Partial attorney's fee award upheld; claimant's appeal rejected as unfounded

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, la data de 24 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. la plata sumei de 358.643,11 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu de avocat, avansate pentru judecarea dosarului nr. x/2009, dosarului nr. x/2009, dosarului nr. x/2014, dosarului nr. x/2014 şi dosarului nr. x/2015

Prin precizările formulate la data de 16 iulie 2020, reclamanta a arătat că a încheiat cu societatea de Avocatură D. un contract cadru de asistenţă, care viza litigiul principal ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 (cu rejudecările ulterioare), precum şi cele născute ulterior din punerea în executare a hotărârilor pronunţate în soluţionarea acestuia.

În drept, au fost invocate art. 194 şi urm., art. 453 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357 şi urm. C. civ., precum şi restul dispoziţiilor invocate în cuprinsul cererii formulate.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad

Prin sentinţa civilă nr. 79 din 28 aprilie 2021, Tribunalul Arad, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea civilă precizată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii A B. şi C., având ca obiect pretenţii; a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 40.886 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorariu avocaţial în dosarele: nr. x/2009 al Tribunalului Bihor, nr. x/2014 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, nr. y/2014 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti şi nr. x/2015 al Judecătoriei Sector 3 Bucureşti; a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 2.500 RON, cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial în prezentul litigiu.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia civilă nr. 186 din 12 octombrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins cererea de apel formulată de reclamanta-apelantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 79 din 28 aprilie 2021 pronunţate de Tribunalul Arad.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 186 din 12 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 07 martie 2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, cu titlu prealabil, prin raportare la art. 457 şi art. 483 C. proc. civ., a arătat că obiectul prezentului litigiu nu poate fi încadrat în categoria pentru care legiuitorul exclude în mod expres dreptul la recurs prevăzută de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., fiind reprezentat de o veritabilă pretenţie evaluabilă în bani, iar decizia recurată se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., putând fi atacată cu recurs.

Relativ la situaţia de fapt şi evoluţia prezentului litigiu, a susţinut că decizia recurată încalcă dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii, fiind fundamentă pe aspecte care nu au fost nici invocate de către intimaţi şi nici puse în discuţia părţilor de către instanţă.

Astfel, trecând în revistă conţinutul dispoziţiilor art. 14 şi art. 22 C. proc. civ. şi consideraţiile doctrinare şi jurisprudenţiale în ceea ce priveşte rolul principiilor fundamentale în cadrul procesului civil (principiul contradictorialităţii şi cel al garantării dreptului la apărare) a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea, părţile nefiind ţinute să probeze vreo vătămare, a arătat că motivele care au condus la respingerea apelului formulat, ca nefondat, au vizat, pe de-o parte, faptul că recurenta nu a dovedit complexitatea cauzelor şi a apărărilor dezvoltate de către reprezentanţii convenţionali, iar pe de altă parte, faptul că recurenta nu a dovedit cuantumul sumelor câştigate în cauză.

Or, intimaţii nu au dezvoltat nicio apărare în acest sens, considerentele expuse reprezentând exclusiv rezultatul raţionamentelor instanţei în combaterea cărora recurenta nu a avut posibilitatea să pună concluzii sau să administreze probe.

Astfel, intimatul C. nu a dezvoltat niciun fel de apărări împotriva apelului formulat de reclamantă, în timp ce intimatul B. a dezvoltat exclusiv apărări ce au vizat modul în care a fost soluţionat litigiul de fond şi faptul că reclamanta nu a dovedit în mod corespunzător achitarea serviciilor avocaţiale, în interpretarea sa, ar fi fost necesare rapoarte tehnice, procese-verbale de predare primire, studii de fezabilitate şi alte documente financiar-contabile.

Cu alte cuvinte, niciunul dintre cei doi intimaţi nu a invocat faptul că reclamanta nu a propus administrarea unui probatoriu suficient pentru a dovedi amploarea şi complexitatea litigiului de fond şi a apărărilor dezvoltate de către reprezentanţii convenţionali.

În mod similar, niciunul dintre aceste aspecte nu a fost invocat în faţa instanţei de fond şi nici reţinut în considerentele sentinţei apelate, raţionamentul instanţei de fond rezumându-se la o raportare a onorariului avocaţial pe care reclamanta a fost îndreptăţită să îl recupereze la valoarea sumei câştigate în litigiul de fond.

În lipsa oricăror apărări dezvoltate în acest sens, instanţa de control judiciar a considerat că din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu reiese care ar fi fost, în concret, demersurile efectuate de către reprezentanţii convenţionali ai reclamantei, care au fost actele de procedură redactate, la câte termene s-au prezentat, care a fost complexitatea şi amploarea apărărilor dezvoltate.

Aşadar, în lipsa administrării unui probatoriu suplimentar, instanţa de control judiciar a considerat ca n-ar putea reţine caracterul justificat al cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial, însă în rejudecarea cauzei în fond, deşi a reţinut că nu poate verifica şi analiza aceste elemente exclusiv prin intermediul înscrisurilor existente la dosar, nu a pus în vedere părţilor să pună concluzii asupra acestui aspect şi nici nu a pus în discuţie din oficiu necesitatea administrării unui probatoriu suplimentar.

Or, instanţa nu a conferit reclamantei posibilitatea de a pune concluzii prin care să demonstreze complexitatea şi amploarea activităţilor efectuate de către reprezentanţii convenţionali, după cum nu a conferit reclamantei nici posibilitatea de a de depune înscrisurile pe care instanţa le consideră necesare pentru a-şi forma convingerea asupra acestor aspecte.

Mai mult, posibilitatea reclamantei de a pune concluzii şi de a depune înscrisuri era esenţială sub acest aspect, în condiţiile în care raţionamentul instanţei a condus la aplicarea unei excepţii de la principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat, respectiv a excepţiei instituite prin art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut incidenţa acestei excepţii, în condiţiile în care a statuat că din înscrisurile existente la dosarul cauzei n-ar putea analiza valoarea şi complexitatea cauzei şi demersurile concrete efectuate de către reprezentanţii convenţionali.

Or, soluţia de reducere a onorariului avocaţial pronunţată de către instanţa de fond şi validată de către instanţa de apel ar fi putut fi dispusă numai în urma unei analize în concret a acestor elemente, analiză la care instanţa de apel a reţinut că nu a putut proceda exclusiv prin intermediul înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

Deşi a avut în vedere suma reţinută de către tribunal şi a statuat că nu poate fi dispusă agravarea situaţiei reclamantei în propria cale de atac, în considerentele deciziei recurate s-a reţinut caracterul nedovedit al sumei câştigate în litigiul de fond, însă aspectele reţinute sub acest aspect nu a fost invocate de intimaţi sau pus în discuţia părţilor.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 28 aprilie 2022, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea recursului, arătând că nu este posibilă invocarea pe calea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a nerespectării unor reguli de procedură, în sensul în care recurenta-redamantă a criticat în primul argument din recurs modalitatea de aplicare de către instanţa de fond a unor texte de lege care vizează procedura în faţa primei instanţe.

A arătat că instanţa a dispus suspendarea judecăţii pentru că reclamanta nu a făcut dovada detalierii defalcării costurilor pe fiecare litigiu în parte, întrucât sumele solicitate fundamentate pentru plata prin "fişele de timp" se pot regăsi contabilizate real în situaţii de plată

Or, comunicarea D. cu părţile şi experţii desemnaţi în cauză s-a făcut în totalitate prin telefon şi e-mail, fără ca serviciile de consultanţă, asistenţă juridică şi prezenţa în cauză să fie asigurate aşa cum dispune legea, sens în care nu se susţine pretenţia pentru plata sumei de 358.643,11 RON.

Deşi recurenta-reclamantă a invocat drept temei legal al recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în dezvoltarea în fapt a acestui motiv de casare nu a precizat nici un text de lege care a fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel, motivele dezvoltate în cererea de recurs fiind doar o reiterare a motivelor indicate prin cererea de apel; toate argumentele recurentei reprezentând o relatare distorsionată a situaţiei de fapt şi a corectei interpretări a acesteia de către cele două instanţe, de fond şi de apel, pe baza probatoriilor administrate în cauză, care au condus la constatarea că, în cauză, intimata-pârâtă a făcut dovada susţinerilor sale.

Cum analiza şi aprecierea faptelor, administrarea şi interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care ţin de temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanţa de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica adusă hotărârii atacate fiind nefondată.

Trebuie reţinut că legea prevede obligativitatea stabilirii unui onorariu (orar şi/sau forfetar) care să fie plătit indiferent de rezultatul procesului pentru ca activitatea avocatului să nu se transforme într-o operaţiune pur speculativă care să depindă numai de succesul demersului judiciar, precum şi pentru că profesia de avocat să rămână liberă şi independentă.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţă sa în cauzele împotriva României (cauza Costin c. României, hotărârea din 26 mai 2005, par. 43; cauza Străin şi alţii c. României, hotărârea din 21 iulie 2005; cauza Petre c. României, hotărârea din 27 iunie 2006).

Or, în cazul solicitării unor cheltuieli de judecată sub forma de onorarii avocaţiale nepotrivit de mari sancţiunea este reglementată de lege şi constă în dreptul instanţei de judecată de a micşora onorariul dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.

Motivele contradictorii reclamate de către recurenta-pârâtă ar presupune ca, în speţă, hotărârea instanţei de apel să cuprindă unele considerente din care să rezulte temeinicia pretenţiilor şi alte considerente din care să rezulte netemeinicia acestora.

Legea dispune ca la data executarii unei plăţi, prestatorul să prezinte plătitorului dovada că prestaţia respectivă a fost executată, prezentată şi acceptată printr-un document valid semnat de către părţi, dovada în acest sens fiind un raport tehnic detaliat care trebuia prezentat de către D. către A. cu privire la analiza, stadiul procesual, natura tehnicilor juridice propuse în cauză, avocaţii responsabili cu executarea acestora, raport tehnic însoţit de un proces-verbal de predare-primire prin care se arată că raportul tehnic, documentul care proba executarea servicului de asistenţă juridică a fost predat, acceptat şi însuşit de către A.. Documentele semnate de către părţi în acest format, se ataşau facturii fiscale emise de D. si se depuneau la serviciul finaciar A. pentru efectuarea plăţii.

Proba cea mai elocventă depusă în dosarul cauzei care face dovada susţinerilor intimatului privind nelegalitatea plăţilor făcute în tot, ca reprezentând onorariu avocaţial o reprezintă draftul contractului de achiziţii publice de servicii dintre Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale în calitate de Achizitor de Servicii şi Prestatorul de Servicii prin care la pct. 5.3 din contract se face dovada respectării dispoziţiilor Legii nr. 82 din 24 decembrie 1991, legea contabilităţii, republicată, în sensul ca se arata că "factura emisă/emise pe parcursul derulării contractului va fi însoţită de raportul financiar de justificare a cheltuielilor şi a procedurilor utilizate, procesul-verbal de receptie servicii şi documentele justificative".

A precizat că plăţile parţiale achitate de către A., aşa cum rezultă din Centralizatorul de Plăţi către Cabinetul de avocatură D. au fost de 186.616 RON pentru o perioadă de 2 ani cu o distribuţie de 93.308 RON/an (933.080.000 RON vechi pe an pentru servicii de consultanţă juridică.

Întrucât simpla prezentarea către D. către A. a Fişelor de Timp, ataşate facturilor de plată ca document justificativ pentru plata sumelor prezentate în Centralizatorul de Plăţi nu reprezintă un document legal valid, plăţile se consideră a fi facute cu încălcarea dispoziţiilor legii, ca plăţi necuvenite, astfel că: "având în vedere caracterul public al fondurilor cuvenite serviciilor de asistenţă judiciară/extrajudiciară şi pentru faptul că la data efectuării plăţilor, contrar dispoziţiilor art. 6 (1) din Legea 82/1991, legea contabilităţii, modificată şi completatăr nu au fost întocmite şi înregistrate în contabilitatea A. documentele justificative de plata stabilite de Iege" coroborat cu dispoziţiile art. 1341 C. civ., solicitând respingerea recursului.

A apreciat că cele două instanţe de fond şi apel au respins pretenţiile băneşti ale reclamantei în sumă de 374.757,70 RON apreciind că reclamanta nu a dovedit prin înscrisurile depuse în probatoriu existenţa şi întinderea cheltuielilor reprezentând onorariu avocaţial.

A susţinut că hotărârea instanţei de apel este judicios motivată în ceea ce priveşte respingerea cererii de acordare a onorariu avocaţial, nefiind întrunite motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de apel a motivat aceasta soluţie prin analiza actelor depuse în probaţiune pe acest aspect, respectiv a facturilor fiscale şi proforme, a contractului de asistenţă juridică, a împuternicirilor avocaţiale, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada cheltuielilor solicitate cu titlu de onorariu avocaţial, în sensul cerut de dispoziţiile art. 452 C. proc. civ.

II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că prezentul recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 16 iulie 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 12 mai 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 04 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 186 din 12 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În prealabil, în analiza excepţiei nulităţii recursului, astfel cum a fost calificată în şedinţă publică, în considerarea argumentele ce susţin neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost expuse în cuprinsul întâmpinării formulate de intimatul-pârât B., Înalta Curte observă că, prin criticile deduse judecăţii recursului, recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat neregularităţi de ordin procedural săvârşite de către instanţa de apel şi a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate (încălcarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii), care privite în ansamblu, se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de cele ce preced, urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât B..

După o amplă expunere a unor construcţiile juridice în partea introductivă a recursului referitoare la cadrul legal aplicabil, rolul principiilor fundamentale în cadrul procesului civil şi consecinţa nulităţii hotărârii ce decurge din nerespectarea acestora, conţinutul principiului contradictorialităţii şi incidenţa acestuia atât în raporturile dintre părţi, cât şi în raporturile dintre părţi şi instanţă, Înalta Curte reţine că recurenta a reclamat nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul încălcării dreptului la apărare şi al principiului contradictorialităţii, încălcări ce determină nulitatea hotărârii prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că soluţia de respingere a apelului s-a bazat, pe de o parte, pe faptul că recurenta-reclamantă nu a dovedit complexitatea cauzelor şi a apărărilor dezvoltate de către reprezentanţii convenţionali, iar, pe de altă parte, că nu a dovedit cuantumul sumelor câştigate în cauze, însă aceste aspecte nu au făcut obiectul unor apărări ale intimaţilor-pârâţi, ci sunt rezultatul raţionamentului instanţei, în combaterea căruia nu a avut posibilitatea să depună concluzii sau să administreze probe.

În mod similar, niciunul dintre aspectele relevate nu au fost invocate în faţa instanţei de fond şi nici reţinute în considerentele sentinţei apelate, raţionamentul acestei instanţe rezumându-se la o raportare la onorariului avocaţial pe care recurenta-reclamantă ar fi îndreptăţită să îl recupereze la valoarea sumei câştigate în litigiul de fond.

Or, în lipsa oricăror apărări dezvoltate în acest sens şi a administrării unui probatoriu suplimentar, instanţa de control judiciar a apreciat că nu poate fi reţinut caracterul justificat al cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial prin intermediul înscrisurilor existente la dosar, fără a da posibilitatea recurentei-reclamante să pună concluzii pe aspectele reţinute în motivarea hotărârii şi să depună înscrisurile considerate a fi necesare pentru a-şi forma convingerea asupra acestora.

Criticile, astfel formulate, sunt nefondate.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că prin prezentul demers judiciar, recurenta-reclamantă a înţeles să formuleze critici şi împotriva hotărârii pronunţate în fond, însă fiind vorba de o cale de atac îndreptată împotriva hotărârii pronunţate în apel, este evident că nu pot fi analizate în acest cadru procesual decât criticile formulate cu privire la această hotărâre câtă vreme hotărârea primei instanţe la fond a beneficiat de calea de atac a apelului.

Pe de altă parte, în cuprinsul argumentaţiei formulate a criticat aprecierea instanţei de apel cu privire la nedovedirea complexităţii cauzelor şi a apărărilor dezvoltate de reprezentanţii convenţionali prin raportare la înscrisurile existente la dosarul cauzei, nemulţumiri care tind a contesta stabilirea situaţiei de fapt de către instanţele de fond pe baza probelor administrate, ce scapă controlului instanţei de recurs, acest impediment de ordin procedural, prevăzut chiar în preambulul art. 488 C. proc. civ., fiind un element central al fizionomiei acestei căi extraordinare de atac.

Trecând peste acest aspect, se observă că prin primul motiv de recurs recurenta-reclamantă a invocat, de fapt, încălcarea unor elemente ale principiului contradictorialităţii, reglementat de art. 14 C. proc. civ.: "(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate. (6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Într-adevăr, contradictorialitatea este unul dintre principiile specifice procedurii civile, fiind o componentă a dreptului fundamental la apărare, constând în dreptul părţilor aflate pe poziţii cu interese contrare de a propune şi administra probe şi de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuţie reprezintă rezultatul iniţiativei părţilor ori al judecătorului.

După cum rezultă din textul de lege, care reprezintă sediul materiei, aplicarea acestui principiu nu poate merge până acolo încât instanţa să pună în discuţia părţilor şi propria interpretare a probelor administrate în cauză, care prin concept nu se confundă cu împrejurările de fapt/motivele de fapt invocate în acea cauză (ce constituie obiect al probei), operaţiunea de apreciere asupra probatoriului administrat exercitându-se ulterior închiderii dezbaterilor, în vederea determinării puterii probante şi valorii fiecărei probe în parte, precum şi a tuturor probelor împreună, care nu este supusă dezbaterii contradictorii a părţilor, aprecierea valorii probelor fiind opera judecătorului, care se realizează în considerentele hotărârii.

De asemenea, este adevărat că, în exercitarea rolului activ, potrivit art. 254 alin. (5) C. proc. civ.: "Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc".

Aceasta înseamnă pe de o parte că, prin procesul civil urmărindu-se realizarea unor interese private, este necesar ca părţile să aibă rolul primordial în desfăşurarea acestuia, judecătorul neputându-se substitui lor, iar pe de altă parte că este necesar să se asigure un echilibru procesual, oferindu-se posibilitatea judecătorului să influenţeze mersul procesului civil.

Prevederile art. 470 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. arată că cererea de apel va cuprinde "probele invocate în susţinerea apelului", cu semnificaţia că, în cazul în care formulează un apel motivat împotriva hotărârii primei instanţe, apelantul are dreptul de a propune probe noi, în dovedirea susţinerilor prin care combate situaţia reţinută de prima instanţă prin sentinţă, adică formulează critici de netemeinicie a acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte dovezi decât cele invocate în primă instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, instanţa de apel putând încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, iar prevederile art. 479 din C. proc. civ., care, sub denumirea marginală "Dispoziţii speciale privind judecata", în alin. (2), arată că instanţa de apel va dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2), adică cele arătate în motivarea apelului sau în întâmpinarea depusă în apel.

Aşadar, apelantul poate solicita prin cererea de apel probe în susţinerea criticilor de netemeinicie pe care le formulează cu privire la hotărârea primei instanţe, aceasta fiind o componentă a efectului devolutiv al apelului. În mod evident, acelaşi drept revine şi intimatului, care în susţinerea apărărilor formulate prin întâmpinarea la cererea de apel va putea să solicite probe noi, în etapa scrisă a judecăţii în apel, pentru a combate criticile de netemeinicie ale apelantului.

Or, în contextul criticilor expuse, date fiind repere enunţate, nu se verifică o încălcare de către instanţa de apel a principiile fundamentale ale procesului civil (dreptul la apărare şi contradictorialitatea), în condiţiile în care solicitarea probei cu înscrisuri inserată în partea finală a cererii de apel nu a fost însoţită de depunerea unor înscrisuri noi, iar la primul termen de judecată acordat la data de 12 octombrie 2021, când s-a soluţionat cauza, apelantei-reclamante i-au fost asigurate toate garanţiile procesuale pentru a formula orice cerere de probe pe care le aprecia utile şi de a-şi exprima punctul de vedere asupra oricărui aspect considera necesar, însă reprezentantul acesteia a precizat că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat, astfel cum rezultă fără echivoc din cuprinsul părţii introductive a deciziei recurate, conduită procesuală care este la libera alegere a părţii, dar care, odată aleasă, nu îi permite să invoce ulterior faptul că nu a avut posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere asupra chestiunilor deduse judecăţii ce au fost analizate de către instanţa de apel prin prisma probelor aflate deja la dosar.

Posibilitatea conferită judecătorului prin art. 22 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. ca, în scopul aflării adevărului, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, nu le degrevează pe acestea din urmă de obligaţia de a propune în condiţiile procedurale probele de care înţeleg să se folosească pentru dovedirea pretenţiilor şi apărărilor formulate, acest aspect rezultând din art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., care statuează că părţile nu vor putea invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a administra din oficiu probele pe care ele însele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

Sub acest aspect, raportându-se la cuprinsul cererii de chemare în judecată - obligarea pârâţilor la plata sumei de 358.643,11 RON, reprezentând onorariu de avocat achitat în litigiile dintre părţi ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2009, nr. y/2014, nr. z/2014 şi nr. x/2015, precum şi la precizările formulate la 16 iulie 2020, din care rezultă că reclamanta a încheiat cu societatea de avocatură D. un contract cadru de asistenţă, care viza litigiul principal, precum şi cele născute ulterior prin punerea în executare a hotărârilor pronunţate în soluţionarea acestuia, iar activităţile prestate de toţi avocaţii au fost facturate şi achitate nediferenţiat, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat o sumă globală cu titlu de prejudiciu a cărei valoare a stabilit-o în funcţie de valoarea obiectului principal ca fiind 1.275512,18 RON, arătând că în urma soluţionării tuturor litigiilor dintre părţi a avut câştig de cauză în proporţie de 95,70%.

Totodată, a avut în vedere că prima instanţă a răspuns atât argumentelor reclamantei, cât şi a celor invocate de pârâţi, stabilind cuantumul despăgubirilor reprezentând onorariile avocaţiale la suma de 40.886 RON (procentul de 5%) prin raportare la valoarea litigiului de 872.594 RON, la probele administrate în cauză de către reclamantă, precum şi la criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin. (2) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care pretenţiile acesteia nu au fost cuantificate în funcţie de cheltuielile de judecată aferente fiecărui litigiu şi soluţiile pronunţate, deşi a existat o solicitare din partea instanţei în acest sens.

Aşadar, analiza procedurii derulate în apel din perspectiva modului de argumentare a soluţiei pronunţate, relevă faptul că instanţa de apel a dat eficienţă principiilor reclamate a fi încălcate, neputându-se reţine vreo încălcare a acestora care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Referitor la proporţionalitatea onorariului avocaţial, criticile recurentei-reclamante nu sunt susceptibile de încadrare în acelaşi motiv de recurs, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece vizează chestiuni de temeinicie a hotărârii atacate ce implică puterea de apreciere a instanţei în aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., relevantă în acest sens fiind decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 05 martie 2020, potrivit căreia: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Nici critica potrivit căreia nu au fost invocate de către intimaţi sau puse în discuţia părţilor aspectele reţinute în partea din considerentele deciziei atacate, ce vizează caracterul nedovedit al sumei câştigate în litigiul de fond, astfel cum au fost redate de recurenta-reclamantă, nu poate fi plasată în sfera de incidenţă a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se raportează la împrejurări factuale ale cauzei, stabilite pe baza probelor administrate, iar nu pe existenţa unor neregularităţii de ordin procedural.

Pentru considerentele expuse, reţinând că, în speţă, nu se verifică incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 186 din 12 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât B..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 186 din 12 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.