Remand for failure to review license agreement and public communication evidence in copyright remuneration dispute

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 06.08.2019, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la:

- plata remuneraţiei echitabile (plus TVA) pentru comunicarea publica a fonogramelor in scop ambiental in cadrul punctelor de lucru deţinute in intervalul 01.11.2014 - la zi (momentul efectuării raportului de expertiza), cu aplicarea dispoziţiilor art. 3.12 din Decizia ORDA nr. 120/2016 pentru spatiile nedeclarate de parata, suma ce urmează a fi actualizata cu indicele de inflaţie de la momentul efectuării raportului de expertiza, precum si a penalităţilor datorate pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor datorate de la scadenta pana la data achitării efective si integrale a remuneraţiilor datorate. Se estimează că suma datorata de parata este de 3.827,50 RON (fără TVA), remuneraţia finala datorata urmând a fi precizata după administrarea probatoriului in cauza;

- plata remuneraţiei, inclusiv TVA-ui aferent, reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publica a repertoriului de opere cinematografice si alte opere audiovizuale in spatiile deţinute de parata cu orice titlu, începând cu 01.03.2016 - la zi (data efectuării raportului de expertiza) suma ce urmează a fi actualizata cu indicele de inflaţie de la momentul efectuării raportului de expertiza, precum si a daunelor moratorii datorate, pentru neplata sau plata cu întârziere a remuneraţiilor, datorate de la scadenta pana la data achitării efective si integrale a remuneraţiilor datorate. Se estimează că remuneraţia parţiala datorata de parata pentru perioada dedusa judecaţii este in cuantum de 2.870 RON (fara TVA):

- în subsidiar, in cazul in care parata nu îşi îndeplineşte obligaţiile de a pune ia dispoziţie informaţiile necesare pentru corecta determinare a remuneraţiei, potrivit art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicata (fost art. 139 din lege), obligarea paratei ia daune materiale cuantificate la triplul sumelor legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite;

- la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 527/16.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civilă, s-a admis cererea precizată formulată de reclamanta Uniunea producătorilor de Fonograme din România, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.642 RON, remuneraţie cuvenită producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică în scop ambiental a fonogramelor, aferentă perioadei 01.11.2014-29.02.2020. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.636,36 RON, penalităţi pentru neplata remuneraţiei cuvenite producătorilor de fonograme, aferentă perioadei 01.11.2014-29.02.2020. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3.360 RON, remuneraţie cuvenită autorilor de opere audiovizuale, aferentă perioadei 01.03.2016-29.02.2020. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 158,18 RON, daune moratorii calculate la nivelul dobânzii de referinţă a BNR, pentru perioada 01.03.2016-29.02.2020. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.100 RON, cheltuieli de judecata (taxa judiciară de timbru, onorariu avocat).

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1518 A din 03 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul incident declarat de către apelanta-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), împotriva sentinţei civile nr. 527/16.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

A admis apelul principal declarat de către apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 527/16.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a Civilă în dosarul nr. x/2019.

A schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că:

A respins acţiunea ca neîntemeiată.

A obligat apelata reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 550 RON cheltuieli.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1518 A din 03 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe.

II.1. Motivele de recurs

Se arată că principalul aspect care a stat la baza deciziei pronunţata de instanţa de apel consta în lipsa din dosar a contractului nr. x/03.02.2014 în vederea obţinerii licenţei neexclusive de utilizare a muzicii, raportat şi la faptul ca întreaga argumentaţie a instanţei de fond şi întâmpinării reclamantei UPFR la apelul paratei S.C. A. S.R.L. s-a făcut prin raportare la acest contract.

Instanţa de fond a analizat acest contract, făcând referire la acest contract în considerentele sentinţei la pag. 3 parag. 4 teza finala: "părţile încheind contractul nr. x/03.02.2014 în vederea obţinerii Licenţei neexclusive de utilizare a muzicii, având la baza declaraţiile pe propria răspundere a reprezentantului societăţii parate" şi la pag. 4 parag. 1 teza finala: "întrucât avea cunoştinţa de faptul ca încalcă drepturile titularilor de drepturi de autor şi conexe, atât ca urmare a încheierii contractului nr. x/03.02.2014 în vedere obţinerii Licenţei neexclusive de utilizare a muzicii, având la baza declaraţiile pe propria răspundere o reprezentantului societăţii pârâte, cât şi prin 'înştiinţările transmise periodic de către reclamanta." Este evident ca instanţa de fond a avut acces la acest contract, 1-a analizat şi si-a întemeiat convingerea pe acest document.

În acest context, se apreciază totuşi că, dacă instanţa de apel a constatat ca instanţa de fond şi-a întemeiat argumentele pe un contract, pe care însa nu l-a regăsit în dosarul cauzei, se impunea a solicita intimatei reclamante UPFR sa depună la dosar acest contract care a stat la baza dezlegării cauzei, atât în fond cat şi în apel.

Se mai invocă în cauză concluziile CJUE în analiza privind obligaţiile unui operatorul hotelier care difuzează fonograme în camerele de hotel, aşa cum rezulta din Hotărârea SGAE în cauza C-306/05, Hotărârea Phonograpbic Performance (Ireland) Limited/Irlanda în cauza C-162/10 şi Hotărârea GEMĂ în cauza C-117/15. Astfel, în practica instanţei europene s-a statuat în sensul ca instalarea în interiorul barului, a unui centru de refacere sau în camerele de hotel a unor aparate de radio si/sau televiziune, având semnalul necesar vizionarii anumitor canale, accesibile clienţilor hotelului, constituie o comunicare publica în sensul art. 3 alin. (1) din Directiva 2001/29, indiferent de tehnica de furnizare a semnalului utilizat.

CJUE a stabilit ca noţiunea de "comunicare publică" implică o apreciere individualizată şi că, pentru o astfel de apreciere, trebuie să se ţină cont de mai multe criterii complementare, neautonome şi interdependente. Printre criteriile reţinute se număra, în primul rând, rolul indispensabil al utilizatorului. Astfel, acest utilizator efectuează un act de comunicare atunci când intervine, pe deplin conştient de consecinţele comportamentului sau, pentru a oferi clienţilor săi accesul la o emisiune radiodifuzata conţinând o opera protejata. în al doilea rând, Curtea a menţionat anumite elemente inerente noţiunii de public, respectiv "publicul" trebuie sa fie constituit dintr-un număr nedeterminat de potenţiali destinatari şi dintr-un număr destul de important de persoane. în al treilea rând, Curtea s-a pronunţat în sensul ca un criteriu relevant ii constituie de asemenea caracterul lucrativ al unei "comunicări publice. Cu alte cuvinte, publicul care face obiectul comunicării este, pe de o parte, vizat de utilizator şi, pe de alta parte, receptiv într-un mod sau altul la comunicarea acestuia, iar nu "captat1 în mod accidental.

Intimata pârâta nu si-a probat propriile susţineri prin vreun mijloc de proba, nici cu referire la nedeţinerea spatiilor, nici cu referire la lipsa de activitate aferenta anilor 2014, 2015, 2016,2019 şi 2020.

Se consideră ca netemeinica şi nelegala aprecierea instanţei de apel conform căreia constatările din "procese-verbale ale inspectorilor UPFR care au consemnat ca B. al aparţine A. S.R.L., însa aceste probe care emana de la reclamanta însăşi nu sunt suficient de concludente, în lipsa coroborării cu alte mijloace de proba (evidente structuri turistice, menţiuni ale site-ului ori ale hotelului însuşi cu privire la societatea care ii operează, evidente contabile certe), cu privire la apartenenţa hotelului la fondul de comerţ al societăţii A. S.R.L.." Menţiunea instanţei de apel este în contradicţie cu dispoziţiile pct. 10 din Metodologia publicata prin Decizia ORDA nr. 399/2006 astfel cum a fost modificata prin Decizia ORDA nr. 189/2013: "Organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor drept colectoare unice pentru drepturile artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme pot numi unul sau doi delegaţi pentru monitorizarea utilizării fonogramelor în scop ambiental ori lucrativ, având acces liber în spatiile închise sau deschise unde se realizează comunicarea publică. în baza legitimaţiilor emise de organismele de gestiune colectivă sau a altor documente doveditoare (delegaţie), putând utiliza echipamente de înregistrare audio si/sau video portabile."

Mai mult, instanţa de apel nu a coroborat menţiunile din cele doua procese-verbale ale inspectorului UPFR din 14.02.2018 şi 18.10.2018 cu restul probatoriului administrat în cauza.

Mai mult, hotărârea instanţei de apel este în contradicţie şi cu dispoziţiile legale care reglementează activitatea operatorilor hotelieri cu privire la gradul de confort ce trebuie îndeplinit de unitatea de cazare pentru a obţine o anumita certificare. Astfel, obţinerea clasificării de 4 stele pentru B. este condiţionata de îndeplinirea unor criterii obligatorii, individualizate în Anexa 1 la ordinul nr. 1051/03.03.2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism (care' reglementează perioada supusa judecaţii: 01.10.2011 - 14.06.2013), respectiv în Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Turism nr. 65/2013 (incident pentru perioada 14.06.2013 - 30.04.2016) modificat prin Ordinul nr. 1179 din 10 octombrie 2018 al Ministerului Turismului.

II.2. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost formulate apărări.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Criticile recurentei, întemeiate pe prevederile 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se privesc a fi fondate, însă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5, astfel cum se va arăta.

În conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, să enunţe direct cele constatate şi dovezile care au determinat această convingere, să arate, de asemenea, motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, iar dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză. În acest sens, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, trebuie să se dispună ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurentei din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigenţelor impuse de principiul dreptului la un proces echitabil. Dreptul recurentei la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include şi dreptul de a beneficia de examinarea reală şi efectivă a apărărilor lor relevante pentru cauză, aspect care include stabilirea unei situaţii juridice reale şi complete în cauză, în vederea aplicării corecte a normelor de drept incidente.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în faza procesuală a recursului a fost ataşat cererii de recurs contractul în baza căruia s-a obţinut licenţa neexclusivă de utilizare de fonograme, precum şi autorizaţiile cu privire la perioada pentru care intimata-pârâtă a înţeles să achite remuneraţia cuvenită autorilor de opere audiovizuale, susţinându-se că plata efectuată de către partea adversă reprezintă o recunoaştere a calităţii de utilizator de fonograme.

Recursul este fondat deoarece raţionamentul instanţei cuprins în considerentele deciziei recurate se bazează pe inexistenţa contractului încheiat între părţi. Astfel, curtea de apel reţine că Tribunalul a constatat calitatea de utilizator a societăţii pârâte, fără a face trimitere la probele administrate şi fără a examina situaţia rezultată din acestea.

Prin apelul declarat, prima manifestare procesuală directă a pârâtei, se contestă calitatea de utilizator, iar apărările formulate de reclamanta UPFR se întemeiază pe împrejurarea că între UPFR si S.C. A. S.R.L. a fost încheiat contractul nr. x/03.02.2014 in vederea obţinerii licenţei neexclusive de utilizare a muzicii.

Instanţa de apel a reţinut că acel contract, nr. x/03.02.2014 nu a fost depus nici la dosarul primei instanţe, nici la dosarul instanţei de apel, deşi prin întâmpinare, intimata face trimitere expresă la acest contract, iar prin cererea de chemare în judecată se afirmă că acest contract a fost încheiat cu societatea A. S.R.L.

Se motivează în considerente că revine organismului de gestiune colectivă care afirmă existenţa unor acte de utilizare, în speţă de comunicare publică, să facă dovada deplină a susţinerilor sale; este real că dovada utilizării poate decurge şi din probe indirecte precum extrasele ONRC, dar extrasele ONRC cu privire la societatea A. S.R.L. care atestă sediul social în Zalău, str. x, jud. Sălaj nu pot face dovada singure, în circumstanţele cauzei de faţă, cu privire la astfel de acte de utilizare de altfel contestate.

S-a menţionat că reclamanta nu a depus niciun contract, deşi l-a invocat, iar pârâta afirmă extrajudiciar că respectivul contract a fost încheiat cu societatea C..

Instanţa de apel a reţinut că nici menţiunile extraselor din registrul comerţului care atestă existenţa generică a unei activităţi economice, nici sediul social la aceeaşi adresă nu au putut proba dincolo de orice dubiu rezonabil, deci într-o manieră de natură a forma convingerea intimă a instanţei (art. 264 C. proc. civ.), existenţa faptelor pe care se întemeiază pretenţiile formulate.

Aşadar, urmare a depunerii, în recurs, a contractului nr. x/03.02.2014 încheiat între UPFR si S.C. A. S.R.L., se impune analiza pe fond a cauzei, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ., se va admite recursul de faţă şi se va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, reţinându-se caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceasta corespunzând unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil.

Instanţa de rejudecare va pune în discuţia părţilor probele care se vor administra, cu respectarea normelor procedurale, statuând motivat şi argumentat, urmând să procedeze la aplicarea dispoziţilor legale incidente.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe împotriva deciziei civile nr. 1518 A din 03 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe împotriva deciziei civile nr. 1518 A din 03 noiembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.