Triple remuneration for unlicensed public performance of audio recordings upheld; cassation appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă sub nr. x/2020 din data de 11 mai 2020, reclamantul Centrul Român pentru Asigurarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.524,36 RON (18.844 RON fără TVA) reprezentând triplul remuneraţiei datorate artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.12.2017-31.03.2020; obligarea pârâtei la plata sumei de 1.481,01 RON reprezentând penalităţi de întârziere, care au fost calculate până la data de 05.05.2020 şi în continuare la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1% până la data achitării integrale a remuneraţiei de mai sus; obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual pentru toate spaţiile administrate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

2. Sentinţa civilă pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1367/23.09.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 8.844 RON (TVA exclus) reprezentând triplu remuneraţie comunicare publică fonograme şi prestaţii artistice din audiovizual pentru intervalul 01.12.2017 - 31.03.2020, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.481,01 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 05.05.2020, respectiv penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, calculate în continuare până la data achitării integrale a debitului restant şi a obligat pârâta să plătească reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 100 RON reprezentând taxă judiciară şi suma de 1.000 RON reprezentând onorariu avocat.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâta A. S.R.L., care a arătat că nu a avut cunoştinţă de conţinutul notificărilor pretins comunicate de către intimată cu privire la obligaţia de a transmite informaţiile şi documentele necesare autorizării şi determinării cuantumului remuneraţiilor, întrucât confirmarea de primire pe care era inserată adresa unităţilor de cazare a fost întocmită pro causa, iar nu de către Poşta Română, iar cea făcută la sediul din Moara de Pădure este falsă, întrucât se menţionează "pus în cutia poştală", deşi nu există una, astfel încât, reprezentantul pârâtei nu a luat cunoştinţă de obligaţia de a încheia vreo convenţie în sensul dorit de reclamantă. Pe de altă parte, a criticat obligarea simultană la triplul remuneraţiei, dar şi la plata penalităţilor de întârziere.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1444A din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1367/23.09.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi.

A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a respins capătul de cerere având ca obiect penalităţile, ca neîntemeiat.

A fost păstrat restul dispoziţiilor.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile recurate, admiterea apelului formulat, cu consecinţa respingerii în parte a cererii de chemare în judecată cu privire la obligarea sa de a achita triplul remuneraţiei comunicare publică fonograme şi prestaţii artistice din audiovizual pentru intervalul 01.12.2017-31.03.2020.

Apreciază că decizia civilă recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Critică faptul că în mod nelegal a apreciat instanţa de apel că se impune să fie menţinută soluţia instanţei de fond de stabilire în sarcina sa a obligaţiei de a achita triplul remuneraţiei datorate. Instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 188 din Legea nr. 8/1996.

Potrivit acestei dispoziţii legale, instanţa de judecată poate să acorde despăgubiri prin luarea în considerare a criteriilor prevăzute la alin. a) şi doar în situaţia în care nu se poate da aplicabilitate unor astfel de criterii, se pot acorda despăgubiri sub forma triplului sumei datorate.

Ca atare, potrivit textului legal, prioritate în stabilirea de despăgubiri o au criteriile prevăzute la lit. a) iar acordarea triplului sumei datorate are un caracter subsidiar şi condiţionat de imposibilitatea instanţei de judecată de a da aplicabilitate primelor criterii.

Or, în ceea ce priveşte situaţia recurentei, instanţa de judecată a dispus obligarea sa la plata triplului sumei datorate, fără a analiza îndeplinirea criteriilor enunţate la lit. a).

Apreciază că Decizia ORDA nr. 120/2016 este una nelegală sub acest aspect, al obligării la plata triplului remuneraţiei datorate dar şi la plata penalităţilor de întârziere, în condiţiile în care aplicabilitate imediată are dispoziţia legală, şi anume art. 188 din Legea nr. 8/1996.

Principalul criteriu enumerat de către legiuitor la stabilirea despăgubirilor este cel al consecinţelor economice negative şi în special al câştigului nerealizat. Or, câştigul nerealizat indicat de către intimata-apelantă este în sumă de 2.940 RON, acesta fiind cuantumul remuneraţiei calculate de către intimată ca fiind datorată pentru perioada 01.12.2017-31.03.2020.

Or, atât timp cât se cunoaşte cu exactitate care este suma pe care recurenta ar fi datorat-o în perioada de referinţă, acesta este câştigul nerealizat, iar despăgubirea trebuie să constea în acordarea acestei sume de bani.

Intimata nu a probat existenţa unor alte pagube decât cea a neplăţii remuneraţiei pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerii acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizualului.

Atât timp cât acest câştig nerealizat a fost determinat chiar de către intimată, acordarea tripului acestei sume ar atrage îmbogăţirea fără justă cauză a intimatei, o situaţie evident inechitabilă. Acordarea acestor sume de bani se bazează pe ideea de stabilire a despăgubirilor, iar o astfel de despăgubire nu poate depăşi cuantumul prejudiciului suferit.

Conchide recurenta că, în raport de probele existente şi de dispoziţiile legale incidente, singura sumă de bani la care poate fi obligată este în cuantum de 2.948 RON, cu titlu de remuneraţie pentru serviciile indicate anterior.

În drept, recurenta s-a întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că prin hotărârea atacată s-au aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 188 din Legea nr. 8/1996, dispoziţiile metodologiei care prevăd plata triplului remuneraţiilor în ipoteza neîncheierii autorizaţiei fiind nelegale.

Articolul 188 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, prevede că, la stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare: a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului; b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a).

Prin hotărârea primei instanţe pârâta a fost obligată la plata triplului remuneraţiei aferente comunicării publice fonograme şi prestaţii artistice din audiovizual, precum şi la penalităţi de întârziere.

Instanţa de apel a admis apelul pârâtei şi a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a respins capătul de cerere privind penalităţile, reţinând că, potrivit art. 188 din Legea nr. 8/1996, în situaţia delictului se pot acorda despăgubiri, iar nu penalităţi contractuale, iar despăgubirile pot fi, după caz, echivalente debitului principal şi penalităţilor sau pot fi stabilite în cuantumul echivalent triplului sumelor legal datorate, însă, în niciun caz, nu pot fi acordate şi triplul remuneraţiei şi penalităţile de întârziere simultan, cum în mod eronat a procedat prima instanţă.

Apreciind asupra susţinerilor recurentei în sensul nelegalităţii dispoziţiilor Metodologiei aplicabile raportului juridic litigios ce prevăd plata triplului remuneraţiilor în cazul utilizării fără autorizaţie, Înalta Curte observă că, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, obligaţia pârâtei de a obţine o autorizaţie pentru comunicarea publică a fonogramelor şi prestaţiilor artistice din domeniul audio-vizual este una legală, metodologia negociată şi aprobată nefăcând altceva decât să circumstanţieze coordonatele sancţiunii care este deja reglementată în lege.

Mai mult, se observă că potrivit art. 165 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 republicată, "(9) Metodologiile stabilite conform prevederilor alin. (3) sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi tuturor importatorilor şi fabricanţilor de suporturi şi aparate pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, conform art. 114."

De altfel, şi legea în vigoare la data adoptării metodologiei aplicabile cauzei (2016) prevedea, în mod similar, la art. 1312 alin. (8), că "(8) Hotărârea arbitrală privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părţilor de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de cinci zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decât cele prevăzute în metodologiile publicate."

Prin urmare, de vreme ce în cuprinsul metodologiei publicate în Monitorul Oficial nr. 952 din 25 noiembrie 2016 în temeiul deciziei ORDA nr. 120/2016 se prevede la art. 3.12. că "Pentru spaţii şi/sau pentru perioade nedeclarate pentru care utilizatorul a comunicat public fonograme sau reproduceri ale acestora şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual în scop ambiental sau lucrativ fără a obţine în prealabil autorizaţia-licenţă neexclusivă, acesta are obligaţia de a plăti către organismul de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme o sumă de bani reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate dacă ar fi deţinut autorizaţia-licenţă neexclusivă. În situaţia în care cuantumul remuneraţiei care ar fi fost legal datorată de către utilizator nu poate fi determinat, acesta datorează triplul remuneraţiei plătite în mod uzual de utilizatorii din aceeaşi categorie.", obligaţia astfel reglementată este opozabilă recurentei.

În ceea ce priveşte critica referitoare la imposibilitatea de aplicare a criteriilor prevăzute la alin. b) al art. 188 din Legea nr. 8/1996 în ipoteza în care nu se verifică anterior incidenţa ipotezelor de la art. a) al aceluiaşi articol, aceasta nu poate fi primită, având în vedere că metodologia prevede obligaţia de a plăti triplul remuneraţilor fără a distinge în funcţie de criteriile din lege, a căror analiză nu este necesară în speţă.

Contrar susţinerilor recurentei pârâte, acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite nu echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei, aceasta fiind o sancţiune care rezultă din neîncheierea autorizaţiei licenţă neexclusivă cu intimata.

Nu se identifică, astfel, niciun viciu de legalitate al deciziei din punctul de vedere al ipotezei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normele de drept material a căror încălcare sau aplicare greşită a fost invocată fiind interpretate corect de către instanţa de apel.

Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

Faţă de soluţia adoptată şi de solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, devin incidente în cauză dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. privind obligarea părţii care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 RON, solicitate şi dovedite de partea care a câştigat procesul, reprezentând onorariu avocaţial potrivit extrasului de cont de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1444A din 27 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. să plătească intimatei Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi – CREDIDAM suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.