Recourse to add undervalued and omitted properties to statutory compensation dismissed due to res judicata limits

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 02.12.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând instanţei anularea, în parte, a deciziei nr. 5794/17.10.2019, emisă de Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să calculeze valoarea compensaţiilor pentru toate bunurile deţinute şi abandonate forţat în Bucovina de către autorii săi, şi anume: casa cu nr. x din satul Plaiul Cosminului, regiunea Cernauti, casa cu nr. x cu o suprafaţă utilă de 78 mp şi nu doar 74 mp, cum au reţinut Comisia Judeţeană şi pârâta ANRP, terasa de 28 mp, şopron de fân în suprafaţă de 20 mp de scândură acoperit cu şindrilă, bucătărie de vară în suprafaţă de 16 mp, grădina de 0,26 mp cu 30 de pomi fructiferi - aflată lângă casă şi nu 0,22 mp teren arabil extravilan, 0,19 ha teren arabil, 1,9 ha teren arabil şi recoltele neculese de pe un hectar de grâu.

În drept, art. 8 alin. (5) din Legea nr. 214/2014, Legea nr. 554/2004.

2. Sentinţa Tribunalului Timiş

Prin sentinţa civilă nr. 914/20.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Timiş a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat în parte decizia nr. 5794/17.10.2019 emisă de pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi a obligat pârâta să emită o decizie prin care să se acorde compensaţii băneşti pentru toate bunurile cuprinse în sentinţa civilă nr. 632/PI/2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018 definitivă prin decizia civilă nr. 200/10.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi decizia civilă nr. 2129/20.10.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A respins în rest cererea de chemare în judecată.

3. Decizia Curţii de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 278/23.11.2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 914/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş şi a admis apelul formulat de către pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Imobilelor şi în consecinţă a schimbat, în parte, sentinţa civilă nr. 914/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul Timiş, în sensul că a respins, în tot, cererea de chemare în judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a învederat următoarele:

- Critică "punctul de vedere al instanţei de apel care a reţinut că reclamantei îi revine exclusiv întreaga vină deoarece nu a fost diligentă şi nu a cerut instanţei să oblige pârâta A.N.R.P. la majorarea cuantumului despăgubirilor prin modificarea modului de calcul pentru unele bunuri şi includerea altora";

- Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că pârâta, prin Decizia nr. 5794/17.10.2019 a validat Hotărârea nr. 1048/2016, respectând întocmai dispoziţiile dispuse de în litigiul anterior, câtă vreme prin decizia civilă nr. 200/2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2018 se stabileşte în considerente că: "Astfel, prima instanţa a apreciat în mod justificat că reclamanta a făcut dovada proprietăţii bunurilor autorului lor, pentru care solicită despăgubiri prin adeverinţa de Arhivă nr. 236/21.08.2015 emisă de către Arhiva de Stat Regiunea Cernăuţi care, cu referire la arhiva satului Plaiul Cosminului (în prezent satul Molodia) atestă că în perioada 1942-1943 în lista proprietarilor satului se afla B., fiul lui C. care deţinea în proprietate 0,19 ha teren arabil şi C. care era proprietarul casei de locuit cu nr. x şi al suprafeţei de 1,19 ha teren arabil";

- Este culpa A.N.R.P. pentru nerespectarea propriilor obligaţii stabilite anterior cu putere de jucru judecat, cu privire la imobilele ce nu au fost luate în calcul de către pârâtă;

- Critică "punctul de vedere al instanţei de apel care menţionează la fila x că la dosarul administrativ nu se găseşte o cerere completatoare a cererii iniţiale formulată în baza Legii nr. 290/2003"; apreciază că nu se impunea formularea unei cereri de completare ci erau suficiente înscrisurile depuse care dovedeau deţinerea bunurilor de către autorul deposedat, urmând ca autorităţile publice implicate în analizarea şi verificarea întregului dosar să le ia în calcul, fiind dovedite ulterior celor din cererea iniţială;

- Astfel cum a arătat şi prin apel, a solicitat instanţei recunoaşterea dreptului inclusiv cu privire la suprafaţa de 0,26 teren grădină aflată lângă casă, nefiind vorba despre un bun apărut ulterior, însă Comisia Judeţeană şi ANRP au clasificat această suprafaţă ca fiind teren intravilan pentru 0,004 ha şi diferenţa de 0,22 ha teren extravilan, ceea ce este incorect, în raport de Adeverinţa nr. x/2004;

- Pe acest aspect referitor la luarea în considerare a diferenţei de 0,22 ha teren gradină, susţine că nu este vorba de un bun imobil suplimentar cât de o clarificare a regimului juridic al unui bun deja luat în evidenţă, respectiv de includerea în intravilan şi a diferenţei de 0,22 ha, având în vedere că însăşi Comisia Judeţeană a inclus deja în intravilan prin hotărâre suprafaţa de 400 mp din totalul de 0,26 ha;

- În ceea ce priveşte casa nr. 83, arată că la dosarul administrativ s-au aflat documente din care reieşea că autorul său a deţinut acest bun şi susţine că nimic nu interzice obligarea pârâtei la luarea în calcul şi a bunurilor suplimentare, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.

5. Apărări formulate în cauză

Recursul reclamantei a fost comunicat pârâtei care, în termen legal a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. A arătat, în esenţă, că în litigiul anterior reclamanta a solicitat doar obligarea A.N.R.P. la validarea hotărârii nr. 1048/2016, nu şi recunoaşterea dreptului la despăgubiri pentru alte bunuri.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat de reclamanta A., prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că acesta nu este fondat.

Faptele relevante ale cauzei, astfel cum au fost reţinute de instanţele de fond arată că prin hotărârea nr. 1048/14.10.2016, Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 290/2003 a propus acordarea către reclamantă, în calitate de moştenitoare a defunctului B., a sumei de 12.364,80 euro pentru bunurile rămase în satul Molodia, jud. Cernăuţi; Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizia nr. 5227/23.05.2018, a dispus invalidarea în totalitatea a hotărârii Comisiei Judeţene.

Reclamanta A. a formulat contestaţie, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 5227/23.05.2018 şi obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unei decizii de validare a hotărârii nr. 1048/14.10.2016 emise de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, iar prin sentinţa civilă nr. 632/PI/22.04.2019, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului şi recursului, s-a dispus anularea deciziei nr. 5227/23.05.2018 şi obligarea ANRP ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitivă a sentinţei, să emită decizia de validare a hotărârii nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Judeţene pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Prin decizia nr. 5794/17.10.2019 Autoritatea Naţională pentru Restituire Proprietăţilor a validat hotărârea nr. 1048/14.10.2016, fiind acordate compensaţii băneşti în cuantum de 55.661,38 RON către beneficiarii A., D., E. şi F., iar din expunerea cuprinsă în această decizie se poate observa că autoritatea intimată a procedat la acordarea sumei menţionate prin transformarea în RON a sumei de 12.364,80 euro.

Prin contestaţia ce face obiectul dosarului de faţă, reclamanta a susţinut că pârâta a emis decizia de validare cu nerespectarea celor statuate, în mod definitiv, de către Tribunalul Timiş, prin sentinţa civilă nr. 632/PI/22.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, dar şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, prin neincluderea despăgubirilor şi pentru alte bunuri decât cele pentru care s-a stabilit valoarea prin hotărârea comisiei judeţene.

Printr-o primă critică de nelegalitate, încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că în mod nelegal instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi a respins contestaţia, cu ignorarea faptului că în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiş instanţele au reţinut că autorii ei aveau şi o parte din bunurile solicitate prin demersul de faţă: B., fiul lui C., deţinea în proprietate 0,19 ha teren arabil şi C. era proprietarul casei de locuit cu nr. x şi al suprafeţei de 1,19 ha teren arabil.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi primită.

Puterea lucrului judecat nu priveşte doar dispozitivul, ci şi acea parte a considerentelor ce sprijină în mod necesar hotărârea instanţei, respectiv acele motive care vin în mod necesar să sprijine, să explice soluţia adoptată de instanţă, motive în absenţa cărora hotărârea ar fi incomprehensibilă. Acestea fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării discuţiei asupra lor.

Dimpotrivă, nu au putere de lucru judecat celelalte considerente ale instanţei, care nu se referă la aspectele tranşate prin dispozitiv şi nici nu servesc instanţei în mod indirect pentru fundamentarea soluţiei, aşa-numite considerente supraabundente. Acestea nu justifică soluţia şi ar putea lipsi din conţinutul considerentelor, fără ca aceasta să conducă la lipsirea de fundament a hotărârii, pentru că în fapt, ele nu se înscriu în logica firească a soluţiei. Ele aduc un plus de argumente, colateral însă dezbaterilor din proces, aşa încât situându-se practic în afara limitelor judecăţii, nu fac corp comun cu hotărârea adoptată şi nici nu se vor bucura de autoritatea de lucru judecat a dispozitivului hotărârii.

Înalta Curte constată că, deşi în considerentele hotărârilor din litigiul anterior sunt referiri ale instanţelor şi la alte imobile ce au aparţinut unora dintre autorii reclamantei, dispozitivul sentinţei civile nr. 632/PI/22.04.2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Timiş, obligă ANRP doar să procedeze la validarea hotărârii nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, hotărâre prin care se constatase că reclamanta are dreptul la despăgubiri numai pentru cele acolo menţionate (locuinţa în suprafaţă de 74 mp şi anexe gospodăreşti, teren intravilan în suprafaţă de 400 mp şi 1,72 ha teren agricol).

Or, hotărârea nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, prin care s-au stabilit şi evaluat bunurile indicate prin cererea adresată acestei instituţii la data de 7.05.2004, nu a fost contestată de reclamantă.

În atare condiţii factuale, critica reclamantei potrivit căreia instanţa de apel nu a ţinut cont de hotărârile pronunţate în litigiul anterior, nu are niciun fundament juridic, având în vedere că autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri se întinde numai cu privire la bunurile cuprinse în hotărârea nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, iar considerentele care nu sprijină dispozitivul nu au autoritate de lucru judecat.

În schimb, prin decizia contestată în prezenta cauză, intimata a procedat întocmai conform dispozitivului sentinţei pronunţate la prima judecată şi a validat hotărârea comisiei locale de aplicare a legii.

Subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta pretinde şi că trebuia să fie despăgubită de ANRP chiar dacă nu a cerut expres suplimentarea bunurilor, pentru că legea permitea autorităţii să dea despăgubiri şi pentru bunuri necuprinse în hotărârea comisiei.

Or, cum s-a arătat, în raport cu dispozitivul sentinţei civile nr. 632/PI/22.04.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, care reprezintă titlu executoriu pentru îndeplinirea obligaţiilor, pârâta a emis decizia nr. 5794/17.10.2019 prin care a validat întocmai hotărârea nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, fiind acordate compensaţii băneşti în cuantum de 55.661,38 RON, ceea ce reprezintă echivalentul în RON al sumei de 12.364,80 Euro, la cursul BNR din ziua emiterii hotărârii de către comisia judeţeană, fără a mai verifica existenţa şi întinderea dreptului reclamantei la acordarea despăgubirilor.

Totodată, se constată că reclamanta nu a solicitat acordarea despăgubirilor pentru aceste noi bunuri decât cu ocazia noului demers judiciar, fără a formula o cerere expresă nici în faţa Autorităţii Naţionale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nici în cadrul litigiului anterior.

De aceea, Înalta Curte apreciază că în mod just instanţa de apel a înlăturat cererea reclamantei de includere în cuantumul despăgubirilor şi a valorii casei cu nr. x, a terenului de 0,19 ha şi a recoltei de pe un hectar de teren, prin prisma dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, potrivit cărora "în cazul în care se constată că persoana îndreptăţită are dreptul la despăgubiri şi pentru alte bunuri decât cele pentru care s-a stabilit valoarea prin hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizia prevăzută la alin. (3), stabileşte şi valoarea bunurilor neevaluate iniţial".

Or, potrivit constatărilor de fapt ale cauzei, formulând contestaţie împotriva deciziei de invalidare emisă de pârâta Autoritate, contestaţie ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, reclamanta s-a limitat la a solicita instanţei să oblige pârâta la validarea hotărârii Comisiei Judeţene, fără să formuleze critici referitoare la omiterea unor bunuri sau la greşita evaluare efectuată de către Comisie şi fără a solicita, în temeiul art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, obligarea pârâtei la calcularea despăgubirilor şi pentru alte bunuri în afara celor cuprinse în hotărâre.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că, prin sentinţa civilă nr. 632/PI/22.04.2019 a Tribunalului Timiş instanţa s-a pronunţat strict în limitele sesizării, obligând Autoritatea la emiterea deciziei de validare a hotărârii Comisiei Judeţene, fără a dispune completarea deciziei cu alte bunuri sau modificarea modului de calcul al despăgubirilor stabilite de către Comisia Judeţeană, cum se solicită de către recurentă prin demersul de faţă.

Prin urmare, câtă vreme reclamanta, deşi a uzat de calea contestaţiei împotriva deciziei emise de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a înţeles să se prevaleze exclusiv de hotărârea Comisiei Judeţene, aceasta nu mai putea solicita suplimentarea despăgubirilor în cadrul litigiului de faţă, dispoziţiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 neputând fi interpretate în sensul de obligare a autoritatăţii să acorde despăgubiri pentru toate bunurile identificate în dosarul administrativ ca fiind preluate de la autorii beneficiarului, în lipsa formulării unei cereri în acest sens de către beneficiar.

Nefondată se dovedeşte a fi şi critica referitoare la evaluarea terenului, prin care partea reclamantă pretinde că a solicitat instanţei recunoaşterea dreptului inclusiv cu privire la suprafaţa de 0,26 teren grădină aflată lângă casă, nefiind vorba despre un bun apărut ulterior, însă Comisia Judeţeană şi ANRP au clasificat această suprafaţă ca fiind teren intravilan pentru 0,004 ha şi diferenţa de 0,22 ha teren extravilan, ceea ce este incorect, în raport de Adeverinţa nr. x/2004.

Astfel cum s-a arătat anterior, în condiţiile în care reclamanta nu a contestat şi hotărârea Comisiei Judeţene de acordare a despăgubirilor ci, dimpotrivă, a solicitat validarea acesteia, iar dispozitivul sentinţei cuprinde întocmai solicitarea reclamantei, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii nu putea emite decizia decât în modalitatea în care a făcut-o, astfel că a emis decizia nr. 5794/17.10.2019 prin care a validat hotărârea nr. 1048/14.10.2016 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003, cum s-a arătat mai sus.

Prin urmare, câtă vreme nu s-a contestat hotărârea comisiei sub aspectul evaluării şi întinderii bunurilor, iar cu ocazia validării valoarea bunurilor nu a fost cenzurată, ANRP doar transformând în RON suma propusă de comisia judeţeană, reclamanta nu mai poate formula în prezenta cauză critici cu privire la refuzul instanţei de apel de a analiza critica sa privind evaluarea pretins greşită şi calificarea terenului ca intravilan sau extravilan.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de partea reclamantă A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 278 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.