Appeal against retrial order in extraordinary appeal rejected as inadmissible due to finality; fine and counsel fee upheld

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1273/A din data de 22 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis în parte contestaţia în anulare formulată de condamnatul contestator A..

S-a desfiinţat în parte decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi (dosar nr. x/2015), doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., urmând a rejudeca apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 227/04.05.2018 a Tribunalului Constanţa doar cu privire la prescripţia răspunderii penale pentru cele două infracţiuni de conflict de interese (infracţiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane) prevăzută de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi.

S-a stabilit termen pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. sub aspectul mai sus menţionat pentru data de 18.01.2023, cu citarea inculpatului.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Galaţi a reţinut că în speţă este aplicabil cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât contestatorul A. a fost condamnat în mod definitiv prin decizia penală nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale, aşa cum rezultă din Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale.

Ţinând seama că faptele deduse judecăţii au fost comise în perioada 2012 – 2015, iar decizia ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare a fost pronunţată la data de 18.03.2021, Curtea a constatat că legea mai favorabilă aplicabilă la momentul pronunţării era C. pen. în forma în care dispoziţiile art. 155 alin. (1) nu reglementau vreun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, ceea ce atrăgea incidenţa exclusivă a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

Din examinarea deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi, s-a constatat că nu rezultă ca instanţa să fi dezbătut şi analizat incidenţa în cauză a prescripţiei răspunderii penale, prin prisma efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018, situaţie în care, din perspectiva Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, această analiză se poate realiza pe calea prezentei contestaţii în anulare.

În acest context, Curtea a reţinut că, întrucât cu ocazia pronunţării deciziei contestate de condamnatul A. nu s-au invocat chestiuni legate de prescripţia răspunderii penale şi nici instanţa din oficiu nu a examinat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal, problema prescripţiei răspunderii penale se poate analiza pe calea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen. Curtea a constatat că limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 4 ani la 14 ani, astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani, conform art. 154 lit. b) din C. pen., termen care, în raport de data faptei, anul 2012, nu era împlinit la data pronunţării deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi.

Referitor la limitele de pedeapsă mai sus avute în vedere, s-a reţinut că potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000 limitele prevăzute pentru infracţiunea de abuz în serviciu se majorează cu o treime (închisoarea de la 2 la 7 ani, devine închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni), iar conform art. 309 din C. pen. (referitoare la sancţionarea infracţiunii de abuz în serviciu care a produs consecinţe deosebit de grave) limitele astfel rezultate se majorează cu jumătate, ajungând astfel la un minim de 4 ani închisoare şi la un maxim de 14 ani închisoare.

Din această perspectivă, Curtea nu a primit susţinerea contestatorului A. vizând faptul că nu ar trebui luate în considerare limitele de pedeapsă majorate conform art. 309 din C. pen., câtă vreme acest text de lege este reţinut în încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus condamnarea şi, în mod evident, şi pedeapsa aplicată în cauză a fost dozată între limitele de pedeapsă ale închisorii de la 4 la 14 ani.

Curtea a remarcat că dispoziţiile art. 154 alin. (1) din C. pen. au în vedere pedeapsa pentru infracţiunea comisă în concret, folosind sintagma când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită, ceea ce înseamnă că trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în concret pentru infracţiunea comisă atât în cazul în care se aceasta este într-o formă agravată, ce prevede pedepse mai mari decât infracţiunea de bază, cât şi în cazul în care infracţiunea este într-o formă atenuată, sancţionată mai puţin aspru decât forma de bază a infracţiunii.

Cât priveşte cauzele de reducere sau de majorare a pedepsei la care face referire art. 187 din C. pen., Curtea a notat că acestea vizează instituţii precum tentativa şi circumstanţe atenuante generale (cauze de reducere a pedepsei), respectiv forma continuată, recidiva, pluralitatea intermediară şi circumstanţele agravante generale (cauze de majorare a pedepsei), astfel încât nu se poate reţine că prevederile art. 309 din C. pen. ar institui o cauză de majorare a pedepsei, ci stabilesc practic o formă agravată a infracţiunii comise, cu alte limite de pedeapsă pentru infracţiunile prevăzute la art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307, atunci când aceste infracţiuni au produs consecinţe deosebit de grave.

Ca atare, Curtea a considerat că în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 alin. (1) din C. pen., săvârşită la în anul 2012, termenul de prescripţie a răspunderii penale nu era împlinit la data pronunţării deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi.

Curtea a constatat că aceeaşi situaţie este şi în cazul infracţiunii de abuz în serviciu (parte civilă B.), prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., în privinţa căreia s-a reţinut că a fost comisă la data de 08.01.2015, limitele de pedeapsă pentru această infracţiune fiind închisoarea de la 2-7 ani astfel încât termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., fiind evident că acest termen nu era împlinit la data pronunţării deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi. De altfel, cu privire la această infracţiune, s-a reţinut că însuşi condamnatul contestator a menţionat că în cauză nu era incidente dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că în cazul celor două infracţiuni de conflict de interese (infracţiune redenumită prin Legea nr. 193/2017 - folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane), prevăzute de art. 301 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1-5 ani şi a căror date de săvârşire sunt 07.02.2012, respectiv anul 2012, termenul de 5 ani al prescripţiei generale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. s-a împlinit în anul 2017, adică înainte de rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare, prin pronunţarea deciziei penale deciziei penale nr. 363/A/18.03.2021 a Curţii de Apel Galaţi.

Împotriva acestei decizii persoana condamnată A. a formulat apel.

Contestatorul nu a formulat motive scrise ale apelului declarat, iar susţinerile sale orale şi ale apărătorului din oficiu al acestuia sunt consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând apelul, cu prioritate sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 408 din C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac.

Prin decizia penală nr. 1273/A din data de 22 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis în parte contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., decizie care este definitivă. Conform art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. Or, decizia atacată cu apel a fost dată în apel, deci este definitivă.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 1273/A din data de 22 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 1273/A din data de 22 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.