Constitutional exception to criminal procedure provision for unremittable insufficiently motivated arrest order dismissed for lack of factual relevance

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 359/DL din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen.

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 204 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii din data de 07.10.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin încheierea din cameră de consiliu din 07.10.2022, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a respins excepţia nulităţii propunerii de arestare preventivă.

În baza art. 226 din C. proc. pen., a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, în dosarul de urmărire penală nr. 925/D/P/2021.

În baza art. 202 din C. proc. pen. raportat la art. 223 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.10.2022 şi până la data de 05.11.2022, inclusiv şi, în temeiul art. 230 din C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut că, prin propunerea înregistrată pe rolul instanţei la data de 07.10.2022, sub nr. x/2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate a solicitat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A., pentru o perioadă de 30 de zile.

În susţinerea referatului, după expunerea situaţiei de fapt reţinute în sarcina inculpatului, a încadrării juridice date faptelor şi a mijloacelor de probă administrate până în prezent, s-a arătat că în cauză sunt incidente cazurile de arestare preventivă prevăzute de art. 202 alin. (1), (3) şi 4 lit. e) din C. proc. pen.

Astfel, s-a susţinut că există probe (procese-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediu ambiental din data de 13 septembrie 2022, declaraţia martorului B. din data de 12 septembrie 2022, fotocopia dosarului nr. x, aflat în instrumentarea Ministerului Public Logano, declaraţia martorei C., din data de 14 septembrie 2022) din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul A. a săvârşit tentativă la infracţiunea de omor calificat, constând în aceea că, la data de 9 martie 2012, în jurul orelor 01:30, la Bissone, în Via Campione, nr. 34, împreună cu numitul D. şi martorul B., după ce a urmărit-o pe persoana vătămată E., inclusiv la bordul automobilului X, a lovit automobilul Smart condus de persoana vătămată, în care se afla şi F., împingându-l în afara spaţiului carosabil, după care, înarmat cu crosă de golf şi un cuţit, a lovit automobilul persoanei vătămate, spărgând fereastra laterală stânga în încercarea de a lovi victima cu cuţitul şi ulterior, în afara autovehiculului, i-a aplicat persoanei vătămate 13 – 14 lovituri de cuţit, provocându-i 13 sau 14 răni prin tăiere şi înjunghiere, cu o lungime ce variază de la 3 la 7 cm adâncime, în zona toracelui, spatelui, picioarelor, braţului drept şi degetului mare al mâinii drepte, precum şi un hemopneumotorax bilateral în dreapta şi o contuzie pulmonară posterioară bilaterală, infracţiune pentru care se poate dispune arestarea preventivă.

S-a apreciat că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, inculpatul acţionând în cadrul unui grup de criminalitate organizată, creat în scopul exploatării sexuale a unor persoane de sex feminin, pe teritoriul Elveţiei. Cucerirea unor noi zone de influenţă, precum şi răzbunarea au constituit principalele motive pentru care inculpatul A. a comis tentativa la infracţiunea de omor, iar modalitatea de comitere a faptei s-a realizat într-o manieră extrem de violentă, cu un puternic impact emoţional atât asupra persoanele vătămate, dar şi în rândul comunităţii, prin temerea generată de încălcarea flagrantă şi brutală a normelor de drept, toate în vederea impunerii supremaţiei în domeniul traficării persoanelor şi pentru maximizarea profiturilor şi foloaselor patrimoniale injuste.

S-a mai arătat că, pentru a-şi asigura supremaţia atât în cadrul grupului, cât şi raportat la alţi reprezentanţi ai lumii interlope, inculpatul A. a recurs, fără scrupule, la acţiuni de o violenţă extremă împotriva celor care nu îi respectau ordinele sau a posibililor rivali, organizând veritabile "acţiuni de comando" împotriva acestora, orientate clar în sensul suprimării vieţii, relevante în acest sens fiind şi agresiunile comise împotriva persoanelor vătămate G. şi H. (primul identic, ca acţiune, atacului desfăşurat în Elveţia împotriva persoanei vătămate E.), care demonstrează, fără echivoc, comportamentul extrem de violent al inculpatului şi dispreţul manifest faţă de cea mai importantă valoare socială ocrotită penal – viaţa persoanei.

S-a subliniat, totodată, perseverenţa inculpatului A. de a se reintegra în mediul infracţional, apreciindu-se ca fiind relevante în acest sens întâlnirile acestuia din perioada imediat următoare plasării în arest la domiciliu, cu mai multe persoane ce fac parte din anturajul lui infracţional, dintre acestea fiind identificate următoarele: I., J., K., L., M., N., O., persoane cercetate şi/sau condamnate pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă, în prezent aceştia fiind lideri activi ai unor grupări de criminalitate organizată din România, intitulate generic Clanul P. şi Clanul Q..

S-a mai precizat ca sumele mari de bani găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare, precum şi bijuteriile şi alte bunuri a căror valoare depăşeşte cu mult veniturile ce ar fi putut fi obţinute de inculpatul A., în contextul în care acesta nu are un loc de muncă, s-a aflat în stare de arest sau arest la domiciliu, precum şi numărul terminalelor mobile găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare evidenţiază faptul că inculpatul A. este implicat într-o activitate infracţională aducătoare de venituri foarte mari şi, totodată, acesta realizează o minuţioasă organizare în plan logistic, deţinând un veritabil arsenal de bunuri ce îi facilitează şi disimulează activităţile infracţionale, fiind un cunoscător al unor metode şi tehnici de intervenţie specifice organelor de aplicare a legii, fapt ce a creat în rândul celorlalte grupări infracţionale o imagine de intangibilitate.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., s-a arătat că inculpatul A. a cunoscut că este căutat de către autorităţile elveţiene în vederea realizării urmăririi penale pentru agresiunea mai sus descrisă şi a întreprins demersuri în vederea determinării celorlalţi participanţi la comiterea tentativei de omor să nu dea declaraţii care să-l incrimineze

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 223 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din C. proc. pen., art. 224 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. (1), (3) şi 4 lit. e) din C. proc. pen.

A fost prezentat dosarul de urmărire penală nr. 925/D/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Apărarea a invocat, cu titlu preliminar, nulitatea propunerii de arestare preventivă, raportat la lipsa competenţei autorităţilor române de efectuare a cercetărilor în cauză, indicând în acest sens şi faptul că fapta care face obiectul cauzei este cercetată de către autorităţile elveţiene, astfel că o dublă cercetare a acestei fapte ar atrage încălcarea principiului ne bis în idem. S-a mai precizat şi faptul că lipseşte autorizarea prealabilă a punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul A. a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la circumstanţele de săvârşire a faptei, cauză de împiedicare a exercitării acţiunii penale în prezenta cauză.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii propunerii de arestare preventivă, relativ la necompetenţa autorităţilor judiciare române de instrumentare a prezentei cauze, respectiv încălcarea principiului ne bis în idem şi, respectiv, lipsa autorizării prealabile a punerii în mişcare a acţiunii penală faţă de inculpatul A. a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut caracterul nefondat al acesteia.

În acest sens, s-a reţinut că, prin procesul-verbal din data de 31 august 2022 s-a constatat necesitatea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen., conform art. 292 din C. proc. pen., infracţiune ce a intrat în scopul grupului infracţional organizat coordonat de inculpatul A..

Prin ordonanţa nr. 925/D/P/2021 din data de 31 august 2022 s-a dispus extinderea urmăririi penale în rem sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen.

În acest context, prin ordonanţa nr. 925/D/P/2021 din data de 22 septembrie 2022 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpatul A., sub aspectul tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen.

Prin referatul nr. x/2021 din data de 22 septembrie 2022, în temeiul art. 9 alin. (1) din C. pen. şi art. 9 alin. (3) din C. pen. s-a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie autorizarea prealabilă a punerii în mişcare a acţiunii penală faţă de inculpatul A., sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen.,

Prin ordonanţa nr. 2238/C/2022 din data de 28 septembrie 2022 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus autorizarea prealabilă a punerii în mişcare a acţiunii penală faţă de inculpatul A., sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen.

Prin ordonanţa nr. 925/D/P/2021 din 06.10.2022 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului A., sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen.

In ceea ce priveşte competenţa autorităţilor judiciare române de instrumentare, s-a reţinut că fapta pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă a fost săvârşită pe teritoriul Elveţiei, respectiv la data de 09.03.2012, în jurul orei 01:30, la Bissone, pe drumul care duce spre localitatea Campione d'Italia, inculpatul A., însoţit de alţi doi cetăţeni români, respectiv B. şi D., l-au atacat cu intenţia de a-l ucide, pe cetăţeanul albanez/kosovar E., acesta suferind 13-14 înjunghieri, urmare a agresiunilor exercitate.

Organele judiciare din Elveţia, respectiv Ministerul Public Logano au desfăşurat cercetări în dosarul penal nr. x, împotriva inculpatului A., având ca obiect fapta indicată anterior.

Prin comisia rogatorie internaţională nr. 1241/D/P/2019 din data de 04 noiembrie 2019 s-a solicitat sprijinul autorităţilor judiciare competente din Confederaţia Elveţiană, astfel că în cadrul comisiei rogatorii internaţionale au fost solicitate să procedeze la efectuarea următoarelor acte de procedură şi să comunice, în cel mai scurt timp, către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate, a următoarelor date:

1. Stadiul cercetărilor sau hotărârea pronunţată în cauza penală nr. x, aflată în instrumentarea Ministerului Public Logano.

2. Fotocopia dosarului penal întocmit de către autorităţile judiciare elveţiene competente, având ca obiect tentativa la infracţiunea de omor asupra victimei E.. De asemenea, s-a solicitat să fie puse la dispoziţie şi toate capturile foto/înregistrările video obţinute/ridicate cu ocazia cercetărilor efectuate, realizate de camerele video de supraveghere aflate în zona comiterii faptei sau obţinute în orice alt mod legal.

3. Situaţia juridică actuală a numiţilor A., B., şi D., respectiv dacă există date cu privire la implicarea acestora în activităţi de proxenetism, pe teritoriul Elveţiei şi dacă împotriva acestora au fost dispuse măsuri preventive, au fost finalizate cercetările sau s-au dispus hotârâri definitive de condamnare, faţă de cele trei persoane.

4. Situaţia juridică actuală a numitului G., respectiv dacă există date cu privire la implicarea acestuia în activităţi de proxenetism sau alte activităţi infracţionale, pe teritoriul Elveţiei.

5. Evidenţa persoanelor de cetăţenie română care îşi desfăşoară activitatea în cadrul clubului R., situat în X.

6. Situaţia juridică a numitelor S.; T.; U.. Dacă numitele S., T., U. au fost identificate pe teritoriul Elveţiei şi în compania căror persoane au fost identificate.

7. De asemenea, în scopul bunei înfăptuiri a justiţiei şi în vederea probării întregii activităţi infracţionale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi-a exprimat interesul de participa la consultări directe cu organele de cercetare penală din Elveţia, cu scopul de găsi o soluţie eficientă în vederea exercitării şi continuării unei proceduri penale unice, inclusiv pentru realizarea unui transfer de procedură în România şi efectuarea de către D.I.I.C.O.T. a cercetărilor cu privire la fapta comisă şi persoanele implicate care fac obiectul cauzei penale x, aflată în instrumentarea Ministerului Public Logano.

Comisia Rogatorie internaţională a făcut obiectul analizei în cauza ROG.2019.296/RS/KB a Procurorul Public V. din cadrul Republicii şi Cantonului Ticino, iar potrivit deciziei din data de 5 august 2021, s-au stabilit următoarele:

- cererea de asistenţă juridică în cauză îndeplineşte cerinţele formale şi materiale prevăzute de Convenţia europeană privind asistenţa reciprocă în materie penală, din 20 aprilie 1959 (CEAG, RS 0.351.1), Protocolul 2 Adiţional din 8 noiembrie 2001 la Convenţia europeană privind asistenţa reciprocă în materie penală (PA II CEAG, RS 0.351.12), Legea federală din 20 martie 1981 privind asistenţa internaţională în materie penală (AIMP, RS 351), precum şi Ordonanţa din 24 februarie 1982 privind asistenţa internaţională în materie penală (OAIMP, RS 351.11);

- nu există motive de inadmisibilitate (articolul 2 şi următoarele AIMP);

- cererea de asistenţă judiciară în cauză, cu referire la expunerea faptelor, corespunde cerinţelor legale şi s-a constatat că este îndeplinită şi condiţia de dublă pedeapsă, atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv, considerând că faptele contestate inculpatului în dreptul elveţian, prima facie, infracţiunile de omor intenţionată (art. 111 C. pen.), grup criminal organizat (art. 260ter C. pen.), spălarea banilor (art. 305 bis C. pen.), promovarea prostituţiei (art. 195 C. pen.) şi încălcarea LF privind stupefiantele (art. 19 cifra 1 din LStup) şi, prin urmare, sunt pedepsite şi în Elveţia, astfel încât să poată fi adoptate în principiu măsuri coercitive (art. 64 alin. (1) AIMP);

- admisibilitatea cererii de asistenţă reciprocă este certă şi subiectul deciziei îl constituie solicitările formulate de autoritatea solicitantă, indicate la punctele 1-7 ale comisiei rogatorii din data de 4 noiembrie 2019;

- sentinţa de condamnare a lui B. a fost între timp transmisă autorităţilor române, de aceea punctul 1 din comisia rogatorie a fost deja îndeplinit;

- în legătură cu cererea menţionată la punctul 2, nu s-a împiedicat transmiterea documentelor procedurii penale deschise împotriva lui A. şi a coinculpaţilor B. şi D. la data de 9 martie 2012, în urma faptelor comise în acea zi la Bissone împotriva lui E. (INC.2012.2265). În ceea ce priveşte punctul 3, acesta se consideră îndeplinit prin transmiterea documentelor menţionate anterior ale procedurilor penale menţionate la punctul 2 al comisiei rogatorii.

În legătură cu punctul 7 şi delegarea urmăririi penale, considerând că Biroul Federal al Justiţiei a indicat imposibilitatea delegării procedurilor penale, pe baza jurisprudenţei actuale şi a art. 2 din Legea federală privind asistenţa internaţională în materie penală din 20 martie 1981, această cerere a fost respinsă, considerându-se, de asemenea, că, în orice caz, documentele procedurilor penale sunt transmise, după cum se cere la punctul 2 din comisia rogatorie.

Prin procesul-verbal din data de 31 august 2022 s-a constatat faptul că potrivit art. 8 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, referitor la principiul ne bis în idem: (1) Cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă: a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate sau dacă s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă asistenţa este solicitată în scopul revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac prevăzute de C. proc. pen. al României.

(3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care un tratat internaţional la care România este parte conţine dispoziţii mai favorabile sub aspectul principiului non bis în idem.

Analizând, aşadar, în situaţia dată, incidenţa principiului ne bis în idem, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut că împotriva inculpatului A. s-a desfăşurat, în Elveţia, un proces penal pentru fapta din data de 09.03.2012, împotriva cetăţeanul albanez E., însă, după cum rezulta din înscrisurile transmise de autorităţile elveţiene, nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă prin care s-a dispus achitarea, încetarea procesului penal sau condamnarea acestuia şi nici nu a fost aplicată în cauză o pedeapsă printr-o hotărâre definitivă de condamnare, care a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate sau dacă s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut, totodată, în ceea ce priveşte competenţa autorităţilor judiciare române, faptul că în cauză este incident principiul personalităţii legii penale, prevăzut de art. 9 din C. pen.

Raportat la condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale incidente, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut îndeplinirea acestora în cauză, raportat la circumstanţele de săvârşire a faptei, persoana făptuitorului şi, respectiv, având în vedere şi că în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, ulterior autorizării prealabile a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, respectiv prin ordonanţa nr. 2238/C/2022 din data de 28 septembrie 2022 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus autorizarea prealabilă a punerii în mişcare a acţiunii penală faţă de inculpatul A., sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen.

Analizând în continuare propunerea Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, în dosarul de urmărire penală nr. 925/D/P/2021, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a apreciat că este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

În ceea ce priveşte fapta pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventiva, din probatoriul administrat în cauză, respectiv procese-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental din data de 13 septembrie 2022, declaraţia martorului B. din data de 12 septembrie 2022, fotocopia dosarului nr. x, aflat în instrumentarea Ministerului Public Logano, declaraţia martorei C., din data de 14 septembrie 2022, certificatul medical 9/10 martie 2012 de la ORL, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut că, la data de 9 martie 2012, în jurul orelor 01:30, la Bissone, în Via Campione, nr. 34, inculpatul A., împreună cu numitul D. şi martorul B., după ce a urmărit-o pe persoana vătămată E., inclusiv la bordul automobilului X, a lovit automobilul Smart condus de persoana vătămată, în care se afla şi F., împingându-l în afara spaţiului carosabil, după care, înarmat cu crosă de golf şi un cuţit, a lovit automobilul persoanei vătămate, spărgând fereastra laterală stânga în încercarea de a lovi victima cu cuţitul şi ulterior, în afara autovehiculului, i-a aplicat persoanei vătămate 13 – 14 lovituri de cuţit, provocându-i 13 sau 14 răni prin tăiere şi înjunghiere, cu o lungime ce variază de la 3 la 7 cm adâncime, în zona toracelui, spatelui, picioarelor, braţului drept şi degetului mare al mâinii drepte, precum şi un hemopneumotorax bilateral în dreapta şi o contuzie pulmonară posterioară bilaterală.

În analiza primei condiţii pentru luarea măsurii preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit, în accepţiunea dispoziţiilor art. 97 alin. (1) din C. proc. pen. (elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal), infracţiunea pentru care este cercetat, astfel cum s-a indicat anterior.

Această dispoziţie legală trebuie interpretată prin prisma dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care condiţionează legalitatea privării de libertate a unei persoane de existenţa unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează a fi lipsită de libertate a săvârşit o infracţiune. În accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului prin motive verosimile se înţeleg date, informaţii de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârşit infracţiunea respectivă (cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit), fără a fi necesar ca, la momentul luării sau menţinerii măsurii arestării preventive, să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (cauza Murray c. Regatului Unit).

Văzând şi că, potrivit jurisprudenţei Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit), la momentul luării măsurii arestării preventive nu este necesar să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că există probe suficient de temeinice pentru acest moment procesual, enumerate mai sus, din care rezultă presupunerea rezonabilă a săvârşirii de către inculpat a infracţiunii pentru care a fost formulată propunerea de arestare preventivă analizată.

În legătura cu cea de-a doua condiţie, respectiv privarea de libertate a inculpatului să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, judecătorul de drepturi şi libertăţi s-a raportat, pe de o parte, la criteriile enunţate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptelor presupus săvârşite, modul şi circumstanţele de comitere a acestora, anturajul şi mediul din care provine inculpatul, antecedentele penale şi alte împrejurări privitoare la persoana acestuia.

Examinând în acest context cauza, judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut în vedere gravitatea faptei presupus săvârşite (apreciată ca fiind deosebit de ridicată, având în vedere că infracţiunea a fost comisă cu violenţă, împotriva celui mai valoros drept al persoanei, respectiv dreptul la viaţă, prin amploarea ei deosebită fiind de natură să provoace o puternică rezonanţă în cadrul societăţii, în mod special în contextul social actual), alte împrejurări privitoare la persoana inculpatului (dezinvoltura şi determinarea infracţională de care, aparent, a dat dovadă inculpatul, alegând să comită infracţiuni cu violenţă, existând probe în sensul ca A. a mai săvârşit infracţiuni îndreptate împotriva vieţii persoanei, are o relaţie apropiată cu liderii grupărilor de criminalitate organizată din România şi Moldova) şi a constatat că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Aşadar, s-a concluzionat că fapta presupus săvârşită de inculpat, prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen., art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen., deşi a fost comisă cu aproximativ 10 ani în urmă, este de natură să provoace în continuare o puternică rezonanţă în cadrul societăţii, în mod special în contextul în care, în prezent, împotriva inculpatului se desfăşoară cercetări pentru o serie de infracţiuni de o gravitate deosebită, respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) şi 3 din C. pen., trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) şi (2) lit. a) din C. pen., astfel că lipsa unei reacţii prompte a sistemului judiciar şi lăsarea inculpatului în libertate la momentul procesual de faţă ar induce perturbări grave ale disciplinei publice, ale respectului faţă de lege, stimulând temerea colectivă că justiţia nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase, generând astfel nu doar oroare şi revoltă în societate, ci şi un sentiment acut de insecuritate, putând încuraja alte persoane să comită fapte similare.

S-a reţinut că nici circumstanţe personale nu sunt în favoarea lăsării inculpatului în libertate, acesta prezentând un risc ridicat de a comite noi infracţiuni, având în vedere trecutul său infracţional, inculpatul A. fiind cunoscut cu antecedente penale (condamnat la data de 20.10.2008 la o pedeapsă de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei şi un termen de încercare de 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, fiind reabilitat de drept la data de 07.01.2015, la data de 29.10.2019 a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa fiind trimis în judecată la data de 10.02.2020, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere, a suferit o serie de condamnări în Italia: la data de 12.02.2005, 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru comiterea unor infracţiuni contra legislaţiei privind migraţia, la data de 12.10.2009 s-a hotărât revocarea suspendării pedepsei/măsurii, fiind condamnat la 8 luni şi 20 zile închisoare pentru infracţiuni contra legislaţiei privind migraţia, la data de 09.12.2009, la 1 ani şi 2 luni închisoare pentru falsificarea de documente publice sau administrative de către o persoană fizică, punerea în circulaţie/utilizarea de monede, de mijloace de plată, altele decât numerarul sau de documente fiduciare publice contrafăcute sau falsificate, la data de 09.12.2013 la 1 ani şi 2 luni închisoare pentru falsificarea de documente publice sau administrative de către o persoană fizică, punerea în circulaţie/utilizarea de monede, de mijloace de plata, altele decât numerarul sau de documente fiduciare publice contrafăcute sau falsificate), respectiv faptul că, şi în prezent, fiind plasat în arest la domiciliu într-o altă cauză penală, inculpatul A. a realizat întâlniri cu liderii grupărilor de criminalitate organizată din România şi Moldova.

Analizând şi incidenţa dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut că există în cauza probe din care reiese ca inculpatul A., cunoscând faptul că este căutat de către autorităţile elveţiene în vederea realizării urmăririi penale pentru fapta pentru care s-a formulat propunere de arestare preventivă în cauză, a întreprins demersuri în vederea determinării celorlalţi participanţi la comiterea tentativei de omor să nu dea declaraţii care să-l incrimineze, transmiţând sau încercând să ofere diverse sume de bani sau alte avantaje materiale acestora sau membrilor lor de familie. În acest sens s-a reţinut că inculpatul a contactat-o pe soţia martorului B., numita W., propunându-i ca în schimbul unei declaraţii favorabile lui, dată în faţa autorităţilor elveţiene de către B., să îi ofere un apartament. În acelaşi sens, s-au reţinut şi actele de intimidare realizate cu privire la martora X. care, după ce s-a încheiat audierea sa, în dosarul penal nr. x/2022, s-a deplasat la domiciliu la volanul autoturismului ce aparţinea tatălui ei, considerând că a fost urmărită de la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, întrucât, la câteva minute după ce a parcat autoturismul, o persoană necunoscută i-a spart parbrizul autoturismului cu un corp dur.

Având în vedere ca în cauza urmează să fie audiaţi o serie de martori, printre care şi F. şi D., iar potenţialul de influenţare şi intimidare a martorilor este unul extrem de ridicat în contextul actelor de violenţă exercitate până în prezent de inculpatul A., judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a apreciat ca se impune luarea unei masuri preventive apte să-l împiedice pe inculpat să influenţeze în sensul arătat buna desfăşurare a procesului penal.

Or, s-a apreciat că toate aceste împrejurări impun cu necesitate cea mai severă măsură preventivă, respectiv cea a arestului preventiv, singura în măsură să restabilească sentimentul de securitate al societăţii şi să descurajeze persoanele tentate să comită fapte de acest gen, o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă, precum arestul la domiciliu, nefiind oportună la acest moment al anchetei, mai ales că cei doi inculpaţi nu au un domiciliu, locuind pe străzi.

Pentru a se răspunde exigenţelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi solicitării inculpatului prin avocat, judecătorul de drepturi şi libertăţi a analizat şi posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei la proces (cauza Vrencev c. Serbiei; cauza Lelieire c. Belgiei) întrucât numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi (cauza McKay c. Regatului Unit).

Analizând sub acest aspect cauza având ca obiect propunerea de arestare preventivă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a apreciat că, în vederea realizării scopului prevăzut de art. 202 alin. (1) din C. proc. pen., se impune privarea de libertate a inculpatului pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, pentru a-l împiedica pe acesta să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecarea cauzei, precum şi pentru prevenirea influenţării martorilor şi celorlalţi participanţi la infracţiunea cercetată, respectiv pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În acelaşi sens, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a apreciat că interesul societăţii de a se afla în siguranţă şi de a elimina, măcar temporar, elementele care prezintă un grad de pericol social crescut pentru valorile acesteia este primordial şi trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce s-ar cauza inculpatului prin privarea temporară de libertate.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul A..

Prin motivele de contestaţie s-a solicitat, în esenţă, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive şi, în subsidiar, luarea măsurii arestului la domiciliu.

Contestatorul a invocat nulitatea propunerii de arestare preventivă, apreciind că a fost formulată de un organ de urmărire penală necompetent.

S-a mai invocat şi faptul că se desfăşoară o procedură cu privire la aceeaşi faptă în Confederaţia Elveţiană, fără a se efectua un transfer de proceduri ori cooperare judiciară internaţională, că este o cauză disjunsă din dosarul nr. x/2019, care face obiectul unui alt dosar penal, respectiv dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia I Penală.

Referitor la netemeinicia măsurii arestării preventive, s-a arătta că mai există un dosar penal, ataşat la prezenta cauză, respectiv dosarul nr. x/2019, sens în care s-a solicitat să se aibă în vedere că nu este o faptă nouă.

În ceea ce priveşte buna desfăşurare a procesului penal, inculpatul a arătat că nu a încălcat nicio obligaţie, s-a prezentat de fiecare dată în faţa organelor de urmărire penală şi a respectat toate obligaţiile care i-au fost impuse.

Cu privire la scopul măsurii preventive, inculpatul a susţinut că se află sub imperiul măsurii arestului la domiciliu în dosarul nr. x/2021, sens în care nu avea contact cu nicio persoană din exterior.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că încheierea din data de 07.10.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2022, este legală şi temeinică.

Deşi prin contestaţia formulată inculpatul nu a invocat nici un aspect vizând nemotivarea încheierii, acesta a făcut referiri la pretinsa nemotivare în cuprinsul concluziilor formulate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Cu privire la acest aspect, Curtea de Apel Bucureşti a constatat, la o simplă lectură a încheierii, că aceasta este motivată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul primei instanţe expunând considerentele pentru care a dispus soluţia de admitere a propunerii de arestare preventivă pe nu mai puţin de 8 pagini. Curtea de Apel Bucureşti a observat, totodată, că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a răspuns aspectelor invocate de apărare, inclusiv cele relative la pretinsa nulitate a propunerii de arestare preventivă şi la pretinsa necompetenţă a organului de urmărire penală.

Ca atare, nu se poate susţine că încheierea penală contestată nu ar fi motivată.

Cu privire la pretinsa nulitate a propunerii de arestare preventivă, întrucât autorităţile judiciare române nu ar fi competente să efectueze urmărirea penală şi ar fi încălcat principiul ne bis în idem, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în cauză, este îndeplinită condiţia existenţei autorizării prealabile a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, dată prin Ordonanţa nr. 2238/C/2022 din data de 28.09.2022, sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. şi art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen.

De asemenea, s-a reţinut în mod legal, în ceea ce priveşte competenţa autorităţilor judiciare române de instrumentare a dosarului penal, că sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (3) din C. pen., care reglementează principiul personalităţii legii penale.

S-a reţinut că fapta pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă a fost săvârşită de inculpatul cetăţean român pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, respectiv la data de 09.03.2012, în jurul orei 01:30, la Bissone, pe drumul care duce spre localitatea Campione d'Italia, inculpatul A., însoţit de alţi doi cetăţeni români, B. şi D., l-ar fi atacat, cu intenţia de a-l ucide, pe cetăţeanul albanez/kosovar E., acesta suferind 13-14 înjunghieri, urmare a agresiunilor exercitate, cercetările fiind efectuate pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. şi art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen.

Or, în cauza de faţă pedeapsa prevăzută de lege, în accepţiunea art. 187 din C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. şi art. 189 alin. (1) lit. a) şi h) din C. pen. este detenţiunea pe viaţă alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, cauza fiind instrumentată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., era necesară, conform art. 9 alin. (3) din C. pen., autorizarea prealabilă a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la susţinerea că în cauză se efectuează cercetări şi de organele judiciare din Confederaţia Elveţiană, încă din anul 2012, Curtea de Apel Bucureşti a observat, în acord cu judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, că textul art. 9 din C. pen. nu prevede nicio altă condiţie, în afara celor deja analizate, pentru a se putea dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, astfel că împrejurarea că organele judiciare din Elveţia, respectiv Ministerul Public Logano, au desfăşurat cercetări în dosarul penal nr. x, împotriva inculpatului A., având ca obiect această faptă, fără însă a se dispune o soluţie de trimitere în judecată, nu este de natură să împiedice efectuarea urmăririi penale în România.

Făcându-se referire la art. 8 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, referitor la principiul ne bis în idem, s-a reţinut că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul primei instanţe a constatat în mod legal şi temeinic că împotriva inculpatului A. s-a desfăşurat în Elveţia un proces penal pentru fapta din data de 09.03.2012, săvârşită asupra cetăţeanului albanez E., însă, după cum rezultă din înscrisurile transmise de autorităţile elveţiene, nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă prin care să se dispună achitarea, încetarea procesului penal sau condamnarea acestuia şi nici nu a fost aplicată în cauză o pedeapsă printr-o hotărâre definitivă de condamnare, care a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate, nu s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi nu a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, totodată, că, atâta vreme cât art. 9 din C. pen. nu prevede o altă condiţie, specială, în acest sens, sunt incidente dispoziţiile art. 16 din C. proc. pen., ce prevăd expres şi limitativ situaţiile în care nu se poate pune în mişcare acţiunea penală, iar în cauză nu a intervenit nici situaţia prev. de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. e), nici cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. i) şi j) din C. proc. pen., deoarece nu există autoritate de lucru judecat, nefiind pronunţată o hotărâre definitivă în Confederaţia Elveţiană (de altfel, nici măcar nu a fost sesizată vreo instanţă de judecată), şi nici nu a intervenit un transfer de proceduri cu alt stat.

Ca atare, s-a constatat că autorităţile judiciare din România sunt competente să efectueze urmărirea penală în cauză, fără a fi încălcat în vreun fel principiul ne bis în idem.

Cu privire la susţinerea că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. nu ar fi competent să efectueze urmărirea penală şi, deci, să formuleze propunere de arestare preventivă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că dosarul nr. x/2021 s-a format urmare a disjungerii cauzei din dosarul nr. x/2019, prin rechizitoriul emis la data de 23.03.2021. Prin acest rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2), (3) din C. pen., proxenetism, prev. de art. 213 din C. pen., trafic de droguri de risc şi mare risc, prev. de art. 2 şi 3 din Legea nr. 143/2000, spălarea banilor, prev. de art. 49 alin. (1) din Legea 129/2019 şi omor calificat, prev. de art. 189 din C. pen., pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem prin ordonanţa nr. 1241/D/P/2019 din data de 10.04.2019 şi pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, comisă la data de 09.03.2012 în Elveţia.

Or, cel puţin din înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive întocmit de procuror reiese că în cauză este începută urmărirea penală in rem sub aspectul unor infracţiuni pentru care în mod cert şi evident competenţa de efectuare a urmăririi penale revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. (trafic de droguri, spălarea banilor, constituirea unui grup infracţional organizat), iar relativ la infracţiunea prev. de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen., cu privire la care s-a pus în mişcare acţiunea penală, sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 78/2016, conform cărora: Sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei: 1. următoarele infracţiuni dacă săvârşirea lor a intrat în scopul unui grup infracţional organizat în sensul prevăzut la art. 367 alin. (6) din C. pen.: a) infracţiunile prevăzute la art. 188, art. 189, art. 205, art. 207, art. 209, art. 213, art. 217 cu referire la art. 209 şi la art. 213 alin. (2), art. 247 alin. (2), art. 249 - 251, art. 252 cu referire la art. 249 - 251, art. 263, art. 264, art. 310, art. 311, art. 313, dacă valorile falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 314 - 316, dacă valorile străine falsificate sunt dintre cele prevăzute la art. 310 şi art. 311, art. 325, art. 342, art. 345, art. 346, art. 346^1, art. 347, art. 351, art. 359, art. 360, art. 366 cu referire la art. 360 din C. pen. infracţiunile prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare; infracţiunea prevăzută la art. 154 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi infracţiunea prevăzută la art. 5 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare;

De asemenea, potrivit art. 11 pct. 3 şi 4 din O.U.G. nr. 78/2016 sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, indiferent de calitatea persoanei: 3. infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 656/2002) (actual 49/2019) pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism; 4. infracţiunea prevăzută la art. 367 din C. pen., dacă în scopul grupului infracţional organizat intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la pct. 1 şi 2.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă reiese că procurorul a reţinut că fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, aceea de tentativă la omor calificat, a fost săvârşită în cadrul unui grup infracţional organizat, fiind reţinută ca o "infracţiune ce a intrat în scopul grupului infracţional organizat coordonat de inculpatul A.".

Or, contrar celor arătate de apărare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (3) din O.U.G. nr. 78/2016, relative la competenţă după disjungere, care într-adevăr au fost declarate neconstituţionale, ci prevederile art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 78/2016.

Ca atare, s-a constatat că nu este fondată susţinerea apărării relativ la necompetenţa organului de urmărire penală şi la nulitatea absolută a propunerii de arestare preventivă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. fiind competent să efectueze urmărirea penală în temeiul art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 78/2016.

Cu privire la măsura preventivă, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a reţinut în mod legal şi temeinic că se impune luarea măsurii arestării preventive, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind întemeiată.

Astfel, s-a constatat, aşa cum a reţinut şi judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul primei instanţe, că din probatoriul administrat în cauză, respectiv procese-verbale de redare a discuţiilor purtate în mediul ambiental din data de 13 septembrie 2022, declaraţia martorului B. din data de 12 septembrie 2022, fotocopia dosarului nr. x, aflat în instrumentarea Ministerului Public Logano, declaraţia martorei C., din data de 14 septembrie 2022, certificatul medical 9/10 martie 2012 de la ORL, rezultă suspiciunea rezonabilă că, la data de 9 martie 2012, în jurul orelor 01:30, la Bissone, în Via Campione, nr. 34, inculpatul A., împreună cu numitul D. şi martorul B., după ce a urmărit-o pe persoana vătămată E., inclusiv la bordul automobilului X, ar fi lovit automobilul Smart condus de persoana vătămată, în care se afla şi F., împingându-l în afara spaţiului carosabil, după care, înarmat cu crosă de golf şi un cuţit, ar fi lovit automobilul persoanei vătămate, spărgând fereastra laterală stânga în încercarea de a lovi victima cu cuţitul şi ulterior, în afara autovehiculului, i-a aplicat persoanei vătămate 13 – 14 lovituri de cuţit, provocându-i 13 sau 14 răni prin tăiere şi înjunghiere, cu o lungime ce variază de la 3 la 7 cm adâncime, în zona toracelui, spatelui, picioarelor, braţului drept şi degetului mare al mâinii drepte, precum şi un hemopneumotorax bilateral în dreapta şi o contuzie pulmonară posterioară bilaterală.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută în concret, precum şi natura faptei presupus săvârşite, aceea de tentativă la omor calificat săvârşit prin cruzimi, presupus comisă în cadrul unui grup infracţional organizat, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei.

De asemenea, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen. este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani, infracţiunile intenţionate contra vieţii fiind expres menţionate în art. 223 alin. (2) din C. proc. pen., astfel că s-a constatat că este îndeplinită şi această condiţie, a gravităţii faptei.

Sub aspectul îndeplinirii cerinţei ca măsura preventivă să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul primei instanţe s-a raportat la gravitatea faptei presupus săvârşite (apreciată ca fiind deosebit de ridicată, având în vedere că infracţiunea a fost comisă cu violenţă), la alte împrejurări privitoare la persoana inculpatului (dezinvoltura şi determinarea infracţională de care, aparent, a dat dovadă inculpatul, alegând să comită infracţiuni cu violenţă, existând probe în sensul că A. a mai săvârşit infracţiuni îndreptate împotriva vieţii persoanei, la faptul că are o relaţie apropiată cu liderii grupărilor de criminalitate organizată din România şi Moldova) şi a constatat că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că pericolul pentru ordinea publică este în continuare actual, chiar dacă fapta a fost săvârşită cu 10 ani în urmă, în condiţiile în care se presupune că această faptă a fost comisă în contextul unui grup infracţional organizat şi, deşi inculpatul a fost dat în urmărire internaţională încă de la acea dată, nu a putut fi depistat până la data la care alerta introdusă în Sistemul Informatic Schengen a expirat, respectiv până la data de 18.02.2019, iar în prezent inculpatul este trimis în judecată într-o altă cauză, printre altele, pentru fapte presupus comise ulterior datei de 18.02.2019, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (2) şi 3 din C. pen. şi trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) şi (2) lit. a) din C. pen., existând un risc ridicat de a comite noi infracţiuni, având în vedere şi că acesta are antecedente penale pe teritoriul României pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane şi a fost condamnat în mai multe cauze în Republica Italiană.

Mai mult, s-a reţinut că nu se poate reproşa organului de urmărire penală împrejurarea că inculpatul nu a putut fi depistat o perioadă îndelungată, deşi era dat în urmărire internaţională, motiv pentru care autorităţile judiciare din Confederaţia Elveţiană nu au putut finaliza ancheta; practic, inculpatul şi-a invocat propria culpă, aceea de a se fi sustras de la ancheta efectuată în Elveţia. Astfel, în mod legal procurorul a formulat propunerea de arestare preventivă la momentul la care au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv obţinerea autorizării Procurorului General, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi administrarea de probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârşit faptele pentru care este cercetat.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul primei instanţe a reţinut în mod legal şi incidenţa dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., întrucât în cauză există probe din care rezultă că inculpatul A., cunoscând faptul că este căutat de către autorităţile elveţiene în vederea realizării urmăririi penale pentru această faptă, a întreprins demersuri în vederea determinării celorlalţi participanţi la comiterea tentativei de omor să nu dea declaraţii cu privire la participarea sa la săvârşirea tentativei de omor, transmiţând sau încercând să ofere diverse sume de bani sau alte avantaje materiale acestora sau membrilor lor de familie – a se vedea declaraţiile martorei C., care arată că în mod repetat a fost contactată telefonic de inculpatul A., care oferea 50.000 de euro sau un apartament numitului Y., pentru ca acesta să nu facă referiri la participarea inculpatului A. la tentativa de omor.

În acelaşi sens, au fost reţinute şi declaraţiile martorei X., care a înştiinţat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, după ce s-a încheiat audierea sa la sediul D.I.I.C.O.T., în dosarul penal nr. x/2022, s-a deplasat la domiciliu la volanul autoturismului ce aparţine tatălui ei, iar la câteva minute după ce a parcat autoturismul, o persoană necunoscută i-a spart parbrizul autoturismului cu un corp dur.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că măsura arestării preventive este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică şi chiar pentru protecţia martorilor audiaţi sau ce urmează a fi audiaţi în cauză. Astfel, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară şi pentru buna desfăşurare a urmăririi penale, având în vedere că în cauză urmează să fie audiaţi mai mulţi martori, F. şi D., existând riscul de influenţare şi intimidare a acestora. De asemenea, în cauză urmează a se face analiza bunurilor găsite la percheziţia domiciliară efectuată în locuinţa inculpatului, aşa cum reiese din procesul-verbal de percheziţie domiciliară aflat la dosarul cauzei.

S-a reţinut că măsura arestării preventive este necesară şi pentru prevenirea săvârşirii altor infracţiuni, în condiţiile în care, în prezent fiind plasat în arest la domiciliu într-o altă cauză penală, inculpatul A. a realizat întâlniri cu liderii grupărilor de criminalitate organizată din România şi Moldova, aşa cum reiese din declaraţiile martorei X., aflate la dosarul cauzei.

În concluzie, s-a apreciat că măsura arestării preventive este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pentru a-l împiedica pe inculpat să se sustragă de la urmărirea penală sau de la judecarea cauzei, pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, inclusiv prin prevenirea influenţării martorilor, precum şi pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, pentru aceleaşi argumente expuse anterior, inculpatul nu prezintă garanţii suficiente pentru a se dispune luarea uneia dintre măsurile neprivative de libertate prevăzute de C. proc. pen., obligaţiile ce s-ar putea fixa în sarcina acestuia nefiind suficiente pentru garantarea siguranţei societăţii. În acest context, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că scopul măsurilor preventive prevăzut în dispoziţiile art. 202 din C. proc. pen. nu se poate realiza printr-o altă măsură preventivă mai puţin severă, care nu ar fi de natură a asigura prevenţia săvârşirii de infracţiuni şi nici reala conservare a ordinii publice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 425 ind. 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 204 din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii penale din data de 07.10.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală.

Referitor la solicitarea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că cererea este inadmisibilă.

S-a reţinut că, din analiza prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: excepţia a fost ridicată în faţa instanţei judecătoreşti; excepţia priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei; excepţia a fost ridicată la cererea uneia dintre părţi; excepţia vizează prevederi legale ce nu au constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 instituie obligaţia judecătorului de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, subiectul sesizării sau temeiul constituţional al acesteia. Judecătorul în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analiza pertinenţei excepţiei, în sensul constatării unei legături cu soluţionarea cauzei, precum şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.

În cauză, excepţia a fost ridicată în faţa completului de drepturi şi libertăţi, la cererea inculpatului A., iar textele legale asupra cărora s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate sunt în vigoare şi nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate privind faptul că dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, aceasta vizează incidenţa prevederii legale asupra soluţiei ce se va pronunţa asupra măsurii preventive.

Întrucât excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o chestiune prejudicială, un incident apărut în cursul judecăţii, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate impune justificarea unui interes de către autorul excepţiei, iar stabilirea acestui interes se face de către completul de drepturi şi libertăţi, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi efectul pe care decizia Curţii Constituţionale l-ar putea produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză.

Altfel spus, cerinţa relevanţei reprezintă expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, iar irelevanţa reprezintă situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată. Noţiunea de relevanţă este subsumată ideii de interes al părţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate, iar un element în aprecierea relevanţei îl reprezintă caracterul material sau procesual al normei contestate.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că inculpatul A. a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen., întrucât acestea nu permit ca instanţa de control judiciar să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci când încheierea contestată nu este motivată.

Însă, prin contestaţia formulată inculpatul nu a invocat nici un aspect vizând nemotivarea încheierii, referirile la pretinsa nemotivare fiind făcute numai în cuprinsul concluziilor formulate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

De altfel, Curtea de Apel Bucureşti a constatat, la o simplă lectură a încheierii, că aceasta este motivată, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul primei instanţe expunând considerentele pentru care a dispus soluţia de admitere a propunerii de arestare preventivă pe nu mai puţin de 8 pagini. Instanţa a observat, totodată, că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul primei instanţe a răspuns aspectelor invocate de apărare, inclusiv cele relative la pretinsa nulitate a propunerii de arestare preventivă şi la pretinsa necompetenţă a organului de urmărire penală.

Ca atare, s-a constatat că nu se poate susţine că încheierea penală atacată nu ar fi motivată, acest aspect fiind invocat în mod artificial, fără legătură cu realitatea faptică.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că inculpatul nu poate justifica un interes prin invocarea respectivei excepţii de neconstituţionalitate, care priveşte o altă situaţie de fapt, respectiv aceea în care completul de drepturi şi libertăţi ar constata că încheierea contestată nu este motivată, însă nu se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în lipsa unui text de lege care să permită această soluţie.

Astfel, în raport de cadrul procesual, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de către inculpat nu are legătură cu soluţionarea în fond a contestaţiei.

Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]".

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece excepţia nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii nr. 359/DL din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022, a formulat recurs inculpatul A..

Prin motivele de contestaţie, în esenţă, recurentul inculpat A. a susţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în vederea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neocnstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen.. În acest sens, a arătat că dispoziţiile legale a căror neconstitutionalitate solicită a fi constatată sunt cuprinse într-o lege (Legea nr. 135/2010 privind din C. proc. pen.) şi aceste prevederi nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Deopotrivă, s-a arătat că dispoziţiile legale a căror neconstitutionalitate se solicită a fi constatată au legătură cu soluţionarea cauzei. Sub acest din urmă aspect, s-a susţinut că hotărârea judecătorească atacată nu este motivată, pe de o parte, având în vedere argumentarea generală şi abstractă din considerentele acesteia, iar, pe de altă parte, din perspectiva omisiunii judecătorului de drepturi si libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti de a oferi o dezlegare tuturor criticilor si argumentelor invocate de apărare în cadrul şedinţei de judecată din data de 07.10.2022. De asemenea, s-a arătat că, la fila x a încheierii pronunţate de judecătorul de drepturi si libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, s-a făcut referire la doi inculpaţi, care nu au un domiciliu, locuind pe străzi, cu toate că propunerea privind luarea măsurii arestării preventive îl privea doar pe inculpatul A. care, în acel moment, se afla în arest la domiciliu.

Având în vedere că încheierea pronunţată de judecătorului de drepturi si libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti nu a fost motivată, recurentul inculpat a susţinut că solicitarea firească ar fi fost aceea de trimitere a dosarului spre rejudecare la instanţa de fond, însă dispoziţiile art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. nu prevăd o asemenea posibilitate.

În concluzie, având în vedere că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de prevederile art. 29 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, s-a solicitat să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi 3, instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală (nepublicată) s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Referitor la această condiţie, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. are ca obiect contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 07.10.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2022, prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, în dosarul de urmărire penală nr. 925/D/P/2021 şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.10.2022 şi până la data de 05.11.2022, inclusiv.

Recurentul a susţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât încheierea pronunţată de judecătorului de drepturi si libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti nu a fost motivată, astfel încât se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare, însă dispoziţiile art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. nu prevăd o asemenea posibilitate.

Înalta Curte reţine, în primul rând, faptul că nu este chemată să analizeze dacă încheierea pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti este sau nu motivată şi nici nu este competentă să cenzureze aceste aspecte, acestea fiind atributul exclusiv al Curţii de Apel Bucureşti.

Ceea ce trebuie verificat în acest cadru procesual este, pe de o parte, dacă acest motiv de nelegalitate a încheierii a fost invocat în faza contestaţiei, şi, totodată, dacă dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a fost susţinută au fost cele care au împiedicat judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti să dispună o soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte primul aspect, Înalta Curte constată că apărarea inculpatului nu a criticat, în cadrul motivelor de contestaţie, faptul că încheierea privind luarea măsurii arestării preventive este total nemotivată, ci a invocat nemotivarea "în mod convingător a luării măsurii arestării preventive" (motiv în raport de care nu se poate dispune trimiterea niciunei cauze spre rejudecare, insuficienta motivare neechivalând cu lipsa acesteia). Mai mult, astfel cum rezultă din considerentele încheierii ce face obiectul prezentului control judiciar, lipsa de motivare a fost invocată doar în cadrul susţinerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine faptul că în cauză s-a constatat că încheierea "este motivată, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă expunând considerentele pentru care a dispus soluţia de admitere a propunerii de arestare preventivă pe nu mai puţin de 8 pagini. Curtea observă totodată că judecătorul de drepturi şi libertăţi de la prima instanţă a răspuns aspectelor invocate de apărare, inclusiv cele relative la pretinsa nulitate a propunerii de arestare preventivă şi la pretinsa necompetenţă a organului de urmărire penală. Ca atare, nu se poate susţine că încheierea penală contestată nu ar fi motivată, iar acest aspect este invocat în mod artificial, fără legătură cu realitatea faptică."

Aşadar, în condiţiile în care, în speţă, s-a reţinut că încheierea contestată corespunde exigenţelor prevăzute de lege privind motivarea hotărârilor judecătoreşti, împrejurarea că dispoziţiile art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. nu prevăd posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare, este lipsită de orice relevanţă, întrucât, şi dacă o atare excepţie ar fi admisă, ea nu ar fi de natură să influenţeze în vreun fel soluţia pronunţată.

Premisa de la care porneşte apărarea inculpatului în susţinerea recursului este netemeinicia soluţiei Curţii de Apel Bucureşti sub aspectul constatării faptul că încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti este motivată, însă, astfel cum s-a arătat, aceste împrejurări nu pot face obiectul cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Examenul asupra excepţiei de neconstituţionalitate este limitat la verificarea legăturii cu soluţionarea cauzei şi nu poate fi extins asupra altor dezlegări date de instanţa ce a pronunţat hotărârea recurată. Doar în situaţia în care Curtea de Apel Bucureşti ar fi constatat că încheierea atacată nu este motivată, astfel încât să se ridice o eventuală problemă de trimitere a cauzei spre rejudecare, soluţie ce nu ar fi putut fi dispusă în raport de textul a cărui neconstituţionalitate a fost invocată, recurentul ar fi justificat un interes în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţia legală considerată neconstituţională putând avea, astfel, o înrâurire în speţă.

În concluzie, având în vedere că în speţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri de către instanţa de contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii nr. 359/DL din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii nr. 359/DL din 13 octombrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2022.