Trademark owner's appeal partly upheld: damages denial quashed and remanded, injunctive relief affirmed.

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Deliberând, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a Civilă la data de 16.03.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi C. S.R.L. ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună:

a) interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării şi oricărui act de folosinţă în activitatea comercială, desfăşurată în orice fel, a produselor reprezentând lenjerii de pat identificate prin codul x de pârâta B. şi prin codurile y şi z de pârâta C., precum şi a oricăror produse, in special lenjerii de pat purtând fără drept semne identice sau similare mărcilor nr. x/19.07.2004, nr. x/08.10.1996, nr. x/08.10.2010 şi nr. y/06.01.1986;

b) retragerea, de îndată, de pe piaţă a aceloraşi produse din toate punctele de lucru folosite de acestea, distrugerea acestora şi a stocurilor existente, pe cheltuiala pârâtelor;

c) furnizarea de informaţii complete privind provenienţa şi circuitele de distribuire a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar, în special:

- numele/adresele furnizorilor şi ale deţinătorilor anteriori ai bunurilor,

- numele/adresele cumpărătorilor/clienţilor, cu excepţia consumatorilor finali,

- informaţii cu privire la cantitatea şi valoarea de produse achiziţionate şi livrate, precum şi facturile sau alte documente de achiziţie relevante;

d) plata despăgubirilor estimate cu titlu provizoriu la suma de 1.500 de euro de la fiecare pârâtă, cu titlu de daune materiale, precum şi la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 3.000 de euro de la fiecare pârâtă, cauzate prin actele de încălcare a mărcilor nr. x/19.07.2004,nr. x/08.10.1996, nr. x/08.10.2010 şi nr. y/06.01.1986, aparţinând reclamantei A.;

e) plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2440/06.11.2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, a respins cererea de chemare în garanţie ca fiind rămasă fără de interes şi a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecata de către pârâtă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 688 A din data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 2440/06.11.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. şi cu intimata-chemată în garanţie C. S.R.L., a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea.

Totodată, a obligat pârâta B. S.A. la interzicerea producerii, importului, exportului, distribuirii, comercializării şi oricărui act de folosinţă în activitatea comercială, desfăşurată în orice fel, a produselor reprezentând lenjerii de pat identificate prin codul x de pârâta B., precum şi a oricăror produse, în special lenjerii de pat purtând fără drept semne identice sau similare mărcilor nr. x/19.07.2004, nr. x/08.10.1996; a obligat aceeaşi pârâtă la retragerea, de îndată, de pe piaţă a produselor reprezentând lenjerii de pat identificate prin codul x de pârâta B., din toate punctele de lucru folosite, precum şi distrugerea acestora şi a stocurilor existente, pe cheltuiala pârâtei.

A obligat aceeaşi pârâtă la furnizarea de informaţii complete privind provenienţa şi circuitele de distribuire a bunurilor ce formează obiectul prezentului dosar, în special: numele/adresele furnizorilor şi ale deţinătorilor anteriori ai bunurilor, numele/adresele cumpărătorilor/clienţilor, cu excepţia consumatorilor finali, informaţii cu privire la cantitatea şi valoarea de produse achiziţionate şi livrate, precum şi facturile sau alte documente de achiziţie relevante; a respins în rest acţiunea.

De asemenea, a admis cererea de chemare în garanţie, a obligat pârâta B. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 12.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în prima instanţă acordate în parte şi reduse conform 451 alin. (2) C. proc. civ. a obligat chemata în garanţie să plătească pârâtei B. S.A. suma de 12.000 RON reprezentând despăgubiri pentru cheltuielile de judecată datorate de aceasta şi a obligat apelanta-pârâtă şi intimata pârâtă la plata sumei de 3.150 RON către apelanta-reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta A. a formulat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 1001/2017 şi art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, reţinând în mod greşit incidenţa situaţiei de similaritate în detrimentul celei de identitate între mărcile având nr. x şi nr. x şi semnele aplicate de pârâtă;

- reclamanta arată că nu critică soluţia instanţei din perspectiva acţiunii în contrafacere decât pentru neanalizarea încălcării tuturor mărcilor opuse şi pentru reţinerea lipsei identităţii dintre semnele în conflict;

- instanţa de apel a omis din contextul analizei două dintre mărcile invocate de către reclamantă prin acţiune, respectiv marca nr. x/8.10.2010 şi nr. y/6.01.1986;

- deşi situaţia de fapt a fost corect reţinută, diferenţele semnalate de instanţă între marca protejată şi semnul aplicat pe produse nu îşi găsesc locul în definiţia noţiunii de similaritate, ci în cea de identitate, astfel cum aceasta a fost conturată în jurisprudenţa relevantă;

- în contextul analizării testului similarităţii, instanţa s-a rezumat la a antama comparaţia dintre semne, din perspectiva asemănărilor şi diferenţelor existente între acestea, doar la un nivel de comparaţie, respectiv cel al culorilor menţionate în extrasele mărcilor cu cele identificate pe produsele pe care semnul a fost aplicat. Or, aprecierea instanţei în sensul că protecţia acoperă combinaţia de culori, contrar reclamantei, potrivit căreia protecţia acoperă imaginea de ansamblu a mărcilor, este greşită;

- soluţia instanţei se bazează pe o situaţie juridică străină de cauză, respectiv lipsa unei tranzacţionări asupra prejudiciilor datorate de intimata B.;

- pe de o parte, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., instanţa avea obligaţia de a stabili, în mod corect, atât situaţia de fapt cât şi cea de drept, urmând a supune atenţiei părţilor orice aspect care necesita lămuriri suplimentare, iar, pe de altă parte, instanţa a motivat soluţia în temeiul unor motive străine de natura şi obiectul cauzei, între părţi neintervenind niciodată vreun acord de orice fel cu privire la prejudiciul cauzat de pârâta B..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata - chemată în garanţie S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului pentru depăşirea termenului de depunere şi de motivare, iaer în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În termen legal, intimata - pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 6 septembrie 2021, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-chemată în garanţie S.C. C. S.R.L., prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii ca neîntemeiată, înlăturarea apărărilor formulate de către aceasta precum, solicitând totodată admiterea recursului declarat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 22 martie 2022, completul de filtru a respins excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimata pârâtă, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 688 A din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 7 iunie 2022, ora 10:30, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prima categorie de motive dezvoltate priveşte modul de soluţionare de către instanţa de apel a acţiunii în contrafacere din perspectiva analizei încălcării pretinse, cu privire specială asupra existenţei cerinţelor legale privind existenţa unei atingeri aduse dreptului la marcă.

A susţinut astfel recurenta reclamantă, în dezvoltarea acestor critici, că instanţa de apel a reţinut în mod greşit absenţa identităţii între semne şi totodată, a realizat o analiză eronată a similarităţii, ce nu ia în calcul toate mărcile invocate de titular; de asemenea, cu privire la mărcile indicate în acţiune pentru care cererea reclamantei a fost respinsă, se reproşează instanţei de apel şi concluzia examinării conflictului între semnul folosit de pârâtă şi mărcile reclamantei în sensul că sunt protejate doar schemele de culori efectiv reproduse în cuprinsul mărcilor, ce constituie o încălcare a normelor ce reglementează protecţia mărcii, respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul nr. 1001/2017 şi respectiv art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

În această privinţă Curtea de Apel a consemnat în considerentele deciziei atacate cu prezentul recurs că produsele comercializate de pârâta B. poartă semne care prezintă o puternică similaritate de colorit şi un model grafic foarte asemănător cu mărcile reclamantei nr. x şi nr. x, însă că aceste produse nu sunt similare cu mărcile reclamantei nr. x şi nr. y, pentru că schema de culori şi modelul grafic sunt semnificativ diferite.

În privinţa primei chestiuni susţinute – că mărcile reclamantei sunt identice cu produsele comercializate de pârâtă – instanţa de recurs observă că, de principiu, s-a arătat în jurisprudenţa CJUE că există identitate şi atunci când diferenţele pot trece neobservate la o privire fugară a consumatorului, care, de regulă, nu percepe semnele în acelaşi timp, alăturate.

Cu toate acestea, regula evocată, dezvoltată jurisprudenţial, nu îşi găseşte aplicare în cauza de faţă, deoarece Curtea de Apel a reţinut în mod corect că diferenţele între mărcile nr. x şi nr. x pe de-o parte şi produsele comercializate de pârâtă pe de altă parte sub aspectul modelului grafic (pattern-ul) sunt suficient de vizibile, chiar şi pentru consumatorul care percepe pasager produsul şi are în minte o imagine vagă a mărcilor; o atare apreciere este, într-adevăr, justificată, din perspectiva numărului de linii şi a aşezării lor; de asemenea, nici schema de culori nu este identică, ci doar foarte asemănătoare.

În consecinţă, în mod corect a fost examinată pretinsa încălcare din perspectiva art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (în forma aplicabilă litigiului), respectiv a art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene, adică pentru ipoteza similarităţii semnelor în conflict.

Cu privire la chestiunea similarităţii, o primă critică referitoare la analiza Curţii de Apel, deşi subsumată de recurentă cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se referă la pretinsa omisiune de examinare a două dintre cele patru mărci a căror protecţie judiciară s-a cerut, iar o atare încălcare nu poate fi văzută ca o greşită aplicare sau interpretare a normelor de drept material.

În schimb, se impune examinarea motivului de recurs sub umbrela cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. – care sancţionează încălcarea de către instanţa de apel a normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar aceste norme pot fi în speţă cele care determină limitele judecăţii în apel prin raportarea la motivele căii de atac (art. 477 alin. (1) C. proc. civ.) sau chiar cele care determină limitele judecăţii în general (art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), toate impunând primei instanţe de control judiciar analiza tuturor chestiunilor ce fac obiectul căii de atac, respectiv a tuturor motivelor de apel invocate în termenul legal.

Cu toate acestea, critica se găseşte a fi nefondată, deoarece instanţa de apel nu a omis a cerceta susţinerile apelantei reclamante referitoare la cele două mărci în discuţie. Dimpotrivă, Curtea de apel a consemnat în considerentele sale, cum s-a arătat mai sus, că "Pe de altă parte, în ciuda unei similarităţi a modelului geometric utilizat, nu există similaritate de colorit între lenjeriile de pat în litigiu şi mărcile x, astfel cum au fost indicate mai sus, deoarece culorile lor dominante sunt gri, respectiv negru, iar nu bej – ca în cazul lenjeriilor comercializate de pârâte".

Chiar dacă aprecierea este succintă, ea dezleagă aspectul relevant pentru analiza acţiunii în contrafacere din perspectiva obligaţiei judecătorului de a răspunde tuturor motivelor căii de atac devolutive cu care a fost învestit, iar considerentele sunt suficiente realizării controlului judiciar.

Cu privire la legalitatea modului în care Curtea de apel a dezlegat problema pretinsei încălcări a mărcilor nr. x şi nr. y, examinată în raport cu cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine aprecierile faptice ale Curţii de apel în sensul că schema de culori cuprinsă în aceste două înregistrări diferă esenţial faţă de produsele comercializate de pârâtă, caz în care similaritatea se limitează la liniile generale ale modelului geometric, iar imaginea de ansamblu a produselor este semnificativ diferită, ceea ce înlătură şi cerinţa riscului de confuzie.

A îmbrăţişa argumentele recurentei reclamante în privinţa rezultatului comparării semnelor ar semnifica acordarea protecţiei mărcilor A. indicate în acţiune pentru variate combinaţii de culori incluse în modelul geometric respectiv chiar dacă ele, per se, nu sunt cuprinse în înregistrări şi chiar dacă ele nu sunt cel puţin apropiate (ca ton, ca impresie vizuală) cu cele incluse în mărcile figurative în discuţie.

Or, o atare concluzie ar ignora necesitatea de a verifica dacă imaginea de ansamblu a mărcilor, respectiv a produselor ce poartă semnele incriminate, este identică sau cel puţin similară (cu referire la ambele ipoteze de încălcare, cuprinse în art. 9 alin. (2) lit. a) şi b) din Regulament), ceea ce nu poate fi primit.

În fine, legat de aceeaşi analiză, nefondat este motivul de recurs care impută instanţei de apel referirea exclusivă la art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi nu şi la art. 9 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1001.

Pe de-o parte, este relevant sub acest aspect că însăşi reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată ambele temeiuri de drept, atât în partea finală, unde aceste temeiuri sunt enumerate, cât şi în partea expozitivă, unde se dezvoltă argumentele de fapt şi de drept ale acţiunii.

Pe de altă parte, având în vedere armonizarea legislaţiei naţionale în materia mărcilor, toate criteriile de analiză relevante sub imperiul legii naţionale sunt identice cu cele care aplică legislaţia europeană primară invocată.

Prin urmare, acest motiv de recurs este lipsit de substanţă şi nu poate fi primit.

Sunt fondate în parte însă criticile din recurs ce privesc modalitatea de soluţionare a cererii de despăgubire pentru încălcarea drepturilor asupra mărcilor A. constată de instanţa de apel.

Astfel, în argumentarea sa, recurenta a arătat că instanţa de apel a fundamentat soluţia de respingere a cererii sale de despăgubire pe o tranzacţie care nu a existat în realitate, iar criticile sale au fost întemeiate pe art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Aspectele de fapt relevante pentru dezlegarea acestor motive de recurs, sunt, pe scurt, următoarele:

La dosarul primei instanţe a fost depus de către chemata în garanţie S.C. C. S.R.L., alăturat unor note scrise înregistrate la instanţă la data de 7.10.2019, un document bilingv (întocmit în limbile română şi engleză), intitulat "Tranzacţie", în cuprinsul căruia se menţiona că între reclamanta A. şi chemata în garanţie C. s-a încheiat deja o tranzacţie (tranzacţia I) şi că, având în vedere acest fapt, în litigiul pendinte (ce poartă numărul de dosar x/2018) este în continuare pârâtă numai societatea B..

Faţă de acestea, se consemna în documentul depus la dosar că C. intenţionează să achite daunele la care reclamanta este îndreptăţită ca urmare a încălcării drepturilor sale de către B., astfel că se obligă să plătească cu titlu de despăgubiri suma de 1500 euro, situaţie în care A. urma să renunţe la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri formulat în acest dosar în contradictoriu cu pârâta B..

Documentul menţionat (aflat la dosarul tribunalului, vol. II) nu este semnat de niciuna dintre părţile presupusei tranzacţii.

La termenul de judecată din 24.03.2021, ce a avut loc în faţa instanţei de apel, părţile prezente (apelanta reclamantă şi intimata pârâtă B.) au fost întrebate de instanţă despre încheierea unei tranzacţii, iar reclamanta a arătat că o tranzacţie a fost încheiată cu chemata în garanţie, care avusese în cererea iniţială şi calitatea de pârâtă, faţă de înţelegerea intervenită şi de îndeplinirea obligaţiilor din tranzacţie reclamanta renunţând apoi la judecata cererii în contradictoriu cu C..

Totodată, intimata pârâtă a arătat că s-a încercat încheierea unei tranzacţii şi cu pârâta B., dar nu s-a ajuns la o înţelegere, aspect care rezultă din notele scrise depuse la dosar de chemata în garanţie C., dar că nu cunoaşte amănunte legate de discuţiile purtate în scopul tranzacţiei.

Curtea de apel, soluţionând apelul reclamantei, a schimbat în parte sentinţa atacată şi a admis în parte acţiunea, respingând cererea de despăgubiri; în argumentarea acestei măsuri, s-a consemnat, în principal, că despăgubirile cerute de reclamantă de la prima pârâtă (B.) au fost achitate de fosta pârâtă C., astfel încât o nouă dezdăunare nu mai poate fi solicitată în cauza de faţă.

"(…) între reclamantă şi cea de-a doua pârâtă iniţială, S.C C. S.R.L., a intervenit o înţelegere care, aşa cum rezultă atât din corespondenţă, cât şi din tranzacţia depusă la dosar şi al cărei conţinut şi semnare a fost confirmată de avocaţii ambelor părţi, inclusiv cu prilejul dezbaterilor pe fond, precum şi prin renunţarea la judecată făcută în faţa tribunalului, se referă la plata de către S.C C. a daunelor la care reclamanta era îndreptăţită ca urmare a faptelor de încălcare a drepturilor sale de către B. – a se vedea ultimul alineat al preambulului – cu obligaţia reclamantei de a renunţa la capătul de cerere în despăgubiri în contradictoriu cu pârâta B. – conform art. II – repetându-se, apoi, în al doilea paragraf al art. III că înţelegerea este limitată la stingerea litigiului survenit ca urmare a comercializării produselor de către B. şi la plata daunelor pe care reclamanta este îndreptăţită să le primească de la B.."

Un argument subsidiar al instanţei de apel a fost acela că, faţă de numărul redus al produselor ce poartă fără drept semne similare cu mărcile reclamantei, produse ce au fost retrase cu bună-credinţă de la vânzare de pârâta B., rezultă că dimensiunea redusă a încălcării nu permite cuantificarea prejudiciului material şi moral suferit de titularul mărcilor.

Înalta Curte observă, în primul rând, contrar susţinerilor recurentei reclamante, că nu se poate susţine că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor chestiunea existenţei unei tranzacţii, din perspectiva afirmatei încălcări a principiului contradictorialităţii, menit a garanta un proces echitabil, pentru că, indubitabil, Curtea de apel a întrebat părţile prezente despre existenţa unei tranzacţii încheiate de reclamantă cu chemata în garanţie C..

De asemenea, tot în cadrul criticilor întemeiate pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu se poate reproşa instanţei de apel că a depăşit limitele învestirii.

Documentul în discuţie se afla la dosarul cauzei, instanţa de apel era învestită cu soluţionarea cauzei pe fond – în apelul devolutiv declarat de reclamantă împotriva sentinţei prin care întreaga acţiune a fost respinsă, conform art. 476 alin. (1) şi art. 477 alin. (1) C. proc. civ. –, iar judecătorul are obligaţia de a afla adevărul şi, în acest scop, are dreptul şi obligaţia de a pune în discuţia părţilor orice chestiuni considerate relevante, aceasta incluzând dreptul de a cere părţilor explicaţii cu privire la atare împrejurări, de fapt sau de drept, după cum în mod explicit statuează art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

De aceea, odată depus la dosar un înscris ce are aptitudinea de a fi relevant pentru soluţionarea cauzei, chiar dacă în faţa instanţei de apel niciuna dintre părţi nu s-a referit în mod explicit la el, Curtea de apel avea posibilitatea să îl examineze, condiţionat, fireşte, de punerea în discuţia părţilor a împrejurărilor ce necesitau lămuriri, ceea ce în speţă s-a realizat.

Nefondat susţine recurenta că respectiva tranzacţie – dacă ar fi fost încheiată cu adevărat – necesita clarificarea naturii juridice a operaţiunii respective, în sensul determinării motivului pentru care C. ar fi înţeles să achite despăgubirile datorate de pârâta B..

Astfel, dacă o tranzacţie în sensul arătat în documentul nesemnat s-ar fi încheiat, calificarea actului juridic dintre terţul care stinge o datorie şi debitorul a cărui datorie este stinsă nu este esenţială din perspectiva creditorului, care poate primi (sau nu) datoria; odată primită însă, chestionarea intenţiei terţului nu mai servea dezlegării raportului juridic dedus judecăţii în cauza de faţă, dintre debitor şi creditorul care s-a declarat (în cuprinsul pretinsei tranzacţii) mulţumit de satisfacţia pecuniară primită.

Tot nefondat se susţine că instanţa de apel a schimbat obiectul cauzei, transformând o răspundere pentru fapta ilicită într-o răspundere contractuală; aceste susţineri sunt străine cauzei, deoarece instanţa de apel a soluţionat capătul de cerere privind despăgubirile pentru fapta ilicită a încălcării drepturilor asupra mărcii în parametrii unei asemenea acţiuni, fără a proceda la valorificarea regulilor specifice răspunderii contractuale.

În schimb, Înalta Curte observă că instanţa de apel a întemeiat greşit soluţia sa pe un act juridic ce nu s-a încheiat (menţionata tranzacţie încheiată între reclamantă şi C., care era consemnată într-un înscris ce nu poartă semnăturile părţilor), astfel că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., chestiunea fiind străină judecăţii şi fără legătură cu realitatea necontestată în cauză.

Apare ca fiind foarte probabil ca în cadrul discuţiei ce a avut loc în şedinţa publică din 24.03.2021, instanţa de apel şi părţile prezente să se fi aflat într-o eroare de comunicare, deoarece întrebarea a privit cea de-a doua tranzacţie (nesemnată), iar răspunsul reclamantei s-a referit la prima tranzacţie încheiată cu C. (deja executată), dar această împrejurare nu este de natură a schimba concluzia în sensul nelegalităţii deciziei atacate din această perspectivă.

Se impune, totodată, în acelaşi context, observaţia că împrejurarea existenţei sau nu a tranzacţiei 2 încheiată cu C. nu este una care să facă obiectul disputei, fiind necontestat de toate părţile că actul juridic preconizat nu a luat naştere în mod valabil, iar dezlegările de mai sus nu se concretizează într-o reevaluare a faptelor relevante litigiului (ce revine exclusiv în sarcina instanţelor de fond), ci se mărginesc a corecta eroarea vădită în care s-a aflat instanţa de apel cu prilejul soluţionării pricinii în calea de atac.

De asemenea, chestiunea poate fi analizată şi din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în coordonatele valorii probatorii a documentului în discuţie, în sensul că instanţa de apel nu a examinat, prin prisma art. 265-268 C. proc. civ., care este natura înscrisului depus la dosar şi care sunt efectele pe care el le poate produce, în concret, în cauza de faţă.

Nulitatea virtuală rezultată dintr-o atare omisiune este una condiţionată potrivit art. 175 C. proc. civ., iar vătămarea decurge din aceea că instanţa nu a caracterizat din perspectiva valorii probatorii înscrisul pe care s-a întemeiat soluţia sa, iar soluţia produce în privinţa reclamantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură afectat.

Reţinerea cazurilor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. atrage casarea în parte a deciziei atacate şi, în coordonatele art. 497 C. proc. civ., se impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de apel, exclusiv cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Legat de această soluţie, s-au mai formulat prin cererea de recurs critici întemeiate pe art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., legate de argumentarea subsidiară a Curţii de Apel, în sensul că nu s-a avut în considerare împrejurarea că răspunderea a cărei angajare se cere operează şi pentru cea mai uşoară culpă, iar faţă de domeniul în care pârâta acţionează (ea fiind un profesionist), acţiunile sale trebuie să manifeste o diligenţă sporită decât cea a unui particular.

Totodată, s-a invocat în susţinerea acestor critici ignorarea prevederilor art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 şi a celor ce rezultă din economia Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, respectiv a preambulului 26.

În acelaşi context, s-a invocat, sub cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., şi argumentarea contradictorie a instanţei de apel în sensul că, deşi a reţinut în cadrul analizei încălcării dreptului la marcă efectul diluţiei rezultat dintr-o atare încălcare, în analiza cererii de despăgubire a ignorat propriile constatări şi a apreciat că nici un prejudiciul nu a fost suferit sau dovedit de reclamantă.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curtea notează că, din perspectiva condiţiilor răspunderii delictuale (fapta ilicită, vinovăţie, prejudiciu şi legătură de cauzalitate), decizia Curţii de apel cuprinde examinarea cerinţei faptei ilicite (afirmată, ce a stat, de altfel, la baza soluţiei de a interzice pe viitor actele de încălcare a drepturilor asupra mărcilor reclamantei) şi a cerinţei prejudiciului, cu privire la care s-a reţinut că el nu a fost dovedit, faţă de buna credinţă a pârâtei – care a retras de la vânzare produsele – şi de întinderea redusă a faptelor.

Or, pe de-o parte este de subliniat în acest context că buna credinţă a pârâtului ulterior săvârşirii faptei – astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel – nu este cea a cărei examinare este cerută pentru incidenţa condiţiilor răspunderii pentru fapta ilicită; în schimb, conduita ulterioară a autorului faptei de contrafacere este un element ce poate fi luat în considerare la determinarea modalităţii concrete de reparaţie şi la dimensionarea întinderii despăgubirilor.

Conex, nici întinderea redusă a încălcării nu echivalează, de plano, cu absenţa totală a prejudiciului, aspectul reprezentând tot un criteriu de individualizare a reparaţiei necesare (atât în privinţa modalităţii concrete de reparaţie, cât şi a întinderii prejudiciului).

Pe de altă parte, cum în mod corect subliniază recurenta, analizând existenţa încălcării prin prisma riscului de confuzie, instanţa de apel a consemnat expres că fapta de folosire fără drept a unui semn similar cu marca aduce atingere mărcii prin forma diluţiei:

"Mărcile sunt protejate inclusiv când, deşi destinate unor produse exclusiviste, de lux, ajung să fie copiate, imitate de semne aplicate pe produse ieftine; răspândirea în piaţă a unor produse ieftine, larg accesibile, purtând un semn care imită o marcă de lux, o diluează pe aceasta din urmă şi îi scade prestigiul, tocmai prin faptul că "inflaţia" de semne similare ieftine face să i se pierde forţa de diferenţiere valorică pe care o urmăreşte. Această diluare vine tocmai din riscul obiectiv de confuzie între mărci, chiar dacă confuzia subiectivă, la nivel de consumator, nu se produce; consumatorul poate realizează că nu cumpără un produs A., însă realizează faptul că acesta seamănă cu un produs A. şi intenţionează să profite tocmai de imaginea mărcii parazitate de semnul care o contraface."

Prin urmare, sub aspectul existenţei prejudiciului, el a fost recunoscut în argumentarea instanţei de apel, astfel încât nu putea fi complet negat prin considerentele dedicate respingerii cererii de despăgubire; din această perspectivă este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., ce se referă la motivele contradictorii din cuprinsul deciziei.

Şi acest motiv atrage casarea deciziei, urmând ca, la analiza cererii de despăgubire, instanţa de apel să se raporteze la existenţa încălcării astfel cum a fost constatată deja (soluţia nefiind recurată de pârâta B.), la considerentele (de asemenea nerecurate) care recunosc – de principiu – existenţa unui prejudiciu (cel puţin de imagine) suferit de titular şi, consecutiv, la celelalte cerinţe ale răspunderii pentru fapta ilicită – vinovăţia şi legătura de cauzalitate – şi la circumstanţele particulare ale cauzei, astfel cum rezultă din faptele pe care instanţa de apel le va analiza.

Cu această ocazie, vor examinate şi susţinerile recurentei referitoare la limitele reparării prejudiciului astfel cum sunt ele configurate de art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2005 şi de prevederile relevante ale Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, împrejurare în care pot fi valorificate, dacă se consideră necesar, aspectele legate de conduita pârâtei în urma notificării sale de către reclamantă şi la gravitatea redusă a faptei, astfel cum rezultă ele din probele administrate.

Nu pot fi analizate în prezenta decizie susţinerile recurentei referitoare la forma vinovăţiei necesară pentru angajarea răspunderii pentru încălcarea dreptului la marcă, deoarece instanţa de apel a constatat absenţa prejudiciului şi nu a mai analizat celelalte cerinţe cumulative ale răspunderii, astfel încât chestiunea nu poate face obiectul controlului de legalitate.

Urmează însă ca aspectele invocate – şi argumentate cu jurisprudenţa instanţei supreme evocată în cererea de recurs, dată în interpretarea dreptului intern prin raportare la scopul şi spiritul reglementării europene transpuse, Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală – să fie avute în vedere la rejudecare, pentru analiza vinovăţiei cu care fapta a fost săvârşită de pârâtă.

Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. şi art. 497 C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecinţa casării în parte a deciziei recurate şi a trimiterii cauzei la instanţa de apel spre rejudecare numai cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri (pentru prejudiciul material şi moral), urmând a fi menţinute dispoziţiile deciziei care se referă la celelalte solicitări ale reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Cheltuielile de judecată solicitate de recurenta reclamantă pentru etapa procesuală de faţă vor fi avute în vedere de instanţa de rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 688 A din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel numai cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.