Inadmissibility of extra-ordinary remedy against intermediate appellate decision annulling lower court judgment and remanding case for retrial on the merits

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, la data de 28 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâţii D., E., E., F. şi G., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să constate dreptul lor de proprietate asupra terenului în suprafaţa de 280 mp şi construcţia edificată pe acesta, situat în Bucureşti, str. x, fără număr cadastral şi neînscris în Cartea Funciară.

Prin sentinţa civilă nr. 6679 din 22 iunie 2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde aceasta a fost înregistrată pe rolul secţiei a III-a civile la data de 24 septembrie 2018, sub nr. x/2018.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 1156 din 10 august 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, invocată de către aceştia prin întâmpinare, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 1601A din data de 12 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1156 din 10 august 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă; a anulat sentinţa civilă apelată; a acordat termen pentru evocarea fondului la data de 04 februarie 2022, ora 10:00, cu citarea părţilor.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1601A din data de 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs pârâţii E., F., H., I. şi G..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 17 februarie 2022, sub nr. x/2018/a2, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenţii-pârâţi au solicitat anularea hotărârii recurate, cu consecinţa constatării în ceea ce îi priveşte a lipsei calităţii procesuale pasive în prezentul litigiu şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, au susţinut că hotărârea are la bază motive contradictorii, în sensul în care instanţa de apel a reţinut că ar fi excesiv să li se solicite intimaţilor-reclamanţi să facă dovada calităţii de moştenitor prin depunerea unor certificate de moştenitor în condiţiile în care recurenţii-pârâţi au recunoscut faptul că nu au dezbătut succesiunea, însă tot recurenţii-pârâţii şi-au invocat lipsa calităţii procesuale pasive pe acest aspect; întreaga motivare în ceea ce priveşte uzucapiunea are la bază împrejurarea că intimaţii-reclamanţi sunt moştenitori ai autorilor drepturilor iniţiale şi că tocmai calitatea de moştenitori îi face să invoce joncţiunea posesiilor, aspect ce intră în contradicţie cu principiul disponibilităţii.

Au precizat că intimaţii-reclamanţi au solicitat să se constate că au uzucapat un imobil, nefăcând însă dovada calităţii de moştenitori ai autorului lor, împrejurare care nu a prezentat relevanţă, în aprecierea instanţei, cât timp nici recurenţii-pârâţi nu au făcut dovada că sunt moştenitori.

Au arătat că hotărârea recurată este dată cu încălcarea art. 1837 din vechiul C. civ. în condiţiile în care se invocă dobândirea unui drept real având la bază calitatea de moştenitori a intimaţilor-reclamanţi, calitate pe care aceştia nu au reuşit să o justifice.

II.2. Procedura de filtru

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că hotărârea atacată nu este supusă recursului decât odată cu cea prin care se soluţionează fondul cauzei în condiţiile în care curtea de apel a admis apelul, a anulat sentinţa atacă şi a reţinut procesul acordând termen pentru evocarea fondului, hotărârea recurată făcând parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că epuizarea examinării căii de atac a apelului are loc prin pronunţarea asupra fondului litigiului.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, iar acestea nu şi-au exprimat poziţia procesuală prin depunerea unor puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din 20 iulie 2022, s-a stabilit termen de judecată la data de 04 octombrie 2022, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea examinării admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâţii I., E., H., F. şi G. împotriva deciziei nr. 1601A din 12 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Decizia civilă nr. 1601A din 12 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, atacată pe calea recursului, este o decizie intermediară, prin care instanţa de apel a anulat sentinţa civilă nr. 1156 din 10 august 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi a acordat termen pentru evocarea fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Decizia de admitere a apelului, prin care se dispune anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, cu reţinerea procesului spre judecare, fixându-se termen în acest scop, are doar menirea de a pregăti soluţionarea fondului cauzei.

Prin decizia recurată, instanţa de apel nu a soluţionat fondul cauzei, iar doctrina şi practica judiciară au reţinut în mod constant că o astfel de hotărâre intermediară nu poate face obiectul recursului pe cale separată, ci doar odată cu decizia finală pronunţată după rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.

Cum o atare hotărâre, nu rezolvă prin ea însăşi obiectul litigiului, în privinţa acesteia sunt incidente dispoziţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora: " împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel", a căror raţiune constă tocmai în a nu se exercita de mai multe ori, succesiv, o anumită cale de atac într-o cauză aflată în acelaşi stadiu de rezolvare.

Câtă vreme cauza rămâne în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe, astfel că nu poate fi considerată soluţionată definitiv decât după pronunţarea deciziei asupra fondului procesului, iar raţiunea pentru care s-a instituit principiul de a fi supuse căii extraordinare de atac a recursului numai hotărârile judecătoreşti definitive este tocmai necesitatea instituirii unui sistem de natură să asigure judecarea completă şi într-un timp rezonabil a cauzelor, fără fragmentarea cursului judecăţii, se impune cu evidenţă concluzia că o atare cale de atac nu poate fi exercitată şi împotriva deciziei de anulare în tot sau în parte a procedurii urmate şi a hotărârii apelate, cu menţinerea cauzei spre judecare.

De altfel, faţă de caracterul ei intermediar, decizia instanţei de apel de anulare a hotărârii primei instanţe fără a se evoca fondul, cu reţinerea cauzei spre judecare, nici nu are o existenţă autonomă, ci face parte din succesiunea de hotărâri ce survin în cursul rezolvării pricinii, astfel că atât timp cât nu a fost epuizată examinarea căii extraordinare de atac a apelului, prin pronunţarea hotărârii definitive asupra fondului pricinii, o atare cale de atac nu se poate exercita şi asupra hotărârii anterioare, care a declanşat procedura ulterioară de cercetare din nou a cauzei pe fond.

Mai mult, expresia "(...) va judeca procesul, evocând fondul" din finalul reglementării cuprinse în art. 480 alin. (3) C. proc. civ. impune interpretarea textului de lege în sensul că, într-o astfel de ipoteză, admiterea apelului şi anularea hotărârii supuse acestei căi de atac nu dezînvestesc instanţa de apel, ci o atare soluţie se încorporează în succesiunea actelor procesuale ce se finalizează prin decizia cu caracter definitiv, care rezolvă pe fond procesul, singura susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pe de altă parte, o atare soluţie este impusă şi de regula unicităţii de exercitare a căii de atac instituită prin art. 460 C. proc. civ., fiind de neconceput fragmentarea fazei procesuale a judecării în apel, încât şi sub acest aspect prima hotărâre a instanţei de apel, de anulare a hotărârii atacate, cu reţinerea cauzei spre judecare, nu poate fi examinată de instanţa de control judiciar, în recurs, decât odată cu decizia finală, dată asupra fondului.

A considera altfel ar însemna nu numai să se prelungească nerezonabil soluţionarea apelului pe fond, ci şi să se limiteze fără justificare legală posibilitatea instanţei de apel de a exercita un control judiciar deplin în cadrul examinării căii de atac cu care este învestită, ceea ce ar contraveni principiului plenitudinii de jurisdicţie pe care trebuie să o aibă judecătorii.

De altfel, o atare interpretare a fost dată şi de către instanţa supremă în cadrul Deciziei nr. XXXIII din 16 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 772 din 14 noiembrie 2007, pronunţată în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că este inadmisibil recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele de apel, prin care s-a anulat în tot sau în parte procedura urmată, precum şi hotărârea atacată, cu consecinţa reţinerii cauzei spre judecare.

Chiar dacă decizia este pronunţată cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 299 alin. (1) cu referire la art. 297 alin. (2) teza finală din vechiul C. proc. civ., pentru identitate de raţiune, justeţea argumentelor şi similaritatea de dispoziţii procedurale, soluţia este aplicabilă şi sub imperiul actualului C. proc. civ.

Pentru considerente expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii I., E., H., F. şi G. împotriva deciziei nr. 1601A din 12 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii I., E., H., F. şi G. împotriva deciziei nr. 1601A din 12 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.