Cassation review of detention conviction: limits on factual re-evaluation and prohibition of reformatio in peius via correction of daily fine value

Şedinţa publică din data de 02 februarie 2023

Deliberând asupra recursului penal de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 65 din 17 martie 2021, pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară, în temeiul art. 256 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (1), (2) şi 4 lit. c) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat, la pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 RON (200 zile - amendă x 20 RON corespunzătoare unei zile amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de "tulburare de posesie".

Fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa amenzii în cuantum de 1.800 RON (180 zile x 10 RON), prin sentinţa penală nr. 1/04.01.2019, pronunţată de Judecătoria Lehliu – Gară, în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 528/A/14.04.2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a II-a Penală.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa de 2.000 RON amendă penală s-a contopit cu pedeapsa de 1.800 RON amendă penală în pedeapsa cea mai grea de 2.000 RON amendă penală la care s-a adăugat sporul de 600 RON (1/3 din totalul celeilalte pedepse de 1.800 RON), aplicând inculpatului A. pedeapsa rezultantă în cuantum de 2.600 RON amendă penală.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., s-a scăzut din pedeapsa aplicată, pedeapsa executată, în cuantum de 1.800 RON, urmând ca inculpatul să mai achite diferenţa amenzii penale în cuantum de 800 RON.

În temeiul art. 63 C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului "în caz de neexecutare cu rea credinţă a pedepsei amenzii, aceasta se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii".

Acţiunea civilă formulată de partea civilă B., s-a admis în parte şi, în temeiul art. 256 C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul obligării inculpatului să procedeze la desfiinţarea construcţiilor edificate pe terenul intravilan deţinut în com. Frăsinet, sat Frăsinet, str. x (fostul nr. 137), jud. Călăraşi, de către persoana vătămată B. (construcţie edificată din BCA, acoperită cu ţiglă metalică, prevăzută cu ferestre tip termopan şi uşă exterioară metalică – L = 14,5 m, l = 6,25 m, construcţie – grup sanitar – edificată din BCA, cu dimensiunea de 180 x 170 cm, a porţiunii de gard din partea de Sud pe o lungime de 32,4 m şi a unei alei din dale beton cu L = 18 m, l = 2,5 m şi 1 m – redate în procesul – verbal întocmit la data de 28.11.2018, în schiţele aferente şi în planşele foto de la filele x – 82 din dosarul de UP – vol. II), eliberarea terenului şi permiterea accesului persoanei vătămate în imobilul de la adresa menţionată.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 650 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale de condamnare, în termenul legal, inculpatul A. a formulat apel solicitând, în principal, încetarea procesului penal ca urmare a tardivităţii plângerii penale şi, în subsidiar, fie achitarea, fie trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia penală nr. 167/A/2022 pronunţată la 17 februarie 2022 de către Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 65 din 17 martie 2021 pronunţată de Judecătoria Lehliu Gară, în dosarul nr. x/2019, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, cu ocazia rejudecării, s-a decis că pedeapsa de 2.000 RON amendă penală aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de "tulburare de posesie", prev. de art. 256 alin. (1) C. pen., reprezintă 200 zile amendă a câte 10 RON/zi amendă, menţinându-se celelalte dispoziţii, iar în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 167/A/2022 din 17 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în termenul legal, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casaţie, invocând dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

În conţinutul cererii de recurs, inculpatul a relatat situaţia de fapt, cu referiri la apărările sale şi probatoriul administrat, susţinându-se, în esenţă, că edificarea unei construcţii fără a fi obţinut avizele şi autorizaţiile prevăzute de lege pe locul unor foste anexe gospodăreşti, înlocuirea vechilor porţi de acces în curte cu unele noi, refacerea gardului împrejmuitor dinspre stradă, nu sunt acţiuni ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de tulburare de posesie, astfel că se impune achitarea inculpatului A. în temeiul art. 16 lit. b) C. proc. pen. deoarece, sub aspectul elementelor constitutive ale infracţiunii, nu se face dovada lipsei consimţământului persoanei vătămate.

În continuare, inculpatul a susţinut că instanţa de apel a reţinut eronat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreţinere autentificat sub nr. x din 25.05.1992, imobilul a intrat în integralitate în proprietatea persoanei vătămate B., câtă vreme, pentru săvârşirea infracţiunii de "tulburare de posesie" prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., relevanţă prezintă posesia exercitată efectiv asupra terenului pe care şi-a construit locuinţa în anul 2015, şi nu dreptul de proprietatea.

În fine, nu se poate reţine o activitate infracţională săvârşită de inculpat cu privire la infracţiunea de "tulburare de posesie" în lipsa plângerii prealabile, iar partea vătămată cunoştea cel puţin din 27.05.2015 de edificarea construcţiei.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată, recurentul inculpat motivează că i s-a agravat situaţia în propria cale de atac, prin aceea că instanţa de apel a constatat că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 10 RON, iar nu de 20 RON, cum în mod eronat s-a consemnat prin sentinţa primei instanţe.

Prin încheiere pronunţată în şedinţa din Camera de consiliu din 22 septembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu cererea de recurs în casaţie şi a acordat termen de judecată la 3 noiembrie 2022.

La termenul de judecată din 3 noiembrie 2022, cauza a fost amânată pentru termenul din 19 ianuarie 2023, în vederea prezentării apărătorului ales al recurentului inculpat.

Examinând legalitatea hotărârii atacate, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul în casaţie formulat de recurentul A., pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale, instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care se bucură de autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Ca urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţele de fond intră în puterea lucrului judecat şi nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare, prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent, să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

În consecinţă, calea de atac extraordinară a recursului în casaţie presupune numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală iar nu judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" legiuitorul a avut în vedere atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Analizând temeinicia cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că instanţa de apel, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, a stabilit cu titlu definitiv, în fapt, că "începând cu data de 10 iunie 2015, inculpatul A. a ocupat fără vreun titlu legal şi prin întrebuinţarea de ameninţări cu săvârşirea unor acte de violenţă, o parte însemnată din terenul intravilan în suprafaţă de 1086 mp, aflat în proprietatea surorii sale, persoana vătămată B., fără a avea consimţământul acesteia şi fără a fi obţinut avizele şi autorizaţiile prevăzute de lege a construit în partea din spate a curţii aparţinând persoanei vătămate, pe locul unor foste anexe gospodăreşti, un imobil cu destinaţia de locuinţă, iar din toamna anului 2015, a înlocuit vechile porţi de acces în curte cu unele noi, ale căror chei au rămas exclusiv în posesia sa, aşa încât, pentru a putea pătrunde în propria curte, persoana vătămată a fost nevoită să facă o breşă în partea dinspre stradă a gardului împrejmuitor al proprietăţii; totodată, inculpatul a montat în interiorul curţii două garduri care uneau colţurile de pe latura sudică a casei bătrâneşti proprietatea persoanei vătămate cu gardul împrejmuitor dinspre stradă, delimitând o nouă curte aferentă locuinţei construite de el şi lăsându-i la dispoziţie persoanei vătămate doar o mică suprafaţă din propria curte, situată în faţa casei bătrâneşti, după care a construit o alee din dale de beton în curtea nou delimitată (...), a procedat la blocarea uşii de acces într-o veche anexă gospodărească lipită de peretele din spate al casei proprietatea persoanei vătămate şi a îngrijit şi cules viţa de vie din curtea persoanei vătămate timp de trei ani consecutiv, comportându-se ca un veritabil proprietar."

Stabilită în primă instanţă şi în apel, situaţia de fapt nu poate fi reevaluată de către Înalta Curte ca instanţă de casaţie. Or, judecând exclusiv în drept, Înalta Curte este chemată să statueze asupra tipicităţii obiective a faptei imputate recurentului – inculpat ca efect al admiterii în principiu a recursului pentru cazul de casare prevăzut la pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Dar, prin calea extraordinară, în casaţie, recurentul – inculpat contestă însăşi situaţia de fapt susţinând "că a exercitat dintotdeauna o posesie efectivă asupra terenului", că a primit imobilul prin moştenire de la bunica lui paternă, că instanţa de fond a interpretat greşit probatoriul administrat în cauză (p. 4 motive de recurs), că nu s-ar fi probat lipsa consimţământului persoanei vătămate (p. 8 motive de recurs).

În ceea ce priveşte constatarea existenţei consimţământului persoanei vătămate pe baza probatoriului administrat în primă instanţă, Înalta Curte subliniază că, în cazul recursurilor în casaţie, nu este permisă reaprecierea probelor evaluate în fond, respectiv apel, susţinerea recurentului neputând fi primită.

Faţă de ansamblul criticilor subsumate cazului de casare defipt prin textul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul promovat.

Asupra cazului de casare prevăzut de către art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în esenţă, recurentul - inculpat a motivat că, prin decizia instanţei de apel, i s-a agravat situaţia în propria cale de atac.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, prin sentinţa penală nr. 65 din 17.03.2021, a Judecătoriei Lehliu – Gară, s-a dispus condamnarea recurentului – incuplat la pedeapsa amenzii în cuantum de 2000 RON (200 zile - amendă x 20 RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de "tulburare de posesie" iar, prin decizia penală nr. 167/A din 17.02.2022, admiţând apelul formulat de inculpat, Curtea de Apel Bucureşti – secţia I Penală a stabilit că pedeapsa de 2.000 RON amendă penală reprezintă 200 zile amendă a câte 10 RON/zi amendă, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Motivul de recurs invocat de către inculpat este nefondat deoarece pedeapsa stabilită este una legală, în limitele prevăzute de lege.

Astfel, conform art. 256 alin. (1) C. pen., infracţiunea de "tulburare de posesie" este pedepsită alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 5 ani ori cu amenda.

Conform art. 61 alin. (2), teza iniţială C. pen., pedeapsa amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor – amendă, iar conform art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen., când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de doi ani, limitele pedepsei amenzii sunt între 180 şi 300 zile – amendă.

Dispunând condamnarea la pedeapsa amenzii, instanţa a stabilit un număr de 200 zile - amendă, orientată, sub aspectul duratei, către minimul prevăzut de lege. Cu ocazia calculului sumei de achitat cu titlu de amendă penală, instanţa de fond a indicat, din eroare, cuantumul de 20 RON, contravaloarea unei zile amendă.

În apel, apreciind ca legală şi temeinică pedeapsa de 2000 RON amendă penală (pagina 27, paragraf 3), instanţa de control judiciar a înlăturat eroarea şi a stabilit valoarea de 10 RON corespunzători unei zile – amendă.

Prin urmare, inculpatului nu i s-a agravat pedeapsa nici sub aspectul naturii nici al cuantumului, respectiv nu i s-a aplicat pedeapsa în alte limite decât cele prevăzute de lege, nefiind întrunite condiţiile cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Critica referitoare la tardivitatea plângerii prealabile invocată de către recurentul – inculpat, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. aşa încât Înalta Curte nu poate examina şi nu se poate pronunţa asupra acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 167/A/2022 din 17 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 167/A/2022 din 17 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 februarie 2023.