Extraordinary appeal dismissed; suspended theft sentence upheld as legal within statutory limits.

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 105 din 12.02.2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2017, cu privire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

În baza art. 228 alin. (1) C. pen., rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi a art. 77 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul (plt.maj.) A., pentru infracţiunea de furt în formă continuată (4 acte materiale), la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere aplicată inculpatului A..

S-a stabilit termen de supraveghere a condamnatului de 2 ani, termen care se calculează de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

S-a desemnat organ de supraveghere a condamnatului Serviciul de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciu de Probaţiune Constanţa la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 zile în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau Căminului pentru Persoane Vârstnice Constanţa, strada x nr. 104.

Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se vor comunica de către condamnat Serviciului de Probaţiune Constanţa.

S-a atras atenţia organului desemnat cu supravegherea condamnatului asupra dispoziţiilor art. 94 alin. (2), (3), (4) C. pen. De asemenea, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) C. pen.

Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi inculpaţii B. şi C..

De asemenea, prin sentinţa instanţei de fond a fost admisă în parte acţiunea civilă.

În baza art. 25 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349 şi art. 1357 C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii A., B. şi C. la plata către partea civilă S.C. D., Sos. x, E., Clădirea Kingston, jud. Ilfov, a sumei de 19.087,20 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale (c/valoarea carburantului sustras) şi s-a respins restul pretenţiilor civile (până la suma de 29.823,81 RON), ca nefondate.

În baza art. 112 alin. (1), lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a sumei de 4.500 RON de la inculpatul (plt.maj.) A., sumă obţinută de către acesta în schimbul combustibilului sutras părţii civile.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpaţii C., B. şi A..

Prin decizia penală nr. 467/P din 25 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, sectia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile declarate de apelanţii inculpaţi C. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 105/12.02.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2017, ca nefondate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 105/12.02.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2017

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând, în baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus, în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii apelanţi C., A. şi B., obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

S-a înlăturat din conţinutul hotărârii atacate dispoziţia privind confiscarea sumei de 4500 RON, de la inculpatul A..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin deciziei din apel.

Împotriva deciziei din apel, nr. 467/P din 25 mai 2022, la data de 27.06.2022, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales F., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casaţie. inculpatul A., în temeiul cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. penală, a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a individualizat pedeapsa, atât din perspectiva cuantumului de pedeapsă cât şi a modalităţii de executare.

În esenţă, în susţinerea motivului de recurs formulat, s-a arătat că se invocă Decizia ICCJ nr. 5 din 26.05.2014, unde s-a statuat că "în aplicarea art. 5 din C. pen., se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile". Astfel, apărarea inculpatului a menţionat că deşi limitele de pedeapsă din Noul C. pen. ar fi mai favorabile, din perspectiva individualizării pedepsei, a circumstanţelor atenuante şi nu în ultimul rând a regimului concursului de infracţiuni, se consideră că vechiul C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă în prezenta cauză.

A susţinut apărarea inculpatului A. că acesta a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune de furt (art. 228 C. pen. nou), 4 acte materiale, iar fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală era prevăzută de dispoziţiile art. 208 C. pen. din 1969 şi pedepsită cu o pedeapsă de la 1 an la 12 ani.

În ceea ce priveşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, potrivit noului C. pen., apărarea inculpatului a arătat că pedeapsa rezultantă potrivit legii penale mai favorabile, C. pen. vechi, poate fi sub pedeapsa dată de instanţa de fond. S-a susţinut că aceste limite pot fi coborâte sub minimul special prevăzut de vechiul C. pen. ţinând cont că în cauza de faţă există circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) din vechiul C. pen., în acest sens menţionându-se că: "inculpatul este la prima tangenţă cu legea penală; realizează venituri constante fiind încadrat în muncă; comportamentul bun al inculpatului care este văzut în societate ca un cetăţean integrat; stăruitor în perfecţionarea profesională, jandarm; lucrează cu contract de muncă."

Astfel, s-a solicitat instanţei de judecată aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege prin reţinerea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. d) din vechiul C. pen. ca lege mai favorabilă.

Referitor la individualizarea pedepsei din perspectiva concursului de infracţiuni, s-a mai arătat că, în mod evident dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. sunt net mai favorabile prin instituirea caracterului facultativ al aplicării sporului decât cele ale dispoziţiilor art. 39 din Noul C. pen.. Aşadar, s-a susţinut că în raport cu modalitatea de individualizare a pedepsei prevăzută de vechiul C. pen., instanţa putea aplica pedeapsa începând cu minimul general.

În concluzie, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul A. a solicitat admiterea recursului în casaţie.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror şi părţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.

La data de 08.07.2022, au fost înregistrate la dosar concluziile scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, asupra recursului în casaţie formulat în cauză, potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., în cuprinsul cărora, în esenţă, Ministerul Public a susţinut că este inadmisibilă calea extraordinară de atac formulată în cauză, arătând că, deşi în cuprinsul cererii se invocă în mod formal prevederile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în fapt, aceasta este motivată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei şi modalităţii de executare a acesteia, .

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie dosarul a fost înaintat instanţei supreme.

La data de 05.08.2022, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 04.10.2022, pentru când a fost întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Prin încheierea din data de 04.10.2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 29.11.2022, ocazie cu care s-au luat concluziile pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aşadar, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecinţă, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

În speţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că toate criticile recurentului inculpat A. invocate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată prin hotărârea atacată, inculpatul criticând prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac cuantumul pedepsei de 2 ani închisoare stabilită în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (4 acte materiale), în baza art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi a art. 77 lit. a) C. pen., în esenţă, criticându-se faptul că în speţă s-a dispus condamnarea sa în baza noului C. pen., deşi, din perspectiva individualizării pedepsei, a circumstanţelor atenuante şi a regimului concursului de infracţiuni, în opinia recurentului inculpat, vechiul C. pen. reprezintă legea penală mai favorabilă în prezenta cauză. Totodată, recurentul inculpat a criticat cuantumul pedepsei la care a fost condamnat în cauză şi din perspectiva nereţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2) din vechiul C. pen.

Înalta Curte subliniază că prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

Evaluând legalitatea pedepsei aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În speţă, recurentul inculpat A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (4 acte materiale), în baza art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi a art. 77 lit. a) C. pen., dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani.

În concret, în cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de furt în formă continuată (4 acte materiale - datele de 28.04.2013, 10.05.2013, 11.05.2013 şi 15.05.2013) prevăzută şi predepsită de art. 228 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen., a constat în aceea că: inculpatul A., plt. major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, împreună cu inculpatul B. şi inculpatul C., în perioada 28.04.2013 - 15.05.2013 (patru acte materiale), în baza înţelegerii anterioare, au sustras din posesia părţii civile S.C. D., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cantitatea de 2.778,54 litri motorină, prin folosirea unui card recipient emis de OMV Petrom - efectuând un număr de 11 tranzacţii la staţiile G. şi Constanţa 19, fără consimţământul împuternicitului titularului cârdului, respectiv Şeful de Şantier, şi prin aceasta au cauzat părţii civile S.C. D. -sucursala Voluntari un prejudiciu în cuantum de 19.087,20 RON.

Fapta prevăzută de art. 228 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului, prevede că: Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Totodată, se reţine că în cauză, în raport cu situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, s-a statuat că sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. C. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea continuată şi totodată, având în vedere că infracţiunea a fost săvârşită de trei sau mai multe persoane împreună, fiecare având contribuţie proprie în desfăşurarea activităţii infracţionale, s-a stabilit că este aplicabilă circumstanţa agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) din C. pen.

În aceste condiţii, se reţine că dispoziţiile art. 36 alin. (1) C. pen. reglementează pedeapsa pentru infracţiunea continuată, astfel: Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

Totodată, art. 78 alin. (1) C. pen. prevede că: În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

În acest context, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A., de 2 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 105 din 12.02.2021, pronunţată de Tribunalul Constanţa, definitivă prin decizia penală atacată, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în formă continuată (4 acte materiale), în baza art. 228 alin. (1) C. pen., rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi a art. 77 lit. a) C. pen., este evident în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege anterior menţionate.

Aşa cum s-a arătat, în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost deja stabilită de instanţa de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greşita individualizare a pedepsei.

De asemenea, criticile formulate de recurent prin recursul în casaţie de faţă ce vizează aprecierea instanţelor cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile ori reţinerea sau nu de circumstanţe atenuate în favoarea inculpatului, excedează controlului jurisdicţional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

Starea de fapt reţinută în cauză, incidenţa legii penale mai favorabile sau încadrarea juridică a faptelor, precum şi reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Prin urmare, astfel de susţineri formulate în cauză de către recurentul inculpat A. vizând reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, aşa cum au fost formulate, excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

În concluzie, având în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului, de 2 ani închisoare, este legală, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege în conţinutul art. 228 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 şi a art. 77 lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentul inculpat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în realitatea ceea ce se critică fiind cuantumul pedepsei aplicate de instanţa de apel şi nu aplicarea unei pedepse cu depăşirea limitelor speciale prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 467/P din 25 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, sectia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 467/P din 25 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, sectia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.