Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1567/2022 AI generated

State passive standing under agency liability for head of state's revolutionary-era acts rejected

Case Number Decizia nr. 1567/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, ruling in favor of the State and confirming that the State lacked passive procedural standing, thereby leaving the lower courts' rejection of the compensation claim in force. The case involved a civil tort action brought by surviving family members against the State, seeking material and moral damages for the death and injuries of relatives during the 1989 Revolution, based on the argument that the State was liable as the principal for the acts of the former head of state as its agent. The court determined that the legal relationship did not satisfy the elements of agency (prepușenie) under Article 1000(3) of the Civil Code, as the former head of state was not a subordinate agent acting within the scope of delegated duties, and thus the State could not be held liable for his torts. The court also rejected the application of provisions regarding the subsidiary liability of the State under the new Civil Code, applying the principle that the law in force at the time of the tort governs the case.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 36 C. proc. civ, art. 19 C. proc. pen, art. 224 alin. (1) C. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 1000 alin. (3) C. civ; State passive standing under agency liability for head of state's revolutionary-era acts rejected: , reclamantele au invocat prevederile art. 192, art. 194-195 C. proc. civ., art. 998-999, art. 1.000 C. civ. de la 1864, precum şi celelalte dispoziţii legale la care a făcut referire în acţiune.

Keywords

AI generated
state liability passive legal standing application of laws head of State moral damages new legal argument

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la 26 ianuarie 2021, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantele A., B. şi C., în calitate de soţie supravieţuitoare, respectiv de fiică şi nepoată de fiică, ale eroului martir D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 95.000 RON pentru fiecare reclamantă, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea efectivă, cu titlu de daune materiale şi la plata de daune morale, inclusiv dobânda legală aferentă, calculate de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea efectivă.

În drept, reclamantele au invocat prevederile art. 192, art. 194-195 C. proc. civ., art. 998-999, art. 1.000 C. civ. de la 1864, precum şi celelalte dispoziţii legale la care a făcut referire în acţiune.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa civilă nr. 983 din 2 iunie 2021 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă au fost respinse excepţia nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantelor, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârât prin întâmpinare.

Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părţile.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 256 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 983 din 2 iunie 2021 a Tribunalul Timiş, secţia I civilă.

A schimbat în parte hotărârea atacată şi:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanţelor.

A respins acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A menţinut dispoziţiile sentinţei apelate în privinţa respingerii excepţiei nelegalei timbrări şi în privinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantelor.

A respins apelul declarat de reclamante împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara au declarat recurs reclamantele A., B. şi C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante au arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material privind raportul dintre comitent şi prepus, respectiv raportul dintre un fost şef de stat şi statul pe care l-a reprezentat, în condiţiile în care, în cauză, Statul Român acţiona la instrucţiunile şi ordinele fostului preşedinte, iar nu invers.

Interpretarea instanţei de apel este greşită inclusiv cu privire la manifestările de condamnare publică a fostului regim comunist, după căderea acestuia în 1989, în sensul că acestea nu au nici o relevanţă şi nici legile ce au fost edictate cu titlu de recunoştinţă faţă de persoanele persecutate între 1945-1989, Statul Român rămânând răspunzător pentru faptele fostului preşedinte.

În susţinerea răspunderii statului, recurentele-reclamante au invocat dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., art. 19 C. proc. pen., art. 221 şi art. 224 alin. (1) C. civ.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, Statul Român are calitate procesuală pasivă şi este ţinut să răspundă pentru faptele fostului preşedinte, în calitate de conducător suprem, fapte ce au generat moartea şi rănirea gravă a persoanelor ce au avut o implicare în evenimentele din timpul Revoluţiei Române din 1989.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a solicitat respingerea recursului.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 31 ianuarie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 26 ianuarie 2021, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantele A., B. şi C. este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Critica axată pe aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., atunci când a apreciat că în cauză nu este justificată calitatea procesuală pasivă a Statului, interpretându-se eronat raportul dintre comitent-prepus, se subsumează motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă prezintă un caracter nefondat.

Potrivit acţiunii în despăgubiri promovate pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantele au solicitat ca pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să fie obligat la repararea prejudiciului material şi moral cauzat de decesul autorului lor, prin împuşcare, urmare a evenimentelor care au avut loc în intervalul 16 decembrie 1989 – 22 decembrie 1989. Demersul în instanţa civilă a fost determinat de soluţia de clasare dispusă în dosarul penal având ca obiect cercetarea faptelor săvârşite în timpul Revoluţiei române din 1989.

Aşa cum în mod corect a stabilit şi instanţa de apel, reclamantele nu au justificat poziţia procesuală pasivă a Statului Român, chemat să răspundă pe temeiul dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului, fostul preşedinte E..

Aceasta, întrucât antrenarea răspunderii civile delictuale în considerarea dispoziţiei legale menţionate presupune, pe lângă elementele generale ale activării răspunderii civile - fapta ilicită, vinovăţie, prejudiciu, raport de cauzalitate - şi întrunirea a două condiţii specifice, respectiv, existenţa unui raport de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate.

Or, în cauză aceste condiţii nu se verifică, câtă vreme raportul de prepuşenie presupune o subordonare, supraveghere şi control asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul altuia. Fostul preşedinte al unui regim totalitar, în numele căruia este chemat să răspundă în prezent pârâtul Statul Român, nu se afla într-o asemenea poziţie de subordonare pentru a activa mecanismul răspunderii comitentului.

De asemenea, tot în considerarea acestei caracteristici a regimului dictatorial, nu se poate susţine că faptele săvârşite (ordonarea represiunii) erau unele în legătură cu atribuţiile ori cu scopul funcţiilor încredinţate, temei al antrenării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Reclamantele au pretins în calea de atac că, în realitate, fostul preşedinte "nu putea să acţioneze la instrucţiunile şi ordinele statului", raportul fiind tocmai invers, întrucât Statul "acţiona la instrucţiunile şi ordinele fostului preşedinte, cel care, prin dispoziţiile sale, antrena statul în raporturile interne şi cele internaţionale".

Un astfel de argument este însă unul care contestă chiar temeiul juridic al demersului iniţiat (art. 998-999, art. 1000 alin. (3) C. civ.) şi are, totodată, caracter incoerent, deoarece răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu funcţionează şi în sens invers (ca o răspundere a prepusului pentru fapta comitentului) aşa cum îşi prezintă recurentele argumentele atunci când pretind o "inversare a termenilor raportului juridic".

Raţionamentul expus în recurs este unul care exclude forma răspunderii civile invocate, întrucât prepusul nu poate răspunde pentru fapta comitentului. El poate răspunde direct faţă de victimă, atunci când e acţionat de aceasta, ca formă a răspunderii subiective pentru fapta proprie (iar nu ca modalitate a răspunderii pentru fapta altuia şi, în niciun caz, a comitentului, cel la ordinul şi sub direcţia căruia acţionează prepusul).

Intimatul-pârât este cel care, prin organele sale reprezentative, a condamnat regimul comunist anterior şi, de asemenea, a adoptat legi speciale (Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004) pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în perioada Revoluţiei din 1989, de participanţii la luptele pentru victoria acesteia. Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, adoptarea unor astfel de reglementări nu s-a făcut ca o formă a răspunderii juridice, pe temei delictual, ci în semn de preţuire şi de recunoştinţă faţă de contribuţia participanţilor la Revoluţia pentru înlăturarea regimului comunist.

În acest sens a fost recunoscut dreptul revoluţionarilor (din categoria cărora face parte autorul reclamantelor) nu doar la distincţii prin eliberarea de titluri onorifice (pentru erou martir; luptător pentru victoria Revoluţiei; luptător rănit; luptător cu rol determinant ori luptător remarcat prin fapte deosebite etc.), ci şi la o serie de recompense materiale constând în pensii suplimentare, facilităţi la închirierea şi cumpărarea locuinţelor din fondul de stat, la acordarea de credite, scutiri de taxe şi impozite, indemnizaţii lunare reparatorii, atribuire de terenuri extravilane/intravilane, precum şi alte facilităţi (conform legislaţiei speciale menţionate).

Mai reţine Înalta Curte că analogia pe care o fac recurentele cu răspunderea ce poate fi angajată unei persoane juridice (societăţi) în legătură cu actele săvârşite de organele acesteia este una neavenită, întrucât actele ilicite ale organelor de conducere sunt considerate actele persoanei juridice înseşi, aşa încât şi în această ipoteză ar fi vorba de angajarea răspunderii pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia, cum se pretinde prin acţiunea dedusă judecăţii, fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

În memoriul de recurs au fost invocate dispoziţiile art. 221 şi 224 din noul C. civ. privind răspunderea persoanei juridice, respectiv răspunderea subsidiară a statului, fără să se indice argumente care să justifice incidenţa lor şi fără să se aibă în vedere faptul că nu pot fi aplicate în cauză întrucât, potrivit principiului aplicării legii civile în timp, reglementat prin art. 6 alin. (2) C. civ., în materia răspunderii civile delictuale se aplică legea în vigoare la data săvârşirii faptei ilicite.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia instanţei de apel este legală pe aspectul calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., nefiind întrunite cerinţele pentru existenţa ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de soluţia dispusă, se apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea cheltuielilor de judecată pe tărâmul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurentele-reclamante fiind, de fapt, părţi căzute în pretenţii şi care nu sunt îndreptăţite la recuperarea sumelor avansate cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 256 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2022.