vizate înainte de împlinirea termenului din 16.04.2013, raportat la atingerea scopului pentru care datele au fost colectate din perspectiva art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 238/2009 constituie susţineri de fapt, critici de netemeinicie, ce nu pot fi supuse controlului legalităţii deciziei recurate.

Toate aceste susţineri ale recurentului-reclamant tind la reevaluarea mijloacelor de probă şi a modalităţii în care acestea au fost coroborate de instanţa de apel, ceea ce nu este în căderea instanţei de recurs, având în vedere că recursul urmăreşte să supună analizei conformitatea deciziei instanţei de apel cu regulile de drept aplicabile, fie ele procedurale sau materiale, iar nu cu mijloacele de probă.

Se mai susţine neîntemeiat de către recurent că instanţa de apel nu a angajat răspunderea operatorilor de date M.A.I. pentru faptul că aceştia au prelucrat excesiv şi nejustificat în alte scopuri, prin stocare şi diseminare terţilor-destinatari, datele ce vizează măsura provizorie a unui MEA/2010 emis de un stat EU, respectiv peste termenele de distrugere impuse de emitent şi în lipsa consimţământului acestuia, nefiind vorba de o încălcare a principiilor instituite de art. 4 alin. (1) lit. a) şi lit. e) din Legea nr. 677/2001, aşa cum se arată prin memoriul de recurs.

Se mai arată că prezentul litigiu este singurul prin care reclamantul a solicitat apărarea drepturilor ocrotite de Legea nr. 677/2001, iar faptul că operatorul a răspuns la cererilor adresate nu înseamnă că autorităţile intimate s-au achitat de sarcinile prevăzute de lege cu privire la răspunsurile emise; potrivit art. 18 din Legea nr. 677/2001, persoana vizată are dreptul de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea oricăror drepturi garantate de Legea nr. 677/2001. Critica nu este fondată, instanţa de apel a cochis în mod just că reclamantul, deşi a invocat incidenţa prevederilor legale privind răspunderea civilă delictuală, face o apreciere generală, invocând o serie de texte legale, fără a indica în mod concret ce fapte delictuale au fost săvârşite.

Deşi recurentul arată că situaţia expusă a fost evaluată în mod greşit de către instanţa de apel cât timp din evidenţa fişelor de cazier judiciar aflate la dosarul cauzei rezultă faptul că operatorul M.A.I., la data de 09.05.2012, a prelucrat în evidenţele operative/speciale de cazier, datele unei măsuri educative ce necesita a fi şterse la data de 05.05.2011, precum şi datele ce vizează o măsură provizorie a unui MEA/2010, şi nu a distrus informaţia la termenul legal, cu consecinţa păstrării ilegale în evidenţe, susţinerea este de natură factuală, vizând argumente care privesc temeinicia deciziei civile recurate şi care nu pot fi analizate în recurs, întrucât decizia instanţei de apel poate fi verificată doar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept, nu şi sub aspectul modalităţii în care instanţa de apel a coroborat mijloacele de probă şi a stabilit situaţia de fapt.

Curtea de Apel Iaşi a reţinut în mod just că prima instanţă a procedat la interpretarea şi aplicarea în mod corect a dispoziţiilor Legii nr. 290/2004, Legii 238/2009 şi Legii 677/2001, neputând fi reţinută în sarcina pârâtelor săvârşirea vreunei fapte ilicite.

Astfel, în mod just se constată că, în cazierul judiciar al reclamantului s-au efectuat menţiuni cu privire la măsura educativă aplicată in 1991 şi mandatul de arestare preventivă nr. 11/09.08.2010 emis de CA Iaşi ca urmare a mandatului european de arestare nr. 16/MEA din 9.08.2010, înscrierea măsurii educative a libertăţii supravegheate fiind realizată în baza sentinţei penale nr. 911/18.06.1991 .Drept urmare, nu se pot reţine criticile invocate, şi anume că instanţa de apel nu ar fi avut în vedere cerinţa art. 14 din Legea nr. 677/2001 şi nici materialul probator din dosar concretizat în fişele de cazier judiciar automate şi neautomate neactualizate, care demonstrează faptul că operatorul a prelucrat după data 05.05.2011 datele ce impuneau anonimizarea lor în evidenţe în baza dispoziţiei I.G.P.R. nr. 18 din 05.05.2011.

Nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate nici susţinerile din memoriul de recurs privind dosarul nr. x/2016 care a avut ca obiect plângere contravenţională, litigiu ce a vizat verificarea legalităţii procesului-verbal de constatare şi sancţionare nr. x/3.03.2016 al A.N.S.P.D. C. pen. Instanţa de apel a constatat că aceleaşi împrejurări de fapt, privind nelegala prelucrare a datelor cu caracter personal au fost supuse atenţiei de către reclamant la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, care a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiilor nr. x/03.03.2016, prin care a sancţionat pârâtul IPJ-Iaşi pentru săvârşirea faptei de "prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal", prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu încălcarea art. 14 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ (…) întrucât IPJ Iaşi nu a notificat terţii cărora le-au fost dezvăluite datele domnului A. în privinţa ştergerii datelor sale din evidenţa cazierului judiciar şi din evidenţele operative din cazierul judiciar şi nici nu a comunicat un răspuns complet la cererea acestuia, conform solicitării prin petiţia din 18 septembrie 2015." Ulterior, prin decizia civilă nr. 5/01.10.2019, s-a admis plângerea formulată de IPJ Iaşi în contradictoriu cu intimata Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/03.03.2016, încheiat de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, acest proces-verbal a fost anulat, fiind respinsă cererea de intervenţie în interes alăturat formulată de intervenientul A..

Alte critici din memoriul de recurs vizează faptul că, distinct de obligaţia asigurării condiţiilor de exercitare a drepturilor conferite de lege persoanei vizate, cu respectarea Legii nr. 677/2001 de către operatorii M.A.I., operatorii aveau obligaţia ca măsurile de remediere constatate să fie aplicate tuturor prelucrărilor legate de sistemul de evidenţă, obiect al prelucrării, şi deci tuturor actelor emise, inclusiv cele clasificate, potrivit art. 24 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 238/2009, în vigoare în anul 2012, că a existat personal în vederea clasificării datelor vizate ilegal după expirarea termenelor de stocare, în vederea valorificării scopurilor vădite ale operatorului, însă acestea constituie susţineri de fapt.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 alin. (1) pct. 1 - pct. 8 C. proc. civ. rezultă că reformarea deciziei instanţei de apel este permisă doar pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt şi nici de a reevalua mijloacele de probă administrate de către instanţele de fond, ci doar de a verifica legalitatea deciziei din apel, prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată. Ca atare, maniera în care instanţa de apel a interpretat mijloacele de probă administrate în cauză şi a stabilit, pe baza lor, o anumită situaţie de fapt nu poate constitui motiv de recurs.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Iaşi a statuat în mod just că nu se poate vorbi de o prelucrare de date cu caracter personal, realizată cu nerespectarea prevederilor legale, din evidenţele intimatei reieşind atât numărul accesărilor de informaţii, cât şi operaţiunile realizate. De asemenea, corect se consemnează că sistemul de evidenţă este gestionat de către IGPR exclusiv prin intermediul structurilor de cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, iar pentru datele consemnate în evidenţele operative nu au fost reglementate termene de stocare sau de utilizare. Se mai reţine în mod corect că abia de la momentul intrării în vigoare a Dispoziţiei 18/05.05.2011 s-a născut în sarcina IGPR obligaţia de a elimina din evidenţa operativă datele cu caracter personal care priveau măsura educativă aplicată reclamantului în anul 1991, precum şi că această operaţiune nu se putea realiza automat, dat fiind numărul mare de acte de gestionat.

Contrar criticilor recurentului, instanţa de apel a avut în vedere faptul că operaţiunea de stocare a datelor vizate în evidenţele pârâtei reprezintă prelucrare de date cu caracter personal, potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 677/2001, a conchis în mod just că nu se poate vorbi de neaplicarea "de îndată" a măsurilor legale în sensul efectuării radierii informaţiilor personale din baza de date operative odată cu finalizarea scopurilor şi cu atingerea termenelor de stocare, astfel că instanţa de apel a aplicat corect legea prin reţinerea faptului că prelucrarea, stocarea informaţiilor cu caracter personal s-au realizat cu respectarea dispoziţiilor Legii 677/2001, a art. 8 din CEDO. În mod corect se mai consemneză că instanţa de fond nu a constatat o încălcare a dreptului la viaţă privată a reclamantului, neputându-se reţine în sarcina intimatelor divulgarea de informaţii personale confidenţiale sau încălcarea drepturilor garantate de lege. Drept urmare, nici critica privind atingerea vieţii private, potrivit art. 74 C. civ., nu subzistă.

În ceea ce priveşte invocarea de către recurent a jurisprudenţei C.E.D.O. care a statuat că simpla înregistrare a datelor referitoare la viaţa privată a unui individ constituie o ingerinţă în sensul art. 8 (cauzele Leander împotriva Suediei, 26.03.1987, Kopp împotriva Elveţiei, 25.03.1998, Amann împotriva Elveţiei, 16.02.2000), aceasta nu poate constitui motiv de admitere a prezentului recurs, prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Curtea de Apel Iaşi a reţinut în mod corect că, deşi reclamantul invocă în susţinerea cererii dispoziţiile art. 8 din CEDO, simpla constatare a unei ingerinţe în dreptul la viaţă privată nu atrage in mod automat încălcarea art. 8 CEDO, ci este necesar a se verifica condiţiile art. 8 alin. (2) Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. (potrivit cărora nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora). Astfel, instanţa de apel a conchis că prelucrarea datelor cu caracter personal s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor Legii 677/2001, fiind îndeplinită condiţia de legalitate, de asemenea, aceasta a fost necesară într-o societate democratică, şi a fost proporţională.

Corect instanţa de apel nu a putut reţine în sarcina părâtelor săvârşirea vreunei fapte ilicite, astfel că, în condiţiile interpretării şi aplicării în mod corect a dispoziţiile Legii nr. 290/2004, Legii 238/2009 şi Legii 677/2001, nu se poate reţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., decizia recurată fiind legală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul declarant de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 490 din data de 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 490 din data de 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 octombrie 2022.