Ope legis acquisition of postal real property and superficies rights under transitional privatization statutes

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Deliberând , asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 22 ianuarie 2018, reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat instanţei:

- să constate că reclamanta a edificat pe terenul proprietatea Statului Român înscris în CF x Seleuş, cu nr. top. x în suprafaţa totală de 2177 mp, un spaţiu comercial din cadrul complexului comercial situat în localitatea Oradea, str. x, cu o suprafaţa construită de 260 mp, proprietatea sa şi să constate că este titulara dreptului de folosinţa a suprafeţei de 129 mp teren aferent construcţiei;

- să dispună intabularea în CF x a dreptului său de proprietate asupra spaţiului comercial şi a dreptului de folosinţa al terenului situat în Oradea, strada x, nr. 88;

- să dispună dezmembrarea imobilelor, clădire şi teren, înscris în CF x;

- să dispună deschiderea unei noi cărţi funciare în care să dispună înscrierea imobilelor clădire şi teren astfel dezmembrat, precum şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcţiei şi dreptului de folosinţa al terenului aferent construcţiei.

Cererea reconvenţională:

Prin cerere reconvenţională înregistrată la 6 iunie 2018, pârâtul Municipiul Oradea a solicitat: obligarea reclamantei la plata sumei de 6.966 RON, reprezentând despăgubiri legale, cuantumul tarifului retroactiv pe 3 ani, pentru utilizarea terenului în suprafaţa de 129 mp, proprietatea Statului Roman şi aflat în administrarea Municipiului Oradea; obligarea reclamantei la încheierea unei convenţii cu Municipiul Oradea prin care să se reglementeze termenii şi condiţiile folosinţei terenului; obligarea reclamantei la plata sumei de 18 RON/mp/an reprezentând folosinţa terenului, urmând ca această sumă să fie actualizată anual, în funcţie de reglementările în materie.

Hotărârea de declinare:

Prin sentinţa civilă nr. 5107 din 27 septembrie 2018, Judecătoria Oradea, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bihor.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal:

Prin sentinţa civilă nr. 20/C din 18 februarie 2020, Tribunalul Bihor a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 1 de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. A fost respins capătul de cerere formulat de reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Oradea prin primar şi Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de constatarea edificării de către reclamantă a spaţiului comercial din cadrul complexului comercial situat în Oradea, strada x, nr. 88, ca inadmisibil; au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Cererea reconvenţională formulată de pârâtul Municipiul Oradea prin primar, în contradictoriu cu reclamanta Compania Naţională "Poşta Română "SA, a fost respinsă ca neîntemeiată.

3. Deciziile pronunţate de curtea de apel:

Prin decizia civilă nr. 1325 din 18 decembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Oradea prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 20/C din 18 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bihor. A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Compania Naţională "Poşta Română" S.A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice şi de apelantul-pârât Municipiul Oradea prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 20/C din 18 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A fost respinsă, ca nefondată, excepţia de inadmisibilitate a capătului 1 din cererea de chemare în judecată, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Oradea prin primar.

S-a constatat că reclamanta Compania Naţională "Poşta Română" S.A. a dobândit prin efectul legii, potrivit articolelor 1 şi 5 din Legea nr. 15/1990 coroborat cu articolul 1, articolul 2 din H.G. nr. 448/1991 şi articolul 6 din Anexa 2 din H.G.448/1991 şi cu articolul 3 alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 371/1998:

1. dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie reprezentat de un spaţiu, situat la parterul complexului comercial din Oradea, strada x, nr. 88, judeţul Bihor, cu o suprafaţă construită de 257,96 mp şi o suprafaţă utilă de 210,91 mp., compusă din sală clienţi cu ghişee, două magazii colete externe, birou, două holuri, toaletă, două săli de colete, casierie şi vestiar, înscris în CF colectiv nr. x Seleuş sub nr. topografic x, cât şi

2. dreptul de folosinţă sub forma unui drept de superficie aspra terenului aferent construcţiei în suprafaţă de 129/2177 mp. înscris în CF Colectiv nr. x Seleuş sub nr. topografic x, aşa cum au fost acestea identificate prin raportul de expertiză topografică nr. 391 din 11 noiembrie 2019 şi anexele acestuia, efectuat de A. în dosar, ce face parte integrantă din hotărâre. S-a dispus înscrierea în cartea funciară x Seleuş sub nr. topografic x, în condiţiile legii, dreptul de proprietate asupra construcţiei şi dreptul de superficie asupra terenului aferent în favoarea reclamantei Compania Naţională "Poşta Română" S.A..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Decizia de completare:

Prin decizia civilă nr. 272/A din 2 martie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, în baza articolului 444 C. proc. civ., a admis cererea de completare a hotărârii, formulată de apelanta-reclamantă Compania Naţională "Poşta Română" S.A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice şi apelantul-pârât Municipiul Oradea prin primar, şi în consecinţă s-a dispus completarea deciziei civile nr. 1325/2020-Ap din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea pronunţată în dosarul civil nr. x/2018, în sensul că: au fost obligaţi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Municipiul Oradea prin primar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.825,48 RON în favoarea apelantei-reclamante Compania Naţională "Poşta Română" SA, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ teritorială – Municipiul Oradea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, acesta din urmă declarând recurs şi împotriva deciziei civile nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Prin recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Oradea împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a solicitat casarea hotărârii cu consecinţa modificării deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi admiterii cererii reconvenţionale.

Au fost formulate următoarele critici de nelegalitate prin prisma dispozitiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, s-a suasţinut că prin hotărârea recurată, instanţa a dat eficienţă unor acte normative străine de natura cauzei, ceea ce a dus la stabilirea, pe seama Companiei Naţionale "Poşta Romană" S.A., a unui drept de proprietate, construcţia aflându-se în proprietatea Statului Român, fiind edificată din fondurile puse la dispoziţie potrivit Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 931/1963, că instanta de apel nu a avut în vedere aceste prevederi legale şi nici nu le-a examinat.

În acest context, se susţine că instanţa de apel a reţinut ca incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 448/1991 şi a H.G. nr. 371/1998, prin similitudine cu societăţile comerciale, însă, chiar instanţa reţine împrejurarea că spre deosebire de societăţile comerciale înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990, care în baza H.G. nr. 834/1991 au cunoscut o reglementare expresă a situaţiei terenurilor pe care le-au preluat de la fostele societăţi comerciale cu capital de stat, fiindu-le eliberate certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în baza art. 5 din H.G. nr. 834/1991, în cazul regiilor autonome ulterior reorganizate nu a existat o asemenea reglementare, motiv pentru care situaţia terenurilor aferente construcţiilor intrate ope legis în proprietatea regiilor autonome a rămas neclară.

Prin urmare, susţine recurenta, există o contradicţie evidentă a argumentelor reţinute de instanţa de apel, care fie apreciază că sunt aplicabile prevederile din Legea nr. 15/19090 coroborate cu cele ale H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 488/1991 şi H.G. nr. 371/1998, iar, pe de altă parte, reţine că în privinţa regiilor autonome nu a existat nicio prevedere legală clară privitoare la reglementarea patrimoniului acestora. Practic, instanţa constituie un drept de proprietate în favoarea Companiei Naţionale "Poşta Romană" S.A..

În situaţia în care s-ar admite că ar fi aplicabile dispoziţiile din actele normative sus-menţionate, recurenta susţine că se impunea ca şi în cazul H.G. nr. 831/1991 să fie urmată o anumită procedură legală instituită chiar de respectiva hotărâre de guvern.

Or, susţine recurenta în mod neîntemeiat şi cu încălcarea unor dispoziţii legale s-a procedat la stabilirea în favoarea reclamantei a unui drept de proprietate asupra construcţiei, pe baza unor acte normative care nu sunt aplicabile în litigiul pendinte.

Privitor la terenul în suprafaţă de 129 m.p. aferent construcţiei, se arată că instanţa a apreciat nelegal că reclamanta ar fi dobândit un drept de superficie, deoarece în situaţia în care ar fi operabil, nu ar putea produce efecte ex tunc ci doar ex nunc. În situaţia în care ar exista un drept de superficie, s-ar impune ca acesta să fie cu titlu oneros, nicidecum cu titlu gratuit, în caz contrar în favoarea reclamantei operand o îmbogăţire fără justă cauză, folosind timp îndelungat un teren fără niciun titlu şi fără măcar să achite o redevenţă pentru folosinţa acestuia.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta a concluzionat în sensul că, în condiţiile existenţei unui drept de proprietate al Statului Român asupra terenului şi a unui drept de administrare operativă al Direcţiei Judeţene de Poştă şi Telecomunicaţii Bihor, în speţă nu pot fi incidente decât cel mult dispoziţiile HCM nr. 931/1963. Se mai învederează că respingând cererea reconvenţională, instanţa a apreciat neaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 1349 şi 1357 C. civ., care presupun existenţa săvârşirii unei fapte ilicite, cu vinovăţie, care să producă un prejudiciu, precum şi un raport de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, în ce priveşte prejudiciul, acesta există atâta timp cât reclamanta a folosit terenul fără niciun titlu, generând o pagubă în patrimoniul Municipiului Oradea şi determinând totodată o lipsire a posesiei cu privire la acest teren şi la fructele pe care proprietarul putea să le perceapă pentru folosirea lui, fructe constând în cuantumul chiriei ori a despăgubirilor datorate de reclamantă.

Folosinţa unui teren, chiar în situaţia în care s-ar admite incidenţa în cauză a actelor normative invocate de instanţa de apel, nu poate fi gratuită decât în anumite condiţii stabilite de către părţi, sau, mai mult, nu poate produce efecte pentru trecut, ci doar pentru viitor.

Prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020, recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a criticat hotărârea ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care au fost formulate următoarele critici:

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, se arată că prin sentinţa civilă nr. 20/C/2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, instanţa de fond, în mod temeinic şi legal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului 1 de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, şi a respins capătul de cerere formulat de reclamanta Compania Naţională "Poşta Român" S.A., ca inadmisibil.

În mod greşit instanţa de apel a admis apelul formulat şi a constatat admisibilitatea cererii reclamantei, deoarece are ca obiect recunoaşterea unui drept de proprietate asupra unui imobil, drept dobândit ope legis şi nu a unei stări de fapt, cum eronat a reţinut instanţa de fond.

Se învederează că reclamanta urmăreşte recunoaşterea unei stări de fapt, iar nu constatarea unui drept, solicitându-se constatarea edificării unei construcţii şi nu a unui raport juridic, situaţie pentru care legea reglementează o altă procedură, de asigurare probe, conform art. 359 şi urm. C. proc. civ., motiv pentru care în mod temeinic şi legal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere.

În mod temeinic şi legal instanţa s-a reţinut faptul că reclamanta utilizează un spaţiu comercial cu destinaţia de oficiu poştal, având o suprafaţă construită de 260 m.p., aflat în incinta complexului comercial situat în Oradea, str. x nr. topo x în suprafaţă totală de 2177 mp. Potrivit înscrierilor din cartea funciară, dreptul de proprietate asupra imobilului teren de 129 m.p. pe care este edificat spaţiul comercial utilizat de reclamantă aparţine Statului Român.

Menţionează că prin decizia Comitetului executiv al Consiliului Popular al judeţului Bihor nr. 265/1971 s-a aprobat, începând cu data de 31.12.1970, transmiterea clădirilor din incinta complexului comercial din str. x, Oradea, din administrarea operativă a întreprinderii comerciale de stat "Textile – încălţăminte" Oradea în administrarea operativă a întreprinderilor specificate în anexa 1 a acestei decizii. Potrivit acestei din urmă anexe, ce cuprinde un tabel în care sunt indicaţi beneficiarii clădirilor din incinta complexului comercial, la pct. 2 este menţionată Direcţia Judeţeană P.T.T.R BIHOR, cu o cotă de participare de 64.293 RON din total de 264.293 RON, diferenţa de 200.000 RON fiind contribuţia Consiliului popular al judeţului Bihor.

Astfel, se arată că decizia nr. 265/1971, aceasta a fost emisă în temeiul Decretului nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, or obiectul primului capăt de cerere este reprezentat de constatarea că reclamanta a edificat pe terenul proprietatea statului spaţiul comercial utilizat de aceasta, la care s-a făcut referire anterior, pretenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. proc. civ.

Potrivit deciziei nr. 265/1971 a Consiliului Popular al Judeţului Bihor (în prezent Consiliul Judeţean Bihor), s-au transmis clădirile din incinta complexului comercial din strada x, din administrarea operative a întreprinderii Comerciale de stat "Textile – încălţăminte" Oradea, în administrarea operativă a întreprinderilor specificate în anexa nr. 1 care face parte integrantă; deci a fost transmis doar dreptul de administrare a clădirilor din incinta complexului comercial din strada x, în administrarea întreprinderilor/unităţilor specificate în anexa nr. 1.

Instanţa, în mod corect, a reţinut că reclamanta a solicitat constatarea unei situaţii de fapt, respectiv că a edificat imobilul construcţie - spaţiu comercial, cerere care este inadmisibilă. Pentru constatarea stărilor de fapt a fost reglementată procedura asigurării probelor; conform prevederilor art. 359 şi urm. C. proc. civ., precum şi procedura constatării de urgenţă a unei stări de fapt, conform prevederilor art. 364 C. proc. civ.

Prin urmare, se susţine că având în vedere că prin primul petit formulat, se cere constatarea simplului fapt al edificării, nu a unui raport juridic între constructor şi proprietarul terenului, iar instanţa nu poate decât să concluzioneze că acţiunea reclamantei este una în constatarea unei stări de fapt, nu a unui drept.

De asemenea, hotărârea instanţei de fond s-a dat cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ.- respectiv obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, în consecinţă, având în vedere obligaţia instanţei de respectare a principiului disponibilităţii şi reţinând că reclamanta a beneficiat şi de cunoştinţele consilierului juridic (cererea fiind formulată de acesta), nu se putea proceda la o calificare a acţiunii în sensul constatării existenţei unui drept, respectiv a dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie.

În ceea ce priveşte cererea de constatare a dreptului de proprietate a reclamantei asupra spaţiului comercial cu o suprafaţă construită de 260 mp, se susţine că aceasta este inadmisibilă în temeiul art. 111 C. proc. civ., atâta timp cât reclamanta are la dispoziţie o acţiune în realizarea dreptului, care primează în raport de acţiunea în constatarea dreptului respectiv.

Ori reclamanta în acţiunea formulată solicită ca instanţa să constate că aceasta este proprietara/titulara dreptului de proprietate a spaţiului comercial cu o suprafaţa construită de 260 mp, situat în Oradea str. x, şi a se dispună intabularea aceştia în CF x, tocmai pe considerentul ca dreptul de proprietate a reclamantei a fost dobândit în baza legii H.G. nr. 371/1998.

Art. 42 din Legea privind serviciile poştale nr. 83/1996 dispune transferarea construcţiilor, spaţiilor şi terenurilor aferente, proprietate publică a statului, în care se desfăşoară activitatea oficiilor poştale, în administrarea Regiei Autonome Posta Romana, pe baza de protocol prin hotărâre a Guvernului.

Recurentul pârât susţine că printr-o acţiune în constatare se poate solicita instanţei constatarea existenţei unui drept sau neexistenţei acestuia. Pentru a se putea constata o astfel de situaţie juridică, adică existenţa unui drept real de proprietate în patrimonial unei persoane fizice sau juridice, este necesar ca acest drept să fie atestat printr-un titlu, titlu care să îndeplinească condiţiile de valabilitate impuse de lege.

Faţă de situaţia de fapt învederată, recurentul pârât arată că Poşta Română deţine numai un drept de administrare a imobilului în cauză, şi nu un drept de proprietate, în sprijinul acestei soluţii fiind şi art. 136 din Constituţie, dar şi art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 371/1998 care prevăd că Regia Autonomă Poşta Română poate deţine imobile şi cu alt titlu decât de proprietate, imobilul din litigiu fiind un imobil preluat cu titlu de administrare şi nu de proprietate .

De asemenea se arată că interesul reclamantei este doar de a obţine o sentinţa judecătorească care să-i ateste proprietatea ori acţiunea în realizare primează faţă de acţiunea în constatarea dreptului, că este de neprimit o acţiune în care reclamantul solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, doar pentru obţinerea unui înscris cu caracter autentic.

Dacă H.G nr. 371/1998 ar fi instituit un drept de proprietate în favoarea reclamantei, nu ar mai fi existat un interes în promovarea unei acţiuni în constatarea acestui drept. Consiliul local/judeţean al Municipiului Oradea nu a recunoscut niciodată dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu, încasarea taxelor şi impozitelor neconferind acest drept, obligaţia plaţii revenind şi titularilor dreptului de administrare .

Se mai învederează că, susţinerea reclamantei cum că a edificat pe terenul proprietatea Statului Roman înscris în CF x Seleus, cu nr. top x în suprafaţă totală de 2177 mp, un spaţiu comercial din cadrul complexului comercial situat în localitatea Oradea, str. x, cu o suprafaţă construită de 260 mp, proprietatea reclamantei este nefondată, întrucât imobilul a fost edificat anterior anului 1990, în anul 1858, fiind proprietatea Statului Român, în care a funcţionat activitatea Poştei Romane (Direcţia Judeţeană de Poştă şi Telecomunicaţii Bihor).

În ceea ce priveşte solicitarea de a se constata că reclamanta este titulara dreptului de folosinţă a suprafeţei de 129 mp, teren aferent construcţiei, se susţine că o astfel de pretenţie nu este întemeiată, de vreme ce reclamanta nu a făcut dovada, în prealabil, a dreptului său de proprietate asupra construcţiei şi, nici nu a învestit instanţa în acest sens.

În concluzie, pentru considerentele expuse s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a hotărârii apelate, în sensul respingerii apelului şi a acţiunii ca nefondate.

Prin recursul formulat de pârât împotriva deciziei de completare nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de completare a deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

În acest sens s-a arătat că în mod netemeinic şi nelegal, a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 1325/2020-Ap din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, în sensul obligării intimatului-pârât Ministerul Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.825,48 RON în favoarea apelantei reclamante Compania Naţională "Poşta Română" S.A., reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a respins capătul de cerere privind constatarea edificării spaţiului comercial ca inadmisibil, pentru care reclamanta a achitat taxa judiciara de timbru în suma de 16.000 RON, a considerat că pârâtul nu poate fi obligat la plata acesteia, întrucât în apel instanţa de judecată a admis apelul formulat, dar a constatat că reclamanta a dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind cu totul alt capăt de cerere formulat în faţa instanţei de fond, diferit faţă de cel formulat în faţa instanţei de apel. Prin urmare, nu poate fi obligat la plata sumei de 16.000 RON reprezentând taxa de timbru judiciar stabilită la fond, şi nici cea de 9.375,48 RON stabilită în faţa instanţei de apel.

În ceea ce priveşte plata sumei de 3450 RON, reprezentând onorariu expert, a considerat că nu poate fi obligat la plata acesteia, atâta timp cât expertiza în cauză este utilă exclusiv reclamantei, în vederea înscrierii în CF a dreptului de proprietate asupra imobilului, astfel că urmează a fi stabilită în sarcina acesteia.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimata-reclamantă Companiei Naţionale "Poşta Română" S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea deciziilor recurate.

La 7 iulie 2021, recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei-reclamante ca nefondate.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea prin primar împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I şi împotriva deciziei nr. 272/A din 2 martie 2021 pronunţată de aceeaşi instanţă şi a fixat termen la 12 mai 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursurilor.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurenţi, împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenta pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea, împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs – nemotivarea hotărârii – deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa sau dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. Or,din perspectiva celor expuse, susţinerile recurentei pârâte privind presupusa contradictorialitate în sensul că instanţa de apel a dat eficienţă unor acte normative străine de natura cauzei, ceea ce a dus la stabilirea, pe seama Companiei Naţionale "Poşta Romană" S.A., a unui drept de proprietate, nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanţa de apel şi-a argumentat atât în drept cat şi în fapt, soluţia adoptată, în raport de obiectul dedus judecăţii, precum şi în condiţiile în care motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii. Astfel, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a motivat/argumentat soluţia adoptată reţinând că "din modul în care reclamanta apelantă şi-a formulat cererea de chemare în judecată, din petitul acţiunii şi explicarea acestui petit în fapt şi în drept, rezultă cu claritate că se urmăreşte recunoaşterea de către instanţă a dobândirii unui drept de proprietate ope legis asupra unei construcţii, mai precis a unui spaţiu comercial situat la parterul complexului comercial din Oradea, unde funcţionează poşta.

Astfel chiar dacă se face vorbire în primul aliniat despre edificarea unei construcţii pe terenul Statului, se arată în continuare că acest spaţiu este proprietatea reclamantei, care deţine şi un drept de folosinţă asupra terenului, solicitându-se totodată întăbularea dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial şi a dreptului de folosinţă asupra terenului aferent în cartea funciară. Mai mult toată argumentaţia în drept a cererii de chemare în judecată vizează o succesiune a legilor în timp prin care reclamanta urmăreşte să dovedească modul în care imobilul în litigiu a trecut în administrarea antecesorilor în drepturi ai reclamantei prin legi succesive, apreciind că în virtutea acestor legi a devenit proprietara spaţiului comercial şi titulara dreptului de folosinţă asupra terenului aferent,,.

În motivarea/argumentarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a reţinut că, în concluziile scrise depuse la dosar la 29 ianuarie 2020 reclamanta reiterează foarte clar cererea de constatare a calităţii sale de proprietar asupra spaţiului, respectiv a stabilirii unei stări de drept., ",În realitate admiterea eronată a excepţiei de inadmisibilitate de către instanţa de fond se datorează unei calificări greşite date obiectului cauzei, mai precis primului capăt de cerere, care a fost apreciat eronat ca fiind o cerere în constatarea unei stări de fapt, deşi era o acţiune în realizare prin care se urmărerea constatarea dobândirii ope legis a unui drept de proprietate asupra unei construcţii, aspect ce se putea lămuri facil din conţinutul acţiunii sau solicitând lămuriri în condiţiile art. 22 alin. (2) şi (4) C. proc. civ..Mai mult deşi instanţa a reţinut ca fiind inadmisibil primul capăt de cerere, nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor această excepţie, cu încălcarea art. 14 alin. (4) şi (6) C. proc. civ.

Astfel principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 alin. (6) C. proc. civ., impune instanţei obligaţia de a pune în discuţia contradictorie a părţilor toate excepţiile şi aspectele de fapt şi de drept ale cauzei şi de a-şi fundamenta hotărârea numai pe motivele de fapt şi de drept ce au fost supuse în prealabil dezbaterii contractorii. Or, în speţă instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor calificarea juridică a cererii, în schimb a încuviinţat probatoriul cu înscrisuri şi expertiză judiciară, nu a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere iar în şedinţa publică din 20 ianuarie 2020, potrivit încheierii de şedinţă de la acea dată, ulterior depunerii raportului de expertiză, instanţa a constatat terminată cercetarea judecătorească şi a acordat cuvântul pe fondul cauzei. Cu toate acestea în privinţa primului capăt de cerere a reţinut, cu încălcarea art. 14 alin. (4) şi (6) C. proc. civ., cu nesocotirea art. 22 alin. (2) şi (4) C. proc. civ. că ar fi inadmisibil. Soluţia de admitere a acestei excepţii este nu doar nelegală dar şi netemeinică deoarece se fundamentează pe o calificare greşită a obiectului cererii, care este o veritabilă acţiune în realizare urmărindu-se recunoaşterea unei stări de drept şi nu de fapt, cum eronat a apreciat instanţa de fond.

În argumentarea/motivarea soluţiei adoptate, instanţa de apel a analizat raporturile juridice dintre părţi în concordanţă atât cu obiectul dedus judecăţii, precum şi în raport de, succesiunea legilor în timp aplicabile situaţiei juridice a imobilului din litigiu, reţinând că, că imobilul în litigiu, constând în construcţie reprezentat de un spaţiu, situat la parterul complexului comercial din Oradea, strada x, nr. 88, judeţul Bihor, cu o suprafaţă construită de 257,96 mp şi o suprafaţă utilă de 210,91 mp., compusă din sală clienţi cu ghişee, două magazii colete externe, birou, două holuri, toaletă, două săli de colete, casierie şi vestiar, înscris în CF Colectiv nr. x Seleuş sub nr. topografic x, aşa cum a fost acesta identificat de expert prin raportul de expertiză topografică nr. 391/11.11.2019 şi anexele acestuia, efectuat de A. în dosar se află în prezent, prin efectul legii în propriatatea reclamantei Compania Naţională Poşta Română, fiindu-i transmis dreptul tot prin efectul legii de către antecesorii în drepturi Regia Autonomă Poşta Română iar acesteia de către Regia Autonomă Rom-Post-Telecom, potrivit articolelor 1 şi 5 din Legea 15/1990 coroborat cu articolul 1, articolul 2 din H.G. nr. 448/1991 şi articolul 6 din Anexa 2 din H.G.448/1991 şi cu articolul 3 alin. (3) şi (4) din H.G. nr. 371/1998., Din perspectiva Din Din

Din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, neexistând în considerentele hotărârii aspecte contradictorii sau străine de obiectul dedus judecătii, Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea prin primar împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Prin recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei civile nr. 1325 din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a susţşinut că hotârârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca în mod greşit instanţa de apel a constatat admisibilitatea cererii reclamantei, întrucât pentru constatarea stărilor de fapt a fost reglementată procedura asigurării probelor conform prevederilor art. 359 şi urm.

C. proc. civ., precum şi procedura constatării de urgenţă a unei stări de fapt, conform prevederilor art. 364 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele: În ce priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" invocat de recurent ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză.

Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a reţinut natura juridică a acţiunii reclamantei, acţiune în realizare, în condiţiile în care "din modul în care reclamanta apelantă şi-a formulat cererea de chemare în judecată, din petitul acţiunii şi explicarea acestui petit în fapt şi în drept, rezultă cu claritate că se urmăreşte recunoaşterea de către instanţă a dobândirii unui drept de proprietate ope legis asupra unei construcţii, mai precis a unui spaţiu comercial situat la parterul complexului comercial din Oradea, str. x unde funcţionează poşta".

Din această perspectivă instanţa de apel a constatat că, prin primul capăt de cerere, reclamanta urmăreşte recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui spaţiu din incinta unui centru comercial, drept dobândit în virtutea legii, potrivit dispoziţiilor legale invocate în petitul cererii, respectiv Legea 15/1990, H.G.448/1991 şi H.G.371/1998 urmărind înscrierea acestuia în cartea funciară, deoarece chiar dacă un drept conferit prin lege, operează în virtutea legii, pentru ca acesta să fie opozabil terţilor, fiind vorba de un imobil construcţie, se impune înscrierea dreptului în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătoreşti care constată existenţa dreptului,,.

Or, în raport de natura juridică a litigiului, de obiectul dedus judecaţii, precum şi în raport de succesiunea legilor în timp aplicabile situaţiei juridice a imobilului din litigiu, Înalta Curte reţine că instanţa de instanţa de apel a făcut o legală şi corectă apreciere a raporturilor juridice dintre părţi şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de paratul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei civile nr. 1325 în 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, urmează a fi respins ca nefondat în temeiul at 496 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei civile de completare nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinându-se că în mod nelegal a fost admisă cererea de completare a deciziei civile nr. 1325/2020-Ap din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, şi că în mod a fost obligat Ministerul Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.825,48 RON în favoarea apelantei reclamante Compania Naţională "Poşta Română" S.A., reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă de completare nr. 272/A din 2 martie 2021, instanţa de apel în temeiul art. 444 C. proc. civ., şi în aplicarea dispoziţiilor art. 451 şi 453 C. proc. civ. a admis cererea de completare a deciziei nr. 1325 în 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, şi a dispus obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 28.825,48 RON în favoarea apelantei reclamante Compania Naţională Poşta Română S.A, reprezentând cheltuieli de judecată în fond şi apel, reţinându-se că se impune completarea deciziei ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamantă şi a faptului că instanţa nu s- a pronunţat asupra cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Or, faţă de soluţia de admitere a apelului reclamantei, în condiţiuile în care instanţa de apel a omis să se pronunţate prin decizia nr. 1325 în 18 decembrie 2020, asupra cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o legală şi corectă interpretare a dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., raportat la art. 453 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, motiv pentru care sunt nefondate susţinerile legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse,cum susţinerile recurentului pârât Ministerul Finanţelor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta curte urmează a respinge ca nefondat şi recursul declarat împotriva deciziei nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Oradea prin primar împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, pentru şi în reprezentarea Statului Român, împotriva deciziei nr. 1325/AP din 18 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I şi împotriva deciziei nr. 272/A din 2 martie 2021, pronunţată de aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.