Delictual liability of budget officer for financial compliance failures; inadmissibility of cassation challenge to substantive factual and legal assessment.

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, la data de 16 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Călimăneşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata prejudiciului în sumă de 558.899 RON, ca urmare a săvârşirii unor fapte ilicite în îndeplinirea funcţiei de ordonator principal de credite, sumă care să fie actualizată şi la care să se calculeze dobânda legală până când va fi achitată.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.

Prin încheierea de şedinţă din 03 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea dosarului pentru repartizare aleatorie unui complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale.

Prin încheierea din 10 aprilie 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei funcţionale a completului CMAS 10 din cadrul secţiei civile a Tribunalului Vâlcea; a scos cauza de pe rol; a înaintat dosarul completului iniţial învestit, P7, din cadrul aceleiaşi secţii; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a înaintat cauza Curţii de Apel Piteşti în vederea soluţionării acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 22 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă a stabilit competenţa funcţională de soluţionare a cauzei, în favoarea completului P7, iniţial învestit.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 78 din 27 ianuarie 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului; a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Călimăneşti, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul A.; a obligat reclamanta la plata sumei de 5.250 RON, cheltuieli de judecată către pârât.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 2195 din 13 mai 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Călimăneşti, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 78 din 27 ianuarie 2020, pronunţate de Tribunalul Vâlcea; a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 558.899 RON, la care se adaugă dobânda legală de la 30 mai 2013 şi până la data plăţii efective; a înlăturat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârât şi a menţinut, în rest, sentinţa.

I.4. Hotărârea pronunţată în recurs:

Prin decizia nr. 1120 din 19 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 2195 din 13 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

II. Cale de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pârâtul A. a declarat contestaţie în anulare.

Calea extraordinară de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 07 iulie 2022, sub nr. x/2106, fiind repartizată computerizat aleatoriu, completului nr. 2.

II.1. Motivele contestaţiei în anulare:

La data de 06 iulie 2022, prin poştă, contestatorul A. a depus cererea, prin care a arătat că formulează contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, urmând ca motivarea căii de atac să o depună după comunicarea hotărârii atacate.

La data de 12 august 2022, prin poştă, în termen legal, partea a depus motivele contestaţiei în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, cu consecinţa casării deciziei civile nr. 2195 din 13 mai 2021, pronunţate de către Curtea de Apel Piteşti, în acelaşi dosar, şi respingerii apelului formulat de către Unitatea Administrativ Teritoriala Oraşul Călimăneşti, ca nefondat. Totodată, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea demersului judiciar, a arătat că hotărârea atacată este nelegală, întrucât instanţa de recurs nu a analizat motivul de recurs relativ la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 998 din C. civ. de la 1864, care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale cu privire la existenţa faptei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

În acest sens, a precizat că instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la nerespectarea normelor financiar-contabile incidente unor operaţiuni aferente atribuţiilor exercitate de ordonatorul principal de credite, adică lipsa vizei controlului financiar preventiv şi a formalităţii "bun de plată" pe facturilor emise de societatea cu care a contractat, fără a analiza motivul de casare ce viza lipsa faptei ilicite, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce a condus la soluţionarea formală, greşită, a recursului declarat în cauză.

După cum a susţinut în faţa instanţei de recurs, neplata la termen a sumelor datorate în baza celor trei contracte nu a a avut drept cauză nerespectarea celor patru faze ale execuţiei bugetare reglementate de Ordinul M.F. nr. 1792/2002, anume angajarea cheltuielilor, lichidarea cheltuielilor, ordonanţarea lor şi plata acestora, ci inexistenţa resurselor financiare, ca urmare a nevirării la termen a sumelor provenite din alte surse.

Astfel, a arătat că suma de 400.000 de RON a fost primită prin Hotărârea nr. 87 din 29 iunie 2009 a Consiliului Judeţean Vâlcea, fiind previzionată a fi achitată prin bugetul din 2008, fapt ce a condus la efectuarea cu întârziere a plăţii către S.C. B. S.A., la data de 17 decembrie 2009, prin ordinul de plată nr. 1908.

A precizat că plăţile au fost aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Oraşului Călimăneşti din data de 14 februarie 2008 privind bugetul propriu al Oraşului Călimăneşti şi a listei obiectivelor de investiţii, precum şi a bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial sau total din venituri şi subvenţii pe anul 2008, la capitolul 84.02 - Transporturi şi telecomunicaţii, fiind prevăzute cheltuieli în valoare de 5.660.000 RON.

Or, cheltuielile angajate cu cele trei contracte încheiate cu societatea B. S.A., în valoare de 4.775.402,19 RON, au fost aprobate în baza acestei hotărâri, toată documentaţia având viza de control financiar preventiv, printre sursele de finanţare prevăzute pentru lucrările efectuate prin societatea menţionată numărându-se inclusiv sumele primite de la Consiliul Judeţean Vâlcea cu titlu de echilibrare a bugetelor locale.

A afirmat că legalitatea încheierii celor trei contracte cu această societate, inclusiv respectarea ori nerespectarea celor patru faze ale execuţiei bugetare reglementate de OMF 1792/2002, nu au legătură cu obiectul cauzei reprezentat de plata penalităţilor de întârziere, fiind străine de natura pricinii, apărare ce nu a fost analizată de către instanţa de recurs şi care se coroborează cu probatoriul aflat la dosarul cauzei, redând din conţinutul obiectivului nr. 7 din raportul de expertiză contabilă, cel al răspunsului la obiecţiunea nr. 1 la raport ale cărui considerente au fost reţinute în motivarea hotărârii instanţei de fond, prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În consecinţă, cauza determinantă a întârzierii la plata o reprezintă nefinanţarea la timp din partea Consiliului Judeţean Vâlcea, prin echilibrarea bugetelor, aspect ce nu a fost cercetat de instanţa de recurs pentru a se constata că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana contestatorului, plata penalităţilor de întârziere nedatorându-se nici faptei mele ilicite şi nici culpei sale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi art. 453 C. proc. civ.

II.2. Apărările intimatei:

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Călimăneşti, prin primar, nu a depus întâmpinare.

II.3. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare:

În prezenta cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 503 - art. 508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194 - art. 200 şi art. 201 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin rezoluţia din 08 iulie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 04 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând contestaţiei în anulare, prin raportare la motivele invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte o va respinge, ca nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Pentru o apreciere completă a acestui motiv de contestaţie în anulare este necesar să se facă distincţie între motivele de nelegalitate şi argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent dintre cele prevăzute expres şi limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Pe de altă parte, pe calea contestaţiei în anulare pentru acest motiv nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs a analizat motivele de casare, respectiv temeinicia argumentelor pentru care le-a apreciat nefondate, căci această cale extraordinară de atac este un remediu procedural pentru greşeli săvârşite în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, iar nu un mijloc de control judiciar asupra legalităţii deciziei din recurs.

Plecând de la aceste premise, faţă de cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că alături de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat şi pe cel vizat de pct. 8 al aceluiaşi articol, în dezvoltarea căruia a prezentat mai multe critici relativ la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 998 din C. civ. de la 1864 (art. 1349 din noul C. civ.) privind răspunderea civilă delictuală sub aspectul inexistenţei faptelor ilicite şi a vinovăţiei, precum şi a neîndeplinirii condiţiei legăturii de cauzalitate între cele două fapte imputate (neverificarea existenţei vizei de control financiar preventive pe cele 3 contracte de execuţie lucrări şi lipsa menţiunii "bun de plată" de pe facturile executantului) şi prejudiciu reprezentat de penalităţile de întârziere stabilite pentru neachitarea la scadenţă a preţului lucrărilor executate, privite ca elemente componente ale aceleiaşi răspunderi civile delictuale.

Prin contestaţia formulată, se reclamă o pretinsă omisiune de cercetare a argumentelor aduse în susţinerea motivului de casare indicat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul în care instanţa a reţinut îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la nerespectarea normelor financiar-contabile incidente unor operaţiuni aferente atribuţiilor exercitate de ordonantorul principal de credite, adică lipsa vizei controlului financiar preventiv şi a formalităţii "bun de plată" pe facturilor emise de societatea cu care a contractat, deşi circumstanţele factuale în forma prezentată de parte contrazic această concluzie, cauza determinantă a întârzierii la plată fiind nefinanţarea la timp din partea Consiliului Judeţean Vâlcea, prin echilibrarea bugetelor.

Procedând la verificarea deciziei atacate, în limitele impuse de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se observă că motivarea hotărârii judecătoreşti conţine ample paragrafe destinate motivului de recurs invocat, prin care au fost analizate şi dezlegate aspectele relevate pe baza situaţiei de fapt, astfel cum a fost conturată de înscrisurile existente la dosar, instanţa de recurs reţinând întrunirea elementelor componente ale răspunderii civile delictuale prin aceea că întârzierea la plată a lucrărilor demarate în baza contractelor încheiate cu societatea B. S.A. s-a datorat, pe de o parte, atitudinii ordonatorului de credite (contestatorul), care nu s-a asigurat la începtul derulării contractului că are acces la veniturile necesare derulării contractului, iar, pe de altă parte, că la momentul introducerii în circuitul financiar intern prin aplicarea menţiunii "bun de plată" a facturilor care urmau a fi achitate, sunt îndeplinite condiţiile de exigibilitate a obligaţiei de plată pe baza datelor cuprinse în angajamentele legale, ce constituie etapa de execuţie bugetară a lichidării cheltuielilor, prealabilă ordonanţării; nerespectarea normelor reglementate pentru faza următoare de execuţie bugetară, de ordonanţare a cheltuielilor a determinat derularea defectuoasă a contractelor producând un prejudiciu patrimonial părţii adverse.

Or, sub pretextul nelegalităţii deciziei atacate, prin motivele expuse, contestatorul a procedat de fapt la combaterea raţionamentul juridic al instanţei de recurs prin prezentarea propriile argumente şi probe, care, de altfel, au fost expuse într-o altă formă şi în cadrul criticilor deduse judecăţii căii de atac ce au primit dezlegare prin decizia atacată, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Înalta Curte notează, însă, că prezenta contestaţie în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţia reglementată la art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., iar nu pentru eventuala greşită apreciere a probelor sau aplicare a legii de către instanţa de judecată, acestea din urmă reprezentând motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în calea de atac a recursului, nu şi în cadrul contestaţiei în anulare, unde instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul din motivele limitativ prevăzute de lege, fără a putea să examineze legalitatea soluţiei pronunţate.

În aceleaşi coordonate, ce excedează cadrului procesual al judecării contestaţiei în anulare, se încadrează şi susţinerile potrivit cărora legalitatea încheierii celor 3 contracte încheiate cu B. S.A., adică respectarea ori nerespectarea celor 4 faze ale execuţiei bugetare reglementate de OMF 1792/2002, nu au legătură cu obiectul dosarului - plata penalităţilor de întârziere, fiind străine de natura pricinii, cu trimitere la probatoriul administrat în cauză (raportul de expertiză contabilă) şi la considerentele pentru care instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În realitate, formularea prezentei contestaţii este mai degrabă fondată nu pe o reală omisiune a instanţei de analiză a motivului de recurs invocat, ci pe neînţelegerea/neacceptarea de către contestator a soluţiei de respingere a recursului pe considerentul că nerespectarea normelor de disciplină financiară a condus la executarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale de plată, chestiune ce ţine de judecata căii de atac, iar nu de aspectele formale ale acesteia, aşa cum reclamă condiţiile speciale ale prezentei căi extraordinare de atac.

Un argument în plus în sprijinul acestei concluzii rezidă şi din considerentele deciziei nr. 572 din 15 mai 2008 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 01 august 2008: "(…) legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie şi deci poate fi valorificată numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice".

De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, printre altele, că soluţia dată într-un mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe nu trebuie repusă în discuţie. În virtutea acestui principiu, nici una dintre părţi nu este îndreptăţită să solicite supervizarea unei hotărâri definitive şi executorii cu singurul scop de a obţine rejudecarea procesului şi o nouă hotărâre în privinţa sa.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este incident motivul prevăzut de art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi argumentat de contestator, în temeiul art. 508 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1120 din 19 mai 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.