Demolition of unauthorized construction; rejection of res judicata and judicial overreach arguments in cassation of demolition order

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Deliberând , asupra cauzei constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 august 2016 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul Primarul Municipiul Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat obligarea pârâtului la desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate la imobilul de pe str. x din Cluj-Napoca, înscris în CF nr. x a localităţii Cluj-Napoca având nr. cadastral/nr. topografic x, reprezentând lucrările de construcţii menţionate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/09.09.2013 (lucrări ce constau în realizarea unei locuinţe cu regim de înălţime P+E, având suprafaţa desfăşurată de cea 200 mp, a împrejmuirii imobilului, a racordurilor şi a branşamentelor la utilităţi), iar, în caz contrar, autorizarea reclamantului de a desfiinţa lucrările de construcţii menţionate, pe cheltuiala pârâtului, cu plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată şi art. 1528 şi urm. din C. civ.

La 19 octombrie 2016, reclamantul Primarul municipiul Cluj-Napoca a depus cerere de modificare, prin care a arătat că înţelege să cheme în judecată şi pe B. alături de A..

Hotărârea de declinare:

Prin sentinţa civilă nr. 9763 din 15 noiembrie 2016, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea soluţionării litigiului în favoarea Tribunalului Cluj – secţia civilă.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 112 din 17 martie 2017, Tribunalul Cluj, secţia civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., şi în consecinţă:

Au fost obligaţi pârâţii să desfiinţeze lucrările de construcţii executate la imobilul de pe str. x, din Cluj-Napoca, înscris în CF nr. x a localităţii Cluj-Napoca, nr. cadastral x, lucrări descrise în procesul-verbal de constatare a contravenţiilor nr. x/09.09.2013, constând în realizarea unei locuinţe cu regim de înălţime P+E, având suprafaţa desfăşurată de cca 200 m.p., a împrejmuirii imobilului, a racordurilor şi a branşamentelor la utilităţi, în termen de 60 zile,în caz contrar, a fost autorizat reclamantul să desfiinţeze lucrările de construcţii mai-sus menţionate, pe cheltuiala pârâţilor.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 20 RON.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 82/A din 31 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 112 din 17 martie 2017 a Tribunalului Cluj, a fost respins, ca tardiv, apelul incident declarat de pârâta B. împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul A..

Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., pârâtul a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la prima instanţă, urmând ca pentru o bună administrare a justiţiei să fie stabilită o altă instanţă de acelaşi grad în vederea soluţionării cauzei, în temeiul art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel vizează în esenţă următoarele aspecte:

Astfel, prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece s-a pronunţat asupra legitimităţii şi temeiniciei procedurii administrative de obţinere a certificatului de atestare a construcţiei ridicate fără autorizaţie, deşi nu a fost învestită în acest sens, că asupra legitimităţii unei asemenea documentaţii se putea pronunţa exclusiv doar autoritatea administrativ-teritorială.

S-a mai arătat că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti cu ocazia respingerii cererii de suspendare formulate în baza art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1990, făcând aprecieri asupra unei eventuale prescripţii faţă de răspunderea contravenţională a recurentului ca temei al nelegitimităţii procedurii administrative.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii când a dezlegat chestiunea timbrajului cererii de chemare în judecată. A menţionat că soluţia de respingere a excepţiei insuficientei timbrări, întemeiată pe prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, este greşită, întrucât textul de lege nu este incident în cauză

Prin prisma motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 7 C. proc. civ., pârâtul a învederat că instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2015 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 361/R/2015, care este fundamentală în corecta dezlegare a pricinii, câtă vreme aceasta a clarificat de ce recurentul a fost în imposibilitate obiectivă, neimputabilă de a respecta termenul de 90 de zile pentru intrarea în legalitate în ce priveşte construcţia edificată.

De asemenea, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul argumentelor de drept material, întrucât deşi instanţa de apel avea obligaţia să expună atât textele de lege şi cerceteze dacă cererea de chemare în judecată se încadrează în ipotezele prevăzute de dispoziţiile art. 32 alin. (1) cu raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, din considerentele hotărârii nu rezultă aceste aspecte cu atât mai mult cu cât recurentul-pârât a susţinut în apărările formulate că acţiunea nu se încadrează în aceste ipoteze.

A mai precizat că instanţa de apel nu a cercetat motivele de apel/apărările recurentului-pârât privind buna-credinţă, fapta terţului şi situaţia fortuită invocată în baza puterii de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2017 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, că în condiţiile în care litigiul dedus judecaţii este o cerere întemeiată pe art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 cu raportare la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, instanţa de apel - în premisa caracterului devolutiv a căii de atac - era obligată să expună aceste texte de lege şi să cerceteze dacă cererea de chemare în judecată se încadrează în ipotezele statuate de legiuitor.

5. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Primarul Municipiului Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar în subsidiar respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen la 12 mai 2022, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs şi prin raportare dispoziţiile art. 488 alin,1 pct. 4,6,7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., din perspectiva susţinerilor pârâtului în sensul că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., vizează incursiunea autorităţii judecătoreşti în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituţionale sau de către legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat, aspecte ce nu se verifică în cauză, în condiţiile în care operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentului pârât în ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât în sensul că hotărârea recurată nu este motivată sub aspectul argumentelor de drept material, şi că instanţa de apel nu a cercetat motivele de apel/apărările privind buna-credinţă, fapta terţului şi situaţia fortuită invocată în baza puterii de lucru judecat.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs – nemotivarea hotărârii – deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la criticile recurentului pârât legat de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici sunt nefondate în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat atât în drept cât şi în fapt soluţia adoptată pe fondul apelului.

Astfel, instanţa de apel a analizat toate motivele de apel invocate de pârât inclusiv cele ce vizau faptul că instanţa a modificat natura juridică a litigiului şi obiectul dedus judecăţii, şi motivele legate de puterea de lucru judecat.

În acest sens instanţa de apel şi-a motivat/argumentat soluţia adoptată reţinând că: "prin Procesul-verbal de contravenţie nr. x/09.09.2013, încheiat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca, s-a constatat în sarcina pârâţilor săvârşirea contravenţiei constând în edificarea unei construcţii fără autorizaţie de construire, la data controlului lucrările fiind finalizate.

Pârâţii nu au contestat acest proces-verbal de contravenţie pe calea unei plângeri contravenţionale, prin care să invoce eventuala prescripţie a dreptului de a cere demolarea construcţiei, raportat la faptul că întreaga construcţie a fost finalizată în anul 2009, fiind înscrisă în rolul fiscal în conformitate cu Legea nr. 571/2003, în baza Actului nr. 8/01.09.2009 ."

De altfel instanţa de apel, pentru a da posibilitate pârâţilor să demareze formalităţile administrative necesare pentru intrarea în legalitate a construcţiei edificate a dispus suspendarea judecării apelului la termenul din 15.11.2017 până la finalizarea demersurilor iniţiate de pârâţi la Direcţia urbanism din cadrul primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în vederea obţinerii certificatului de urbanism pentru intrarea în legalitate .

De asemenea la termenul de judecată din 18.04.2018, instanţa de apel a dispus din nou suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 pct. 3 C. proc. civ., până la intrarea în legalitate a pârâtului, întrucât împotriva certificatului de urbanism s-a formulat plângere prealabilă, în temeiul Deciziei nr. 25/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii . La termenul de judecată din 18.04.2018 instanţa de apel a dispus din nou suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 pct. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de apel şi-a argumentat/motivat soluţia pronunţată şi în raport de sentinţa civilă nr. 992/29.11.2020 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în dosar nr. x/2018, menţinută prin decizia civilă nr. 1369/11.11.2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosar nr. x/2018, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca, având ca obiect anularea Certificatului de urbanism nr. x/08.12.2017.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că şi în raport de obiectul litigiului pendinte întemeiat pe dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, republicată şi art. 1528 şi următ. C. civ., instanţa de apel şi-a argumentat/motivat soluţia adoptată în condiţiile în care, pârâtul nu a reuşit să intre în legalitate în ce priveşte construcţia edificată fără autorizaţie de construire.

Nefondate sunt şi susţinerile legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Cum recurentul pârât a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva autorităţii de lucru judecat a hotărârii nr. 4247/2015 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 361/R/2015, Înalta Curte reţine că potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare din părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legătura cu soluţionarea acestuia din urmă."

Este real că, excepţia autorităţii de lucru judecat este o excepţie de ordine publică, putând fi invocată, în termenii art. 432 C. proc. civ., de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs ca formă de punere în valoare a efectului extinctiv, negativ al lucrului judecat, fiind susceptibilă de invocare în orice fază procesuală, inclusiv în recurs având în vedere că prin intermediul ei se urmăreşte împiedicarea unei noi judecăţi şi evitarea pronunţării unor soluţii contradictorii.

Înainte de a proceda la analiza criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constatată că, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză şi care instituie un fine de neprimire, o astfel de acţiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pe de altă parte, există şi efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Astfel, au autoritate de lucru judecat asupra problemelor tranşate următoarele hotărâri judecătoreşti: a) hotărârea prin care instanţa soluţionează în tot sau în parte fondul dreptului dedus judecăţii; b) hotărârea prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra unei excepţii procesuale (de procedură sau de fond), indiferent de soluţia pronunţată (admitere sau respingere); c) hotărârea prin care instanţa de judecată se pronunţă asupra unui incident procedural, altul decât o excepţie procesuală.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că litigiul din dosar nr. x/2016 prin care A. a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcţiei edificată pe terenul proprietate privată în regim de carte funciară nu se circumscrie dispoziţiilor art. 431 alin. (1) si 2 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea pronunţată în acel dosar nu soluţionează în tot sau în parte fondul dreptului dedus judecăţii din litigiul pendinte, litigiu ce are ca obiect desfiinţarea construcţiilor edificate fără autorizaţie de construire în temeiul art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991.

Nefondate sunt şi susţinerile legate de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a examinat cauza în raport de obiectul dedus judecăţii prin prisma dispoziţiilor legale incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, care prevăd că "Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire", precum şi a dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 50/1991, potrivit cărora "măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară", şi inclusiv a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din acelaşi act normativ potrivit cărora ", organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal."

Cum situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, şi cum argumentele dezvoltate de recurent nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate, fiind chestiuni ce ţin de administrarea şi interpretarea probatoriilor, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susţinerile recurentului pârât nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4,6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 82/A din 31 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.