Loan contract validity: failure to apply delegation of corporate representation powers to the General Manager under Law No. 31/1990

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 7.09.2017 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. şi chematul în garanţie C., anularea contractului de împrumut nr. x/31.08.2016, modificat prin actul adiţional din data de 1.10.2016, obligarea chematului în garanţie C. la plata despăgubirilor constând în contravaloarea împrumutului contractat, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvenţională depusă la data de 29.11.2017, pârâtul-reclamant B. a solicitat obligarea reclamantei-pârâte A. S.A. la plata sumei de 685.000 RON debit principal, a sumei de 123.300 RON dobândă şi a sumei de 109.600 RON penalităţi de întârziere.

Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 699/17.04.2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant B., admiţând, în prealabil, excepţia cu acest obiect; a disjuns judecata cererii principale; a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta A. S.A.; a dispus administrarea de probatorii în ceea ce priveşte judecarea cererii principale.

Prin sentinţa nr. 980/6.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Prin decizia nr. 141/25.03.2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 980/6.06.2018 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Prin decizia nr. 1800/29.09.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei menţionate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Decizia pronunţată în al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 231/29.04.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 980/6.06.2018, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamanta A. S.A., criticând-o pentru legalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

1. Cu privire la lipsa calităţii de reprezentant a preşedintelui Consiliului de Administraţie, C., la încheierea contractului de împrumut şi a actului adiţional:

- potrivit prevederilor art. 1432 alin. (1)-(4) din Legea nr. 31/1990, republicată, în forma în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, în cazul în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii, în conformitate cu art. 143 din acelaşi act normativ, puterea de a reprezenta societatea aparţine directorului general, consiliul de administraţie păstrându-şi însă atribuţia de reprezentare a societăţii în raporturile cu directorii;

- prin decizia civilă nr. 1800/29.09.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a statuat că la încheierea contractului de împrumut, B. a acţionat în calitate de persoană fizică păstrându-şi integritatea propriei capacităţi civile de exerciţiu, situaţie ce exclude absolut ipostaza sa profesională, deşi aceasta a fost menţionată în contract;

- faptul că Preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii, semnatar al contractului din partea împrumutatei, a acţionat în raport cu o terţă persoană fizică, B., care la data încheierii actelor avea şi calitatea de director general al recurentei-reclamante, lipseşte de fundament hotărârea pronunţată în apel, prin care se legitimează ipostaza reprezentativă prezentată în act ca fiind unica posibilă în care acesta putea fi legal încheiat, însă pretenţia dedusă judecăţii a fost aceea a constatării nerespectării limitelor de legalitate a reprezentării societare la data încheierii actelor;

- în procesul de reevaluare a motivelor de anulare, instanţa de apel a substituit ipoteza aparentă din conţinutul contractului celei indicat a fi (re)analizate, încercând să legifereze o situaţie apreciată ca legală, care coincide cu cea prezentată în act şi pronunţând o hotărâre lipsită de fundament;

- în ipostaza factuală deja stabilită în care Preşedintele Consiliului de Administraţie, C., avea posibilitatea reprezentării societăţii doar în raport cu directorul general, acesta a acţionat la încheierea contractului de împrumut şi a actului adiţional în lipsa deţinerii calităţii de reprezentant al A. S.A., potrivit art. 12 din Statutul societăţii, ce coincide cu dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privind societăţile;

- la data de 29 iulie 2016, prin decizia Consiliului de Administraţie, atribuţiile specifice acestui organ de conducere al societăţii au fost delegate directorului general B., acesta fiind unica persoană legal împuternicită să reprezinte societatea la încheierea contractului de împrumut;

- directorul general B. avea posibilitatea transmiterii atributului său de reprezentare către o altă persoană, evitându-se astfel incidenţa dublei reprezentări prevăzute de art. 1304 C. civ. ca motiv de anulare a contractului, la cererea reprezentantului;

- în cauză nu a fost dovedită existenţa unei astfel de delegări a atributului reprezentării, de la B. către C., fapt pentru care lipsa dovezii echivalează cu inexistenţa operaţiunii;

- în condiţiile inexistenţei unei împuterniciri speciale în persoana lui C., semnarea actelor de către Preşedintele Consiliului de Administraţie nu poate fi reţinută ca valabilă, pe de o parte pentru lipsa consimţământului societăţii, care a fost imposibil de exprimat printr-o persoană neîmputernicită în acest sens, iar pe de altă parte, pentru incapacitatea acestui pretins reprezentant de a angaja consecinţe juridice şi economice de natură a afecta patrimoniul societar al împrumutatei;

- împrejurarea că mandatul directorului general nu a fost menţionat în Registrul Comerţului nu prezintă importanţă în cauză, întrucât condiţia înregistrării mandatului nu afectează validitatea acestuia, ci priveşte exclusiv opozabilitatea lui în raportul cu terţii;

- cu referire la contractul de împrumut, inopozabilitatea mandatului directorului general faţă de terţi nu este relevantă atâta timp cât semnatarul împrumutului din partea societăţii (împrumutat) este însuşi Preşedintele Consiliului de Administraţie, care i-a delegat atribuţiile prin Decizia CA din data de 29 iulie 2016, delegare pe care împrumutătorul şi-a însuşit-o, prevalându-se de calitatea profesională chiar în conţinutul actului, iar Preşedintele Consiliului de Administraţie nu este terţ în raport cu societatea, ci însuşi reprezentantul unuia dintre organele de conducere ale recurentei-reclamante;

- lipsa înregistrării mandatului directorului general nu are aptitudinea producerii efectelor specifice inopozabilităţii faţă de terţi, întrucât inopozabilitatea nu poate fi invocată de persoanele care aveau obligaţia înregistrării, iar raporturile civile analizate în cauză nu sunt născute în raport cu alte terţe persoane, ci între societate şi reprezentantul propriului organ de conducere.

2. În ceea ce priveşte dubla reprezentare:

- analiza de identificare a părţilor contractante îl poziţionează pe B. în calitate de împrumutător - persoană fizică, respectiv B., în calitate de director general - ca unic reprezentant al împrumutatei A. S.A.;

- din perspectiva funcţiei deţinute, B. avea îndatorirea legală de a acţiona exclusiv în interesul societăţii reprezentate, în virtutea mandatului special ce-i fusese conferit prin numirea în funcţie la data de 15 iulie 2016, completat de delegarea atribuţiilor consiliului de administraţie în data de 29 iulie 2016;

- încheierea oricăror acte juridice cu persoana fizică, B., ori cu alte persoane alături de care el ar fi avut un interes, era prohibit de lege, o astfel de expunere îmbrăcând forma dublei reprezentări ce a fost depăşită doar în instrumentum probationem, prin expunerea, în calitatea de reprezentant al societăţii, pe C., ambii nesocotind prevederile art. 215 C. civ., întrucât între semnatarii contractului există o relaţie de afinitate de grad II;

- prezentându-şi calitatea de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, C. avea deopotrivă obligaţia urmăririi interesului A. S.A., interes care se afla în contradicţie cu cel al cumnatului său, împrumutătorul B., ipoteză ce cade sub incidenţa prevederilor art. 1443 din Legea nr. 31/1990.

III. Apărările formulate în cauză

La data de 26 august 2021, în termenul legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 15.03.2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. şi a fixat termen de judecată la data de 10 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

În rejudecarea apelului, după casarea deciziei pronunţate în primul ciclu procesual, instanţa de apel a reanalizat cauza din perspectiva a două motive de nulitate a contractului de împrumut nr. x/31.08.2016 şi a actului adiţional din 1.10.2016, dintre cele patru asemenea motive invocate prin cererea de chemare în judecată, preocupându-se exclusiv de lipsa puterii de reprezentare la încheierea actelor juridice atacate a preşedintelui consiliului de administraţie, C. – chematul în garanţie din cauză, precum şi de motivul dublei reprezentări pretinse a fi fost întrunită în persoana pârâtului B..

Fără a contesta aceste limite ale învestirii instanţei de rejudecare a apelului, recurenta – reclamantă A. S.A. a formulat critici referitoare la ambele motive de nulitate a actelor juridice atacate.

1. În ceea ce priveşte lipsa puterii de reprezentare la încheierea actelor juridice atacate a preşedintelui consiliului de administraţie, recurenta a susţinut, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor legale analizate, în raport de situaţia de fapt stabilită şi de cele statuate prin decizia de casare, prin care s-a tranşat definitiv faptul că nu sunt aplicabile prevederile legale ce vizează situaţia participării directorului general al societăţii în această ipostază profesională la încheierea unui act juridic.

Înalta Curte constată caracterul fondat al criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După cum s-a reţinut chiar prin decizia recurată, prin decizia Înaltei Curţi nr. 1800/29.09.2020, pronunţată în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, s-a statuat în sensul că prevederile art. 1432 alin. (4) teza finală din Legea societăţilor nr. 31/1990, în forma de la data încheierii actului de împrumut (31.08.2016), nu se aplică raporturilor dintre părţi, deoarece pârâtul B. (împrumutătorul) a semnat contractul de împrumut în calitate de persoană fizică, şi nu în calitatea de director general al societăţii împrumutate.

Art. 1432 din Legea nr. 31/1990, în forma de la data de referinţă menţionată anterior, reglementează reprezentarea oricărei societăţi (inclusiv a unei societăţi pe acţiuni, precum în speţă) în raport cu terţii şi în justiţie.

Regula în materie rezidă în reprezentarea legală a societăţii prin consiliul de administraţie, potrivit alin. (1) al normei.

Alin. (4) din art. 1432 instituie o excepţie de la această regulă, pentru situaţia în care consiliul de administraţie deleagă directorilor atribuţiile de conducere a societăţii.

O asemenea situaţie este întrunită în prezenta cauză, astfel cum s-a stabilit încă din ciclul procesual anterior, în condiţiile în care Înalta Curte, prin decizia nr. 1800/29.09.2020, a verificat tocmai modul de aplicare a acestei norme de către instanţa de apel.

De altfel, prin decizia recurată s-a confirmat atare situaţie de fapt, atât timp cât instanţa de rejudecare a apelului a reţinut în mod explicit că "în cazul de faţă, terţul contractant era chiar directorul general căruia i s-au delegat atribuţiile de conducere a societăţii şi puterea de reprezentare a acesteia".

Prin urmare, în acest caz, atribuţiile de reprezentare a societăţii aparţin directorului general, astfel cum se prevede în mod expres în prima teză a alin. (4) din art. 1432.

Pe de altă parte, teza finală a alin. (4) prevede: "Consiliul de administraţie păstrează însă atribuţia de reprezentare în raporturile cu directorii (...)".

Dacă este întrunită ipoteza normei, respectiv în raporturile cu directorii (inclusiv cu directorul general), nu operează reprezentarea societăţii de către director, chiar dacă atribuţiile de conducere a societăţii şi puterea de reprezentare a acesteia fuseseră delegate în favoarea directorului general. Cu toate că soluţia legislativă pentru o asemenea situaţie coincide cu regula din alin. (1) (ambele vizând reprezentarea societăţii de către consiliul de administraţie), întrunirea ipotezei nu atrage aplicarea alin. (1) al art. 1432, ci presupune aplicarea soluţiei din teza finală a alin. (4), prevăzută în mod expres pentru ipoteza în discuţie.

Dimpotrivă, dacă teza finală a alin. (4) din art. 1432 nu este incidentă, dar atribuţiile de conducere a societăţii şi puterea de reprezentare a acesteia au fost delegate în favoarea directorului general, nu există vreun impediment pentru aplicarea primei teze a art. 1432, în sensul reprezentării societăţii de către directorul general, cât timp este întrunită situaţia de excepţie de la regula prevăzută de alin. (1) al art. 1432.

Aşadar, în niciuna dintre situaţiile descrise anterior nu poate fi aplicat art. 1432 alin. (1), cât timp incidenţa acestui text este înlăturată de una sau alta dintre tezele alin. (4) al art. 1432.

După cum s-a arătat deja, din considerentele deciziei recurate reiese fără echivoc faptul că instanţa de apel a reţinut în mod corect premisa rejudecării apelului ca fiind aceea a inaplicabilităţii în cauză a art. 1432 alin. (4) teza finală, potrivit celor statuate prin decizia de casare nr. 1800/29.09.2020 a Înaltei Curţi şi, totodată, a reţinut în fapt că este întrunită situaţia de excepţie a delegării atribuţiilor de conducere a societăţii şi a puterii de reprezentare a acesteia în favoarea directorului general.

Cu toate acestea, în mod greşit, nu a făcut aplicarea primei teze a art. 1432 alin. (4) din lege, deşi interpretarea logică şi sistematică a prevederilor art. 1432 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 31/1990 conduce la concluzia că, în speţă, atribuţiile de reprezentare a societăţii la data încheierii actelor juridice atacate aparţineau directorului general, şi nu consiliului de administraţie, astfel cum a fost formulat în cauză motivul de anulare a actelor juridice fundamentat pe lipsa puterii de reprezentare la încheierea acestora a preşedintelui consiliului de administraţie.

Argumentele referitoare la atribuţiile de administrare ale consiliului de administraţie, desprinse din Legea nr. 31/1990 şi din actul constitutiv şi regăsite în considerentele deciziei recurate, nu sunt relevante în cauză, atât timp cât interesează doar atribuţiile de reprezentare în raport cu terţii, respectiv modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor art. 1432 din Legea nr. 31/1990.

Dispoziţiile actului constitutiv al societăţii nu derogă de la prevederile art. 1432 din Legea nr. 31/1990, ci le preia în conţinut, chiar dacă reformulate, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea delegării de către consiliul de administraţie a conducerii societăţii unuia sau mai multor directori, caz în care directorul general reprezintă societatea în raporturile cu terţii şi în justiţie (art. 12 din actul constitutiv), astfel cum prevede şi art. 1432 alin. (4) din lege.

În acest context, este corectă susţinerea recurentei în sensul că raportarea la prevederile actului constitutiv nu poate susţine un raţionament logico - juridic diferit de cel fundamentat pe dispoziţiile art. 1432 din lege, astfel cum acesta a fost expus în cele ce preced.

În acelaşi timp, instanţa de apel a apreciat că, în măsura în care terţul contractant (împrumutătorul) ar fi participat la încheierea contractului de împrumut şi ca reprezentant al societăţii, în calitate de director general, acest fapt ar fi creat premisele anulării actului, pe temeiul art. 1304 C. civ. (contractul cu sine însuşi şi dubla reprezentare) sau al art. 1309 C. civ. (lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare).

Din succesiunea logică a considerentelor reiese că acest argument a fost expus în legătură cu motivul de nulitate vizând lipsa puterii de reprezentare la încheierea actelor juridice a preşedintelui consiliului de administraţie, pentru a confirma respingerea de către prima instanţă a pretenţiei reclamantei cu acest obiect.

Or, din atare punct de vedere, argumentul reţinut de către instanţa de apel este străin de natura pricinii, astfel cum, în mod corect, s-a invocat prin motivele de recurs, întrucât analiza pretenţiei reclamantei presupunea a se stabili dacă preşedintele consiliului de administraţie avea sau nu atribuţii de reprezentare a societăţii din perspectiva prevederilor legale incidente, respectiv cele ale art. 1432 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Un răspuns negativ în această chestiune nu poate fi surmontat printr-o eventuală acoperire a nulităţii intervenite ca urmare a încălcării normei în discuţie, întrucât ar fi trebuit să se reţină în acest sens o altă situaţie de fapt decât cea presupusă de art. 1432 alin. (4) din lege, anume delegarea atribuţiilor de conducere a societăţii şi a puterii de reprezentare a acesteia în favoarea directorului general. Or, după cum s-a arătat prin prezenta decizie, nu s-a reţinut prin hotărârea recurată o situaţie de fapt contrară, care să excludă, practic, incidenţa art. 1432 alin. (4) din lege.

De altfel, nici nu era posibilă stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea care a condus la verificarea în ciclul procesual anterior a modului de interpretare şi aplicare a legii, chestiunile deja dezlegate reprezentând lucru judecat ce nu poate fi contrazis cu ocazia rejudecării apelului, faţă de prevederile imperative ale art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, admiţând recursul declarat, în aplicarea art. 497 C. proc. civ., va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

2. În ceea ce priveşte motivul de nulitate vizând dubla reprezentare întrunită în persoana pârâtului B. la încheierea contractului de împrumut şi a actului adiţional, Înalta Curte constată că motivul de recurs pe acest aspect nu cuprinde nicio critică efectivă la adresa considerentelor pentru care instanţa de apel a înlăturat susţinerile reclamantei pe acest aspect.

Astfel, prin decizia recurată s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1304 C. civ. (contractul cu sine însuşi şi dubla reprezentare), întrucât acestea impun ca actul juridic să fie încheiat de o singură persoană, care are concomitent calitatea de reprezentant al unei părţi şi de cocontractant, iar, în cauză, această premisă nu a fost întrunită.

Prin motivele de recurs, nu s-a făcut nicio referire la argumentele expuse în decizia de apel şi, cu atât mai puţin, nu a fost combătut raţionamentul juridic pe baza căruia a fost respins motivul de apel, fundamentat, în esenţă, pe participarea efectivă a pârâtului la încheierea actelor juridice într-o singură ipostază, aceea de împrumutător, nu şi în calitate de reprezentant al societăţii cocontractante.

Or, simpla reluare a cererilor şi susţinerilor pe aspectul dublei reprezentări nu relevă o critică de nelegalitate a deciziei recurate, atât timp cât partea nu arată în concret în ce constă încălcarea sau aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care instanţa de apel a examinat susţinerile părţii şi a expus motivele de fapt şi de drept care au conturat soluţia adoptată în cauză.

În consecinţă, Înalta Curte va înlătura susţinerile recurentei ce nu conţin veritabile critici de nelegalitate a deciziei, urmând ca, în rejudecare, instanţa de apel să se pronunţe exclusiv în considerarea motivului de nulitate vizând lipsa puterii de reprezentare la încheierea actelor juridice atacate a preşedintelui consiliului de administraţie, C. (chematul în garanţie din cauză), în raport de cele expuse la pct. 1 din prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 231 din 29 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.