Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1243/2022 AI generated

Double appeal prohibition: Admissibility of a further appeal against a final appellate decision resolving a prior appeal

Case Number Decizia nr. 1243/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal of the defendants as inadmissible, leaving the lower court’s decision in force, which had upheld the rescission of a sale-and-maintenance agreement and the return of the property and purchase price. The case involved a challenge to a court of appeal decision that had rejected the defendants' previous appeal; the defendants attempted to appeal this appellate decision, arguing the awarded attorney fees were excessive. The decisive legal basis is the principle that a court decision rendered on appeal is final and not subject to a further appeal under the Romanian Code of Civil Procedure (Art. 483(1) and 634(1)(5)), as the right to use an appeal remedy is single and exhausted by its exercise, rendering the "appeal on appeal" procedurally invalid.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Double appeal prohibition: Admissibility of a further appeal against a final appellate decision resolving a prior appeal: În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului.

Keywords

AI generated
right of rescission Civil Procedure Code procedural principle appealability of remand decision legal fees exhaustion principle

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 618 din 05.08.2020, pronunţată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A., excepţie invocată de pârâţii B. şi C..

S-a admis acţiunea formulată de reclamanta D., în contradictoriu cu pârâţii B., C..

S-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere încheiat între reclamanta D. şi soţul acesteia defunctul E., în calitate de vânzători şi pârâţii B. şi C., în calitate de cumpărători, autentificat de Biroul Notarului Public F. sub numărul x din data de 05.12.2006.

S-a dispus revenirea părţilor în situaţia anterioară prin restituirea proprietăţii către reclamantă (cu efectuarea operaţiunilor de carte funciară) şi cu returnarea către pârâţi a sumei de 18.000 RON, actualizată cu indicele de inflaţie.

S-a respins, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, acţiunea formulată de reclamanta D. în contradictoriu cu pârâta A..

A obligat pârâţii să achite reclamantei suma de 1.055 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 446 din 8 aprilie 2021 Tribunalul Suceava – secţia I civilă a respins apelul declarat de apelanţii – pârâţi B., C., împotriva sentinţei civile nr. 618 pronunţată la data de 05.08.2020 de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, în dosar nr. x/2019, intimate fiind reclamantele D. şi pârâta A., ca neîntemeiat şi a obligat apelanţii la plata către intimata D., a sumei de 3.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel, reprezentând onorariu de avocat.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia civilă nr. 335 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava – secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca nefondată, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B. şi C., împotriva deciziei nr. 446 din 8 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Suceava – secţia a I a civilă.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs pârâţii B. şi C., arătând, în esenţă, că suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată părţilor adverse este exagerată, reprezentând o îmbogăţire fără justă cauză, iar onorariul avocatului este excesiv în raport de munca depusă de acesta.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul cauzei.

Coroborând dispoziţiile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs sunt definitive şi nu sunt supuse căii de atac a recursului.

Se constată că prin decizia civilă nr. 335 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava – secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019 (recurată în prezenta cauză), a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B. şi C..

Astfel, în speţă, recurenţii-pârâţi supun căii extraordinare de atac a recursului o decizie prin care a fost soluţionată o altă cerere de recurs, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, este definitivă.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă că împotriva deciziei pronunţate în soluţionarea unui recurs nu mai poate fi exercitată aceeaşi cale de atac, respectiv cea a recursului, în condiţiile în care dreptul părţii de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exerciţiul său.

Drept urmare, prezenta cale de atac apare ca fiind inadmisibilă, fiind un recurs la recurs.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 335 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.