Scope of PGI protection against non-comparable products and reputation exploitation under Article 13(1)(a) of Regulation 1151/2012

Şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 23.09.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.: obligarea pârâtei la încetarea imediată a tuturor practicilor comerciale incorecte utilizate în fabricarea şi comercializarea produsului "Magiun de prune Bunătăţi de Topoloveni"; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a despăgubirilor în vederea reparării integrale a prejudiciului moral şi de imagine creat prin comercializarea produsului "Magiun de prune Bunătăţi de Topoloveni", prejudiciu estimat provizoriu la valoarea de 4.400.000 RON; cu cheltuieli de judecată.

La data de 21.10.2015, reclamanta a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că restructurează petitele cererii introductive şi clarifică obiectul cererii de chemare în judecată, astfel: obligarea pârâtei la încetarea imediată a tuturor actelor de concurenţă neloială, reprezentate de încălcarea drepturilor de proprietate industriala derivate din Indicaţia Geografică Protejată "Topoloveni - Magiun de prune" al cărei titular este reclamanta, precum şi a tuturor practicilor comerciale incorecte utilizate în fabricarea şi comercializarea produsului "Magiun de prune Bunătăţi de Topoloveni"; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în vederea reparării integrale a prejudiciului material, moral şi de imagine creat prin comercializarea produsului "Magiun de prune Bunătăţi de Topoloveni" şi prin încălcarea drepturilor de proprietate industrială derivate în calitate de titular al Indicaţiei Geografice Protejate Topoloveni - Magiun de prune", prejudiciu estimat provizoriu la valoarea de 4.400.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

La data de 18.09.2018, reclamanta A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva: Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Consiliul Concurenţei, prin care a solicitat ca, în ipoteza respingerii în tot sau în parte a acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se dispună, în principal, obligarea persoanelor chemate în garanţie, în solidar, la plata despăgubirilor cuvenite pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de societate şi nerecuperat de la pârâta B. S.R.L. şi, în subsidiar, în temeiul art. 224 C. civ., obligarea chematului în garanţie Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata despăgubirilor cuvenite pentru repararea integrală a prejudiciului suferit şi nerecuperat de la pârâta B. S.R.L., prejudiciu ce a fost cauzat prin neexecutarea culpabilă, de către instituţiile chemate în garanţie, a obligaţiilor legale ce le revin.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa nr. 217/18.02.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta la încetarea imediată a tuturor practicilor comerciale incorecte utilizate în fabricarea şi comercializarea produsului "Magiun de prune Bunătăţi de Topoloveni"; a obligat pârâta la plata către reclamantă a despăgubirilor în vederea reparării prejudiciului material în cuantum de 20.857,64 RON şi a prejudiciului moral în cuantum de 50.000 RON; a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie; a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuielile de judecată, în cuantum de 4.622,15 RON.

Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 478A/24.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.R.L. şi de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile menţionate; totodată, a respins cererile apelantelor de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiate.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta B. S.R.L.

1. Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a susţinut, în esenţă, următoarele:

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- a invocat încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a art. 13 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1151/2012, arătând, în esenţă, următoarele:

- în mod greşit instanţa de apel a apreciat că produsele comercializate de pârâta B. S.R.L. sub denumirea Bunătăţi de Topoloveni nu ar fi comparabile în raport de produsul acoperit de înregistrarea Indicaţiei Geografice Protejate Topoloveni-Magiun de prune;

- în mod greşit instanţa de apel a limitat protecţia conferită denumirilor înregistrate în temeiul Regulamentului doar în raport de utilizarea acesteia pentru produse comparabile;

- în mod greşit instanţa de apel a considerat că nu ar fi îndeplinită în cauză condiţia ca "printr-o astfel de utilizare să se exploateze reputaţia IGP Topoloveni magiun de prune";

- în mod greşit instanţa de apel a apreciat că art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulament instituie două condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ: a) utilizarea denumirii înregistrate pentru produse comparabile şi b) scopul utilizării denumirii înregistrate constă în exploatarea reputaţiei acesteia-deşi, în realitate, textul normativ instituie două ipoteze distincte în care utilizarea denumirii este prohibită;

- instanţa de apel a stabilit în mod greşit limitele şi obiectul protecţiei instituite prin dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulament, apreciind, pe de o parte, că obiectul protecţiei conferite denumirilor protejate îl reprezintă produsul, deşi textul normativ evocat dispune în mod expres că este protejată reputaţia denumirii, iar nu reputaţia produsului sau a producătorului, iar pe de altă parte, că protecţia specifică este conferită doar în raport de produsele comparabile;

- instanţa a apreciat în mod greşit că elementele grafice folosite de pârâtă pentru produsele sale sunt diferite şi că "singurul element într-adevăr comun este elementul verbal Topoloveni", cu privire la care a reţinut că reclamanta A. S.R.L. nu ar justifica un drept exclusiv;

- instanţa de apel a interpretat în mod greşit legea atunci când a reţinut că "folosirea mărcii "Bunătăţi de Topoloveni - Fondat 1901" nu ar putea fi încadrată în categoria ilicitului concurenţial, pentru că această marcă a fost anulată prin decizia civilă nr. 442A din data de 8 iunie 2016 numai în privinţa produselor din prune, clasa 29, pentru toate "celelalte produse şi servicii înregistrate conferind legitimitate pârâtei în activitatea de producere, promovare şi comercializare";

- în examinarea susţinerii reclamantei privind investiţiile efectuate pentru promovarea indicaţiei geografice, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că aceste investiţii ar fi vizat exclusiv produsul "magiun de prune", nu şi alte produse, iar pe de altă parte, că "nu se poate trage o prezumţie că elementul verbal Topoloveni determină o asociere directă în mintea publicului cu magiunul de Topoloveni şi cu producătorul acestuia pentru orice fel de produse";

- instanţa de apel a realizat o evaluare eronată, fundamentată pe criterii lipsite de relevanţă şi fără a respecta regulile de evaluare impuse de practica cu valoare de principiu a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu privire la existenta riscului de confuzie, inclusiv în forma asocierii.

- a invocat încălcarea şi aplicarea greşită de către instanţa a art. 14 din O. U. G. nr. 100/2005, în esenţă, arătând următoarele:

- instanţa de apel, în aplicarea principiului despăgubirii integrale pentru situaţia acţiunii în contrafacere, trebuia să dispună acele măsuri civile necesare pentru a lipsi pe uzurpator de întregul beneficiu obţinut prin contrafacere, iar nu să limiteze răspunderea acestuia exclusiv la paguba produsă prin reducerea vânzărilor produselor societăţii A. S.R.L.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat:

- încălcarea principiului disponibilităţii şi a obligaţiei instanţei de a se pronunţa cu privire la tot ceea ce s-a cerut, prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., prin aceea că instanţa de apel a identificat greşit obiectul şi limitele judecăţii, astfel cum au fost stabilite de către recurenta-reclamantă;

- încălcarea de către instanţa de apel a regulii conform cu care în lipsa analizei primei instanţe a petitului şi motivelor cererii modificate nu putea să se pronunţe în mod direct, ci doar după anularea sentinţei;

- încălcarea de către instanţa de apel a regulii conform cu care în lipsa analizei primei instanţe a fondului cererilor de chemare în garanţie nu se putea pronunţa pe fond decât după anularea sentinţei;

- crearea de către instanţa de apel a unei situaţii mai grave în apelul A. prin constatarea inadmisibilităţii unor cereri de chemare în garanţie.

2. Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâta B. S.R.L. a susţinut, în esenţă, următoarele:

- instanţa de apel a concluzionat greşit că: "Pârâta a primit personalitate juridică în 2002, deci ulterior reclamantei şi deşi se afirmă că este succesoarea fostei întreprinderi de marmeladă şi gem din 1941, nu a făcut dovada în acest sens";

- curtea a constatat că primele două motive de apel, care vizează dobândirea de active, păstrarea tradiţiei sau continuatoarea tradiţiilor, aşa cum au fost preluate, nu sunt îndestulătoare şi nu pot conduce la concluzia că, într-adevăr, aceasta este istoria şi motivele de apel sunt suficient dovedite;

- instanţa de apel a concluzionat greşit că: "trebuie subliniat că toată analiza instanţei de fond vizează doar faptele de concurenţă neloială prin comercializarea produsului Bunătăţi de Topoloveni-magiun de prune", menţionând că sunt lipsite de relevanţă susţinerile pârâtei privind anterioritatea demersurilor de înregistrare faţă de momentul ulterior la care reclamanta a înregistrat depozitul reglementar pentru mărcile pe care le opune; instanţa nu doar că nu face o atentă verificare a datelor de înregistrare, însă confuzia putea foarte simplu clarificată prin parcurgerea decizie din 2016 a curţii de apel, cu privire la conflictul dintre marca pârâtei şi IGP-ul reclamantei, restul susţinerilor fiind cu date ulterioare depozitului pentru marca sa "Bunătăţi de Topoloveni";

- instanţa de apel a concluzionat greşit că: "...rezultă că pârâta a intrat ulterior pe piaţa acestor produse, prin modalitatea de promovare, a indus consumatorului final ideea că are experienţă veche şi tradiţie, pe această piaţă similară şi identică cu a reclamantei, cu consecinţa producerii unor confuzii..."; această concluzie este preluată 100% din cele ale reclamantei, iar instanţa îşi încalcă obligaţia de a motiva cum a ajuns la respectiva concluzie şi în temeiul căror probe - lipsa motivelor pentru care s-a admis sau s-a respins, raportat la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

- instanţa de apel a concluzionat greşit că: "Ansamblul probator administrat în cauză ilustrează îndeplinirea condiţiilor generale ale răspunderii pentru concurenţa neloială, fundamentată pe răspundere civilă delictuală, respectiv fapta ilicită a pârâtei care şi-a promovat acelaşi tip de produse folosindu-se de marca Magiun de prune Bunătăţi de Topoloveni, anulate în parte de CAB"; instanţa de apel a copiat întrutotul susţinerea reclamantei, determinând concluzia totalei necunoaşteri a speţei şi neparcurgerea în detaliu a pieselor dosarului şi/sau, măcar, a probelor şi cererilor câştigate fondului, de către celălalt judecător, care a participat în acest ciclu procesual;

- instanţa face trimitere la decizia nr. 442/2016 a Curţii de Apel Bucureşti, însă, în mod intenţionat, nu relevă considerentele sentinţei nici momentul pronunţării;

- a făcut dovada folosirii şi foloseşte în continuare marca, pe toate produsele fabricate la Topoloveni, în mod neîntrerupt din 2012, cu excepţia produselor de prune (aşa cum se menţionează în dispozitivul deciziei curţii de apel din 2016);

- a făcut dovada folosirii neîntrerupte din 2012, iar de la înregistrarea mărcii din 2016 a respectat decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 442A din data de 8 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014;

- apreciază că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite, arătând că nu a făcut altceva decât să opereze legal pe piaţa dură a vânzărilor din retail, luptând cu produsele sale competitive, în îndeplinirea activităţii impuse de normele legale;

- nici condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită;

- condiţia existenţei unui raport de cauzalitate între presupusul prejudiciu solicitat de către reclamantă şi faptă trebuie dovedită şi nu se prezumă; cu privire la acest aspect, expertiza a constatat pierderi fiscale de ambele părţi, fără să precizeze clar legăturile de cauzalitate, însă se relevă aspecte clare cu privire la investiţiile reclamantei în propria unitate de producţie;

- nu a fost dovedită pierderea efectivă şi legătura de cauzalitate directă cu produsele sale de fructe şi legume şi nu poate fi răspunzătoare pentru investiţiile nepotrivite ale reclamantei în baza de producţie.

III. Apărările formulate în cauză

În termen legal, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de către recurenta-pârâtă B. S.R.L., prin care a învederat că recursul nu a fost timbrat, iar, în măsura în care se va depune taxa judiciară de timbru, să se constată nulitatea recursului, întrucât criticile formulate de către recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare reglementat de lege. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În termen legal, intimatul-chemat în garanţie Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., solicitând, în principal, respingerea recursurilor declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta B. S.R.L. şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate; în subsidiar, în cazul admiterii recursului şi respingerii cererii principale formulate împotriva recurentei-pârâte B. S.R.L., solicită instanţei învestite cu rejudecarea cauzei respingerea cererii de chemare în garanţie ca fiind neîntemeiată.

Celelalte părţi nu au formulat întâmpinări.

În cauză nu a fost formulat răspuns la întâmpinare.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10.05.2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de ambele părţi împotriva deciziei nr. 478A/24.03.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 4 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce succed.

1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., s-au formulat critici de nelegalitate vizând următoarele aspecte: a) nerespectarea dispoziţiilor de procedură în ceea ce priveşte evocarea fondului şi soluţionarea cererilor de chemare în garanţie; b) încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012; c) încălcarea şi aplicarea greşită a principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapte de contrafacere şi concurenţă neloială, precum şi încălcarea art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005.

a) Criticile circumscrise motivului de casare descris la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite.

Cât priveşte identificarea obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta se regăseşte în cuprinsul cererii iniţiale, dar şi al cererii precizatoare de la termenul din 28.10.2015, din motivarea deciziei recurate reiese că instanţa de apel, deşi a respins motivul de apel formulat pe acest aspect, apreciind că prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii, a evocat fondul, inclusiv din perspectiva pretinsă de către apelanta – reclamantă.

Astfel, a fost analizată, în apelul reclamantei A. S.R.L., săvârşirea actelor de concurenţă neloială de către pârâtă prin întreaga activitate a acesteia, cu excepţia actelor de comercializare a produsului magiun de prune, ce au fost cercetate de către prima instanţă şi nu au constituit obiectul vreunei critici din partea apelantei – reclamante.

Prin urmare, nu există niciun interes pentru reclamantă în susţinerea unei critici vizând identificarea greşită a obiectului cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care instanţa de apel a făcut o amplă analiză a motivelor referitoare la pretinsele acte de încălcare a drepturilor reclamantei şi de concurenţă neloială decurgând din activitatea cu alte produse decât magiunul de prune sau alte produse din prune.

Recurenta a formulat, de altfel, critici de nelegalitate la adresa deciziei de apel, din perspectiva modului de aplicare a legii de către instanţa de apel şi fără a invoca absenţa motivelor de fapt şi de drept pe care s-a fundamentat soluţia pronunţată, critici ce urmează a fi cercetate în cele ce succed.

În egală măsură, împrejurarea că instanţa de apel a procedat la o asemenea evocare a fondului în privinţa celorlalte acte de comercializare, altele decât cele vizând magiunul de prune, fără a anula în prealabil sentinţa nu reprezintă, contrar celor susţinute de către recurenta reclamantă, o încălcare a prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit acestei norme, anularea hotărârii atacate şi evocarea fondului chiar de către instanţa de apel au loc în ipoteza în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, nu şi atunci când se constată că prima instanţă a soluţionat procesul în limitele învestirii sale, ipoteza regăsită în prezenta cauză.

Din cele expuse, rezultă, totodată, că nu au temei nici criticile formulate în sensul depăşirii limitelor învestirii în apel şi al nerespectării dispoziţiilor art. 480 şi art. 481 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor de chemare în garanţie.

În conformitate cu art. 477 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

Or, în cauză, instanţa de apel, din moment ce a procedat la rejudecarea fondului, s-a pronunţat în mod corect şi asupra cererilor de chemare în garanţie, în virtutea relaţiei de dependenţă între soluţia pronunţată în privinţa acestora şi partea din hotărâre care a fost atacată de către reclamantă.

În consecinţă, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. urmează a fi respinse.

b) În ceea ce priveşte criticile vizând încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calităţii produselor agricole şi alimentare, recurenta reclamantă A. S.R.L. a indicat mai multe greşeli de judecată pretins săvârşite de către instanţa de apel şi care relevă următoarele aspecte, ce vor fi analizate în continuare:

b.1) domeniul de aplicare al normei;

b.2) analiza condiţiilor de aplicare a normei, inclusiv prin prisma regulilor desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene;

b.3) modul de soluţionare a acţiunii în concurenţă neloială.

b.1) Cât priveşte domeniul de aplicare al dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, este de precizat, cu titlu prealabil, că drepturile reclamantei asupra indicaţiei geografice (IGP), pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză, s-au născut sub imperiul Regulamentului (CE) nr. 510/2006 al Consiliului din 20 martie 2006 privind protecţia indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor agricole (ce a fost abrogat prin Regulamentul nr. 1151/2012), astfel cum rezultă din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 338/2011 al Comisiei din 7 aprilie 2011 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate şi al indicaţiilor geografice protejate [Magiun de prune Topoloveni (IGP)].

Astfel, întinderea protecţiei conferite prin înregistrare ar trebui determinată în raport cu dispoziţiile Regulamentului nr. 510/2006.

Cu toate acestea, nu se poate considera că instanţa de apel ar fi săvârşit o eroare de judecată raportându-se la dispoziţiile actualului regulament: normele referitoare la întinderea protecţiei conferite prin înregistrarea unei indicaţii geografice, care interesează cauza de faţă, coincid în cele 2 regulamente succesive (chiar şi în privinţa numerotării– art. 13 alin. (1) lit. a), neexistând niciun impediment în a se considera că interpretarea uneia, în vederea aplicării, este pe deplin valabilă şi în privinţa celeilalte.

Pe de altă parte, însă, noul regulament era în vigoare la data faptelor pretinse de către reclamantă a avea caracter ilicit şi, prin urmare, motivele de recurs formulate vor fi evaluate prin prisma prevederilor Regulamentului nr. 1151/2012, la care s-a raportat instanţa de apel în analiza sa, în mod necontestat.

Recurenta reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a identificat în mod greşit domeniul de aplicare al normei în discuţie, în condiţiile în care a apreciat că norma instituie două condiţii de aplicare ce trebuie întrunite în mod cumulativ, respectiv: utilizarea denumirii înregistrate pentru produse comparabile şi utilizarea denumirii înregistrate în scopul exploatării reputaţiei acesteia, astfel încât protecţia conferită denumirilor înregistrate a fost limitată, în mod greşit, la utilizarea IGP pentru produse comparabile celui înregistrat, în toate cazurile. În realitate, textul normativ instituie două ipoteze distincte în care utilizarea denumirii este prohibită, protecţia IGP nefiind limitată la utilizarea sa pentru produse comparabile în cea de-a doua ipoteză.

Înalta Curte constată, din considerentele deciziei recurate, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de apel a analizat, de fapt, două ipoteze distincte de aplicare a normei.

Dacă instanţa de apel ar fi considerat că incidenţa în speţă a normei presupune întrunirea în mod cumulativ a două condiţii, ar fi exclus de plano analiza uneia dintre ele doar pentru motivul că nu a fost întrunită cealaltă.

Or, nu aceasta este situaţia în speţă, din considerentele deciziei reieşind că, deşi au fost intitulate în mod greşit "condiţii", ambele ipoteze menţionate de către recurentă au fost evaluate, în mod separat şi, mai mult decât atât, în situaţia utilizării denumirii în scopul exploatării reputaţiei IGP, s-au avut în vedere toate produsele comercializate de către pârâtă sub denumirea ce include toponimul "Topoloveni", şi nu numai produsele "comparabile", după cum se va arăta în analiza criticii referitoare la această ipoteză normativă.

Aşadar, fără temei susţine recurenta că instanţa de apel ar fi socotit necesară întrunirea concomitentă şi în mod cumulativ a două cerinţe de aplicare a normei în discuţie şi ar fi restrâns în mod nejustificat domeniul de aplicare al acesteia.

b.2) În ceea ce priveşte modul efectiv de aplicare a legii de către instanţa de apel, se constată următoarele:

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, "Denumirile înregistrate sunt protejate împotriva: (…) oricărei utilizări comerciale directe sau indirecte a unei denumiri înregistrate pentru produse care nu sunt acoperite de înregistrare, în cazul în care produsele respective sunt comparabile cu cele înregistrate sub denumirea respectivă sau în cazul în care printr-o astfel de utilizare se exploatează reputaţia denumirii protejate, inclusiv atunci când produsele respective sunt folosite ca ingrediente".

Recurenta reclamantă a criticat interpretarea dată de către instanţa de apel sintagmei "produse comparabile cu cele înregistrate sub denumirea respectivă" şi totodată, modul de apreciere a reputaţiei denumirii protejate, a cărei exploatare ar defini, potrivit normei, o utilizare cu încălcarea drepturilor decurgând din indicaţia geografică protejată.

Sub aspectul produselor, prin decizia recurată s-a considerat că, pentru ca produsele comercializate de către pârâta B. cu denumirea "Bunătăţi de Topoloveni" să fie considerate "comparabile" cu magiunul de prune, a cărui denumire a fost înregistrată ca indicaţie geografică, nu este suficient ca produsele să fie din categoria generică "fructe sau legume conservate", ci trebuie să facă parte din categoria specifică "produse din prune" cum ar fi: gemuri, marmelade, jeleuri, dulceţuri, compoturi sau fructe în alte forme conservate, uscate sau fierte.

S-a apreciat, prin urmare, că produsele pârâtei - cu excepţia celor din prune -, respectiv: produse din fructe (cu titlu exemplificativ: dulceaţă de gogonele sau compot de vişine) şi legume (cu titlu exemplificativ: ciorbă de fasole, zacuscă cu ciuperci, humus) sau orice alte produse conservate (cu titlu exemplificativ: sarmale, ciorbă de văcuţă, etc) nu pot fi considerate comparabile.

Prin motivele de recurs, s-a reproşat instanţei de apel interpretarea restrictivă noţiunii de "produs comparabil", prin aprecierea conform căreia aceasta ar viza doar acele produse obţinute din prune, precum gemuri, marmelade, jeleuri, dulceţuri, compoturi sau produse obţinute prin conservarea sau procesarea în orice mod a fructelor.

În acest context, se observă că art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulament nu arată ce se înţelege prin produse comparabile, după cum nici în jurisprudenţa CJUE nu s-a statuat în mod expres asupra conţinutului conceptual al sintagmei. Din hotărârile instanţei europene prin care s-au clarificat alte aspecte ce interesează domeniul de aplicare al art. 13, se pot desprinde, însă, indicaţii utile în această determinare.

Astfel, în hotărârea pronunţată la data de 17.12.2020 în cauza C-490/19 Syndicat interprofessionnel de défense du fromage Morbier împotriva

Société Fromagere du Livradois SAS, s-au arătat următoarele (cu trimitere şi la jurisprudenţa anterioară a Curţii):

"24) Din modul de redactare a acestor dispoziţii [art. 13 alin. (1) din Regulamentele nr. 510/2006 şi, respectiv, nr. 1151/2012] reiese că denumirile înregistrate sunt protejate împotriva diverselor acţiuni, şi anume, în primul rând, utilizarea comercială directă sau indirectă a unei denumiri înregistrate, în al doilea rând, utilizarea abuzivă, imitarea sau evocarea, în al treilea rând, menţiunea falsă sau înşelătoare privind provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care apare pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau documentele referitoare la produsul în cauză, precum şi ambalarea produsului într-un ambalaj de natură să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia şi, în al patrulea rând, orice altă practică care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului.

25) Dispoziţiile menţionate conţin astfel o enumerare graduală a acţiunilor interzise (...) În timp ce articolele 13 alin. (1) litera (a) din Regulamentele nr. 510/2006 şi, respectiv, nr. 1151/2012 interzic utilizarea directă sau indirectă a unei denumiri înregistrate pentru produsele care nu sunt acoperite de înregistrare, într-o formă identică cu această denumire sau foarte similară din punct de vedere fonetic şi/sau vizual (...), articolele 13 alin. (1) literele (b)-(d) din aceste regulamente interzic alte tipuri de acţiuni împotriva cărora sunt protejate denumirile înregistrate şi care nu utilizează nici direct, nici indirect denumirile înseşi".

De asemenea, în hotărârea pronunţată la data de 9.09.2021 în cauza C-783/19 Comité Interprofessionnel du Vin de Champagne împotriva GB s-a statuat, în ceea ce priveşte o denumire de origine protejată şi în interpretarea unei dispoziţii a Regulamentul nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 şi (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului:

"54) (...) deşi articolul 103 alin. (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1308/2013 precizează că orice utilizare directă sau indirectă a unei DOP este interzisă atât atunci când priveşte "produse comparabile" care nu sunt conforme cu caietul de sarcini pentru DOP, cât şi în măsura în care această utilizare exploatează reputaţia DOP, alin. (2) litera (b) al acestui articol nu conţine vreo menţiune nici în sensul unei limitări a protecţiei împotriva evocării numai la ipotezele în care produsele desemnate de DOP şi produsele sau serviciile pentru care este utilizat semnul în litigiu sunt "comparabile" sau "similare", nici în sensul unei extinderi a protecţiei respective la cazurile în care un asemenea semn se referă la produse sau servicii diferite de cele care beneficiază de DOP".

"61) În consecinţă, noţiunea de "evocare", în sensul Regulamentului nr. 1308/2013, nu impune ca produsul acoperit de DOP şi produsul sau serviciul acoperit de denumirea contestată să fie identice sau similare."

Cu toate că dezlegarea dată de Curte în hotărârea anterior menţionată vizează un alt regulament decât cel care interesează prezenta cauză, acest fapt nu împiedică valorificarea sa în interpretarea altor acte de drept al Uniunii Europene care vizează protecţia denumirilor şi a indicaţiilor geografice, pentru asigurarea unei aplicări unitare a acestui sistem de protecţie.

În acest sens, chiar prin hotărârea pronunţată la data de 9.09.2021 în cauza C-783/19, menţionată anterior, s-a arătat că "(...) dispoziţiile relevante ale Regulamentului nr. 1151/2012 şi ale Regulamentului nr. 1308/2013 [art. 13 alin. (1) şi art. 103 alin. (2)] sunt comparabile. Pe de altă parte, Curtea recunoaşte principiilor elaborate în cadrul interpretării fiecărui regim de protecţie o aplicare transversală, astfel încât să se asigure o aplicare coerentă a dispoziţiilor dreptului Uniunii referitoare la protecţia denumirilor şi a indicaţiilor geografice" (pct. 32 din hotărâre).

Din aceste hotărâri ale CJUE, indicate cu titlu exemplificativ, rezultă că, spre deosebire de ipotezele de la lit. b)-d) ale art. 13 alin. (1) din Regulamentul nr. 1151/2012, ipoteza de la lit. a) din aceeaşi normă- care interesează în cauză – nu impune în mod expres condiţia ca utilizarea denumirii înregistrate ca IGP să fie susceptibilă de a induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului.

Cu toate acestea, condiţia este implicită şi în ipoteza de la lit. a), fiind vorba despre una dintre acţiunile interzise, pe motiv că aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală. Din acest punct de vedere, diferenţa dintre ipotezele art. 13 alin. (1), în enumerarea graduală a acţiunilor, constă în prezumţia inducerii în eroare a consumatorului, bazată pe asocierea dintre denumiri şi pe caracterul comparabil al produselor. Or, ceea ce trebuie subliniat în acest context este caracterul esenţial al percepţiei consumatorului asupra originii produsului în definirea prin Regulament a actelor de încălcare a dreptului de proprietate intelectuală şi care, prin urmare, nu poate fi ignorat nici în determinarea conţinutului noţiunii de "produse comparabile".

Trebuie constatat, aşadar, că această noţiune se referă, în primul rând, la produse cu o natură identică celei a produsului pentru care o denumire este înregistrată ca IGP.

Această constatare nu contrazice premisa de aplicare a normei, întrucât aceasta rezidă în referirea la "produse care nu sunt acoperite de înregistrarea indicaţiei geografice", ceea ce înseamnă că se referă la produse care nu corespund caietului de sarcini al indicaţiei geografice respective. Or, în speţă, în caietul de sarcini al IGP se menţionează că magiunul de prune Topoloveni este rezultatul unei metode de producţie dezvoltate local, diferite de cele practicate în alte părţi ale României şi în regiuni învecinate, prin procesul de fierbere şi concentrare a materiei prime.

În al doilea rând, nu se poate pune semnul egalităţii între produsele "comparabile" şi produse similare, aspect ce rezultă, de altfel, chiar din considerentele de la pct. 54 şi 61 ale hotărârii CJUE pronunţate în cauza C-783/19, menţionată anterior. Dacă s-ar fi intenţionat acest lucru, nu ar fi existat niciun impediment în inserarea în text a unei astfel de formulări, precum în materia mărcilor.

În al treilea rând, trebuie să se ţină seama de definiţia IGP, ce constă în denumirea unui produs originar dintr-un anumit loc, regiune sau ţară, în cazul căruia o anumită calitate, reputaţie sau o altă caracteristică poate fi atribuită în principal originii geografice a produsului (art. 5 din Regulamentul nr. 1151/2012). Potrivit considerentului (17) din preambulul Regulamentului, domeniul de aplicare al indicaţiilor geografice este limitat la produsele agricole sau alimentare ale căror caracteristici sunt legate intrinsec de originea geografică.

Or, într-un asemenea context, interesează produsele neacoperite de înregistrare, în privinţa cărora consumatorul ar putea crede că posedă acele caracteristici legate intrinsec de originea geografică.

În speţă, legătura Magiunului de prune Topoloveni cu regiunea de producţie "se bazează în special pe reputaţia bazată pe o îndelungată tradiţie specifică de producţie şi pe caracteristicile de calitate excepţionale, sanogene care se datorează priceperii localnicilor prin utilizarea metodei locale", conform menţiunilor din caietul de sarcini. Aşadar, atât materia primă principală, cât şi metoda de producţie, sunt elemente esenţiale în legătura produsului cu zona geografică respectivă.

Din acest punct de vedere, nu se poate considera, astfel cum susţine recurentei, ca fiind greşită aprecierea instanţei de apel potrivit căreia sunt produse comparabile în speţă doar acele produse cu aceeaşi materie primă ca magiunul de prune, care în percepţia consumatorului pot fi atribuite aceleiaşi origini geografice.

Recurenta reclamantă a susţinut ca fiind relevante două criterii pentru determinarea produselor comparabile: apartenenţa la aceeaşi clasă de produse din clasificarea de la Nisa şi în special cele obţinute prin aceleaşi procedee tehnologice sau prin procedee tehnologice apropiate, respectiv capacitatea unui produs de a-l substitui în nevoile consumatorului pe cel pretins comparabil.

Aceste criterii pot fi utile în identificarea produselor comparabile, dar numai în măsura în care permit raportarea la finalitatea analizei în cazul unei IGP prin prisma percepţiei consumatorului, care poate fi indus în eroare în privinţa originii produsului, în caz contrar, în circumstanţele particulare ale speţei, aplicarea lor independent de o asemenea finalitate poate conduce la un rezultat greşit.

Astfel, se constată în speţă că aceste criterii sunt întrunite doar în cazul produselor reţinute de către instanţa de apel ca fiind comparabile, respectiv al produselor din prune, pentru motivele arătate anterior.

Faţă de cele ce preced, urmează a fi respinse criticile recurentei referitoare la interpretarea sintagmei "produse comparabile" din cuprinsul art. 13 alin. (1) lit. a) al Regulamentului nr. 1151/2012.

Cât priveşte sintagma "reputaţia denumirii protejate" din aceeaşi normă, nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul că analiza reputaţiei indicaţiei geografice s-ar fi realizat prin decizia recurată exclusiv pentru produse comparabile.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că acest aspect a fost evaluat după ce s-au menţionat, din raportul de expertiză întocmit în cauză, produsele efectiv comercializate de către pârâtă în perioada 2012-2015, astfel că instanţa de apel s-a raportat la întreaga activitate a pârâtei.

Constatarea neîntrunirii celei de-a doua ipoteze a normei în discuţie – prin utilizare se exploatează reputaţia denumirii protejate – nu a survenit pentru motivul că instanţa şi-ar fi limitat analiza la o parte dintre produsele pârâtei, ci a fost conturată pe fondul absenţei reputaţiei pentru produsele, neacoperite de înregistrare, pe care le comercializează pârâta, chiar dacă nu a infirmat o atare cunoaştere în rândul consumatorilor produsului acoperit de înregistrarea denumirii.

Analiza cerinţelor de aplicare a ipotezei normative în discuţie relevă aprecierea instanţei de judecată, care statuează în fapt în raport de circumstanţele speţei.

O asemenea constatare se regăseşte în hotărârea pronunţată de CJUE la data de 20.12.2017 în cauza C-393/16 Comité Interprofessionnel du Vin de Champagne împotriva Aldi, prin care s-a statuat, de exemplu, că utilizarea unei denumiri de origine (DOP) ca parte a denumirii sub care este vândut un produs alimentar care nu corespunde caietului de sarcini referitor la această denumire nu poate fi considerată de plano un procedeu care prezintă un caracter necuvenit, chiar dacă produsul conţine un ingredient care corespunde caietului de sarcini menţionat, şi, prin urmare, un procedeu împotriva căruia denumirile sunt protejate în orice împrejurări. S-a considerat că "revine, în consecinţă, instanţelor naţionale sarcina de a aprecia, având în vedere împrejurările fiecărei speţe, dacă o asemenea utilizare urmăreşte să obţină foloase necuvenite din reputaţia unei DOP". Această dezlegare se impune prin analogie şi în cazul unei IGP, pentru considerente deja expuse în prezenta decizie, ţinând de unitatea şi coerenţa sistemului de protecţie al denumirilor şi indicaţiilor geografice.

Or, aprecierea instanţei de apel pe acest aspect nu poate fi reanalizată în recurs, în condiţiile în care controlul exercitat de către această instanţă este circumscris exclusiv verificării legalităţii deciziei recurate, nu şi a temeiniciei acesteia, inclusiv sub aspectul elementelor factuale stabilite pe baza probelor administrate.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge şi criticile pe acest aspect.

b.3) În ceea ce priveşte acţiunea de concurenţă neloială, se constată din considerentele deciziei recurate, că instanţa de apel a analizat cele trei categorii de acte indicate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în cursul judecăţii, ca intrând în sfera ilicitului concurenţial, ajungând la concluzia ca niciuna dintre faptele pretinse nu are caracter ilicit.

Recurenta a susţinut, în primul rând, că este nelegală aprecierea instanţei de apel potrivit căreia singurul element comun în denumirile comparate este elementul verbal "Topoloveni", cu privire la care reclamanta nu ar justifica un drept exclusiv.

În acest context, se impune a se menţiona că în jurisprudenţa CJUE s-a statuat că, în afara unor cazuri de excepţie, protecţia conferită prin art. 13 din Regulament este recunoscută, în cazul unei denumiri compuse din mai multe elemente, nu numai pentru denumirea în ansamblu, dar, în aceeaşi măsură, şi pentru fiecare componentă în parte (în acest sens, cu referire la o reglementare anterioară, echivalentă Regulamentului nr. 1151/2012, a se vedea hotărârea pronunţată de CJUE la data de 9.06.1998 în cauzele C-129/97 şi C-130/97 Yvon Chiciak şi Fromagerie Chiciak împotriva Jean-Pierre Fol, pct. 37).

Această constatare interesează aplicarea art. 13 din Regulament, aspect necontestat de către recurenta – reclamantă.

Dimpotrivă, s-a arătat, prin criticile formulate, faptul că aprecierea instanţei în sensul că nu ar avea un drept exclusiv asupra numelui geografic Topoloveni este de natură să nege legea, inclusiv art. 13 din Regulamentul nr. 1151/2012 (pag. 24 din memoriul de recurs).

În egală măsură, recurenta a legat susţinerea în discuţie de critica referitoare la neanalizarea asocierii între denumiri, ca formă a riscului de confuzie necesar a fi întrunit în contextul art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 1151/2012 (pag. 28 din memoriul de recurs).

Prin urmare, consecinţele pe care însăşi recurenta le extrage din relevanţa dreptului exclusiv pretins asupra toponimului "Topoloveni" se răsfrâng în aplicarea acestei norme din Regulament.

Or, instanţa de apel, prin decizia recurată, nu s-a limitat în analiza sa la asocierea pe care consumatorul ar putea să o facă între denumirile comparate, ci, după cum s-a arătat la pct. b.2) din prezenta decizie, a evaluat şi celelalte cerinţe de aplicare, regăsite în cele două ipoteze alternative ale normei.

Pe de altă parte, instanţa de apel a cercetat probatoriul administrat cu privire la legătura pe care consumatorul ar fi predispus să o stabilească între denumiri, conchizând în sensul absenţei unei asocieri, chiar în prezenţa referinţei geografice Topoloveni în ambele denumiri şi, după cum a arătat însăşi reclamanta (pag. 28 din motivele de recurs), această concluzie nu poate face obiect al unei critici de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului.

Nu în ultimul rând, trebuie reamintit că, potrivit jurisprudenţei constante a CJUE, art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 1151/2012 interzice utilizarea directă sau indirectă a unei denumiri înregistrate pentru produsele care nu sunt acoperite de înregistrare, într-o formă identică cu această denumire sau foarte similară din punct de vedere fonetic şi/sau vizual [în acest sens, hotărârea pronunţată la data de 17.12.2020 în cauza C-490/19 Syndicat interprofessionnel de défense du fromage Morbier împotriva Société Fromagere du Livradois SAS, pct. 25, cu jurisprudenţa citată, hotărâre menţionată la pct. b.2) din prezenta decizie].

În acelaşi timp, noţiunea de "utilizare" "se regăseşte atunci când gradul de similitudine dintre semnele în conflict este deosebit de ridicat şi apropiat de identitate, din punct de vedere vizual şi/sau fonetic, astfel încât indicaţia geografică protejată este utilizată într-o formă care prezintă legături atât de strânse cu aceasta încât semnul în litigiu este în mod vădit indisociabil de indicaţia în speţă", iar constatarea este valabilă şi pentru cea de-a doua ipoteză normativă (hotărârea pronunţată la data de 9.09.2021 în cauza C-783/19 Comité Interprofessionnel du Vin de Champagne împotriva GB, pct. 37 şi 38).

Din acest punct de vedere, evaluarea presupune raportarea la denumirile comparate în ansamblul lor, or, prin criticile formulate, se tinde la a se lua în considerare, în analiza comparativă, doar elementul verbal comun sau a se da o altă greutate acestuia în ansamblul componentelor, ceea ce echivalează cu o reapreciere a situaţiei de fapt, inadmisibilă în recurs.

În al doilea rând, recurenta a criticat aprecierea instanţei de apel referitoare la marca pârâtei din prezenta cauză, a cărei înregistrare a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru încălcarea drepturilor reclamantei A. S.R.L. asupra indicaţiei geografice, drepturi pe care se fundamentează şi acţiunea de faţă.

Într-adevăr, astfel cum rezultă din considerentele deciziei recurate, s-a apreciat că, din moment ce similitudinile între mărcile reclamantei şi IGP "Topoloveni – Magiun de prune" şi marca pârâtei "Bunătăţi de Topoloveni - fondat în 1901" au fost considerate în limite legale de către instanţele naţionale care au admis acţiunea în anulare întemeiată pe art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998 – prin decizia civilă nr. 442A/08.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a Curţii de Apel Bucureşti -, pentru încălcarea IGP numai în privinţa produselor din prune din clasa 29 şi au respins-o în rest, motivele respinse nu pot constitui nici temeiul unei acţiuni în concurenţă neloială.

Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs, se susţine în mod just că folosirea unei mărci înregistrate, distinct de înregistrarea acestei mărci, poate fi încadrată în sfera actelor de utilizare interzise prin art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 1151/2012 (în acest sens, hotărârea CJUE pronunţată în cauzele C-4/10 şi C-27/10 Bureau National Interprofessionnel du Cognac, pct. 55).

Cu toate acestea, critica nu poate fi admisă, întrucât finalitatea sa este aceea de a se constata şi a se da eficienţă faptului că, "independent de modalitatea în care a fost înregistrată marca pârâtei, aceasta nu a fost folosită de către pârâtă în forma înregistrată, ci în forme modificate -în fapt semnul/semnele efectiv utilizat/-e de către pârâtă în activitatea sa comercială reprezintă semne diferite de cel înregistrat ca marcă" (pag. 27 din memoriul de recurs).

Or, această utilizare se subsumează celei analizate de către instanţa de apel în contextul art. 13 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 1151/2012, astfel cum s-a dezvoltat la pct. b.1) şi b.2) din prezenta decizie, reevaluarea situaţiei de fapt stabilite şi a probelor administrate nefiind admisibilă în calea de atac a recursului.

Prin urmare, vor fi înlăturate susţinerile recurentei pe aspectul în discuţie.

c) Criticile referitoare la încălcarea şi aplicarea greşită a principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapte de contrafacere şi concurenţă neloială, precum şi la încălcarea art. 14 din O.U.G. nr. 100/2005, nu se impun a fi analizate, faţă de modul de soluţionare a criticilor vizând fapta ilicită, prin considerentele expuse anterior.

Astfel, condiţiile de antrenare a răspunderii civile delictuale, chiar avându-se în vedere aspectele specifice în cazul unei acţiuni privind încălcarea unui drept de proprietate intelectuală şi unei acţiuni în concurenţă neloială (recurenta a invocat prezumţia existenţei prejudiciului), trebuie întrunite în mod cumulativ.

Or, neîntrunirea condiţiei faptei ilicite face inutilă cercetarea legalităţii deciziei în raport de criticile recurentei pe aspectul întinderii prejudiciului.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta B., se constată că nu este fondat.

Contrar susţinerilor recurentei – pârâte, decizia de apel atacată cuprinde considerentele de fapt şi de drept pentru care a respins apelul acestei părţi, hotărârea astfel motivată întrunind pe deplin exigenţele prescrise de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.

Astfel, instanţa a răspuns amplu fiecărui motiv de apel, expunând argumentele pentru care acestea au fost respinse şi cu referire la probele administrate (înscrisuri, raport de expertiză, hotărâri judecătoreşti definitive), fără ca aprecierile de fapt să poată face obiectul unei reevaluări în calea de atac a recursului, dat fiind că atribuţiile acestei instanţe de control judiciar sunt limitate la cercetarea legalităţii deciziei, în raport de motivele de casare enumerate în mod expres şi exhaustiv în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Contrar celor susţinute de către recurentă, prin decizia recurată nu s-a adus atingere autorităţii de lucru judecat de care beneficiază decizia nr. 442A/8.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV -a civilă, rămasă definitivă prin respingerea recursului A. S.R.L. ca nefondat, atunci când s-a apreciat că sunt lipsite de relevanţă susţinerile pârâtei privind anterioritatea cererii de înregistrare a mărcii pârâtei faţă de data depozitului mărcilor reclamantei.

În litigiul dintre aceleaşi părţi, soluţionat prin decizia nr. 442A/08.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, acţiunea în anulare a mărcii pârâtei a fost admisă în considerarea încălcării IGP, şi nu a drepturilor conferite reclamantei de mărcile înregistrate.

Or, în condiţiile în care IGP "Magiun de prune Topoloveni" a fost înregistrată la o dată anterioară depunerii cererii de înregistrare a mărcii pârâtei – motiv pentru care s-a şi reţinut, în litigiul anterior, incidenţa art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 84/1998 -, în mod corect s-a constatat prin decizia recurată lipsa de relevanţă în prezenta cauză a datelor conflictului între mărci.

Prin urmare, această critică este nefondată şi, observând că celelalte susţineri întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aspecte de netemeinicie, respectiv întrunirea ori neîntrunirea în persoana pârâtei a în condiţiilor răspunderii civile delictuale, care nu pot fi cenzurate în recurs, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta B. împotriva deciziei civile nr. 478 A din 24 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2022.