Remand for Violation of Judge's Active Role and Procedural Nulity in Contract Nullity and Simulation Dispute

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a Civilă, la data de 01.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C. şi D., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

1.să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare autentificat sub numărul x/15.04.2014 de către BNP E., pentru încălcarea prevederilor art. 1225 alin. (2), (12)47, 1237, 1238 alin. (2) C. civ.

2. în temeiul art. 1254 C. civ., să fie obligaţi pârâţii la restituirea bunului imobil vândut, teren şi construcţie, situat în Oraş Voluntari, sat Pipera, str. x, jud. Ilfov, având număr cadastral x, ca urmare a admiterii capătului 1 de cerere;

3. în temeiul art. 451 şi urm. C. proc. civ., să fie obligaţi pârâţii la suportarea cheltuielilor ocazionate de soluţionarea cauzei.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 496/05.06.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. şi D., ca neîntemeiată şi a obligat reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1559A din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţe civile nr. 496/05.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. şi D.,.

A anulată sentinţa civilă apelată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1559A din 10 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs pârâtele D. şi C..

II.1. Motivele de recurs

Motivele de recurs se bazează pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) incidente atunci când hotărârea atacata a fost data cu încălcarea/aplicare greşita a normelor de drept material, arătâdu-se că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului şi prevederile art. 200 C. proc. civ. privind procedura regularizării.

În privinţa rolului judecătorului în procesul civil, se susţine că judecătorul are posibilitatea de a manifesta un rol activ în limitele prevăzute de lege.

Prevederile art. 200 C. proc. civ. nu impun o obligaţie în sarcina instanţei de fond de a solicita precizări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecata iar neexercitarea acestei facultăţi nu reprezintă un motiv pentru desfiinţarea hotărârii.

Astfel, din analiza tuturor considerentelor sentinţei, se poate observa faptul ca instanţele de fond a făcut o dublă analiză a motivelor cererii acţiunii, prin raportare la motivele de nulitate invocate de reclamanţi în cererea de chemare în judecata, dar şi prin raportare la caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a indicat prin încheierea de şedinţa din data de 05.06.2020.

Deşi acest aspect este criticat de instanţa de apel, se consideră ca instanţa de fond a făcut o corecta analiză a motivelor de fapt şi de drept pe care a fost întemeiată cererea de chemare în judecată care, pentru înlăturarea oricărui dubiu privind pretenţiile deduse judecăţii, a analizat dintr-o dublă perspectiva temeinicia acţiunii.

Prin instituirea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, legiuitorul a urmărit crearea unui mijloc procedural prin care să se evite punerea pe rolul instanţelor judecătoreşti a unor cereri informe, care să împiedice buna desfăşurare a procesului, cu consecinţa tergiversării acestuia şi a efectuării de cheltuieli inutile, atât de către partea adversă, cât şi de sistemul judiciar.

Pe de ală parte, se arată că aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. reiese şi din prisma criticilor aduse de instanţa de apel cu privire la respingerea probatoriului.

Având în vedere aceste aspecte, se consideră ca instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului şi prevederile art. 200 C. proc. civ. privind procedura regularizării întrucât neexercitarea acestor facultăţi nu reprezintă un motiv pentru desfiinţarea hotărârii.

Instanţa de apel a dat o interpretare greşită a prevederilor art. 254 C. proc. civ. privind propunerea probelor şi rolul instanţei, în motivarea sa, instanţa de apel critică soluţia instanţei de fond în sensul respingerii probei testimoniale motivat de faptul că nu s-a indicat numele martorului/martorilor în cererea de chemare în judecată .

Or, prima instanţă a aplicat reclamanţilor sancţiunea decăderii din proba testimoniala solicitată invocând nerespectarea dispoziţiilor art. 254 G proc. civ., respectiv faptul că nu s-a indicat numele martorului şi domiciliul acestuia.

Această măsura dispusă de prima instanţă nu respectă însă dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere că reclamanţii prin cererea de chemare în judecată au solicitat proba cu martori, potrivit art. 184 lit. e) C. proc. civ.

În acest sens, se arată faptul că, deşi lipsa elementelor menţionate de art. 194 lit. e) C. proc. civ. nu mai poate atrage nulitatea cererii în cadrul procedurii regularizării, neindicarea dovezilor pe care reclamantul înţelege să se folosească ori utilizarea unei formule care echivalează cu neindicarea probelor "orice probe utile cauzei, proba cu martori, etc.) atrage sancţiunea decăderii în condiţiile art. 254 C. proc. civ., sancţiune care va fi aplicată de instanţă în cursul judecăţii.

Aceasta critică adusă instanţei de fond în sensul că "nu se poate aplica sancţiunea decăderii acestora din proba testimonială, probă solicitată prin cererea de chemare în judecată" întrucât "prima instanţa a încălcat dreptul la apărare al reclamanţilor" se consideră că nu poate fi avută în vedere.

Deşi prin teza probatorie s-a indicat faptul că se doreşte caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare, instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că pentru existenţa simulaţiei, este suficient ca actul secret sa fi precedat actul aparent ori să fi fost simulat cu el, chiar dacă înscrisul în care s-a consemnat că înţelegerea între parţi, deci convenţia în sens de operaţiune juridica (negotium), să fie anterioară actului aparent sau concomitentă.

Din economia dispoziţiilor cuprinse în art. 1175 C. civ. rezultă ca simulaţia presupune existenta unui act juridic secret care înlătura sau modifica un act aparent iar din această cauză, simulaţia nu poate fi dovedită între părţile contractante decât printr-un contraînscris, care ar anihila sau modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat.

Având în vedere aceste aspecte, se consideră că instanţa de apel a dat o interpretare greşită a prevederilor art. 254 C. proc. civ. privind propunerea probelor şi rolul instanţei întrucât instanţa de fond în mod corect a dispus decăderea reclamanţilor din administrarea probei testimoniale şi respingerea interogatoriului ca nefiind util cauzei.

Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 480 C. proc. civ. încâlcând totodată prevederile art. 7 C. proc. civ. - principiul legalităţii, şi prevederile art. 9 C. proc. civ. - principiul disponibilităţii.

Soluţia instanţei în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţa este motivat de faptul că "fără a se fi solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, pentru respectarea garanţiilor conferite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit art. 3 C. proc. civ., Curtea apreciază că se impune anularea sentinţei civile apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru stabilirea clară a obiectului cererii de chemare în judecată, pentru formularea apărărilor corespunzătoare şi administrarea unui probatoriu pertinent care să conducă la soluţionarea corectă a cauzei".

În primul rând, se consideră ca soluţia instanţei de apel de trimitere spre rejudecare a cauzei încălca principiul legalităţii prev. de art. 7 C. proc. civ. care prevede că procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legale iar orice măsura trebuie să fie în deplină consonanţă cu legea şi să se întemeieze pe aceasta, în caz contrar hotărârile sale fiind susceptibile de a fi desfiinţate în căile de atac.

Nu în ultimul rând, aceasta soluţie încalcă şi principiul disponibilităţii prev. de art. 9 C. proc. civ. care prevede ca obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Pe lângă aceste aspecte, se consideră ca un astfel de motiv cu greu ar putea fi încadrat în noţiunea de "soluţionare a procesului fără a intra în cercetarea (judecarea) fondului" întrucât, chiar instanţa de apel a reţinut că instanţa de apel a analizat temeinicia cererii din dubla perspectiva, simulaţia şi motivele de nulitate absolută invocate prin acţiune.

Aşa fiind, când se constată ca exista un atare motiv de nulitate, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte, trebuia sa reţină procesul spre rejudecare, pronunţând o hotărâre susceptibilă de recurs, dacă este cazul.

Chiar şi în ipoteza în care aceasta judecata s-a făcut în condiţii de neregularitate procedurală, nulitatea de care este lovita hotărârea pronunţată în aceste condiţii poate fi remediată doar în condiţiile alin. (6) al art. 480 C. proc. civ., adică prin reţinerea procesului spre judecare de către instanţa de apel, după anularea hotărârii atacate.

De asemenea, în practica judiciara s-a decis că trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă cu recomandarea punerii în discuţia pârtilor a necesitaţii efectuării unei expertize care să stabilească elementele legate de cererea dedusă judecaţii excede noţiunii de necercetare a fondului.

În al doilea rând, se consideră ca instanţa de apel avea posibilitatea ca, în temeiul limitelor efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat sau s-a supus judecaţii la prima instanţă, să dispună din propria iniţiativa încuviinţarea probelor solicitate în fata instanţei de fond şi să solicite explicaţii pretenţiilor invocate primei instanţe.

Potrivit art. 478 alin. (4) C. proc. civ., părţile pot sa expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile şi apărările adresate primei instanţe, fără ca aceasta să reprezinte formularea de cereri noi în apel.

Mai mult, dispoziţia legală înscrisa în alin. (4) al art. 478 C. proc. civ. nu constituie o abatere de la regula stabilită în alin. (1) şi 3) ale aceluiaşi articol, deci, prin intermediul explicitării pretenţiilor nu s-ar putea ajunge la modificarea cadrului procesual stabilit în fata primei instanţe, nici sub aspectul obiectului şi nici al cauzei.

Practic, ce invocă instanţa de apel este faptul că cererea formulată în fata primei instanţe nu a fost suficient de clară astfel încât instanţa de apel nu a înţeles pe deplin obiectul cauzei şi nici nu a cerut lămuriri părţilor.

Or, din motivarea instanţei de apel, se consideră ca motivul de nulitate reţinut se circumscrie pe deplin deciziei nr. 28/2015 - ÎCCJ întrucât noţiunea de "pretenţie" este folosită intr-un sens mai larg şi cuprinde ipoteza: corecta lămurire a limitelor judecăţii în prima instanţa (obiectul cererii de chemare în judecată).

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - reclamanţi A. şi B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de către D. şi C., împotriva deciziei Civile nr. 1559A/10.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul x/2019, solicitând respingerea recursului ca fiind inadmisibil, în principal, şi nefondat, în secundar, potrivit distincţiilor ce urmează în considerentele ce succed.

Recurenţii au solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, indicând ca unic temei de nelegalitate art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ. privind greşita aplicare a normelor de drept material.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursule declarat de pârâtele D. şi C. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Cu prioritate, Înalta Curte se va pronunţa asupra excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pe care o va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În speţă, se va respinge excepţia invocată, Înalta Curte constatând că motivele de recurs vizează încălcarea, de către instanţa de apel, a principiului rolului activ al judecătorului şi dreptului la apărare, critici ce pot fi circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Criticile recurentelor, întemeiate pe prevederile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se privesc a fi fondate, însă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5, astfel cum se va arăta.

Motivele de recurs vizează, în esenţă, încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept procesual, menţionându-se că instanţa de apel a casat şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, în condiţiile în care a analizat motivele cererii de chemare în judecată prin raportare la motivele de nulitate invocate de reclamanţi în cererea de chemare în judecată, adică caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare şi cauza ilicită a obiectului contractului de vânzare-cumpărare (deşi prin încheierea de şedinţă din 05 iunie 2020, s-a reţinut temeiul juridic indicat de către apărătorul reclamanţilor ca fiind dispoziţiile legale ce reglementează simulaţia).

Se mai susţine că, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel le-a încălcat şi dreptul la apărare cât timp reclamanţii nu au indicat în cadrul probei testimoniale numele şi domiciliul martorului pentru a fi în măsură să formuleze apărări.

În conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, iar dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză. În acest sens, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, trebuie să se dispună ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurentelor din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigenţelor impuse de principiul dreptului la un proces echitabil. Dreptul recurentelor la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include şi dreptul de a beneficia de examinarea reală şi efectivă a apărărilor lor relevante pentru cauză, aspect care include stabilirea unei situaţii juridice reale şi complete în cauză, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că în mod greşit a reţinut Curtea de apel că tribunalul, prin modul de administrare al probelor şi motivarea dată sentinţei ce face obiectul apelului nu a dezlegat pe fond cererea reclamanţilor, cât timp nu se cunoaşte care este obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv dacă este o acţiune în declararea simulaţiei unui contract,ca operaţiune ce are o cauză ilicită, sau dacă este o acţiune în nulitate absolută contract pentru cauză ilicită.

Or, prima instanţă corect a reţinut că reclamanţii, prin acţiunea formulată au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare nr. x/15.04.2014, pentru lipsa cauzei şi cauza ilicită, determinat de faptul că scopul încheierii acestuia nu a fost de a transmite un bun în schimbul preţului, ci de a sustrage bunul reclamanţilor de la o posibilă urmărire silită, fiind practic o vânzare deghizată. De asemenea, în mod just s-a constatat că reclamanţii, deşi fac trimitere la încălcarea unor norme de drept a căror sancţiune este nulitatea absolută, din situaţia de fapt şi motivele invocate de reclamanţi s-a reţinut că aceştia invoca existenţa unei simulaţii cu privire la natura juridică a contractului, pentru evitarea urmării silite a bunului, ceea ce este diferit de nulitatea absolută.

Drept urmare, sunt fondate criticile recurentelor privind încălcarea rolului activ al judecătorului, instanţa încălcând regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Casarea unei hotărâri în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine în condiţii diferite, după cum este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, cu alte cuvinte, după cum suntem în prezenţa unei nulităţi absolute sau a uneia relative.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor rolului active, al publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Rolul activ al judecatorului presupune obligaţia instanţei de judecată de a stabili starea de fapt şi de drept din speţă, în scopul aflarii adevarului, atunci când este învestită cu situaţii de fapt ori raporturi juridice complexe, iar părţile nu au propus probe ori probele administrate - la propunerea părţilor - sunt insuficiente.

În conformitate cu prevederile art. 22 C. proc. civ., cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare. Sub acest aspect, rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţii, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa părţilor, în scopul stabilirii adevărului.

În cauza dedusă judecăţii, din modul de argumentare a soluţiei pronunţate, rezultă că instanţa de fond a dat eficienţă principiului disponibilităţii, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată, având reprezentarea clară asupra obiectului cererii deduse judecăţii astfel că în mod greşit instanţa de apel a admis apelul, a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta corespunzând unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil.

În temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., se va admite recursul de faţă şi se va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, reţinându-se caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Instanţa de rejudecare va pune în discuţia părţilor probele care se vor administra, cu respectarea normelor procedurale, statuând motivat şi argumentat, urmând să procedeze la aplicarea dispoziţilor legale incidente.

Pentru aceste considerente, se va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi A. şi B., se va admite recursul declarat de pârâtele D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1559A din 10 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi A. şi B..

Admite recursul declarat de pârâtele D. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1559A din 10 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.