Copyright infringement in architectural design; accrual date of punitive interest in civil liability and scope of appellate review

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 9.03.2015, pe rolul Tribunalului Covasna, secţia civilă, sub nr. x/2015, reclamantul A. - Birou Individual de Arhitectură a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L., C. şi D., solicitând:

- să se constate existenţa dreptului de autor al reclamantului asupra proiectului "Tabere şcolare Dâmbul Morii şi Colonia 1 şi Colonia 2 Timişul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii şi încălcarea acestui drept de către pârâţi;

- obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 12.000 RON, reprezentând daune materiale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor şi 24.000 RON, reprezentând daune-morale, cu dobânzi de la data punerii în întârziere şi până la plata efectivă a acestor sume;

- obligarea pârâţilor la publicarea, pe cheltuiala lor, într-un ziar judeţean şi într-unui de largă răspândire a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Reclamantul a precizat petitul 1 din acţiunea introductivă în sensul că solicită să se constate dreptul de autor asupra lucrării de arhitectură a proiectului "Tabere şcolare Dâmbul Morii şi Colonia 1 şi Colonia 2 Timişul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii şi încălcarea acestui drept de către pârâte, menţinând neschimbate celelalte pretenţii.

Pârâta B. S.R.L. a solicitat să se constate decăderea reclamantului din termenul de a formula precizarea cererii de chemare în judecată, excepţie ce a fost respinsă de către instanţa de judecată.

Totodată, B. S.R.L. şi D. au formulat cerere de chemare în garanţie a E. - Birou Individual de Arhitectură, solicitând obligarea chematului în garanţie, în cazul admiterii acţiunii, la plata sumei de 12.000 RON reprezentând daune materiale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale ale lui A. - Birou de Arhitectură şi la plata sumei de 24.000 RON daune morale, cu dobânzile legale aferente, la care se adaugă cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 octombrie 2015, tribunalul a admis în principiu cererea de chemare în garanţie.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa nr. 491/7.07.2017, Tribunalul Covasna, secţia civilă a respins, ca nefondate, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a tuturor pârâţilor şi cea a inadmisibilităţii acţiunii.

A admis, în parte, acţiunea şi, în consecinţă:

A constatat dreptul de autor al reclamantului asupra lucrării de arhitectură a proiectului "Tabere şcolare Dâmbul Morii şi Colonia 1 şi Colonia 2 Timişul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii şi încălcarea acestui drept de către pârâţi.

A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4.565 RON, reprezentând daune materiale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor şi 24.000 RON, reprezentând daune-morale, la ambele sume adăugându-se dobânda legală calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011 de la data de 9 martie 2015 şi până la plata efectivă a acestor sume.

A obligat pârâţii la publicarea, pe cheltuiala lor, într-un ziar judeţean şi într-unui de largă răspândire a hotărârii judecătoreşti pronunţate în prezenta cauză, după rămânerea definitivă şi la plata către reclamant a sumei de 4.180 RON cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii B. S.R.L. şi D. împotriva chematei în garanţie E. - Birou Individual de Arhitectură, având ca obiect obligarea acesteia la plata sumelor la care au fost obligaţi.

Decizia pronunţată în apel, în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 243/1.03.2018, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis apelurile declarate de pârâţii B. S.R.L. şi D., dispunând schimbarea, în parte, a sentinţei.

A constatat dreptul de coautor al reclamantului asupra lucrării de arhitectură "Studiu de fezabilitate" elaborat în cadrul proiectului "Amenajare tabere şcolare Dâmbul Morii şi Colonia 1 şi Colonia 2 Timişul de Sus" pentru amplasamentul Dâmbul Morii şi încălcarea acestui drept de către pârâţi.

A obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 3.065 RON cu titlu de daune materiale şi de 4.565 RON cu titlu de daune morale, respingând restul daunelor materiale şi morale solicitate.

A obligat pârâţii către reclamant la plata sumei de 2.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fondul cauzei şi a respins restul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.

A înlăturat dispoziţiile primei instanţe privind constatarea dreptului de autor al părţii reclamante asupra lucrării de arhitectură a proiectului "Tabere şcolare Dâmbul Morii şi Colonia 1 şi Colonia 2 Timişul de Sus", amplasamentul Dâmbul Morii şi încălcarea acestui drept de către pârâţi, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4.565 RON, reprezentând daune materiale pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor şi 24.000 RON, reprezentând daune-morale şi obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 4180 RON cheltuieli de judecată.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, privind admiterea în parte a acţiunii, dobânda legală, obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii şi modul de soluţionare a cererii de chemare în garanţie.

A respins apelul declarat de reclamantul A. - Birou Individual de Arhitectură împotriva aceleiaşi hotărâri.

A obligat intimatul A. - Birou Individual de Arhitectură la plata către apelanta B. S.R.L. a sumei de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel, respingând restul cheltuielilor de judecată solicitate.

Decizia pronunţată în recurs, în primul ciclu procesual:

Prin decizia nr. 425/26.02.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de pârâţii B. S.R.L. şi D., precum şi recursul incident declarat de reclamantul A. - Birou Individual de Arhitectură împotriva deciziei menţionate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Decizia pronunţată în apel, în al doilea ciclu procesual:

Prin decizia nr. 682/6.08.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a admis cererile de apel formulate de apelanţii B. S.R.L., D. şi A. - Birou Individual de Arhitectură împotriva sentinţei menţionate, pe care a schimbat-o în parte, după cum urmează:

A constatat dreptul de autor al reclamantului asupra părţii de arhitectură din cadrul Studiului de Fezabilitate (SF) al proiectului Amenajare Tabere şcolare "Dâmbul Morii";

A obligat pârâţii, în solidar, să îi plătească reclamantului suma de 12.000 RON, cu titlu de despăgubiri materiale pentru încălcarea dreptului de autor;

A obligat pârâţii, în solidar, să îi plătească reclamantului suma de 5.000 RON, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului de autor;

A obligat pârâţii, în solidar, să îi plătească reclamantului dobânzile legale penalizatoare aferente celor două sume reprezentând despăgubiri, calculate de data rămânerii definitive a prezentei decizii şi până la data plăţii integrale.

A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A obligat apelanţii-intimaţi B. S.R.L. şi D., precum şi intimatul C., în solidar, să îi plătească intimatului-apelant A. - Birou Individual de Arhitectură suma de 3.390 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A respins restul cheltuielilor de judecată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în al doilea ciclu procesual de către Curtea de Apel Braşov, secţia civilă au declarat recurs reclamantul A. -Birou Individual de Arhitectură şi pârâţii B. S.R.L. şi D., după cum urmează:

Prin motivele de recurs formulate, reclamantul A. - Birou Individual de Arhitectură a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precizând că singurul aspect vizat de prezenta cerere de recurs priveşte momentul de la care se calculează dobânzile acordate, în esenţă, a susţinut următoarele:

- instanţa de apel consideră, că speţei îi sunt aplicabile prevederile art. 1535 alin. (1) C. civ., art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011;

- pe lângă prevederile legale anterior menţionate, în cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1521 şi art. 1522 C. civ.

- art. 1521 C. civ. prevede că punerea în întârziere a debitorului poate opera de drept sau la cererea creditorului, art. 1522 C. civ. arătând că debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă, prin care creditorul îi solicită executarea obligaţiei, fie prin cererea de chemare în judecată;

- în prezenta cauză, debitorul a fost pus în întârziere prin documentul intitulat "Invitaţie la conciliere directă şi punere în întârziere", document comunicat prin fax la data de 25 februarie 2015;

- a solicitat calculul dobânzii începând cu data de 5 martie 2015, având în vedere că în acea zi a dorit să se întâlnească cu părţile adverse, pentru a se înţelege pe cale amiabilă asupra prezentei cauze - la invitaţie, pârâţii nu s-au prezentat;

- conform art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare, iar conform art. 3 alin. (2) din ordonanţă rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale;

- în concluzie, cu privire la momentul de la care şi până la care se calculează dobânzile aferente sumelor datorate de pârâţi se aplică art. 1535 alin. (1) C. civ., prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, dar şi prevederile art. 1521 şi art. 1522 C. civ., referitoare la punerea în întârziere.

Ataşat cererii de recurs, recurentul-reclamant a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, precum şi dovada cheltuielilor de judecată - onorariu de avocat în cuantum de 1.500 RON .

Prin recursul formulat, pârâţii B. S.R.L. şi D. au invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arătând, în esenţă, următoarele:

- instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 6 şi 13 C. proc. civ., dar mai ales pe cele ale art. 501 alin. (1) C. proc. civ., respingând administrarea unei probe esenţiale raportat la obiectul judecăţii, sub aspectul probei cu expertiza în specialitatea drepturi de autor/proprietate intelectuală, deşi prin petitele acţiunii introductive s-a arătat expres faptul că aceasta este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996 a dreptului de autor;

- deşi prin decizia recurată se reţine că "instanţa de apel a încuviinţat pentru această apelantă proba cu expertiza tehnică în domeniul proprietăţii intelectuale", administrarea acestei probe fiind expres stabilită prin decizia de casare, totuşi, instanţa de apel a dispus ca expertiza să fie realizată de un arhitect, respingând solicitarea de desemnare a unui expert în proprietate intelectuală;

- deşi a învederat că proba cu expertiza nu a fost solicitată în raţionamentul de a se demonstra modificarea lucrării de arhitectură, ci pentru a se lămuri aspecte esenţiale raportat la cadrul procesual stabilit de reclamant - încălcarea unui drept de autor, totuşi, s-a respins nejustificat numirea expertului F. sau numirea unui expert de pe raza unei alte curţi de apel;

- prin expertiză se impuneau a fi stabilite aspecte importante pentru legalitatea soluţiei, respectiv: existenţa sau inexistenţa unui coautorat, nivelul de protecţie al unei lucrării în coautorat, dacă lucrarea Studiu de fezabilitate este o operă derivată care transformă opera iniţială (cu importanţă determinantă asupra întinderii protecţiei, a drepturilor patrimoniale ale reclamantului sau a existenţei unui prejudiciu), aspecte privind necesitatea acordului proprietarului operei iniţiale (dacă se constată că lucrarea este o operă derivată) ş.a;

- aşa cum a demonstrat, iar reclamantul nu a negat, planul de situaţie nu a fost realizat/creat în mod exclusiv de arhitectul A., instanţa încălcând astfel dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, planul de situaţie fiind rezultatul activităţii, implicării şi creativităţii mai multor persoane;

- în condiţiile în care clădirile reabilitate şi cele preexistente au atâtea elemente în comun, precum şi având în vedere că la crearea operei, atât în faza SF, cât şi în faza PT, au participat mai multe persoane, nu poate fi constatat dreptul de autor unei singure persoane;

- dispoziţiile hotărârii sunt vădit contradictorii, întrucât, deşi instanţa reţine că studiul de fezabilitate reprezintă o lucrare complexă, care implică expertiza mai multor specialităţi în materia realizării construcţiilor, totuşi constată un drept de autor exclusiv în favoarea reclamantului;

- în ceea ce priveşte lucrarea de expertiză realizată de expertul tehnic ing. G., acesta reţine că pot fi salvate Clădirile C2 şi C5; din această afirmaţie nu reiese că C5 - Vila - Cazare Copii trebuie demolată; în consecinţă, Clădirea Vilă Cazare copii reliefată pe planşă cu C2 nu a fost demolată, ci a fost reabilitată;

- prin concluziile menţionate de instanţă la alin. (10) al filei 34, instanţa reţine aspecte străine de apărările pe care le-au formulat, deoarece nu au susţinut că dreptul de autor aparţine în mod exclusiv proiectantului iniţial din 1960-1970;

- la elaborarea şi la crearea arhitecturii clădirii Vila Cazare copii - clădirea C2, la faza de proiectare SF au participat mai multe persoane, prin soluţii distincte de recompartimentare în zona de dormit la parterul şi mansarda construcţiei, în zona grupurilor sanitare, depozitelor şi a zonei de acces;

- în anexa 3 la cererea de recurs a descris diferenţele majore, putându-se constata că există o creştere în gabaritul, volumetriei construcţiei, că s-a modificat prin lărgire zona de evacuare din clădire, că au suferit modificări cele două zone de acces principal în clădire, că au modificat cele două zone de evacuare din clădire în caz de incendiu, ceea ce este esenţial în prevenirea tragediilor în caz de incendiu;

- instanţa de apel a încălcat grav prevederile art. 3 din Legea nr. 8/1996, cu atât mai mult cu cât aceasta chiar recunoaşte faptul că studiul de fezabilitate reprezintă o lucrare complexă, care implică expertiza mai multor specialităţi în materia realizării construcţiilor;

- prin concluziile enumerate la pagina 35, instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 8/1996, citând expertiza tehnică elaborată de arh. H., în condiţiile în care gabaritele construcţiei în cauză au fost regândite, a fost modificată volumetria clădirii, compartimentarea dormitoarelor şi a grupurilor sanitare, a fost regândită şi înlocuită textura pereţilor exteriori;

- totodată, configuraţia amplasamentului păstrează o parte din configuraţia existentă, o parte din amenajări au fost realizate de alte persoane decât reclamantul, iar clădirea C2 este o clădire existentă, pentru care se păstrează funcţionalităţile şi compartimentarea, aşa cum rezultă din anexele 1 şi 2 la cererea de recurs;

- la pagina 36, instanţa constată greşit că modificările operate asupra primului studiu de fezabilitate au fost întocmite de către arh. A.;

- la pagina 37, instanţa constată greşit că planşele anexate Proiectului Tehnic şi DE, întocmit de arh. C., sunt identice cu planşele documentaţiei aferente SF, întocmit de arh. A., deoarece faptul că reclamantul a semnat planşele aferente SF nu înseamnă că acesta le-a elaborat în mod efectiv;

- potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera - textul de lege nu face distincţie între cotele de contribuţie ale fiecărei persoane fizice participante la elaborarea operei şi nu stabileşte criterii de apreciere a contribuţiei;

- din punct de vedere al dreptului de autor, concluziile expertului tehnic arhitect I., potrivit cărora alte persoane ar fi adus o contribuţie nesubstanţială sau minoră, concluzii însuşite eronat şi vădit nelegal de instanţa de apel, sunt vădit subiective, nelegale şi lipsite de bază de comparaţie;

- nici expertul I. şi nici instanţa de apel nu au precizat motivele de fapt şi de drept avute în vedere în aprecierea modificării volumetriei ca fiind una minoră sau nesemnificativă;

- arhitectura clădiri este o creaţie comună a mai multor persoane, deoarece o parte din clădire este preexistentă, se păstrează destinaţia şi funcţionalitatea, iar modificările privind mărirea gabaritului, a texturii materialelor pereţilor exteriori şi compartimentarea interioară a clădirii, inclusiv prin crearea de căi de acces/evacuare nu sunt creaţia proprie a arh. A., ci a personalului propriu, motiv pentru care reclamantul nu poate deţine un drept exclusiv asupra operei;

- colaboratorii societăţii pârâte au creat prin modificările aduse clădirii C2 Vila Cazare Copii o clădire care respectă siguranţa în exploatare, modificările realizate de personalul propriu fiind creaţii şi contribuţii conceptuale majore;

- din faptul că instanţa de apel şi-a însuşit afirmaţii neconforme ale experţilor arhitecţi ("nu se constată modificări conceptuale"; "nu s-au constatat la niciun plan modificări de substanţă, configuraţie, planimetrie, indicaţii, gabarite etc."), rezultă că aceasta, prin încălcarea art. 6, art. 7 şi art. 20 C. proc. civ., nu a analizat planşele pe care le-a depus pentru comparaţie şi le-a respins administrarea unei probe esenţiale - expertiza în proprietate intelectuală efectuată de experţi cu această specializare;

- afirmaţia instanţei de apel potrivit căreia "în ceea ce priveşte învelitoarea clădirii, aceasta este inclusă în varianta finală a SF predată Primăriei Municipiului Braşov, variantă în care memoriul tehnic este semnat şi ştampilat de art. A. ... susţinerile apelanţilor .... că planşele ....nu cuprind acoperişul, apar ca nefondate", este evident străină de tot materialul probator;

- soluţia instanţei de apel este nelegală şi raportat la răspunsul la interogatoriul reclamantului, în condiţiile în care acesta recunoaşte că a realizat doar o parte iniţială din studiul de fezabilitate, un anteproiect sau un studiu sumar (răspunsul la întrebarea nr. 2), că la elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic (deci inclusiv a proiectului de arhitectură) contribuie mai mulţi specialişti (răspunsul la întrebarea nr. 3), că nu a realizat planul şarpantei şi a învelitorii (răspunsul la întrebarea nr. 18 din interogatoriu);

- instanţa de apel nu avut în vedere faptul că arhitectul A. la data realizării proiectului a fost conştient că: nu este singurul elaborator al proiectului şi nu este singurul elaborator a planşelor aferente reabilitării clădirii C2 Vila Cazare Copii; la elaborarea planşelor proiectate lucrează mai multe persoane; se păstrează creaţia anterioară (conceptul); se păstrează unele clădiri existente la data elaborării şi/sau părţi din clădirile existente; dovada acestei realităţi este neînregistrarea lucrării de proiectare la O.A.R., aşa cum prevede art. 1.6 din Ghidul exercitării profesiei de arhitect;

- instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 8/1996 (pagina 40 ultimul paragraf din hotărâre);

- nu în ultimul rând, este evident că planşele nu au fost expuse public de societatea recurentă-pârâtă, de angajaţii şi/sau colaboratorii acesteia; în aceste condiţii instanţa de apel nu le putea reţine în sarcină încălcarea vreunui drept al reclamantului;

- prin respingerea cererii de realizare a expertizei de o persoană competentă, autorizată în proprietate intelectuală, instanţa, pe de o parte, nu a respectat limitele casării, iar, pe de altă parte, le-a încălcat grav dreptul la apărare;

- deşi au recunoscut în permanenţă faptul că reclamantul a lucrat la planşele de arhitectură pentru una dintre clădirile amplasamentului Dâmbul Morii, deci un anumit coautorat al studiului de fezabilitate, constatarea încălcării dreptului este dispusă că nesocotirea normelor de drept aplicabile în condiţiile în care: reclamantul nu s-a pus la adăpost cu privire la conţinutul contractului încheiat cu chemata în garanţie, neprocedând potrivit dispoziţiilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 194/2001; din contractul încheiat de reclamant nu rezultă vreo limită impusă beneficiarului cu privire la utilizarea documentaţiei în cadrul întregului proiect; trebuia reţinută culpa reclamantului; rolul studiului de fezabilitate în ansamblul proiectului demonstrează evidenţa utilizării acestuia în continuare, în ansamblul unui proiect de arhitectură, fiind evident rolul acestui studiu, de fundament al fazelor următoare;

- nu se putea constata o încălcare a dreptului de autor (în condiţiile art. 1387 din Legea nr. 8/1996), acordul reclamantului pentru utilizarea planşelor în fazele ulterioare fiind prezumat prin însăşi semnarea contractului cu chemata în garanţie şi prin predarea documentaţiilor întocmite de către acesta;

- nelegalitatea deciziei din apel rezultă şi din poziţia procesuală a reclamantului, exprimată în faţa instanţei, acesta recunoscând că nu a finalizat studiul de fezabilitate, că au existat solicitări din partea contractantului general către subcontractanţi cu privire la modificarea studiului pentru a primi avizele solicitate şi că nu a realizat aceste modificări;

- aşa cum rezultă din materialul probator arh. E. şi art. A., atât în cadrul contractului, cât şi în cadrul interogatoriului administrat, au recunoscut că au primit tema de proiectare;

- din cauza modul defectuos de îndeplinire a obligaţiilor asumate de reclamant şi de chemata în garanţie, a realizării incomplete de către arh. A. a lucrării de reabilitare, societatea pârâtă a fost nevoită să îşi aducă propria contribuţie la finalizarea SF-ului în cauză, motiv pentru care nu se poate reţine o încălcare a dreptului de autor al reclamantului;

- soluţia instanţei de apel este nelegală şi raportat la dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, "Construirea unei opere de arhitectură, realizată total sau parţial după un alt proiect, nu poate fi făcută decât cu acordul titularului dreptului de autor asupra acelui proiect"; instanţa de apel nu a motivat în fapt sau în drept raţionamentul pentru care a respins această apărare;

- din probele administrate rezultă că planşele au avut la bază un caracter arhitectural existent, determinat de releveele clădirilor existente, deci dreptul de autor aparţine proiectantului iniţial din anii 1960 - 1970;

- lucrarea reclamantului a fost realizată pe baza releveelor clădirii existente, clădire edificată în baza unui proiect iniţial copiat în oglindă de către arh. A., iar pentru respectarea dispoziţiilor art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se impunea obţinerea de către reclamant a acordului proiectantului iniţial din anii 1960-1970;

- instanţa a încălcat prevederile imperative a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

- cu privire la petitul privind obligarea la plata daunelor materiale şi morale, instanţa a pronunţat o sentinţă nelegală, în condiţiile în care eventualele pretenţii pot fi solicitate de către reclamant de la chemata în garanţie, cu care a încheiat contractul de proiectare, fără a cuprinde în cadrul acestuia vreo clauză privind rezervarea dreptului autor asupra lucrărilor realizate sau interzicerea utilizării acestora în fazele PT+DE+DTAC;

- importante în aprecierea unui prejudiciu sunt condiţiile în care reclamantul a contractat lucrarea "Amenajare Tabere şcolare Dâmbul Morii faza S.R";

- nelegalitatea soluţiei instanţei de apel trebuie raportată şi la faptul că suma de 1.000 euro privea finalizarea lucrărilor contractate de reclamant, însă acesta a recunoscut că a realizat doar o parte iniţială din studiul de fezabilitate, un anteproiect sau un studiu sumar (răspunsul la întrebarea nr. 2) şi nu a realizat planul şarpantei şi a învelitorii (răspunsul la întrebarea nr. 18 din interogatoriu); nu i se cuvenea întreaga sumă contractată cu chemata în garanţie, întinderea aşa-zisului prejudiciu (raportat la partea din lucrare realizată) nefiind dovedită, soluţia normală fiind de respingere a acestor pretenţii;

- raportat la daunele morale, în speţă, nu au fost administrate probe sub aspectul prejudiciilor morale suferite de reclamant, motiv pentru care acestea trebuiau a fi respinse;

- instanţa de apel invocă faptul că "cei trei sunt autorii faptelor ilicite şi prejudiciabile", însă omite faptul că nu societatea pârâtă a expus în public opera, deci nu aveau cum sa creeze un prejudiciu reclamantului;

- nu poate fi invocat un prejudiciu moral, în condiţiile în care lucrarea (SF) a fost predată beneficiarului sub semnătura reclamantului, iar acesta nu contractase fazele ulterioare (PT + DE + DTAC).

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

III. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant, recurenţii-pârâţi B. S.R.L. şi D. au solicitat respingerea recursului promovat de către partea adversă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-reclamant A. - Birou Individual de Arhitectură a formulat întâmpinare la recursul declarat de B. S.R.L. şi D., solicitând respingerea acestuia ca netemeinic şi nelegal, admiterea propriului recurs şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, în temeiul art. 490 alin. (1) şi art. 493 alin. (6) C. proc. civ., şi-a exprimat acordul ca recursurile, în situaţia în care sunt admisibile în principiu, să fie soluţionate de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

Nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinările formulate în cauză.

IV. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 01 februarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul A.- Birou Individual de Arhitectură şi de pârâţii B. S.R.L. şi D. împotriva deciziei nr. 682 Ap din data de 6 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fixat termen de judecată la data de 29 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele:

1. Motivele de recurs formulate de către pârâţii B. S.R.L. şi D., vizează următoarele chestiuni:

(a) încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, reglementate de art. 6 şi 13 C. proc. civ., precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul modului de administrare a probei cu expertiză;

(b) motivarea necorespunzătoare a deciziei recurate şi, totodată, încălcarea dispoziţiilor legale incidente, în ceea ce priveşte recunoaşterea calităţii de autor exclusiv al reclamantului;

(c) nerespectarea prevederilor legale la constatarea faptelor de încălcare a dreptului de autor, precum şi la stabilirea existenţei şi a întinderii prejudiciului.

(a) Contrar susţinerilor recurenţilor, modul de administrare a probei cu expertiză în cadrul rejudecării după casare nu a generat încălcarea prevederilor legale ori a unor principii fundamentale ale procesului civil.

Din considerentele Deciziei nr. 425/26.02.2019 pronunţate de către Înalta Curte în ciclul procesual anterior parcurs în cauză, reiese că soluţia de casare a deciziei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, a fost justificată în principal de omisiunea analizării apărărilor pârâtei care pun în discuţie existenţa dreptului de autor invocat de către reclamant, reţinându-se incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

S-a reproşat instanţei de apel, în acest context, faptul că a apreciat ca fiind nerelevantă proba cu expertiză judiciară de specialitate, solicitată prin motivele de apel, fără a se raporta la obiectivele indicate (cele depuse în dosarul primei instanţe), cu atât mai mult cu cât cererea de încuviinţare a acestei probe a fost fundamentată pe apărările care pun în discuţie existenţa dreptului de autor al reclamantului şi a căror neanalizare a impus casarea deciziei de apel.

Se reţine, aşadar, din aceste considerente ale deciziei de casare, că instanţa de recurs nu a statuat asupra specialităţii expertizei ce urma a fi administrată cu ocazia rejudecării apelului, ci doar a făcut referire la obiectivele probei indicate de către pârâţi în cursul judecăţii de primă instanţă, la care trebuia să se raporteze instanţa de rejudecare.

Prin urmare, nu se poate vorbi despre nerespectarea deciziei de casare şi, respectiv, despre încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., în ceea ce priveşte specialitatea expertizei, fiind la latitudinea instanţei de apel să stabilească obiectul specializării expertului chemat să lămurească împrejurările de fapt.

În acelaşi timp, se constată, din lucrările dosarului, că numirea unei personalităţi în domeniul arhitecturii s-a dispus de către instanţa de apel în condiţiile art. 330 alin. (3) C. proc. civ., după efectuarea de demersuri în vederea identificării unui expert în proprietate intelectuală - drept de autor (expertiză încuviinţată cu această specialitate, la cererea pârâtei B. S.R.L., la termenul de judecată din 11 septembrie 2019), constatându-se că nu există asemenea experţi pe raza judeţului Braşov şi în absenţa unui acord al părţilor cu privire la desemnarea expertului (a se vedea, în acest sens, încheierea de şedinţă din data de 30 octombrie 2019).

Instanţa de apel a justificat, aşadar, actele de procedură efectuate în cauză prin raportare la normele de procedură de drept comun, a pus în discuţia ambelor părţi cererile formulate şi măsurile necesare în funcţie de situaţia concretă a cauzei, a ascultat părţile şi a consemnat în încheierile de şedinţă punctele de vedere ale acestora, pronunţându-se motivat asupra tuturor cererilor (inclusiv asupra cererii pârâtei de numire a unui anume expert, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 9 octombrie 2019) şi arătând considerentele pentru care a adoptat măsurile procedurale necesare administrării probei încuviinţate.

În aceste condiţii, nu pot fi primite susţinerile recurenţilor potrivit cărora le-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, din moment ce derularea întregii proceduri legate de încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiză, astfel cum a fost evocată în cele ce preced, denotă respectarea deplină a dispoziţiilor art. 13 C. proc. civ., ce reglementează conţinutul acestui drept procesual fundamental, ţinând cont şi de faptul că recurenţii – pârâţi nu au pretins încălcarea de către instanţa de apel a vreunei norme a C. proc. civ. din secţiunea referitoare la probe ori la proba cu expertiză, în particular, după cum nu au invocat nici nerespectarea vreunei norme din legislaţia specială ce reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară.

Concluzia absenţei vreunei încălcări a dreptului pârâţilor la apărare în cadrul rejudecării după casare este susţinută şi de argumentul că cercetarea existenţei unei opere şi a calităţii de autor a acesteia reprezintă chestiuni de drept a căror dezlegare este în sarcina instanţei de judecată, în timp ce atribuţiile experţilor sunt acelea de a înfăţişa aspectele tehnice a căror exactitate nu poate fi verificată de către instanţă.

Aşadar, chiar dacă s-ar fi solicitat expertului să răspundă şi la probleme de drept, precum calitatea de autor a reclamantului sau a altor persoane, existenţa unei opere derivate (după cum au propus pârâţii prin obiectivele expertizei – pentru termenul de judecată din 3.03.2016 de la Tribunalul Covasna), instanţa era ţinută doar de constatările de fapt ale experţilor, şi nu de dezlegările date de aceştia problemelor de aplicare a legii, fiind îndreptăţită să cenzureze aprecierile considerate neconforme cu adevărul juridic din cuprinsul raportului de expertiză.

Pe cale de consecinţă, cât timp instanţa de apel a analizat susţinerile părţilor asupra chestiunilor de drept incidente în cauză, iar aceste aprecieri pot fi supuse cenzurii de legalitate permise instanţei de control judiciar, în cadrul căii de atac deschise părţii nemulţumite de soluţia pronunţată, în măsura în care se formulează critici susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate reţine o încălcare a dreptului la apărare al pârâţilor.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge toate susţinerile recurenţilor pe acest aspect.

(b) În ceea ce priveşte dreptul de autor asupra unei opere, se reţine că, prin decizia recurată, instanţa de apel, evocând fondul după admiterea cererii de apel şi schimbarea în parte a sentinţei, a constatat dreptul de autor al reclamantului asupra părţii de arhitectură din cadrul studiului de fezabilitate al proiectului "Amenajare Tabere Şcolare Dâmbul Morii".

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că decizia recurată cuprinde, pe de o parte, motive contradictorii, iar pe de altă parte, aspecte străine de apărările pârâtei, însă aceste susţineri nu pot fi primite.

Cât priveşte apărările formulate de către pârâta în cursul judecăţii, se constată că au fost invocate întocmai cum s-a reţinut prin decizia de apel, contrar celor pretinse prin recursul de faţă, în sensul că dreptul de autor ar aparţine în mod exclusiv proiectantului iniţial din 1960-1970.

La această apărare de fond s-a referit instanţa de casare (pag. 11 din decizia nr. 425/26.02.2019 a Înaltei Curţi), reţinând că "recurenta - pârâtă a susţinut, în esenţă, că opera de care se prevalează intimatul - reclamant este afectată de preexistenţa caracterului arhitectural, dreptul de autor aparţinând proiectantului iniţial din anii 1960-1970". Din perspectiva acestor susţineri s-a constatat omisiunea instanţei de apel din ciclul procesual anterior de a analiza apărările care pun în discuţie existenţa dreptului de autor reclamat în cauză, ce se impuneau a fi cercetate cu ocazia rejudecării, inclusiv în contextul art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Mai mult, se observă că pârâţii se contrazic în cuprinsul memoriului de recurs, în condiţiile în care, spre deosebire de cele pretinse la pct. 5, la pct. 24 s-a susţinut contrariul (reiterându-se, practic, apărarea constantă din cursul procesului), anume că "din probele administrate reiese clar că în speţă planşele au avut la bază un caracter arhitectural existent, determinat de releveele (măsurătorile) clădirilor existente, deci dreptul de autor aparţine proiectantului iniţial din anii 1960-70".

Aşadar, nu are temei critica din recurs cu acest obiect şi va fi înlăturată ca atare, instanţa de rejudecare analizând apărarea pârâtei întocmai cum a fost formulată şi conformându-se deciziei de casare pe atare aspect.

În ceea ce priveşte pretinsa contrarietate între considerentele deciziei recurate, susţinerile recurenţilor relevă o înţelegere greşită a considerentului la care se face referire prin motivele de recurs.

După cum rezultă în mod explicit din decizia recurată, atunci când a reţinut caracterul complex al lucrării pe motiv că "implică expertiza mai multor specialităţi în materia realizării construcţiilor", instanţa de apel a avut în vedere studiul de fezabilitate în ansamblul său, din care lucrarea de arhitectură reprezintă doar o parte. Or, dreptul de autor exclusiv în favoarea reclamantului a fost constatat, prin soluţia pronunţată, doar în privinţa părţii de arhitectură din cadrul studiului de fezabilitate (în cele ce urmează, Opera), şi nu asupra ansamblului în care opera în litigiu se integrează.

Nu este incident, faţă de cele expuse, motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în niciuna dintre ipotezele evocate de către recurenţi.

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la întinderea dreptului de autor, pentru a se contesta existenţa unui drept exclusiv al reclamantului asupra Operei şi, pe cale de consecinţă, încălcarea acestui drept prin fapte ale pârâţilor.

Se observă, în primul rând, că recurenţii pârâţi tind, prin susţinerile formulate, la reaprecierea de către această instanţă de control judiciar a aspectelor de fapt constatate de către instanţa de apel şi care au fundamentat soluţia pronunţată.

Prin întregul memoriu de recurs, pârâţii readuc în discuţie constant acelaşi aspect, acela al contribuţiei mai multor persoane la crearea Operei, fie pentru motivul că arhitectura amplasamentului nu reprezintă un concept nou, planul de situaţie integrând cadrul arhitectural preexistent, fie datorită aportului personalului societăţii recurente ulterior întocmirii schiţelor preliminare şi a studiului de fezabilitate preliminar de către reclamant, în calitate de subcontractor, respectiv a modificărilor efectuate de către cocontractantul Biroul Individual de Arhitectură E..

În viziunea recurenţilor– pârâţi, clădirile aflate pe terenul destinat proiectului ("Amenajare Tabere Şcolare Dâmbul Morii") nu sunt noi, ci doar reabilitate (lucrarea reclamantului putând fi, cel mult, o operă derivată), iar la crearea Operei, atât în faza studiului de fezabilitate, cât şi în faza Proiectului Tehnic, au participat mai multe persoane, astfel încât nu poate fi constatat dreptul de autor unei singure persoane, respectiv reclamantului.

Din considerentele deciziei recurate, rezultă că instanţa de apel a constatat, cu privire la configuraţia anterioară a amplasamentului, că lucrarea reclamantului reprezintă o operă arhitecturală nouă - cu un concept nou, cu corpuri de clădire noi şi spaţii cu funcţionalităţi diferite de cele existente -, care presupune schimbarea fundamentală a întregului amplasament. În acest sens, instanţa s-a raportat la planul topografic al zonei, planşele foto de la dosar, precum şi la constatările experţilor din lucrările întocmite la solicitarea instanţei în ambele faze procesuale de fond.

Pe acest temei de fapt, instanţa de apel a înlăturat criticile apelanţilor potrivit cărora lucrarea ar constitui o operă derivată, conform art. 8, 13 lit. i) şi 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Susţinând, prin motivele de recurs, că nu este vorba despre o operă nouă, ce aparţine exclusiv reclamantului, recurenţii se referă, aşadar, la conţinutul concret al lucrării în discuţie, pentru a demonstra că sunt păstrate în mod esenţial atât configuraţia anterioară a amplasamentului, cât şi funcţionalitatea ori, după caz, compartimentarea spaţiilor şi amenajărilor preexistente, ceea ce înseamnă că se urmăreşte a se obţine în cadrul recursului stabilirea unei alte situaţii de fapt pe aceste aspecte, prin reaprecierea probelor administrate.

Or, reevaluarea situaţiei de fapt şi a probelor administrate excedează atribuţiile instanţei de recurs, care sunt circumscrise exclusiv verificării legalităţii deciziei recurate, în raport de motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu şi a temeiniciei deciziei, motiv pentru care susţinerile recurenţilor vor fi înlăturate.

O concluzie similară se impune şi în ceea ce priveşte alegaţiile referitoare la conţinutul şi amploarea modificărilor şi completărilor realizate de către B. S.R.L., prin angajaţii şi colaboratorii săi, la elaborarea studiului de fezabilitate final, precum şi a Proiectului Tehnic şi Detalii de Execuţie, care ar împiedica, în concepţia recurenţilor, constatarea unui drept exclusiv al reclamantului asupra Operei.

În condiţiile în care instanţa de apel a reţinut, în fapt, pe baza probelor administrate, că modificările aduse lucrării efectuate de către reclamant au fost neesenţiale, iar, pe de altă parte, că planşele anexate Proiectului Tehnic şi Detalii de Execuţie, întocmit de colaboratorul societăţii pârâte, sunt identice cu planşele documentaţiei aferente studiului de fezabilitate, întocmite de către reclamant, Înalta Curte constată că susţinerile contrare ale recurenţilor pe aceste aspecte nu reprezintă critici de nelegalitate, susceptibile a fi analizate în calea de atac, având finalitatea reevaluării constatării instanţei de apel potrivit căreia modificările şi completările aduse lucrării nu pot fundamenta o recunoaştere a dreptului de autor al pârâtei asupra părţii de arhitectură a studiului de fezabilitate, nici măcar sub forma coautoratului.

Prin urmare, toate susţinerile care vizează elemente faptice ţinând de implicarea şi contribuţia efectivă a pârâtei la partea de arhitectură din cadrul studiului de fezabilitate vor fi înlăturate ca atare.

În al doilea rând, recurenţii - pârâţi au invocat prevederile art. 1.6 din Ghidul exercitării profesiei de arhitect, ca fiind în mod greşit ignorate de către instanţa de apel şi potrivit cărora, pentru a beneficia de protecţia prin dreptul de autor conferită de Legea nr. 8/1996, este necesară înregistrarea lucrării la ordinul Arhitecţilor din România. În opinia recurenţilor, cât timp reclamantul din cauză nu a făcut dovada înregistrării planşeelor, machetelor, lucrării grafice la OAR, este nelegală recunoaşterea dreptului său de autor.

Înalta Curte constată, însă, că aceste susţineri sunt formulate omisso medio, pentru prima dată în recurs, neregăsindu-se printre apărările formulate în cursul judecăţii în condiţiile şi termenele prevăzute de lege şi, în consecinţă, pe temeiul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., urmează a fi respinse ca inadmisibile.

În al treilea rând, recurenţii au reproşat instanţei de apel nemotivarea constatării vizând inaplicabilitatea art. 84 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, a cărui incidenţă implica obţinerea de către reclamant a acordului proiectantului iniţial, de la nivelul anilor 1960-70, al clădirilor existente.

După cum s-a arătat deja în prezenta decizie, instanţa de apel a ajuns la concluzia inaplicabilităţii în cauză a normei faţă de situaţia de fapt stabilită pe baza probelor administrate şi care constă, în esenţă, în autonomia operei de arhitectură a cărei paternitate a fost recunoscută în exclusivitate reclamantului în raport cu proiectul arhitectural anterior. În absenţa unei opere derivate, nu există nici obligaţia de a se obţine consimţământul titularului dreptului de autor asupra operei preexistente.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, aprecierea instanţei de apel a fost motivată, fără ca situaţia de fapt să poată fi modificată în calea de atac a recursului.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile referitoare la recunoaşterea calităţii reclamantului de autor/autor exclusiv.

(c) În ceea ce priveşte încălcarea dreptului de autor, se reţine din decizia recurată că a fost constatată prin prisma faptelor săvârşite de către pârâţi, în mod culpabil, de utilizare a Operei, fără consimţământul reclamantului şi fără menţionarea calităţii de autor a acestuia, instanţa de apel analizând pe larg şi de o manieră efectivă toate susţinerile pârâţilor pe acest aspect.

Or, se constată că motivele de recurs conţin o reiterare a susţinerilor şi argumentelor formulate în cursul judecăţii şi analizate de către instanţa de apel, cu trimitere la probele administrate care, în opinia recurenţilor, le sprijină, fără vreo referire la raţionamentul juridic expus prin decizia recurată şi fără a se formula critici concrete la adresa considerentelor deciziei.

Astfel, s-a arătat din nou că acordul reclamantului pentru utilizarea planşelor în fazele ulterioare ale proiectului "Amenajare Tabere Şcolare Dâmbul Morii" a fost prezumat prin chiar semnarea contractului cu chemata în garanţie şi prin predarea documentaţiilor întocmite către aceasta, totodată, că reclamantul a cunoscut de la bun început atât beneficiarul lucrării, cât şi faptul că obiectul contractului se plasa doar în faza studiului de fezabilitate, iar ulterior planşele vor fi utilizate de către pârâtă sau de către beneficiar direct în fazele următoare (Proiect Tehnic + Detalii de Execuţie), acceptând această utilizare.

Or, instanţa de apel a răspuns acestor argumente, arătând în decizie, în esenţă, că acordul reclamantului la utilizarea lucrării sale a fost dat în cadrul contractului încheiat cu Biroul Individual de Arhitectură E. şi, prin urmare, limitat la acea fază a proiectului vizată de raportul contractual, dreptul de distribuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 8/1996, epuizându-se odată cu întocmirea studiului de fezabilitate şi transmiterea acestuia către Biroul Individual de Arhitectură.

Pentru fazele ulterioare ale proiectului, era necesar acordul expres al reclamantului, neputând fi reţinută o prezumţie de cesionare a drepturilor recunoscute în legătură cu lucrarea întocmită, desprinsă din faptul cunoaşterii de către reclamant a rolului studiului de fezabilitate în cadrul unui proiect şi al acceptării posibilităţii utilizării lucrării sale şi în alte faze ale proiectului.

Recurenţii nu s-au raportat la aceste considerente ale deciziei de apel, care se bazează pe prevederile Legii nr. 8/1996, inclusiv cele ale art. 39-41 referitoare la cesiunea drepturilor patrimoniale de autor - din care reiese necesitatea formei scrise a contractului de cesiune şi a conţinutului clauzelor acestuia -, neaducând nicio critică în legătură cu modalitatea legală de transmitere a drepturilor patrimoniale de autor şi ineficienţa din punct de vedere probator a prezumţiilor şi mărginindu-se a reitera susţineri anterioare.

De asemenea, recurenţii nu au făcut nicio referire, cu atât mai puţin să fi criticat argumentaţia întemeiată pe dispoziţiile art. 141 din Legea nr. 8/1996, după cum nu au combătut nici considerentele prin care instanţa de apel a răspuns susţinerilor referitoare la absenţa din contractul încheiat cu Biroul Individual de Arhitectură E. (chemat în garanţie în prezenta cauză) a unei clauze privind calitatea de autor a reclamantului.

Întrucât motivele de recurs nu relevă critici de nelegalitate a deciziei recurate şi nu pot fi încadrate, astfel, în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având ca finalitate modificarea situaţiei de fapt, prin reaprecierea de către instanţa de control judiciar a susţinerilor şi apărărilor formulate, urmează a fi respinse ca atare.

Susţinerile menţionate în cele ce preced au fost formulate şi în legătură cu petitul având ca obiect obligarea pârâţilor la plata de daune materiale şi morale, contestându-se existenţa unui prejudiciu, fie material, fie moral, precum şi îndreptăţirea reclamantului la despăgubiri, susţineri ce urmează a fi respinse, pentru considerentele deja expuse.

Recurenţii au criticat decizia de apel şi sub aspectul întinderii prejudiciului, însă se observă că atare critică are drept premisă absenţa unui drept exclusiv al reclamantului asupra Operei, motiv pentru care nu poate fi primită, ca o consecinţă a respingerii prin prezenta decizie a susţinerilor recurenţilor pe aspectul dreptului exclusiv al reclamantului.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul pârâţilor B. S.R.L. şi D. ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantul A. – Birou Individual de Arhitectură, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că este fondat.

Prin decizia recurată, odată cu obligaţia principală de plată a despăgubirilor materiale şi morale pentru încălcarea dreptului de autor al reclamantului, a fost stabilită în sarcina pârâţilor, în solidar, şi plata accesoriilor reprezentate de dobânzile legale penalizatoare aferente despăgubirilor, calculate de la data rămânerii definitive a deciziei de apel şi până la data plăţii integrale.

Pârâţii nu au formulat, prin recursul declarat, vreo critică referitoare la plata dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor, astfel încât decizia beneficiază de autoritate de lucru judecat în privinţa acordării dobânzilor, acest aspect nefăcând obiect al învestirii instanţei de recurs.

În schimb, reclamantul este nemulţumit de soluţia instanţei de apel, în ceea ce priveşte momentul de la care curge dobânda în cazul răspunderii civile delictuale, iar critica astfel formulată este fondată.

În conformitate cu art. 1381 C. civ., "(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat. (3) Dreptului la reparaţie îi sunt aplicabile, de la data naşterii sale, toate dispoziţiile legale privind executarea, transmisiunea, transformarea şi stingerea obligaţiilor."

De asemenea, potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ., "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel."

Întrucât acordarea dobânzii penalizatoare are ca scop asigurarea unei reparaţii integrale a prejudiciului, reprezentând contravaloarea beneficiului nerealizat (lucrum cessans), dobânda curge chiar de la data producerii prejudiciului, pe temeiul dispoziţiilor legale sus-menţionate.

Prevederile art. 1535 alin. (1) prima teză C. civ. ("În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu"), la care s-a raportat instanţa de apel, sunt incidente, în mod necontestat, în virtutea art. 1381 alin. (2) din cod, citat anterior, fiind vorba despre dispoziţii legale privind executarea obligaţiilor.

Norma de trimitere din art. 1381 alin. (2) C. civ. prevede, însă, că acele dispoziţii sunt aplicabile de la data naşterii dreptului la reparaţie, adică din ziua cauzării prejudiciului (conform alin. (1) al aceleiaşi norme).

Din coroborarea textelor de lege incidente rezultă, aşadar, că reclamantului i s-ar fi cuvenit dobânda aferentă despăgubirilor de la data săvârşirii faptelor ilicite, şi nu abia de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-au acordat despăgubirile, astfel cum a motivat instanţa de apel, care a admis apelurile pârâţilor pe acest aspect.

Prin motivele de recurs, însă, reclamantul a criticat neacordarea de dobânzi începând cu data punerii în întârziere a pârâţilor, respectiv de la data de 5.03.2015, ceea ce înseamnă că dobânda trebuie acordată în prezenta cauză în limitele învestirii instanţei de recurs prin criticile de nelegalitate formulate.

Mai mult decât atât, se constată că prima instanţă a acordat dobânda legală aferentă despăgubirilor, calculată conform art. 3 din O.G. nr. 13/2011, de la data cererii de chemare în judecată, respectiv de la data de 9.03.2015, fără ca reclamantul să critice sentinţa civilă nr. 491/7.06.2017 a Tribunalului Covasna pe acest aspect, cu toate că a declarat apel şi împotriva soluţiei privind debitul accesoriu (doar în legătură cu modalitatea de calcul a acesteia, din perspectiva art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011), aspect ce va fi avut în vedere cu ocazia rejudecării apelurilor.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul reclamantului, va casa decizia recurată, iar pe temeiul art. 497 C. proc. civ., va trimite cauza la aceeaşi curte de apel în vederea rejudecării apelurilor declarate de pârâţii B. S.R.L. şi D., exclusiv sub aspectul momentului de la care vor fi acordate dobânzile legale penalizatoare aferente despăgubirilor.

Faţă de respingerea recursului pârâţilor, casarea deciziei este una parţială, în aplicarea art. 496 alin. (2) C. proc. civ., urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâţii B. S.R.L. şi D. împotriva deciziei civile nr. 682/Ap din data de 6 august 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia I civilă.

Admite recursul declarat de reclamantul A. – Birou Individual de Arhitectură împotriva aceleiaşi decizii.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi curte de apel în vederea rejudecării apelurilor declarate de pârâţii B. S.R.L. şi D..

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.