Recovery of litigation costs as tortious damages: failure to prove certain prejudice and causal link due to missing correlation between invoices, payment orders, and legal assistance contracts.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la 21 aprilie 2020, reclamanta A. S.A., prin reprezentant convenţional Societatea Civilă de Avocaţi "B." a chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând instanţei ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunţe o sentinţă prin care să instituie în sarcina pârâtului obligaţia de a-i achita suma de 222.879,8 RON, cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2017, soluţionat definitiv de Curtea de Apel Braşov, precum şi cheltuielile de judecată aferente procesului civil de faţă.

Prin precizarea depusă ulterior, reclamanta a arătat că temeiul juridic al pretenţiilor formulate este cel indicat în actul de învestire a instanţei şi dispoziţiile legale ce reglementează răspunderea civilă delictuală, ale cărei condiţii sunt îndeplinite în cauză.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Tribunalul Braşov, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 14S din 20 ianuarie 2021 a respins acţiunea, astfel cum a fost ulterior precizată, precum şi cererea pârâtului, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a exercitat apel.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 1097/AP din 30 septembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul.

4. Recursul exercitat în cauză

Decizia din calea de atac a apelului formează obiect al recursului, exercitat de reclamanta A. S.A.

Prin prisma incidenţei motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1349 alin. (1), (2), art. 1381 C. civ. şi art. 127 din Statutul profesiei de avocat.

Instanţa de apel a constatat lipsa caracterului cert al prejudiciului printr-o motivare formală, tratând chestiuni care vizează relaţia dintre reclamantă şi reprezentantul convenţional, iar acestea nu prezintă impact asupra certitudinii şi realităţii efectuării cheltuielilor de judecată presupus a fi realizate pentru respingerea demersului în dosarul nr. x/2017.

Este eronată raportarea Curţii de Apel la noţiunea de prejudiciu cert, întrucât motivele care susţin decizia de respingere vizează chestiuni străine condiţiilor pentru acordarea cheltuielilor de judecată, formă particulară a răspunderii civile delictuale.

În opinia recurentei, prevederile art. 1349 alin. (1) şi (2) şi art. 1381 C. civ., în forma în care sunt redactate, nu condiţionează în vreun fel modalitatea de manifestare a prejudiciului şi nici nu instituie vreo formalitate care trebuie să fie îndeplinită de prejudiciul astfel produs. Ca atare, o instanţă învestită cu o cerere privind atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului ar fi trebuit să procedeze la determinarea întinderii prejudiciului, în condiţiile în care existenţa acestuia este neîndoielnică, nefiind nici contestată de părţi.

Aplicarea greşită a prevederilor art. 1349 alin. (1) şi (2) şi 1381 C. civ. s-a manifestat, în hotărârea atacată, prin respingerea pretenţiilor reclamantei şi omisiunea instanţei de apel de evaluare a prejudiciului, deşi existenţa acestuia era certă, nefiind contestată realizarea cheltuielilor - onorariul de avocat în legătură cu dosarul nr. x/2017. Împrejurarea că instanţa nu a fost de acord cu modalitatea de formalizare a raporturilor juridice dintre partea reclamantă şi reprezentantul convenţional sau cu modalitatea de cuantificare a muncii prestate de avocaţi şi a onorariului plătit pentru aceasta, nu implică lipsa unui prejudiciu, cu atât mai mult cu cât aceste aspecte nu au fost contestate de intimat.

A mai susţinut recurenta că aplicarea greşită a prevederilor art. 1349 alin. (1) şi (2) şi 1381 C. civ. a operat şi prin excluderea completă a înscrisurilor care atestă întinderea raporturilor juridice dintre reclamantă şi reprezentantul convenţional, pe motive formale, cu ignorarea prestării efective a activităţii avocaţilor, care poate fi cuantificată şi evaluată.

Cu privire la lipsa numărului contractului de asistenţă juridică de pe facturile emise de B. către A., pentru serviciile prestate în legătură cu dosarul nr. x/2017, instanţa a reţinut în mod greşit că acesta ar fi un impediment pentru acordarea cheltuielilor de judecată.

A explicat recurenta că fiecărei facturi îi este ataşată o fişă de timp în care sunt ilustrate activităţile concrete desfăşurate de fiecare avocat din cadrul societăţii de avocaţi şi durata asociată acestor activităţi, astfel încât onorariul final are un caracter transparent. Toate facturile anexate cererii de chemare în judecată conţin referiri din care rezultă neîndoielnic că au fost emise în baza contractului de asistenţă juridică depus în Anexa nr. 1 la cererea de chemare în judecată. Este lipsit de relevanţă, în aprecierea caracterului cert al prejudiciului, numărul contractului de asistenţă juridică, întrucât acest aspect ţine de formalizarea raporturilor dintre avocat şi client şi de puterea de reprezentare conferită avocatului.

I s-a mai reproşat instanţei de apel că a făcut abstracţie de conţinutul facturilor, statuând că activităţile avocaţilor nu au fost prestate în legătură cu dosarul nr. x/2017. Pentru fiecare dosar există fişe de timp distincte, iar fişele de timp aferente dosarului nr. x/2017 conţin menţiunea expresă "Dosar nr. x/2017 (C.)’’. Facturile şi fişele de timp aferente trebuie privite corelat, iar nu ca având o existenţă complet autonomă, câtă vreme fişele de timp sunt întotdeauna anexate facturilor, pentru a justifica sumele cuprinse în facturi. Astfel, existenţa oricărui dubiu cu privire la prestarea respectivelor activităţi în legătură cu dosarul nr. x/2017 este înlăturat, contrar celor reţinute de prima instanţă.

O altă critică priveşte interpretarea greşită a întinderii efectelor juridice şi scopului împuternicirilor avocaţiale, determinate în mod clar prin Statutul profesiei de avocat şi Legea nr. 51/1995.

Conform prevederilor art. 126 din Statutul profesiei de avocat "Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale.’’

Un impediment pentru acordarea cheltuielilor de judecată a fost legat de existenţa, la dosarul nr. x/2017, a unor împuterniciri avocaţiale în cuprinsul cărora figura şi un alt număr de contract de asistenţă juridică.

Or, potrivit aserţiunilor recurentei, este profund eronată trasarea unei conexiuni între modul în care au fost completate anumite împuterniciri, necontestate de părţile în dosarul nr. x/2017, şi caracterul cert al cheltuielilor efectuate de A. în respectiva cauză.

Singurul mod în care indicarea unui alt contract de asistenţă juridică decât cel corect ar fi putut fi sancţionată era prin invocarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant în dosarul nr. x/2017.

Totodată, conform Statutului profesiei de avocat, împuternicirea avocaţială are strict rolul de a asigura legitimarea faţă de terţi a avocatului, iar nicidecum de a determina întinderea activităţilor realizate de avocat sau contravaloarea acestuia.

Munca avocatului, prejudiciul cauzat prin fapta ilicită a intimatului, este o realitate de fapt şi nu poate fi contrazisă prin cuprinsul unui înscris, care nu are rolul de a evidenţia activităţile realizate de avocat.

Contractul de asistenţă juridică este cel care reglementează raporturile substanţiale dintre client şi avocat, în timp ce împuternicirea avocaţială este un instrument prin care avocatul îşi justifică mandatul acordat şi limitele acestuia în faţa entităţilor în raport de care a fost împuternicit să reprezinte clientul. Ca atare, a susţinut recurenta că nu poate fi desprinsă concluzia inexistenţei unui caracter cert al cheltuielilor efectuate de client pe baza aspectelor înscrise în cuprinsul împuternicirilor depuse la dosarul cauzei.

A mai punctat că, în completarea unor delegaţii, pot surveni, din orice motive, erori materiale, inclusiv indicarea greşită a contractului de asistenţă juridică. Or, acestea ar fi putut fi, eventual, sancţionate numai în cadrul procesului în care s-au produs, respectiv în dosarul nr. x/2017, iar nu ulterior, de o altă instanţă de judecată învestită cu o altă cerere.

În considerarea tuturor criticilor expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea pricinii spre rejudecare la instanţa de apel, în vederea evaluării prejudiciului. A pretins şi obligarea părţii adverse la suportarea cheltuielilor de judecată în această fază procesuală.

5. Apărările formulate în recurs

În cadrul întâmpinării, apărările intimatului C. au pledat pentru respingerea recursului, precum şi a capătului de cerere vizând plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 22 noiembrie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 21 aprilie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. S.A. are un caracter nefondat, pentru argumentele ce succed.

Obiectul acţiunii de fond este reprezentat de o cerere în despăgubiri, prin care reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei obligarea pârâtului C. la acoperirea cheltuielilor de judecată efectuate într-un litigiu de dreptul muncii, cu obiect contestaţie împotriva deciziei de concediere, soluţionat definitiv în două grade de jurisdicţie, primă instanţă şi apel. Este de menţionat că dreptul la dezdăunare a cheltuielilor circumscrise unui onorariu de avocat, corelativ serviciilor prestate, a fost grefat pe dobândirea calităţii de parte câştigătoare în proces, prin respingerea contestaţiei, conform sentinţei civile nr. 1346 din 20 decembrie 2018 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia civilă nr. 830 din 14 iunie 2019 a Curţii de Apel Braşov.

Acţiunea are ca fundament juridic răspunderea civilă delictuală a pârâtului, ca parte răspunzătoare de pierderea procesului, şi ideea de culpă procesuală a acestuia ce se solicită a fi antrenată pe tărâmul dispoziţiilor art. 1349 şi urm. C. civ., în corelaţie cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Este adevărat că potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Cu toate acestea, însă, câştigarea procesului nu reprezintă singura condiţie pentru ca cererea de acordare a cheltuielilor de judecată să fie admisă, legiuitorul impunând părţii să facă dovada existenţei şi întinderii lor în cadrul elementelor răspunderii civile delictuale.

Aminteşte Înalta Curte că din cuprinsul dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. rezultă condiţiile ce se cer a fi îndeplinite pentru antrenarea răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia, fiind reglementat, totodată, şi principiul reparării integrale a prejudiciului. În principiu, pentru a putea fi solicitată reparaţia, prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal şi să rezulte din încălcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim.

Prejudiciul cert, care interesează în speţă, presupune atât existenţa lui sigură, cât şi posibilitatea evaluării în prezent. Dacă prejudiciul nu este sigur, nu se poate şti dacă s-a născut dreptul la reparaţie, iar dacă incertitudinea priveşte întinderea lui, obiectul creanţei în despăgubire nu poate fi stabilit.

Art. 1532 alin. (1) C. civ. dispune că "La stabilirea daunelor-interese se ţine seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe’’, iar potrivit alin. (3) al normei, prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată.

Prejudiciul trebuie să fie şi direct, ceea ce înseamnă că în materie de răspundere delictuală, paguba trebuie să fie o consecinţă directă a faptei păgubitoare. Caracterul direct al prejudiciului este dedus din dispoziţiile art. 1533 C. civ. "daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecinţă directă şi necesară a executării obligaţiei’’.

Aplicând aceste temeiuri juridice la situaţia de fapt, susţinută şi de înscrisurile cu care reclamanta a tins a proba efectuarea cheltuielilor de judecată - contract de asistenţă juridică, facturi fiscale, ordine de plată, împuterniciri avocaţiale şi fişe de lucru, instanţele anterioare au reţinut că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cert, atât sub aspectul existenţei, cât şi al întinderii, şi nici că acesta ar fi consecinţa directă a faptei ilicite a pârâtului. Astfel, demersul judiciar a fost respins, iar soluţia, confirmată prin decizia de apel, formează obiect de critică în recursul pendinte.

În esenţă, criticile dezvoltate de recurentă supun dezbaterii aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. în planul aprecierii îndeplinirii condiţiei prejudicului, de a fi cert, şi a legăturii de cauzalitate dintre acesta şi fapta ilicită a pârâtului, urmând a fi examinate în coordonatele motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a pretins de recurentă că aplicarea eronată a dispoziţiilor indicate s-a manifestat prin omisiunea instanţei de apel de a evalua prejudiciul, deşi existenţa acestuia era certă, nefiind contestată realizarea cheltuielilor de judecată în dosarul nr. x/2017.

Astfel, în viziunea recurentei, au fost înlăturate greşit înscrisurile care atestă întinderea raporturilor juridice dintre reclamantă şi reprezentantul său conventional, pe considerente formale, şi a fost ignorată prestarea activităţii de către avocaţi, care poate fi cuantificată prin corelarea facturilor cu contractul de asistenţă juridică şi fişele de timp.

Aceste susţineri nu sunt fondate.

Înalta Curte reţine că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, care să menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică şi al dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raţionament se justifică prin faptul că instanţa va acorda cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, iar hotărârea dată reprezintă înscris justificativ şi poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli. Factura fiscală neînsoţită de chitanţă sau ordin de plată care să dovedească încasarea efectivă a sumelor de bani nu reprezintă o dovadă în acest sens, ci doar un document contabil, care atestă o creanţă.

În pricina de faţă, justificarea onorariului de avocat a fost făcută prin depunerea în copie a 18 facturi fiscale, în cuprinsul cărora nu se identifică contractul de asistenţă juridică în temeiul căruia au fost emise, spre a se putea verifica dacă sumele au fost facturate către reclamantă în baza raportului juridic grefat pe acest contract. Totodată, au fost ataşate, în copie, tranzacţii bancare având ca plătitor A. S.A. în contul B. şi Asociaţii, fără însă a se menţiona care anume factură a constituit obiect al plăţii. Astfel, cum întemeiat a reţinut instanţa de apel, nu rezultă că plata a fost efectuată pentru serviciile de asistenţă juridică prestate în cadrul litigiului de dreptul muncii, între părţi existând încheiate două contacte de asistenţă juridică pentru dosarul nr. x/2017, aşa cum reiese din cuprinsul împuternicirilor avocaţiale de la filele x din volumul II al tribunalului.

Subliniază instanţa de recurs că achitarea onorariului trebuie să rezulte fără dubiu şi echivoc din chiar cuprinsul facturii, prin menţionarea numărului de dosar şi a contractului de asistenţă juridică încheiat între părţi.

Pe de altă parte, instanţa de apel a sesizat că sumele din facturi nu concordă cu cele menţionate în ordinele de plată, cu excepţia situaţiei particulare a înscrisurilor din anexa 8 din volumul I al dosarului de fond.

A reţinut că, deşi cuantumul facturii emise la 31 octombrie 2018, de 13.651,94 RON, este conform extrasului de cont din 22.01.2019, între acestea nu s-a putut stabili o legătură, serviciile juridice indicate cu titlu de prestaţie - servicii de asistenţă juridică implementare GDPR, costuri: traduceri, taxe poştale, cheltuieli de deplasare – neavând corespondent în fişa de descriere a activităţilor în intervalul 14 septembrie 2018-19 septembrie 2018. Mai mult, în privinţa sumei de 12.922,15 RON, solicitată cu titlu de despăgubire din respectiva factură, nu se specifică dosarul şi contractul de asistenţă juridică în temeiul cărora a fost efectuată această cheltuială.

În consecinţă, din corelarea facturilor cu ordinele de plată, în mod corect instanţa de apel nu a putut decela întinderea şi existenţa prejudiciului afirmat în speţă, respectiv dacă cheltuielile de judecată au fost efectuate, în mod real, în temeiul contractului de asistenţă juridică nr. x/7.12.2011.

Neîntemeiată este şi alegaţia potrivit căreia fişele de timp ar justifica sumele cuprinse în facturi.

Instanţa de recurs apreciază că aceste fişe de timp sunt menite a descrie activităţile prestate de diferiţi avocaţi din cadrul B., pentru "litigiul/dosar Donca’’, cum sunt denumite fiecare în parte, modalitatea de tarifare - per oră, şi timpii alocaţi pentru îndeplinirea sarcinilor, neputând fi interpretate în sensul invocat de recurentă, de evaluare a onorariului. Întrucât în cuprinsul lor este evidenţiată munca avocaţilor, ele reprezintă, în esenţă, un instrument de justificare a activităţii în faţa clientului, astfel că au natura unui act intern, premergător întocmirii facturilor.

Curtea de apel a examinat amănunţit fişele şi a statuat judicios că menţiunile realizate nu pot complini facturile emise de societatea de avocaţi sub aspectul determinării cheltuielilor de judecată pretinse în cauză, în lipsa unor elemente care să poată fi coroborate în mod cert în aceste înscrisuri şi să se raporteze la contractul de asistenţă juridică invocat ca temei al pretenţiilor.

O altă critică are în vedere raportarea greşită a instanţei de apel la împuternicirile avocaţiale care, potrivit Statutului profesiei de avocat, au strict rolul de a asigura legitimarea avocatului faţă de terţi şi nicidecum de a determina întinderea activităţilor prestate de avocat sau contravaloarea acestora. Astfel, caracterul cert al cheltuielilor nu poate fi stabilit pe baza aspectelor înscrise în cuprinsul împuternicirilor depuse la dosarul cauzei.

Înalta Curte reţine că motivul nu poate fi primit.

În cauză, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, în aprecierea dovedirii legăturii de cauzalitate între prejudiciul reclamat şi fapta ilicită a pârâtului, au realizat o corelare a împuternicirilor depuse cu contractul de asistenţă juridică pe care se grefează acţiunea, prin verificarea aspectului dacă au fost emise în temeiul acestuia.

Prevederile art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat stipulează: "Contractul de asistenţă juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi formularului împuternicirii avocaţiale.’’

În conformitate cu Anexa II, împuternicirea avocaţială trebuie să aibă număr şi să rezulte din cuprinsul său numărul şi data contractului de asistenţă juridică în temeiul căruia a fost emisă.

Or, aşa cum a observat instanţa de apel, împuternicirile avocaţiale de la filele x din volumul II al dosarului de fond nu menţionează contractul de asistenţă juridică în baza căruia clientul a conferit mandatul avocaţilor în vederea prestării serviciilor de asistenţă şi reprezentare în legătură cu activităţile solicitate (nr. x/7.12.2011), ci fac referire la alte contracte încheiate ulterior celui din prezenta cauză. Aceasta înseamnă că între părţi au intervenit mai multe raporturi juridice, însă evaluarea cheltuielilor de judecată se impune a fi făcută prin raportare la contractul de asistenţă juridică nr. x/7.12.2011.

Neîndeplinirea cerinţei prevăzute de art. 126 din Statutul profesiei de avocat relevă, cum întemeiat au reţinut instanţele fondului, absenţa legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită, aspect care constituie un impediment în acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte urmează a invalida, de asemenea, argumentul recurentei, potrivit căruia indicarea greşită a contractului de asistenţă juridică putea fi sancţionată numai în cadrul dosarului nr. x/2017, prin invocarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, iar nu ulterior de o altă instanţă.

În speţă, corelarea contractului de asistenţă juridică cu împuternicirile avocaţiale nu a fost efectuată în scopul verificării dovezii calităţii de reprezentant a A. în respectivul litigiu, ci, cum a subliniat curtea de apel, sub aspectul probării elementelor răspunderii civile delictuale, raportat la prejudiciul afirmat.

Reţinând, în final, că numărul de dosar, contractul de asistenţă juridică, facturile, ordinele de plată şi avocaţii din fişele de timp, respectiv cei trecuţi în împuterniciri nu se corelează, în mod întemeiat s-a apreciat că cererea de recuperare a cheltuielilor de judecată trebuie respinsă prin prisma neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, astfel cum s-a demonstrat în precedent.

Astfel, motivele de recurs expuse de reclamantă nu satisfac cerinţele pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se respinge, ca nefondat, recursul în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Instanţa va respinge şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse de aceasta, întrucât în planul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. numai partea câştigătoare în proces este îndreptăţită la recuperarea sumelor cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1097 Ap din 30 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.