Territorial competence for lifting judicial interdiction: effective residence versus identity card domicile

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Sectorul 2 Bucureşti, la data de 01.03.2022, sub dosar nr. x/2022, având ca obiect punere sub interdicţie-ridicare, reclamantul A. - internat la Spitalul de Psihitarie şi Măsuri de siguranţă Ştei în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună ridicarea interdicţiei judecătoreşti dispuse prin sentinţa civilă nr. 5859/25.05.2015 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5605/16.05.2022, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe, invocată de către Ministerul Public, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa s-a raportat la împrejurarea că persoana a cărei ridicare de sub interdicţie se solicită se află în Spitalul de Psihiatrie din str. x, localitatea Ştei, jud. Bihor, unde este internată, coroborată cu faptul că ridicarea/punerea sub interdicţie se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, în fapt, această persoană, potrivit art. 936 din C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Beiuş – secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 592 din 21 iulie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâţi şi a declinat compentenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Totodată, a constatat apărut conflictul negativ de competenţă, astfel că a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Beiuş a avut în vedere faptul că adresa cu privire la care exista prezumţia legală că partea şi-a manifestat intenţia de a-şi stabili domiciliul, este cea menţionată în cuprinsul cărţii de identitate.

Faptul că partea se află internată în Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, în circumscripţia Judecătoriei Beiuş, nu poate fi asimilată noţiunii de domiciliu la care face referire art. 936 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., câtă vreme nu a fost probată intenţia acestuia de a-şi stabili domiciliul la unitatea spitalicească unde este internat, conform art. 89 din C. civ.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea a cărei soluţionare este în dispută sub aspectul competenţei teritoriale are ca obiect ridicarea interdicţiei judecătoreşti, cu privire la care art. 943 C. proc. civ. prevede că "1) Ridicarea interdicţiei judecătoreşti se face cu procedura prevăzută în prezentul titlu, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Despre ridicarea interdicţiei judecătoreşti se face menţiune pe hotărârea prin care s-a pronunţat interdicţia judecătorească".

Dispoziţiile art. 936 din C. proc. civ. prevăd că: "Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul."

Textele legale precitate se încadrează în "Procedura punerii sub interdicţie judecătorească", reglementată în Titlul II al Cărţii a VI-a intitulată "Proceduri speciale" motiv pentru care, potrivit regulii de interpretare specialia generalibus derogant, prevederile cuprinse în art. 936 din C. proc. civ. au caracterul unor norme speciale care se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Conform dispoziţiilor C. civ. cuprinse în art. 91, "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că, în accepţiunea C. civ., prin noţiunea de domiciliu la care face trimitere art. 179 lit. a) C. civ. trebuie să se înţeleagă locuinţa unde se găseşte în fapt acea persoană, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare. Aceasta întrucât menţiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul sau reşedinţa unei persoane nu au caracter constitutiv în ce priveşte determinarea acestora, ci numai caracter de evidenţă a persoanei respective.

În plus, se are în vedere scopul pentru care s-a dat în competenţa instanţei de tutelă de la domiciliul persoanei reprezentate soluţionarea cererii de instituire a curatelei, acela de a facilita accesul acestor persoane aflate în situaţii speciale la instanţă şi se ţine seama de semnificaţia noţiunii de "domiciliu" rezultând din C. civ., de unde se desprinde concluzia că ceea ce interesează pentru stabilirea competenţei teritoriale în ipoteza reglementată de art. 179 alin. (1) lit. a) C. civ. este locuinţa efectivă a persoanei ocrotite.

În acest sens, art. 87 C. civ. prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Prin urmare, întrucât prin art. 114 C. proc. civ. se prevede o situaţie de excepţie de la regula instituită de acest articol "dacă legea nu prevede altfel", iar legea care prevede altfel este C. civ., din interpretarea căruia prin noţiunea de domiciliu se înţelege adresa unde persoana ocrotită locuieşte efectiv, se reţine că norma specială este imperativă şi reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reţine că, potrivit de dispoziţiile art. 179 alin. (1) lit. a) raportat la art. 178 lit. a) C. civ., instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Beiuş, ca instanţă în a cărei rază teritorială se află Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei, unde este internată partea, urmând a dispune în acest sens pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Beiuş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.