Unconstitutionality exception regarding detention appeal remedies deemed inadmissible for seeking legislative amendment

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 382/DL din data de 03 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia declarată de inculpatul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 28.10.2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2022.

Totodată, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea contestatorului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) C. proc. pen.

În esenţă, pentru a dispune astfel cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor stipulate expres de textul legislativ.

În cauză, s-a reţinut că inculpatul contestator a criticat dispoziţiile art. 204 alin. (12) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1, 15 alin. (2), (21), (23) şi 24 din Constituţia României, având în vedere limitarea soluţiilor posibil a fi pronunţate de către instanţa de control judiciar în cazul exercitării căii de atac împotriva încheierilor pronunţate asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, apreciind astfel că sunt încălcate dispoziţiile constituţionale menţionate.

S-a avut în vedere că articolul în discuţie prevede că în cazul admiterii contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, se poate dispune, în condiţiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai uşoară şi după caz, punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză

În susţinerea excepţiei, inculpatul a arătat în esenţă că omisiunea prevederii şi a unei alte soluţii în cazul admiterii contestaţiei, ca de exemplu, trimiterea cauzei spre rejudecare, în cazul constatării unei nelegalităţi în procedura în faţa instanţei de fond, contravine dispoziţiilor constituţionale susmenţionate.

S-a reţinut că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri prin care Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului în faza de urmărire penală.

În concret, s-a constatat că inculpatul contestator a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. pentru a arăta că acest text de lege nu prevede şi o altă soluţie decât cele prevăzute în cazul în care contestaţia este admisă, aspect care în mod evident nu are cum să poată fi invocat şi soluţionat printr-o excepţie de neconstituţionalitate, întrucât acesta tinde la modificarea dispoziţiilor legale existente iar acesta este atributul exclusiv al legiuitorului.

Prin urmare, s-a apreciat că, ceea ce urmăreşte contestatorul nu este înlăturarea vreunei neconcordanţe a textului cu Constituţia, ci doar exprimarea nemulţumirii faţă de modul însuşi de redactare a textului legal faţă de limitarea soluţiilor prevăzute pentru cazul admiterii contestaţiei inculpatului. Însă, a apreciat instanţa că nu se poate invoca prin intermediul unei astfel de excepţii, modul în care un text de lege este aplicat sau modul în care un text de lege este ca atare prevăzut de legiuitor, aceste aspecte excedând obiectului sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În acest context, Curtea a constatat că excepţia invocată nu vizează de fapt ceea ce se prevede că se poate invoca prin intermediul său, astfel că a apreciat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii nr. 382/DL din data de 03 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, în termen legal, a declarat recurs recurentul inculpat A..

Prin motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, recurentul A., prin apărător, a solicitat să se constate că excepţia formulată în cauză este admisibilă şi în consecinţă a solicitat să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale.

Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 25.11.2022, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluţionării recursului la data de 29.11.2022, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză de inculpatul contestator A., a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) C. proc. pen. nu respectă condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât în concret, ceea ce se urmăreşte prin intermediul excepţiei invocate nu este înlăturarea vreunei neconcordanţe a textului cu Constituţia, ci modificarea acestuia, inculpatul contestator fiind nemulţumit de modul de redactare a textului legal, prin faptul că nu se prevede şi posibilitatea pronunţării şi a altor soluţii în situaţia admiterii contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăriri penale.

Astfel, Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Verificând din această perspectivă solicitarea recurentul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) C. proc. pen., Înalta Curte constată că această cerere întruneşte doar o parte din condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea unei cauze, de către o persoană având calitatea de inculpat în speţă şi vizează un text de lege aflat în vigoare, care nu a fost anterior declarat neconstituţional în raport cu criticile formulate, însă nu îndeplineşte cerinţa legăturii cu cauza.

Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă - art. 204 C. proc. pen. - reglementează calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, alin. (12) prevăzând că: (12) În cazul admiterii contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, se poate dispune, în condiţiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai uşoară şi, după caz, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În opinia apărării recurentului A., dispoziţiile legale criticate, anterior menţionate, nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 1, 15 alin. (2), (21), (23) şi 24 din Constituţia României, având în vedere limitarea soluţiilor ce ar putea fi pronunţate de către instanţa de control judiciar în cazul admiterii contestaţiei inculpatului împotriva încheierilor pronunţate asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale (cum ar fi de exemplu, trimiterea cauzei spre rejudecare).

Înalta Curte constată că prin excepţia invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se susţin aspecte care ţin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepţiei îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu şi Curţii Constituţionale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Aşa cum a fost formulată în cauza de faţă cererea de sesizare reiese că prin excepţia invocată se critică reglementarea legiuitorului în materia căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, mai exact prin criticile formulate ceea ce se urmăreşte de către autorul excepţiei este adăugarea la lege în sensul de a se prevedea posibilitatea pronunţării şi a altor soluţii în cazul admiterii unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri vizând măsurile preventive dispuse de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

Or, Înalta Curte constată că prin motive aduse în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că, în realitate, recurentul A. contestă conţinutul reglementărilor legiuitorului din cuprinsul dispoziţiilor legale ale art. 204 alin. (12) C. proc. pen., prin excepţia invocată tinzându-se la modificarea textului de lege în sensul dorit de aceştia.

În aceste condiţii, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia în sensul anterior menţionat, situaţie care însă este atributul exclusiv al legiuitorului, excedând obiectului sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de către recurentul inculpat în scopul şi finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, se apreciază că excepţia invocată nu respectă cerinţa reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, apreciind că nu există motive de reformare a soluţiei primei instanţe din cuprinsul încheierii de şedinţă nr. 382 din 03.11.2022, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca urmare a constatării neîndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de recurentul inculpat A..

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii nr. 382/DL din data de 03 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, privind dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.