Patent infringement liability for equivalent excavator teeth based on res judicata from parallel litigation

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 august 2013, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. x/2013, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta K. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa: să se constate că pârâta a încălcat drepturile de proprietate industrială ale reclamanţilor asupra invenţiei denumită "Cupă poligonală pentru excavator", protejată în Brevetul de Invenţie nr. x/30.12.2005 fabricând, oferind spre vânzare şi vânzând, fără consimţământul reclamanţilor, ca titulari de brevet - "dinţi cupă excavator 1400 (II) desen E 14-328.03", în perioada 1 august 2010-31 iulie 2013; să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor constând în contravaloarea încasărilor rezultând din producerea şi comercializarea neautorizată a "dinţilor cupă excavator 1400 (II) desen El 4-328.03", părţi componente ale invenţiei "Cupă poligonală pentru excavator" în perioada 1 august 2010 - 31 iulie 2013, valoarea despăgubirilor urmând a se stabili printr-o expertiză tehnică; să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor datorate actualizare cu coeficientul de inflaţie de la data încasării până la data plăţii, dar şi la plata dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii până la data plăţii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (3), art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, art. 1088 şi art. 1489 C. civ.

I.2. Încheierile şi sentinţa pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă:

Prin încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2014, Tribunalul Argeş, secţia civilă a respins, ca neîntemeiate, obiecţiunile la raportul de expertiză, formulate de reclamanţi.

Prin încheierea de şedinţă din 4 decembrie 2014, Tribunalul Argeş, secţia civilă, având nevoie de timp pentru a delibera, pentru a se depune de către părţi concluzii scrise, precum şi pentru a se face dovada achitării diferenţei onorariu expert în cuantum de 500 RON, a amânat pronunţarea asupra cauzei la data de 11 decembrie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 455 din 19 decembrie 2014, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J..

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 1586 din 12 octombrie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. împotriva încheierilor de şedinţă din 13 noiembrie 2014 şi din 4 decembrie 2014, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 455 din 19 decembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă.

I.4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 1859 dm 11 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanţii C., B., D., E., I., G., J., F., A. şi H. împotriva deciziei nr. 1586 din 12 octombrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă; a casat decizia atacată; a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

I.5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia civilă nr. 1228 din 26 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins apelul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 13 noiembrie 2014 şi din data de 4 decembrie 2014 şi împotriva sentinţei civile nr. 455 din 19 decembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Argeş.

I.6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 1931 din 18 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, excepţia lipsei calităţii procesuale active.

A admis recursul declarat de reclamanţii B., C., A., D., F., G., H., I., J. şi E. împotriva deciziei nr. 1228 din 26 aprilie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă; a casat decizia recurată; a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

I.7. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în al treilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1061 din 11 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. împotriva încheierilor de şedinţă din 13 noiembrie 2014 şi din 4 decembrie 2014, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 455 din 19 decembrie 2014, pronunţate de Tribunalul Argeş, secţia civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1061 din 11 martie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J..

II.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) Cod procedură civilă, fiind invocată incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 Cod procedură civilă.

Solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanţă de apel, recurenţii-reclamanţi, în esenţă, au susţinut următoarele:

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. — hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii:

- instanţa de apel a constatat că reclamanţii sunt coautorii şi titularii brevetului de invenţie x, iar pretenţiile pecuniare ale acestora, pentru perioada 1 august 2010-31 iulie 2013, nu sunt afectate de decădere din drepturile conferite de brevet, întrucât acesta a fost revalidat anterior acestei perioade şi beneficia de protecţie, care se întinde atât asupra ansamblului cupa poligonală pentru excavator şi dinţii cupei, cât şi asupra dinţilor de cupă, iar, din analiza comparativă a dinţilor vânduţi de pârâta K. S.A. cu cei brevetaţi de reclamanţi, potrivit sentinţei civile nr. 1319/2013, pronunţate în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bucureşti, rămasă irevocabilă, expertul a constatat diferenţe;

- instanţa de apel a concluzionat că dinţii pârâtei nu prezintă elemente echivalente cu cei brevetaţi; or, concluzia s-a bazat pe o expertiză efectuată într-o altă cauză, omiţând alte expertize efectuate în alte cauze, prin care s-a constatat echivalenţa între produsele fabricate şi comercializate de către pârâtă şi dinţii pentru cupă care fac obiectul brevetului de invenţie x;

- decizia este nemotivată cu privire la probele - expertizele - menţionate pe larg la paginile 3 şi 4 din cererea de recurs;

- nu se bucură de autoritate de lucru judecat, fiind întemeiată pe altă stare de fapt, decizia nr. 2671 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2013, prin care s-a reţinut că dinţii pentru cupă excavator produşi de K. S.A. nu încalcă protecţia pentru dinţii protejaţi prin brevetul de invenţie x, în temeiul expertizei efectuate de L., care a negat orice asemănare dintre dinţii produşi de către pârâtă şi cei protejaţi prin brevetul de invenţie al reclamanţilor;

- în dosarul nr. x/2013, nu a fost depus raportul de expertiză întocmit de expertul L., în dosarul nr. x/2013, prin care acesta a revenit asupra concluziilor, în sensul că toţi dinţii produşi şi comercializaţi de K. S.A., au trăsăturile caracteristice dinţilor pentru cupă excavator protejaţi prin brevetul de invenţie x;

- în mod greşit instanţa de apel şi-a întemeiat concluzia pe o singură probă, omiţând, fără vreo justificare, probe care susţin contrariul, astfel cum au arătat în cuprinsul motivelor de recurs, sub acest aspect hotărârea fiind nemotivată;

- este surprinzător faptul că instanţa de apel a ignorat concluziile expertizei efectuate de L., dispusă în acea fază procesuală, motivând nejustificat că expertul nu a constatat echivalenţa, deşi acesta a constatat-o.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de ort. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.:

- decizia civilă nr. 1061 din data de 11 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2013, încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, în considerentele cărora s-a reţinut că Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a folosit în carierele de lignit dinţi pentru cupa achiziţionaţi de la furnizorul K. S.A., care fac obiectul brevetului de invenţie x, în volum identic cu cel existent anterior revalidării, fiind incidente în cauzele respective dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991; decizia nr. 211 din 5 noiembrie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1490 din 20 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; decizia nr. 167 din 27 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2797 din 21 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; decizia nr. 242 din 3 februarie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2972 din 31 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; decizia nr. 5432 din 22 noiembrie 2013, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010; decizia nr. 5431 din 22 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Întâmpinarea

La data de 2 noiembrie 2021 (data depunerii prin poşta electronică), în termen legal, intimata-pârâtă K. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiilor nulităţii şi inadmisibilităţii recursului cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului în privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., intimata-pârâtă a arătat că recurenţii-reclamanţi nu au adus critici concrete deciziei atacate prin prisma hotărârilor pe care le-au invocat în sprijinul autorităţii de lucru judecat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii recursului în privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., au arătat că motivele legate de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor menţionate nu au fost invocate în faţa instanţelor de fond, singura autoritate de lucru judecat invocată fiind cea bazată pe deciziile pronunţate în dosarul nr. x/2013, de care instanţa de apel a ţinut cont.

Intimata-pârâtă K. S.A. a precizat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimata-pârâtă şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10 mai 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii D., H., B., F., J., A., E., I., M. şi G. împotriva deciziei civile nr. 1061 din 11 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor; prin aceeaşi încheiere, s-au arătat motivele pentru care nu au putut fi reţinute excepţiile invocate de către intimata-pârâtă prin întâmpinare.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Cererea dedusă judecăţii a vizat pretenţia recurenţilor-reclamanţi îndreptată împotriva intimatei-pârâte K. S.A. de a fi despăgubiţi de aceasta cu suma corespunzătoare contravalorii încasărilor intimatei ce au rezultat din producerea şi comercializarea neautorizată (fără consimţământul reclamanţilor) a "dinţilor cupă excavator 1400 (II) desen El 4-328.03", părţi componente ale invenţiei "Cupă poligonală pentru excavator" în perioada 1 august 2010 - 31 iulie 2013, protejată prin brevetul de invenţie nr. x/30.12.2005 ai cărui titulari sunt în prezent reclamanţii; reclamanţii au mai solicitat ca despăgubirile (ce vor fi stabilite pe baza unei expertize de specialitate) să fie actualizate cu rata inflaţiei, precum şi să se aplice dobânda legală, de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 32 alin. (1) şi (2), art. 59 alin. (1) şi (3), art. 63 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, art. 1088 C. civ. 1864 şi art. 1489 din noul C. civ.

Pe de o parte, din perspectiva situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond, trebuie menţionat că perioada vizată de acţiunea reclamanţilor este ulterioară celei în care a operat decăderea titularului anterior din drepturile conferite de brevet (23.12.2003-30.03.2009, data republicării măsurii revalidării brevetului în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială), dar şi datei publicării cesiunii brevetului de invenţie încheiat între titularul anterior de brevet N. S.A. şi recurenţii-reclamanţi, publicare ce a avut loc la 30.07.2009.

Drept urmare, analiza pretenţiilor reclamanţilor în pricina de faţă s-a fundamentat pe aceste două premise esenţiale, deduse din împrejurări anterioare iniţierii litigiului, anume: că brevetul de inveţie beneficia de protecţie legală şi, respectiv că recurenţii reclamanţi sunt titularii acestuia în perioda de referinţă pentru speţă (1 august 2010 - 31 iulie 2013).

Pe de altă parte, din perspectiva premiselor intrinseci cauzei, faţă de ciclurile procesuale anterioare, prin decizia recurată curtea de apel a reţinut că protecţia conferită de brevet se întinde nu numai asupra întregului ansamblu, constituit din cupă poligonală pentru excavator şi dinţii cupei, ci şi asupra dinţilor de cupă, avându-se în vedere în special cele statuate în considerenteşe deciziei de casare nr. 1931/18 mai 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Jusiţie, secţia I civilă, pronunţată în cel de al doilea ciclu procesual.

Aceste limite ale protecţiei conferite de brevet au fost avute în vedere şi în cadrul uneia dintre cauzele anterioare în care au fost antamate aspecte care au o legătură cu chestiunile litigioase şi din acest litigiu, anume decizia civilă nr. 2671/10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2013 şi a cărei autoritate de lucru judecat, din perspectiva funcţiei pozitive, a fost valorificată în decizia supusă prezentului recurs.

Tot la nivelul circumstanţelor factuale ale pricinii, s-a mai reţinut că intimata-pârâtă a fabricat şi a vândut, în perioada vizată, produse constând în 9 categorii de dinţi pentru cupă excavator, care au făcut obiectul mai multor contracte de vânzare-cumpărare încheiate între intimata K. S.A., în calitate de producător-furnizor, şi beneficiarii Societatea Naţională a Lignitului Oltenia S.A., Complexul Energetic Oltenia S.A., în calitate de cumpărători .

Chiar în condiţiile în care s-a constatat că nu există o analiză amănunţită asupra acestei împrejurări în cadrul judecăţii în fond sau în apel (în ciclurile anterioare ale prezentului dosar), curtea de apel, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data formulării acţiunii), a constatat că actele de exploatare săvârşite de pârâtă prin fabricarea şi vânzarea categoriilor de dinţi au fost deja considerate drept acte care vizează produsul obiect al brevetului.

Astfel cum s-a reţinut prin decizia de casare nr. 1931/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prima instanţă a dezlegat chestiunea referitoare la întinderea protecţiei conferite prin brevet în modalitatea pretinsă de reclamanţi, anume în sensul întinderii protecţiei şi asupra dinţilor pentru cupă de excavator, iar nu numai ansamblului cupă-port dinte-dinte.

Prin urmare, faţă de cele dispuse prin cea de-a doua decizie de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în cauza de faţă, în analiza echivalenţei dintre produsele fabricate şi comercializate de către pârâtă ulterior publicării revalidării brevetului şi produsele obiect al brevetului, asupra cărora reclamanţii au un drept exclusiv de exploatare a invenţiei pe durata termenului legal de protecţie a brevetului, în sensul art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, instanţa de apel a reţinut că, potrivit acestei dispoziţii legale, pentru determinarea întinderii protecţiei conferite de brevet trebuie să se ţină seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări, având în vedere că potrivit art. 32 alin. (3) din lege, întinderea protecţiei conferite de brevet sau de cererea de brevet este determinată de conţinutul revendicărilor, la interpretarea cărora servesc descrierea şi desenele depuse de titularul cererii de brevet.

Or, sub aspectul comparării produselor brevetate cu produsele fabricate şi comercializare de către intimată, curtea de apel a constatat că în cauză sunt incidente mutatis mutandis statuările Curţii de Apel Craiova din cuprinsul deciziei nr. 2671/10 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2013, definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi jutiţie.

În acea cauză, au fost analizaţi aceiaşi dinţi de cupă ca cei care privesc pricina de faţă, astfel cum ambele părţi au confirmat în mod expres în faţa instanţei de apel la termenul din 18.02.2021.

Astfel, s-a reţinut că în prezenta cauză reclamanţii au solicitat să se constate că pârâta K. S.A. a încălcat drepturile lor de proprietate industrială prin exploatarea fără drept a invenţiei brevetate, oferind spre vânzare şi, apoi, comercializând, prin cele şase contracte, nouă categorii de dinţi către beneficiarii Lignitul Oltenia S.A. şi Complexul Energetic Oltenia S.A., în timp ce, în cauza soluţionată definitiv prin decizia Curţii de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 2671/10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâta societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., solicitând să se constate că aceasta a încălcat drepturile lor de proprietate industrială asupra aceleiaşi invenţii, prin utilizarea neautorizată a dinţilor de cupă care fuseseră furnizaţi de către S.C. K. S.A.

În cauză anterioară, intimata-pârâtă din pricina de faţă a figurat în calitate de chemată în garanţie, astfel încât, toate părţile din acest dosar au avut calitatea de părţi şi în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Craiova, iar chestiunea de drept dacă dinţii fabricaţi şi comercializaţi de K. S.A. conţin elemente echivalente celor specificate în revendicările din brevetul al cărui titulari sunt recurenţii-reclamanţi a făcut obiectul dezlegărilor jurisdicţionale ale instanţelor învestite cu soluţionarea acelei cauze.

În acest sens, curtea de apel a reţinut că anterior acestui litigiu nu s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti care să impună aplicarea dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., sens în care s-a făcut referire în special la decizia de casare nr. 1931/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit doar întinderea protecţiei conferite de brevet (şi asupra dinţilor, nu numai asupra ansamblului port-cupă-dinţi).

La rîndul său, Curtea de Apel Craiova, sub aspectul analizei comparative între dinţii de cupă produşi de K. S.A. şi cei protejaţi prin brevetul reclamanţilor, a reţinut că nu s-a făcut nicio dovadă în cauză că, în perioada 2010 – la zi, producătorul K. S.A. a livrat pârâtei dinţi de cupă identici celor descrişi în brevetul reclamanţilor, având în vedere că, din expertizele depuse la dosar, a rezultat că societatea chemată în garanţie a realizat dinţi de cupă neprotejaţi de vreun brevet propriu, dar cu caracteristici tehnice diferite de cei protejaţi prin brevetul reclamanţilor.

În ceea ce priveşte comparaţia dintre dinţii produşi şi comercializaţi de pârâta din prezenta cauză către alte societăţi şi respectiv dinţii de cupă protejaţi prin brevetul reclamanţilor, instanţa de apel a accentuat încă o dată aspectul confirmat de toate părţile din cauza de faţă, în sensul că dinţii a căror analiză se efectuează în prezenta cauză sunt, practice, aceeaşi cu dinţii pentru cupă de excavator care au fost analizaţi şi în dosarul Curţii de Apel Craiova.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse în cadrul deciziei civile nr. 2671/10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, instanţa de apel a apreciat că este întemeiată apărarea invocată de către intimata pârâtă K. S.A., în sensul că, în condiţiile în care toate părţile au fost de acord asupra aspectului că ambele dosare, cel de faţă şi cel al Curţii de Apel Craiova, privesc aceleaşi categorii de dinţi de cupă (produşi şi comercializaţi de pârâta K.), se impune cu autoritate de lucru judecat chestiunea tranşată de Curtea de Apel Craiova, anume că dinţii pentru cupă excavator în discuţie în această cauză (fabricaţi şi comercializaţi de pârâtă) nu prezintă elemente echivalente cu cei acoperiţi de protecţia conferită prin brevetul reclamanţilor.

Drept urmare, s-a constatat că pârâta a realizat dinţi de cupă neprotejaţi de vreun brevet propriu, ci dinţi de cupă cu caracteristici tehnice diferite, concluzia fiind aceea că dinţii produşi de pârâta (chemată în garanţie în dosarul Curţii de Apel Craiova) nu au nicio asemănare cu dinţii protejaţi prin brevetul reclamanţilor.

Revenind la motivele de recurs concepute de recurenţii-reclamanţi, aceştia impută instanţei de apel, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, precum şi că se bazează pe motive contradictorii.

Referitor la ipoteza normativă a lipsei de motivare, recurenţii susţin că decizia este nemotivată din perspectiva expertizelor de specialitate depuse la dosar.

Înalta Curte constată că această critică, în termenii concepuţi de către recurenţi, nu are aptitudinea de a fi analizată pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât acest caz de recurs permite titularului cererii de recurs să formuleze critici prin care să demonstreze că hotărârea atacată nu întruneşte standardele de motivare a hotărârii judecătoreşti, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, în construirea raţionamentului logico-juridic prin care instanţa demonstrează soluţia pronunţată în cauză.

Or, în termenii formulaţi de către recurenţi, aceştia tind să susţină acest pretins caz de recurs prin invocarea împrejurării neanalizării unora dintre probele administrate în cauză, ceea ce nu poate fi evaluat pe acest temei, ca de altfel, nici prin reîncadrarea acestor susţineri în altă ipoteză de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ stabilite prin norma imperativă de la art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv o cenzură de legalitate, iar nu şi de temeinicie a hotărârii atacate.

Or, prin invocarea de către recurenţi a neanalizării unora dintre probe se susţin, în realitate, critici de netemeinicie a deciziei recurate sau chestiuni referitoare la o greşită stabilire a situaţiei de fapt, ceea ce nu este permis a fi examinat în recurs.

În schimb, aspectul invocat de către recurenţi, în sensul că stabilirea în apel a concluziei că dinţii de cupă produşi de către intimată pe baza unei expertize efectuate în alt dosar şi cu ignorarea expertizelor efectuate de acelaşi expert în alte dosare, precum şi cu neobservarea lucrării de specialitate administrate în mod nemijlocit în cauza de faţă, reprezintă chestiuni ce vor fi avute în vedere în evaluarea criticii subsecvente, întemeiate de recurenţi pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Pentru ilustrarea motivului de recurs întemeiat pe pct. 7, recurenţii pretind că decizia civilă nr. 2671 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2013 nu are autoritate de lucru judecat pentru cauza pendinte, în esenţă, pentru că este întemeiată pe o altă stare de fapt; în plus, se indică alte hotărâri judecătoreşti definitive din care ar reieşi contrariul celor statuate de instanţa de apel, anume că, dinţii de cupă produşi de către intimata-pârâtă sunt echivalenţi dinţilor de cupă ce intră în sfera de protecţie a brevetului de invenţie x. ce aparţine recurenţilor-reclamanţi.

Înainte de analizarea efectivă a acestei critici, se cere a fi menţionat că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură civilă priveşte ipoteza în care prin hotărârea atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, fără ca norma să specifice dacă este vorba despre efectul pozitiv sau despre efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care să fi fost nesocotit prin decizia supusă recursului.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că norma de la pct. 7 din art. 488 din C. proc. civ. are în vedere încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când priveşte tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, aşadar, efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.

Că este aşa, rezultă din observarea soluţiei prevăzute în mod expres de art. 497 teza finală din C. proc. civ. unde sunt descrise de legiuitor soluţiile pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le poate pronunţa în recurs, iar în privinţa încălcării autorităţii de lucru judecat, soluţia menţionată în mod explicit de această normă este aceea de respingere a cererii (ulterioare) ca inadmisibile.

Or, în condiţiile în care textul de la art. 488 alin. (1) pct. 7 ar fi avut în vedere şi încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, deci a celor statuate cu valoare de adevăr judiciar printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară (care nu poate fi contrazis într-o judecată ulterioară) referitoare la o chestiune cu care se află într-o necesară legătură de materie litigioasă, atare premisă nu este compatibilă cu soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii subsecvente. Aceasta, întrucât încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat presupune rejudecarea cauzei care să asigure respectarea adevărului judiciar stabilit în judecata anterioară prin hotărâre definitivă şi să reflecte o corectă aplicare a acestei prezumţii legale absolute, în termenii normei de la art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste precizări de natură teoretică, Înalta Curte constată că prin critica dezvoltată de recurenţi pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., în realitate, aceştia invocă neregularităţi de ordin procedural, respectiv o nesocotire a normei de la art. 431 alin. (2) din cod, sens în care această critică va fi reîncadrată în motivul de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, chiar atunci când se încadrează în mod real în acest caz de casare (pct. 7), este necesar ca partea recurentă să invoce prin motivele de recurs încălcarea autorităţii de lucru judecat din perspectiva funcţiei negative (în condiţiile triplei identităţi a elementelor cererilor de judecată succesive), iar nu să pretindă că nu operează autoritatea de lucru judecat.

Or, în acest context, trebuie precizat că în cererea de recurs recurenţii-reclamanţi au indicat că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a altor hotărâri judecătoreşti, pe care le indică în cuprinsul memoriului de recurs şi pe care le-a depus la dosar în şedinţa publică de azi.

Înalta Curte apreciază că nici din acest punct de vedere această critică nu priveşte ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 7 pentru că, din nou, nu se susţine încălcarea autorităţii de lucru judecat (sau greşita soluţionarea a excepţiei autorităţii de lucru judecat), ci o pretinsă nesocotire a efectului pozitiv al lucrului judecat, eventual stabilit prin acele hotărâri judecătoreşti, şi care, potrivit susţinerii acestora, ar fi fost într-o conexiune de materie litigioasă cu cea din dosarul de faţă.

Or, din acest punct de vedere, aceste hotărâri judecătoreşti nu ar putea fi evaluate de această instanţă de recurs nici din perspectiva funcţiei pozitive a autorităţii de lucru judecat (acestea fiind susceptibile de încadrarea în ipoteza de la pct. 5, aşa cum s-a arătat), pentru că acestea au valenţa unor prezumţii judiciare absolute, a unor mijloace de probă noi şi pe care, pot4rivit regulilor de procedură, recurenţii erau ţinuţi a le invoca pe calea apelului sau în cursul judecăţii cauzei în apel; pe de altă parte, din actele şi lucrările cauzei nu rezultă că acestea, deşi au fost invocate în termen în faţa instanţei de apel, instanţa le-a respins ori a omis să se pronunţe asupra lor.

Din acest punct de vedere, inadmisibilitatea analizării lor direct în recurs decurge din prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât recurenţii au avut posibilitatea de a le invoca în faţa curţii de apel, fiecare dintre acestea având date anterioare (anii 2013-2014) pronunţării deciziei recurate (2021), astfel încât nu poate fi identificat niciun impediment obiectiv în acest sens.

Revenind la analiza în concret a criticilor recurenţilor, astfel cum au fost recalificate de Înalta Curte – greşita aplicarea a prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. – cu referire la decizia civilă nr. 2671 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2013, definitivă, se constată că instanţa de apel a reţinut că nu poate fi reţinută aplicabilitatea teoriei echivalenţei între dinţii de cupă produşi şi comercializaţi de K. S.A. şi dinţii de cupă acoperiţi de protecţia acordată reclamanţilor prin brevetul de invenţie x.

Prealabil acestei analize, este de precizat că autoritatea de lucru judecat operează atât timp cât împrejurările de fapt esenţiale şi pe baza cărora instanţa anterioară a dezlegat o anumită chestiune litigioasă între părţi, rămân neschimbate, ceea ce constituie o aplicare a principiului rebus sic stantibus.

Totodată, astfel cum curtea de apel a reţinut, pentru aplicarea prezumţiei decurgând din lucrul anterior judecat, este necesar ca acea chestiune litigioasă care a fost dezlegată între aceleaşi părţi prin hotărâre definitivă într-o cauza anterioară, să aibă valoarea unei chestiuni prejudiciale în cauza dedusă judecăţii, nefiind necesar să se verifice tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel cum s-a arătat.

Or, pentru stabilirea acestor premise de aplicare a prezumţiei lucrului judecat (efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat), instanţa de apel a subliniat în mod adecvat că ambele părţi ale litigiului de faţă au participat şi în procesul anterior şi, în plus, faptul că, în această nouă cauză, niciuna dintre părţi nu a contestat că dinţii de cupă produşi şi comercializaţi de către intimată în intervalul 2010-2013 (de referinţă pentru speţa de faţă) sunt aceiaşi cu cei produşi de către intimata K. S.A. în intervalul de referinţă al speţei anterioare (2010-2013), poziţia procesuală în acest sens a ambelor părţi fiind consemnată de curtea de apel în încheierea de şedinţă din 18.02.2021.

Prin urmare, odată stabilite condiţiile de incidenţă a prezumţiei legale absolute, în concordanţă cu dispoziţiile art. 328 alin. (1) din Codul de procedură civilă, curtea de apel în mod legal a aplicat şi în cauza pendinte cele statuate anterior prin hotărâre judecătorească definitivă, referitor la chestiunea litigioasă ce constituie elementul comun în cele două speţe – dacă pentru dinţii de cupă produşi de intimata K. S.A. este aplicabilă teoria echivalenţei în temeiul art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 (forma legii în perioada de interes pentru speţă), în comparaţie cu obiectul protejat prin brevetul de invenţie al recurenţilor; astfel cum s-a arătat, în cauza de faţă s-a reţinut în mod riguros faptul vecin şi conex care a făcut posibilă aplicarea prezumţiei de adevăr judiciar stabilit în judecata anterioară (în termenii normei de la art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă).

În acest context, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a reţinut că dinţii de cupă în comparaţie nu sunt echivalenţi, potrivit statuărilor din judecata precedentă, ceea ce, în ansamblul circumstanţelor relevante ale prezentei pricini are semnificaţia inexistenţei cauzei raportului juridic obligaţional dedus judecăţii de către recurenţii-reclamanţi (acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea dinţilor de cupă produşi şi comercializaţi de intimata K. S.A., fără consimţământul acestora, deci, prin încălcarea drepturilor lor exclusive de exploatare a obiectului brevetului).

În acest sens, s-a făcut referire la expertiza de specialitate efectuată de expert L., administrată în cauza finalizată cu pronunţarea deciziei civile nr. 2671 din 10 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2013.

Mai mult decât atât, curtea de apel a administrat nemijlocit o expertiză cu obiective similare,expertiză care a fost întocmită chiar de către acelaşi expert, care a prezentat concluzii concordante cu cele din dosarul anterior, chiar evaluând teoria echivalenţei; în acdrul acestor concluzii, expertul a explicat diferenţele dintre cele două categorii de produse: pe de o parte, dinţii produşi şi comercializaţi de către K. S.A., iar pe de altă parte, cei protejaţi prin brevetul de invenţie al reclamanţilor.

Prin urmare, nici din acest punct de vedere nu pot fi reţinute susţinerile recurenţilor, întrucât instanţa de apel a avut în vedere inclusiv expertiza administrată în faţa sa, în condiţiile art. 479 alin. (2) din Codul de procedură civilă, fără a se prevala în mod exclusiv pe expertizele efectuate în alte cauze de către acelaşi expert sau de către alţi experţi.

În plus, trebuie precizat că efectul lucrului judecat presupune inexistenţa unor contradicţii între două hotărâri judecătoreşti între care există o legătură de materie litgioasă, iar nu între două probe, astfel cum recurenţii tind a susţine; drept urmare, în cauză nu interesează toate expertizele efectuate de acelaşi expert, întrucât nu expertiza dobândeşte autoritate de lucru judecat, ci hotărârea judecătorească prin care aceasta a fost evaluate şi valorificată, în contextul probator al pricinii respective.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi, întrucât în cauză nu se verifică niciuna dintre ipotezele de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 6 din C. proc. civ., potrivit reîncadrării criticilor efectuate de instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii D., H., B., F., O., A., P., Q., I., M. şi G. împotriva deciziei civile nr. 1061 din data de 11 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.