Inadmissibility of cassation against definitive compensation decisions under Law 165/2013

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 15 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 28816 din 30 august 2019 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, sub aspectul cuantumului măsurilor compensatorii, solicitând să se dispună stabilirea valorii reale a terenului şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 790 din 8 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

3. Hotărârea Tribunalului Buzău

Prin sentinţa nr. 791 din 20 mai 2021, Tribunalul Buzău – secţia I civilă a admis contestaţia formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. A anulat, în parte, decizia de compensare nr. 28816 din 30 martie 2019 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în privinţa numărului de puncte stabilit. A) obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de compensare, prin 12.000 puncte, pentru terenul situat în intravilanul comunei Cătina, jud. Buzău, în suprafaţă de 7.500 mp categoria livezi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată către contestator în cuantum de 1.000 RON, reprezentând onorariu de expert.

4. Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 3220 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă a respins apelul formulat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei nr. 791 din 20 mai 2021 pronunţate de Tribunalul Buzău – secţia I civilă în contradictoriu cu intimaţii-contestatori A. şi B., ca nefondat. A admis apelul incident declarat de reclamantul B. împotriva sentinţei nr. 791 din 20 mai 2021 pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia I civilă. A schimbat, în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de compensare în favoarea contestatorilor, prin 22.500 puncte, pentru imobilul teren situat în intravilanul comunei Cătina, jud. Buzău, în suprafaţă de 7.500 mp categoria livezi. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. A respins cererea apelantului–reclamant B. privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.

5. Recursul

Împotriva deciziei nr. 3220 din 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B., susţinând că, deşi instanţa de apel a reţinut corect temeiul de drept şi normele aplicabile în cauză, din eroare a menţionat în dispozitiv valoarea menţionată în expertiza de la fond.

Au susţinut că instanţa de apel trebuia să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, prin care să se stabilească valoarea terenului la data emiterii deciziei nr. 3220/2021, iar nu la data efectuării raportului întocmit la fond.

Recurenţii au afirmat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticii ce vizează respingerea cererii privind luarea la cunoştinţă a aspectelor relevate în cuprinsul raportului de expertiză efectuat la fond, fiind puşi în situaţia de a nu putea formula obiecţiuni.

Au menţionat că nu au fost avute în vedere tranzacţiile efectuate în anul 2013 şi nici ofertele de tranzacţionare a terenurilor intravilane pentru acest an. Valoarea terenului, astfel cum a fost identificată în hotărârea nr. 5/2014, a fost mai mare faţă de cea reţinută în raportul de expertiză, neavând la bază grila notarială din care reiasă preţul cu care se vând imobilele în localitatea Cătina, sat Corbu.

În drept, motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Întâmpinarea

La 4 aprilie 2022, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Prin rezoluţia din 7 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 9 iunie 2022.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei de inadmisibilitate invocate de intimată prin întâmpinare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate invocate de intimată prin întâmpinare, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ce vizează contestaţia împotriva deciziei de compensare nr. 28816 din 30 august 2019 emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, sub aspectul cuantumului măsurilor compensatorii în raport de valoarea reală a terenului situat în comuna Cătina, sat Corbu, jud. Buzău.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legilor nr. 165/2013, nr. 18/1991, nr. 169/1997, nr. 1/2000 şi nr. 247/2005.

Înalta Curte reţine că, prin dispoziţia a cărei anulare o solicită reclamanţii, s-a dispus, în baza art. 17 alin. (1) lit. a) şi b), art. 21 şi art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist, emiterea deciziei de compensare pentru terenul în suprafaţă de 0,75 ha, înscris la poziţia 1 din anexa nr. 23, validată prin hotărârea nr. 440 din 24 aprilie 2014 a Comisiei Judeţene Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin 7.800 puncte în favoarea numiţilor A., B. şi C..

Împotriva acestei decizii de compensare, reclamanţii au formulat contestaţie, în baza art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, contestaţia fiind anulată în parte prin sentinţa nr. 791 din 20 mai 2021 a Tribunalului Buzău – secţia I civilă, iar pârâta fiind obligată să emită o nouă decizie de compensare pentru terenul în litigiu.

Împotriva sentinţei nr. 791 din 20 mai 2021 pronunţate de Tribunalul Buzău – secţia I civilă, reclamanţii şi pârâta au exercitat calea de atac a apelului, cererile de apel fiind soluţionate prin decizia nr. 3220 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării; (alin. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Rezultă, astfel, că decizia nr. 3220 din 16 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului.

Prin urmare, decizia care constituie obiect de analiză în cauză are caracter definitiv, făcând parte din categoria celor prevăzute de art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., precum şi din cea reglementată de art. 483 alin. (2) din acelaşi act normativ, pentru care legiuitorul a exclus posibilitatea de exercitare a căii de atac a recursului.

În sensul celor arătate, Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. care consacră principiul legalităţii căilor de atac, principiu cu valoare constituţională, prevăzut în art. 129 din Constituţia României, conform căruia dreptul părţilor interesate de a ataca hotărârile judecătoreşti se poate exercita numai în condiţiile legii.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 3220 din 16 decembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 3220 din 16 decembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 9 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 402 C. proc. civ.