Cassation review limited to legal error: criminal type requirement of causal link in assault resulting in grievous bodily harm cannot be re-evaluated as factual issue

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 390 din data de 25.06.2021 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-au hotărât următoarele:

În baza art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 61 alin. (4) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 210 zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

În baza art. 61 alin. (2) C. pen. a fost stabilită suma de 20 RON pentru o zi amendă.

A fost obligat inculpatul la plata unei amenzi penale în cuantum de 4200 RON.

În baza art. 63 alin. (1) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) raportat la art. 397 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1357 şi urm. C. civ., a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 3140 RON reprezentând daune materiale şi 15000 RON reprezentând daune morale.

Au fost respinse restul pretenţiile ca neîntemeiate.

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) raportat la art. 397 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1357 şi urm. C. civ. şi cu referire la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 109,87 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 19, art. 25 alin. (1) raportat la art. 397 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 1357 şi următoarele C. civ. şi cu referire la art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Ortopedie – Traumatologie şi TBC Osteoarticular "Foişor" Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 8602,34 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 272 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 759 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin 1 C. proc. pen.. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2972,5 RON reprezentând cheltuieli judiciare către persoana vătămată – parte civilă B..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 207 din 25 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia penală, a fost admis apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinţei penale nr. 390/25.06.2021 pronunţate de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2020.

A fost desfiinţată sentinţa atacată sub aspectul modalităţii de soluţionare a acţiunii civile în ceea ce priveşte daunele morale solicitate de partea civilă şi, procedând la o nouă judecare a cauzei în aceste limite:

A fost majorată suma la care a fost obligat inculpatul A. cu titlu de daune morale către partea civilă de la suma de 15.000 RON la suma de 30.000 RON.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 16 mai 2022, pe care a criticat-o atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă.

Prin motivele formulate, recurentul A. a solicitat, în esenţă, să se dispună achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. şi, pe cale de consecinţă, respingerea pretenţiilor civile formulate în cauză.

În cadrul cererii de recurs în casaţie recurentul a prezentat situaţia de fapt constând în aceea că, în data de 28.07.2019, în jurul orei 03:00, dimineaţa, se întorcea la locuinţa sa din Sibiu după noaptea petrecută în centrul istoric, însoţit de iubita sa, C. şi de un prieten, D., aflându-se în zona centrală a municipiului Sibiu, vis-a-vis de E., iar în zona de staţionare a taxiurilor a comandat un taxi de la una din firmele de taximetrie. A învederat că la momentul sosirii taximetristului, lângă maşină a apărut un bărbat care, beat fiind, a împins-o pe numita C., încercând să ocupe taxiul. Ulterior, bărbatul a ieşit din maşină, iar din cauza stării avansate de ebrietate s-a împiedicat şi a căzut, apoi a scos telefonul şi l-a filmat pe recurentul inculpat cauzându-i acestuia din urmă o stare de provocare. În acest context, recurentul a învederat că s-a îndreptat spre bărbatul aflat în stare de ebrietate (identificat ulterior ca fiind B.), pe care l-a împins în gardul viu amplasat lângă trotuar, moment în care i-a aplicat o lovitură uşoară de picior în mâinile aflate în zona toracelui. Recurentul a mai arătat că B. a sunat la apelul de urgenţă 112, solicitând sosirea unui echipaj de poliţie.

Recurentul a precizat că echipajul de intervenţie a încheiat procesul-verbal nr. x/09.07.2019, precum şi un act constatator în care s-a menţionat o altă locaţie în care s-ar fi aflat numitul B., alta decât locul altercaţiei. Totodată, recurentul a susţinut că echipajul de intervenţie nu a luat măsuri pentru determinarea alcoolemiei numitului B.. S-a mai arătat că, după depunerea plângerii penale (redactată olograf), B. s-a prezentat singur la Spitalul Clinic de Urgenţă Sibiu acuzând dureri în zona încheieturii mâinii drepte, unde i s-a aplicat un bandaj ghipsat cu diagnosticul de fractură, iar ulterior s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti unde a fost examinat în vederea eliberării Certificatului medico-legal nr. x/30.07.2019. Examinarea s-a efectuat vizual şi pe baza actelor medicale eliberate de U.P.U. a Spitalului Clinic De Urgenţă Sibiu, respectiv "Fişa U.P.U. nr. x/28.07.2019" cu diagnostic "Fractură cominutivă epifizată distală radius drept cu deplasare, Fractură stiloida cubitală" cu explicaţia "traumatism prin agresiune cu autor necunoscut". Recurentul a susţinut că, această explicaţie nu a rezultat din examinarea medicală, ci din afirmaţiile numitului B..

Referitor la situaţia de fapt expusă în cuprinsul cererii de recurs în casaţie, făcând referire şi la probele din dosar, recurentul A. a mai susţinut că, în opinia sa, în cauză au existat un şir de neregularităţi care au condus la condamnarea sa injustă.

Deopotrivă, recurentul a considerat că, în cauză, nu a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre leziunile acuzate de partea civilă B. şi acţiunile sale din timpul altercaţiei, susţinând astfel, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lovire şi alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective, precizând, totodată că, fapta nu există.

A mai susţinut că, toate pretenţiile civile ale numitului B. sunt nejustificate, leziunile şi suferinţele acestuia, precum şi zilele de spitalizare/imobilizare care dau caracterul penal presupusei infracţiuni imputate nu se datorează acţiunilor sale.

La data de 02.06.2022, intimatul parte civilă B., prin avocat ales, a formulat concluzii scrise prin care a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., iar în subsidiar, respingerea recursului în casaţie ca nefondat.

În acest sens, intimatul parte civilă arătat că, recurentul a susţinut că fapta nu există, împrejurare ce nu poate fi constatată în baza niciunui caz de casare.

Prin încheierea din 07 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte – secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 207 din 25 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia– secţia penală, constatându-se, în esenţă că, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., exclusiv sub aspectul chestiunilor de drept ce vizează legătura de cauzalitate între fapta imputată şi rezultatul produs, pe baza situaţiei de fapt stabilite cu caracter definitiv de instanţa de apel, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept.

Faţă de motivele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie, Înalta Curte a subliniat prin încheierea menţionată anterior că, nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile recurentului referitoare la aspectele relative la interpretarea probatoriului şi reexaminarea conţinutului mijloacelor de probă, verificarea existenţei ori a suficienţei probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie pentru că fapta a fost dezincriminată.

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

În speţă, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., instanţa de apel constatând că fapta supusă analizei există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Potrivit art. 193 alin. (2) C. pen., fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

La nivel doctrinar, sub aspectul elementului material al laturii obiective, s-a arătat că acesta se realizează, de regulă, printr-o acţiune de lovire sau alte violenţe. Această acţiune se poate realiza fie prin energia făptuitorului, fie printr-o altă forţă pe care acesta o pune în mişcare şi poate fi exercitată direct sau indirect (V.Cioclei în C. pen.. Comentariu pe articole, Ediţia 3, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2020, p.689-690).

Urmarea imediată a infracţiunii constă în producerea unei vătămări a integrităţii corporale sau sănătăţii, care să necesite îngrijiri medicale de la 1 zi la 90 de zile, iar pentru ca fapta să fie tipică, trebuie să existe legătură de cauzalitate între lovirile/violenţele exercitate şi urmarea periculoasă.

Înalta Curte constată că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, constă, în esenţă, în aceea că, inculpatul A. în noaptea de 28.07.2019, în jurul orelor 03:00, în timp ce se afla vis-a-vis de E. din mun. Sibiu, în staţia de taxi, pe fondul unui conflict iscat în legătură cu efectuarea unei comenzi pentru o cursă cu un taxi, a exercitat acte de violenţă fizică asupra persoanei vătămate B. care a căzut ca urmare a violenţelor şi şi-a fracturat mâna dreaptă, suferind leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Verificând, aşadar, hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi a motivelor care îl susţin, astfel cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu, se constată că, instanţa de apel a reţinut că rezultatul prevăzut de norma de incriminare (leziunile traumatice produse persoanei vătămate) a fost consecinţa acţiunii inculpatului A.. În acest sens, Curtea a subliniat cu caracter definitiv că, persona vătămată B. a căzut ca urmare a violenţelor exercitate de inculpat şi şi-a fracturat mâna dreaptă, suferind leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

În cuprinsul deciziei recurate s-a mai notat că, în cauză este vorba despre o faptă intenţionată, care a produs un prejudiciu semnificativ, astfel cum rezultă din conţinutul actelor-medicale, menţionate corespunzător de prima instanţă, instanţa de apel reţinând, cu titlu definitiv, consecinţele faptei, respectiv numărul zilelor de îngrijiri necesare pentru vindecarea leziunilor produse.

Prin apărările formulate, care se circumscriu în esenţă, modalităţii de interpretare şi evaluare a materialului probator administrat în cauză de instanţele anterioare, recurentul A. solicită Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăţi legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Astfel cum s-a arătat anterior, instanţa de recurs în casaţie exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, care este consecinţa directă a administrării nemijlocite a probelor şi, în consecinţă, situaţia de fapt reţinută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. nu se raportează la baza factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., iar solicitarea privind pronunţarea unei soluţii de achitare, este neîntemeiată.

Referitor la criticile recurentului pe latura civilă, Înalta Curte notează că acestea vizează majorarea de către instanţa de apel a cuantumului daunelor morale acordate părţii civile. Or, cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat recurentul reprezintă un aspect ce vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia şi nu poate fi examinat pe calea recursului în casaţie. De altfel, astfel cum rezultă din încheierea din data de 07 septembrie 2022, cererea de recurs în casaţie a fost admisă în principiu doar pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., exclusiv sub aspectul chestiunilor de drept ce vizează legătura de cauzalitate între fapta imputată şi rezultatul produs, pe baza situaţiei de fapt stabilite cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Pentru considerente expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 207 din 25 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 276 alin. (6) C. proc. pen.., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli judiciare în favoarea intimatului parte civilă B., dovedite cu factura nr. x din 11.10.2022 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 207 din 25 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, precum şi la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2022.