Divorce jurisdiction conflict resolved: last common residence in Arad governs case, assigned to Arad Court.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the divorce case to the Arad Court, ruling in favor of that court and against the Huedin Court's declination. The dispute arose from a divorce action filed by the husband against the wife, including claims over parental authority, minor child residence, alimony, and name restoration, after the Arad Court initially declined jurisdiction to Huedin Court, which then declined it back. The decisive legal basis was Article 915(1) of the Civil Procedure Code, which mandates that divorce claims fall under the jurisdiction of the court in the district of the spouses' last common residence, provided at least one spouse still resides there; the Court found the last common residence was in Arad, based on party statements and evidence, so the case must proceed there.
Legislator headnote
AI generatedart. 915 alin. (1) C. proc. civ, art. 915 C. proc. civ; Divorce jurisdiction conflict resolved: last common residence in Arad governs case, assigned to Arad Court: La pronunţarea soluţiei, instanţa a avut în vedere precizările orale făcute de părţi la termenul de judecată din data de 19 mai 2022 când s-a pus în discuţia părţilor aspectul ultimei locuinţe comune a acestora, şi a aplicat prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că ultima locuinţă a soţilor a fost în jud. Arad.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022
asupra conflictului de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad, la data de 16.07.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiată de părţi la data de 28 septembrie 2019, din culpa comună a soţilor, reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de "C.", exercitarea autorităţii părinteşti privind minora D. în comun de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorei la domiciliul actual al reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere pe seama minorei în procent de 16,5% din veniturile nete realizate lunar dar nu mai puţin de 16,5 % din venitul minim pe economie în cazul în care pârâta nu realizează venituri, începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi până la majoratul minorei sau alte dispoziţii ale instanţei. Cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat la data de 09.09.2021 întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Arad în soluţionarea prezentei cereri iar pe fondul cauzei a solicitat, în esenţă, exercitarea autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorei la mamă, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreţinere de 1/4 din veniturile nete realizate lunar începând cu data pronunţării hotărârii sau alte dispoziţii, cu reluarea de către aceasta a numelui purtat anterior căsătoriei. A solicitat de asemenea obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 20.09.2021 pârâta a depus o nouă întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând, în esenţă, instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei încheiată de părţi, cu revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti privind minora, exclusiv de către mamă, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 4100 din 6 octombrie 2021, Judecătoria Arad a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către pârâtă, declinând competenţa de soluţionare către Judecătoria Huedin.
În motivare, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. raportat la împrejurarea că susţinerile pârâtei coroborate cu menţiunile din actele de identitate ale părţilor, locul încheierii căsătoriei şi cel al naşterii minorei, duc la concluzia că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în comuna Poieni, jud. Cluj, care se află în circumscripţia Judecătoriei Huedin.
La data de 11.03.2022, pe rolul Judecătoriei Huedin s-a înregistrat întâmpinarea reclamantului la cererea reconvenţională, solicitând respingerea cererii pârâtei reclamante de exercitare exclusivă a autorităţii părinteşti asupra minorei, motivând, în esenţă, că minora este ataşată de tatăl său şi de familia pe linie paternă, întrucât a crescut alături de bunicii paterni, care i-au oferit toată dragostea lor. S-a argumentat faptul că exercitarea în comun a autorităţii părinteşti de către ambii părinţi este în interesul superior al minorei.
La termenul de judecată din data de 19.05.2022, Judecătoria Huedin a pus în discuţia părţilor aspectul ultimei locuinţe comune a acestora şi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe în soluţionarea cauzei.
La data de 19.05.2022, după reţinerea cauzei în pronunţare asupra excepţiei, reclamantul-pârât a formulat cerere de renunţare la judecată.
Judecătoria Huedin, prin sentinţa civilă nr. 525 din 23 iunie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Arad. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
La pronunţarea soluţiei, instanţa a avut în vedere precizările orale făcute de părţi la termenul de judecată din data de 19 mai 2022 când s-a pus în discuţia părţilor aspectul ultimei locuinţe comune a acestora, şi a aplicat prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că ultima locuinţă a soţilor a fost în jud. Arad.
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării acţiunii de divorţ revine Judecătoriei Arad, pentru considerentele ce succed:
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă desfacerea căsătoriei intervenite între reclamantul A. şi pârâta B..
Ambele instanţe din conflict, în stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, s-au raport la dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.: "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".
Competenţa prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opţiune între instanţele menţionate de textul legal, fiind obligat să depună cererea de divorţ la instanţa competentă în funcţie de ordinea prevăzută de text.
Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.
În speţă, se constată că ultima locuinţa comună a soţilor a fost în jud. Arad, aspect ce reiese din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, din răspunsul la întâmpinare prin care se precizează că părţile au locuit, succesiv, în com. Poieni, apoi în Oradea, iar, ulterior, în Zimandul Nou şi din declaraţia pârâtei consemnată în partea introductivă a încheierii de şedinţă din 19 mai 2022 a Judecătoriei Huedin, prin care aceasta a învederat în faţa instanţei de judecată că ultima locuinţă comună a părţilor a fost la casa părintească a reclamantului, pentru aproximativ un an şi jumătate, împrejurări susţinute şi de adeverinţa emisă de către angajatorul reclamantului din care rezultă că locul de muncă al acestuia era în Arad, contractul de muncă fiind încheiat la scurt timp după ce părţile s-au căsătorit.
Se reţine, astfel, că la data demarării litigiului – 16.07.2021 – reclamantul locuia în circumscripţia judecătoriei în care s-a aflat cea din urmă locuinţă comună a soţilor, respectiv în jud. Arad.
În această situaţie, incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) prima teză C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea ca, la data sesizării instanţei, cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia instanţei în care se află cea din urmă locuinţă a soţilor.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine instanţei în circumscripţia căreia s-a aflat cea din urmă locuinţă comună a soţilor, respectiv Judecătoriei Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2022.