Revendication claim rejected as no valid title after forced-sale transfers upheld; imprescriptibility defense fails against third-party purchasers.

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 iunie 2016 pe rolul Judecătoriei Buftea, sub dosar nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie a imobilului în suprafaţă de 4226 mp situat în Otopeni.

La 7 iulie 2016 reclamanta a depus la dosar precizări, arătând că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 84.320 euro, respectiv 379.400 RON. Prin sentinţa civilă nr. 5855 din 10 octombrie 2017, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Buftea şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Prin sentinţa civilă nr. 294 din 6 februarie 2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ilfov, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înainta dosarul Curţii de Apel Bucureşti în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 45 F din 19 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, având în vedere valoarea obiectului cererii indicată de parte (379.400 RON).

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov:

Prin sentinţa civilă nr. 776 din 18 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia civilă a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, fiind respinsă ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

A fost obligată reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu de avocat.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel reclamanta A., iar pârâţii B. şi C. au formulat apel incident. Dosar a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1122 A din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamanta A., precum şi apelul incident formulat de pârâţii B. şi C.. Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1122 A din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a declarat recurs, iar la 28 aprilie 2021, pârâţii B. şi C. au formulat recurs incident.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel de reclamanta A. vizează următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, se susţine că în mod greşit instanţa de apel a înlăturat susţinerile reclamantei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ. în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat a sentinţei civile de completare nr. 4846/25.10.2012, pronunţată de Judecătoria Buftea.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., reclamanta arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei deoarece instanţa a constatat că procedura de executare silită a fost legală, fiind confirmată valabilitatea actului de adjudecare în urma respingerii contestaţiei la executare promovată de apelanta-reclamanta. Instanţa de apel a reţinut greşit că prin decizia civilă nr. 35/2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov, prin care au fost admise recursurile formulate de D. şi de E., a fost casată şi sentinţa civilă 4846/25.10.2012 (hotărâre nerecurată).

Se susţine că este greşită motivarea instanţei de apel, în sensul ca atâta timp cât sentinţa principală a fost desfiinţată nu se mai poate reţine că îşi poate produce efectele sentinţa de completare, fără observarea soluţiei pronunţate pe cale de excepţie, prin care s-a constatat tardivitatea contestării raportului de evaluare întocmit la data de 11.11.2011 şi comunicat la 14.11.2011 şi a contestaţiei la executare privind procesul-verbal întocmit la 11.11.2011, procesul-verbal întocmit la 21.11.2011, procesul-verbal din 23.11.2011 şi publicaţia de vânzare din 21.11.2011.

În aceeaşi idee se învederează că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei întrucât instanţa a analizat decizia civilă nr. 35/2014 şi decizia civilă nr. 198/10.06.2014, ignorând sentinţa civilă nr. 4846/25.10.2012, definitivă prin nerecurare, ce se bucură de putere de lucru judecat. De asemenea, hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei deoarece instanţa de apel a reţinut că reclamanta A. nu exhibă nici un titlu de proprietate valabil.

Or, susţine reclamanta titlul de proprietate nu a fost desfiinţat ca urmare a executării silite promovate împotriva sa,întrucât prin sentinţa civilă nr. 4846/25.10.2012 instanţa a anulat ca nelegale publicaţia de vânzare din 22.12.2012, procesul-verbal de licitaţie din 22.12.2012 şi actele de executare ulterioare întocmite în dosarul de executare. Ca atare se arată că recurenta-reclamantă nu a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, în urma procedurii de executare silită care s-a desfăşurat în cadrul dosarului de executare nr. 143/2008.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că prin decizia civilă nr. 198/10.06.2014, Tribunalul Ilfov a admis excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, ce avea ca obiect raportul de evaluare întocmit la data de 11.11.2011 şi comunicat la data de 14.11.2011 şi, în consecinţă, a respins, ca tardiv formulată, contestaţia la executare ce are ca obiect raportul de evaluare întocmit la data de 11.11.2011 şi a respins în rest contestaţia la executare, ca neîntemeiată. Or, decizia civilă nr. 198/10.06.2014 a Tribunalului Ilfov este definitivă şi poartă asupra tardivităţii contestaţiei la executare.

Se învederează că, o altă interpretare nu face decât să ducă la încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, cu referire la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 4816 mp., situat în tarlaua x, parcela x, Otopeni, Ilfov.

Se mai arată că instanţele au reţinut greşit că pârâţii au făcut dovada dreptului de proprietate dobândit valabil prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.07.2012 de BNP F., înscris în cartea funciară prin încheierea nr. x/03.07.2012 a O.C.P.I Ilfov — B.C.P.I. Buftea, în condiţiile în care actul de adjudecare al autoarei cu titlu particular a pârâţilor a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 4846/25/10.2012, în cauză fiind făcută şi dovada faptului că pârâţii au dobândit de la un neproprietar.

Din această perspectivă se suţine că acţiunea reclamantei din litigiul pendinte este o acţiune în revendicare imobiliară care nu poartă asupra unui imobil adjudecat într-un proces de executare silită imobiliară prin procedura licitaţiei publice, întrucât prin sentinţa civilă nr. 4846/25.10.2012 instanţa a anulat ca nelegale publicaţia de vânzare, procesul-verbal de licitaţie din 22.12.2010, precum şi actele de executare subsecvente întocmite în dosarul de executare, ci asupra imobilului dobândit de pârâţi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.07.2012 de BNP F..

Se învederează că, buna credinţă a pârâţilor nu a existat la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare şi nici ulterior, E. neavând posesia bunului, astfel că, dacă s-ar fi comportat cu bună credinţă înainte de perfectarea actelor de vânzare, B. ar fi verificat situaţia de fapt şi cu uşurinţă ar fi putut constata că acesta nu se află în posesia vânzătorului fiind deţinut de reclamanta A..

În acelaşi sens se mai arată că, în calitate de cumpărători, pârâţii nu au depus diligenţle necesare, nu s-au interesat de situaţia de fapt şi de drept a imobilului, în condiţiile exercitării dreptului de proprietate de către reclamantă până la 06.05.2015.

Recursul incident declarat de recurenţii-pârâţii B. şi C., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează nelegalitatea hotărârii în ce priveşte soluţia pronunţată pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Astfel, se arată că acţiunea din litigiul pendinte vizează un imobil adjudecat într-un proces de executare silită imobiliară prin procedura licitaţiei publice, situaţie ce se circumscrie noţiunii de evicţiune, în sensul de tulburare a cumpărătorului în exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate.

Or, sussţin pârâţii, când acţiunea în revendicare vizează un imobil adjudecat la licitaţie publică într-o procedură execuţională silită, aceasta se circumscrie generic conceptului de cerere în evicţiune îndreptată împotriva adjudecatarului (şi eventualilor săi succesori cu titlu particular, care sunt avânzi-cauză ai adjudecatarului, cum este cazul din speţă), şi pe cale de consecinţă o atare acţiune în revendicare este prescriptibilă extinctiv.

În acest sens se arată că, în litigiul pendinte este incidentă dispoziţia specială prevăzută de art. 520 C. proc. civ. vechi, derogatorie de la regimul imprescriptibil al acţiunii în revendicare imobiliară. Din interpretarea per a contrario art. 1890 C. civ. 1865, reiese că acţiunile reale sunt supuse unor termene speciale de prescripţie extinctivă, fiind prescriptibile în condiţiile statuate de normele speciale care edictează respectivele termene de prescripţie. Acesta este şi cazul acţiunii în revendicare a imobilului adjudecat prin licitaţie publică în cadrul procedurii de urmărire silită imobiliară. Termenul special de prescripţie extinctivă aplicabil acestei acţiuni reale petitorii este de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 520 C. proc. civ.

Se învederează că, prin deciziile sale, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile speciale din materia adjudecării silite imobiliare fac parte dintr-o procedură legală specială, derogatorie, prin care este ocrotit adjudecatarul (şi implicit succesorii săi în drepturi), neputând constitui o atingere adusă dreptului de proprietate al altei persoane. Ca atare, termenul de 3 ani instituit este unul special, stabilit pentru protecţia adjudecatarului şi a succesorilor săi în drepturi, în cadrul unei proceduri speciale - executarea silită, aceasta fiind limita în care, în mod rezonabil, se permite oricărei persoane care se consideră prejudiciată într-un drept al său să acţioneze în instanţă.

În ceea ce priveşte calculul termenului de prescripţie, pârâţii arată că acesta a început să curgă la data întabulării actului de adjudecare prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra bunului prin vânzare silită în patrimoniul adjudecatarului, respectiv 13.01.2012, în cauză nefăcându-se dovada existenţei vreunui caz de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei.

Concluzionând, pârâţii solicită admiterea recursului incident, şi pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca prescrisă.

5. Apărările părţilor:

La 29 aprilie 2021 pârâţii B. şi C. au depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

La 24 mai 2021 recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia, în principal, ca fiind tardiv, iar în subsidiar, ca nefondat. A arătat şi că recursul incident este inadmisibil, temeiul de drept invocat, cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nefiind susţinut de argumentele de fapt şi de drept.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. şi recursul incident declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei nr. 1122 A din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin recursul principal şi prin recursul incident în raport de dispozitiile art. 488 pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă A. şi la dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de pârâţii B. şi C., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva susţinută de recurenta reclamantă că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei întrucât instanţa de apel a reţinut că reclamanta A. nu exhibă nici un titlu de proprietate valabil, că procedura de executare silită a fost legală, Înalta Curte conststă că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva următoarelor considerente:

Astfel, Înalta Curte reţine că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă; instanţa de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de critică.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, la susţinerile recurentei reclamante, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a motivat/argumentat soluţia adoptată în raport atât de obiectul dedus judecăţii şi de succesiunea faptelor şi actelor juridice, precum şi în raport de motivele de apel invocate de reclamantă în conditiile în care s-a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, ne aflăm în ipoteza clasică a acţiunii în revendicare, fiind incidente dispoziţiile art. 563 din C. civ., care stipulează că "(2) Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel".

Astfel, instanţa de apel a constatat că "prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, secţia Civilă, din data de 14.06.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând ca pe baza probelor administrate, să oblige pe pârâţii la lăsarea în deplină proprietate şi liniştită posesiune a imobilului teren în suprafaţă de 4226 mp, situat în Otopeni, judeţul Ilfov, imobil pe care îl identifică cu nr. cadastral x, respectiv cu număr de carte funciară x, situat în tarlaua x, parcela x, având următoarele vecinătăţi: Nord - pe o latură de 43, 50 mp - Canal HC 342, Sud - pe o latură de 25,40 mp - G., Est - pe o latură de 139,89 mp - H., I., Vest - pe o latură de 139,83 mp - J.".

Instanţa de apel în motivarea soluţiei pronunţate a reţinut că: "în cauza de faţă, se constată că problema de drept litigioasă este existenţa titlului de proprietate al apelantei-reclamante, întrucât aceasta susţine că exhibă un titlu de proprietate, prin care probează dreptul de proprietate asupra terenului litigios. În schimb, prima instanţă a reţinut că A. nu probează existenţa unui titlu de proprietate, motiv pentru care a respins acţiunea formulată".

Din această perspectivă instanţa de apel în argumentarea soluţiei adoptate a constatat că:" prin motivele de apel, A., susţine că titlul său de proprietate este reprezentat de sentinţa civilă nr. 5179/10.10.2007 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosarul nr. x/2007, prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune a numiţilor K., D., L. şi reclamanta din prezenta cauză, A..

Apelantei-reclamante A. i s-a atribuit lotul compus din teren în suprafaţă de 4816 mp situat în tarlaua x, parcela x, fiind obligată la plata unei sulte.

Se mai învederează că titlul său de proprietate nu a fost desfiinţat, ca urmare a executării silite promovate împotriva sa, deoarece prin sentinţa civilă nr. 4846/25.10.2012, instanţa a anulat ca nelegale, publicaţia de vânzare din 22.12.2012, procesul-verbal de licitaţie din 22.12.2012 şi

În al doilea rând, nu a fost administrată nicio probă pentru a se combate prezumţia de buna-credinţă, care operează în favoarea apelanţilor-pârâţi.

A doua critică formulată privind încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, datorită faptul că hotărârea primei instanţe nu este motivată, nefiind înlăturate toate apărările formulate este neîntemeiată.", pentru următoarele considerente:

Instanţa de apel în motivarea/argumentarea soluţiei adoptate în raport de motivele de apel invocate de reclamantă a aratat că " garanţiile implicite ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale includ obligaţia de a motiva hotărârile judecătoreşti (H. împotriva Belgiei, pct. 53). O decizie motivată permite părţilor să demonstreze că a fost audiată în mod real cauza lor.

Deşi o instanţă internă dispune de o anumită marjă de apreciere în alegerea argumentelor şi admiterea probelor, aceasta trebuie să-şi justifice activităţile, precizând motivarea deciziilor sale (Suominen împotriva Finlandei, pct. 36; M. împotriva Maltei, pct. 79).

Deşi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81].

Întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27) şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27). Art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă, bazându-se pe o dispoziţie legală specifică[Burg şi alţii împotriva Franţei (dec.); Gorou împotriva Greciei (nr. 2) (MC), pct. 41].

Or, în argumentarea/motivarea soluţiei pronunţate instanţa de apel aplicând principiile Curţii, a "apreciat că hotărârea instanţei de apel corespunde exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar împrejurarea că apelanta este nemulţumită de considerentele instanţei de apel nu echivalează cu nemotivarea hotărârii". "Afirmaţia că nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor condiţiile acţiunii în revendicare este eronată, deoarece instanţa a acordat cuvântul pe fondul acţiunii.

Acest lucru implică obligaţia părţilor de a-şi expune punctul de vedere cu privire la existenţei/inexistenţei dreptului de proprietate asupra terenului litigios în patrimoniului părţilor, precum şi îndatorirea instanţei de judecată de analiza susţinerile.

Faptul că a avut loc o dezbatere contradictorie a cauzei, reiese din împrejurarea că au fost analizate susţinerile apelantei-reclamante privind in/existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul său cu referire la legalitatea procedurii de executare silită".

Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care instanţa de apel a arătat motivele pro şi contra în raport de susţinerile părţilor ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de apel se circumscrie exigenţelor art. 425 lit. b) C. proc. civ., considerentele fiind clare, concise, neexistând în cuprinsul acestora nici elemente contradictorii şi nici elemente străine de cauză, motiv pentru care în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi susţinerile ce vizează ignorarea sentinţei civile nr. 4846/25.10.2012, definitivă prin nerecurare, cu privire la care se învederează ca are putere de lucru judecat. instanţa de apel a analizat acţiunea în revendicare prin compararea titlurilor invocate de părţi, prin raportare la litigiul anterior ce a avut ca obiect contestaţie la executare în care prin decizia civilă nr. 35/2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov, instanţa a admis recursurile formulate de numiţii D. şi de E., a casat sentinţa civilă recurată şi rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 198/10.06.2014, a respins "contestaţia la executare ca neîntemeiată".

Înalta Curte reţine că instanţa de apel în motivarea/argumentarea soluţiei pronunţate şi a neincidenţei dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ., în mod legal şi corect a reţinut următoarele aspecte, că:

"Prin sentinţa civilă nr. 5179/10.10.2007 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în dosar nr. x/2007 s-a dispus ieşirea din indiviziune între numiţii K. şi D., L. şi apelanta-reclamantă A..

Apelantei A. i s-a atribuit în deplină proprietate şi posesie lotul compus din teren în suprafaţă de 4816 mp situat în tarla x, parcela x, fiind obligată la plata unei sulte.

Ca urmare a neachitării voluntare a sultei, D. a formulat cerere de executare silită împotriva apelantei A., fiind întocmit dosarul de executare nr. 143/2008.

Procedura de executare silită s-a desfăşurat, iar, la data de 22.12.2011, terenul în suprafaţă de 4816 mp a făcut obiectul unei licitaţii organizate de biroul executorilor judecătoreşti, imobilul fiind adjudecat de către E., conform actului de adjudecare nr. 143/10.01.2012, act încheiat în baza procesului-verbal de licitaţie imobiliară.

Dreptul de proprietate a fost înscris în cartea funciară cu încheierea nr. 3569/13.01.2012 emisă de Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Ilfov, Biroul de Cadastru şi publicitate imobiliară Buftea.

La data de 02.07.2012, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de BNP F. la 02.07.2012, adjudecatarul E. a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului adjudecat către apelanţii-pârâţi.

Dreptul de proprietate al apelanţilor-pârâţi a fost înscris în cartea funciară cu încheierea nr. x/03.07.2012 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov, Biroul de Cadastru şi publicitate imobiliară Buftea.

La data de 06.08.2012, apelanta-reclamantă A. a formulat o acţiune în revendicare aceluiaşi imobil ce a făcut obiectul prezentului dosar, acţiune ce a fost anulată ca netimbrată, prin sentinţa civilă nr. 5132/08.11.2012 pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2012.

De asemenea, A. a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. 143/2008.

Prin sentinţa civilă nr. 2873/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011, Judecătoria Buftea a admis contestaţia la executare şi a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare.

Ulterior, Judecătoria Buftea a admis şi cererea completatoare formulată de A. şi prin sentinţa civilă de completare nr. 4846/25.10.2012, instanţa a anulat ca nelegale publicaţia de vânzare, procesul-verbal de licitaţie din data de 22.12.2010 precum şi actele de executare subsecvente întocmite în dosarul de executare.

La data de 21.10.2013, prin decizia civilă nr. 35/2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov, în cadrul litigiului având ca obiect contestaţie la executare, instanţa a admis recursurile formulate de D. şi de E., a casat sentinţa civilă recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Rejudecând cauza, Tribunalul Ilfov a pronunţat decizia civilă nr. 1498/10.06.2014, prin care a admis excepţia tardivităţii contestaţiei la executare ce avea ca obiect raportul de evaluare întocmit la data de 11.11.2011 şi comunicat la data de 14.11.2011, a respins excepţia tardivităţii contestaţiei la executare privind procesul-verbal întocmit la data de 11.11.2011, procesul-verbal întocmit la data de 21.11.2011, procesul-verbal din data de 23.11.2011 şi publicaţia de vânzare din data de 21.11.2011, a respins, a tardiv formulată, contestaţia la executare ce are ca obiect raportul de evaluare întocmit la data de 11.11.2011 şi a respins în rest contestaţia la executare ca neîntemeiată".

Din cuprinsul considerentelor deciziei civile nr. 1498/R/10.06.2014, pronunţate de către Tribunalul Ilfov în recurs, se poate constata faptul că s-a statuat, în mod clar, asupra legalităţii tuturor actelor de executare. S-a reţinut: că "şi actele de executare contestate subsecvente publicaţiei de vânzare au fost legal întocmite, iar vânzarea la licitaţie a imobilului teren s-a realizat conform procedurii prevăzute de lege, astfel încât, faţă de toate cele de mai sus, instanţa a constatat că nu s-a probat şi nici relevat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare contestate".

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că în condiţiile în care, prin decizia civilă nr. 1498/R/10.06.2014, pronunţată de către Tribunalul Ilfov în recurs, s-a statuat asupra legalităţii tuturor actelor de executare, constatându-se că "şi actele de executare contestate subsecvente publicaţiei de vânzare au fost legal întocmite, iar vânzarea la licitaţie a imobilului teren s-a realizat conform procedurii prevăzute de lege,că nu s-a probat şi nici relevat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare contestate. "fiind respinsă contestaţia la executare cu privire la raportul de evaluare întocmit în data de 11.11.2011, ca tardiv formulată şi respinsă în rest contestaţia la executare ca neîntemeiată, este nefondată susţinerea recurentei reclamante legate de puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4846/25.10.2012 de completare a sentinţei civile nr. 2873/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011, de Judecătoria Buftea, motiv pentru care în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat atât în recursul principal de reclamantă cât şi în recursul incident declarat de pârâţii recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:

Cum incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează ipoteza în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Astfel, faţă de obiectul dedus judecăţii ce vizează acţiunea în revendicare instanţa de apel a făcut o legală şi corectă interpretare a dispoziţiilor art. 563 C. civ. care prevăd că: "Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel".

Cum imobilul din litigiu a constituit obiectul vânzării prin licitaţie publică, şi cum prin decizia civila nr. 1498/R/10.06.2014, pronunţată de către Tribunalul Ilfov în recurs, s-a statuat, asupra legalităţii tuturor actelor de executare, reţinându-se că "şi actele de executare contestate subsecvente publicaţiei de vânzare au fost legal întocmite, iar vânzarea la licitaţie a imobilului teren s-a realizat conform procedurii prevăzute de lege, că nu s-a probat şi nici relevat niciun motiv de nelegalitate a actelor de executare contestate". Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală şi corectă interpretare a dispoziţiilor legale enunţate precum şi a neincidenţei excepţiei prescripţiei extinctive, excepţie invocată de pârâţi.

Înalta Curte în raport de succesiunea faptelor şi actelor juridice reţine că în mod legal instanţa de apel a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani operează doar dacă acţiunea în revendicare este formulată de un terţ împotriva adjudecatarului, ipoteză ce nu se regăseşte însă în litigiul pendinte, cu atât mai mult cu cât acţiunea în revendicare a fost înaintată de fostul proprietar reclamanta A., împotriva unor terţi, respectiv împotriva pârâţilor B. şi C., care nu au avut calitatea de adjudecatari.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susţinerile recurenţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat atât recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1122 A din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, precum şi recursul incident declarat de pârâţii B. şi C. împotriva aceleiaşi decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1122 A din 22 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâţii B. şi C. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.