Manslaughter conviction for workplace death upheld in cassation; employer's appeal rejected for raising factual issues beyond scope of review.

Şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 72 din data de 11.02.2021 pronunţată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 16 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 396 C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. , pentru infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi pentru infracţiunea de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) C. pen., întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunile.

În baza art. 1352 C. civ., s-au respins acţiunile civile formulate de părţile civile B. şi C..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluti Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău şi părţile civile B. şi C..

Prin decizia penală nr. 233 din data de 28.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., au fost respinse, ca tardiv formulate, apelurile formulate de partile civile B. si C., împotriva sentinţei penale nr. 72/11.02.2021 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia Penală.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, împotriva sentinţei penale nr. 72/11.02.2021 pronunţată de Judecătoria Buzău, secţia Penală, în dosarul nr. x/2019.

A fost desfiinţată în parte sentinţa apelată şi în rejudecare:

În baza art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (reţinând în sarcina inculpatului o culpă de 50 %).

În baza art. 349 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen. si art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani, sporită cu 2 luni, dispunându-se în final să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a fost stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Buzau, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Buzau sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. să se facă de Serviciul de Probaţiune Prahova.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, în cadrul S.C. D. S.R.L. Buzau sau în cadrul S.C. E. S.R.L. Buzau.

În temeiul art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Buzau.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 96 alin. (1) şi art. 96 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse şi a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice şi Judiciare întrucât infracţiunea de ucidere din culpă este prevăzută în anexa legii.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. şi art. 19, art. 20 C. proc. pen. rap. la art. 1349 C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1382 C. civ., art. 1385 C. civ.,art. 1386 C. civ., art. 1390 alin. (1), (2), (3) C. civ., art. 1391 alin. (2) C. civ., au fost admise în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile şi a fost obligat inculpatul, in solidar cu partea responsabila civilmente S.C. CTT SUD 200 S.R.L., să plătească 100.000 RON către fiecare din părţile civile B. şi C., şi o suma de 1/8 din salariul minim net pe economie/lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani, către partea civilă C..

Împotriva deciziei din apel, nr. 233 din 28.02.2022, la data de 30.03.2022, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat F., prin mail, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, apărarea inculpatului A. a solicitat să se dispună achitarea recurentului inculpat în conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. coroborat în principal cu art. 16 lit. b) C. proc. pen.., fapta nefiind prevăzută de legea penală, într-un prim subsidiar potrivit art. 16 lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există, iar într-un al doilea subsidiar potrivit art. 16 lit. c) - nu există probe că inculpatul ar fi săvârşit pretinsele infracţiuni şi, în consecinţă, respingerea acţiunii civile formulată de părţile civile pentru ipoteza prevăzută de art. 16 lit. a) şi c) C. proc. pen.., iar în măsura în care se va reţine ipoteza prevăzută de art. 16 lit. b) C. proc. pen., s-a solicitat se se lase nesoluţionată latura civilă.

Într-un alt subsidiar, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal potrivit art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit. h) C. proc. pen.., coroborat cu art. 23 şi 31 C. pen.), inculpatul neavând cum să prevadă împrejurarea că victima va urca în pod ori că tavanul se va rupe, aflându-ne astfel în prezenţa unui caz fortuit, ipoteză în care, de asemenea, s-a solicitat respingerea acţiunii civile.

În esenţă, în motivarea cererii de recurs în casaţie, s-a susţinut că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi a infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen., reţinându-se că în perioada decembrie 2018 - 16.01.2019, în calitate de administrator al S.C. CTT SUD 2010 S.R.L. a primit la muncă pe defunctul G., fără a încheia cu acesta un contract de muncă, fără a fi verificat din punct de vedere medical, fără a-i fi întocmită fişa postului, fără a fi instruit cu privire la măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă şi fără a fi supravegheat în procesul muncii, elemente ce s-au interpus în lanţul cauzal ce a condus ca, în data de 16.01.2019, în timp ce victima executa activităţi lucrative în podul unei hale, să se producă o ruptură a tavanului din rigips ce a generat căderea defunctului şi producerea unor leziuni traumatice ce i-au cauzat în mod direct decesul la aceeaşi dată.

S-a arătat că instanţa de fond, în urma probatoriilor administrate în cauză şi a unei ample cercetări judecătoreşti efectuate, prin sentinţa penală nr. 72/11.02.2021 pronunţată de Judecătoria Buzău, a dispus achitarea inculpatului, stabilind că nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunile respective.

Împotriva acestei soluţii, părţile civile C. şi B. au formulat apel, care în mod corect şi legal a fost respins de instanţa de control judiciar ca tardiv formulat, sub acest aspect necriticându-se hotărârea instanţei de apel.

De asemenea, şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a formulat apel împotriva hotărârii instanţei de fond, doar pe latură penală, motivat de greşita interpretare a probelor de la dosar, mai exact a declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză în fata instanţei de fond, apel care a fost admis.

Aşadar, s-a arătat că prin decizia penală nr. 233/28.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, urmare a admiterii apelului formulat de Parchet, instanţa de control judiciar a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani, sporită cu 2 luni, respectiv 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere, stabilindu-se un termen de încercare de 3 ani.

A menţionat apărarea inculpatului că instanţa de control judiciar, cu depăşirea limitelor cu care a fost învestită prin apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, apelul vizând doar latura penală, iar nu şi latura civilă a cauzei, iar apelul părţilor civile a fost respins ca tardiv formulat, s-a pronunţat şi pe latură civilă, admiţând în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile şi obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. CTT SUD 2010 S.R.L., să plătească 100.000 RON către fiecare din părţile civile B. şi C., şi o sumă de 1/8 din salariul minim net pe economie/lunar până la împlinirea vârstei de 18 ani, către partea civilă C..

Astfel, apărătorul recurentului inculpat apreciază că hotărârea instanţei de apel este nelegală, în condiţiile în care instanţa de control judiciar a dispus condamnarea inculpatului, fără a proceda la audierea acestuia şi pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală.

S-a mai susţinut că întreg raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, de condamnare a inculpatului nu are la bază nicio probă certă care să poată conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului, instanţa de apel reţinând că, conduita inculpatului a generat lanţul cauzal având ca şi finalitate accidentul de muncă soldat cu moartea victimei, fără însă a demonstra legătura de cauzalitate, respectiv dacă inculpatul ar fi încheiat contract de muncă cu victima şi i-ar fi întocmit fişa postului, victima nu ar mai fi consumat băuturi alcoolice în timpul programului şi nu s-ar mai fi urcat în pod sau ruptura tavanului din rigips nu s-ar mai fi produs. Ori, s-a arătat că dimpotrivă din actele şi lucrările dosarului, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă această legătură de cauzalitate, nu rezultă că această conduită a inculpatului a condus la întreg şirul de evenimente ce a avut ca şi finalitate moartea victimei, ba mai mult rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va urca în pod ori că tavanul se va rupe.

Pentru motivele expuse în cuprinsul recursului în casaţie formulat, în temeiul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., apărarea recurentului inculpat a susţinut că pretinsele fapte imputate inculpatului nu constituie fapte penale.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a arătat că apelul Parchetului a vizat doar latura penală a cauzei, instanţa neputându-se pronunţa decât în limitele cu care a fost învestită. În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că instanţa se putea pronunţa şi asupra laturii civile, apărarea inculpatului a solicitat în principal respingerea acţiunii civile în ipoteza achitării inculpatului potrivit art. 16 lit. a) şi c) C. proc. pen., precum şi în ipoteza încetării procesului penal potrivit art. 16 lit. h) C. proc. pen., iar în ceea ce priveşte ipoteza achitării potrivit art. 16 lit. b) C. proc. pen., lăsarea nesoluţionată a laturii civile.

În subsidiar, s-a mai solicitat cenzurarea şi micşorarea pretenţiilor acordate părţilor civile, cuantumul despăgubirilor solicitate, 100.000 RON pentru fiecare parte civilă, fiind apreciat mult prea ridicat. Totodată, s-a menţionat că pentru cuantificarea prejudiciului moral trebuie să se ţină cont inclusiv de situaţia personală şi financiară şi a celui care este obligat la plata daunelor morale, în cazul de faţă inculpatul neavând disponibilităţi băneşti, iar societatea parte responsabilă civilmente se află în procedura falimentului.

În consecinţă, pentru motivele arătate în scris, apărarea recurentului inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea în parte a deciziei penale nr. 233/28.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în ceea ce priveşte soluţia ce vizează apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău şi soluţionarea laturii civile, iar în rejudecarea apelul Parchetului, să se dispună respingerea ca neîntemeiat şi, în consecinţă să se dispună, în principal, achitarea inculpatului, iar, în subsidiar, încetarea procesului penal, cu consecinţa respingerii acţiunii civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală la data de 19.07.2022, când s-a stabilit termen la data de 20.09.2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 20 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 28.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casaţie, în compunere de 3 judecători, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării deciziei penale atacate formulată de inculpat.

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casaţie de la termenul din 29.11.2022, s-au luat concluziile apărării recurentului şi ale parchetului, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanţa de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, prin decizia atacată, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (reţinând în sarcina inculpatului o culpă de 50 %), prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (2) C. pen. si art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie, criticile acestuia fiind întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, se reţine că, prin cererea dedusă judecăţii, în temeiul cazului de casare invocat, s-a solicitat de către apărare achitarea inculpatului A., astfel:

- în principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen.. - fapta nu este prevăzută de legea penală şi în consecinţă, să se lase nesoluţionată latura civilă;

- într-un prim subsidiar, potrivit art. 16 lit. a) C. proc. pen.. - fapta nu există, cu consecinţa respingerii acţiunii civile;

- într-un al doilea subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. c) C. proc. pen. - nu există probe că inculpatul ar fi săvârşit pretinsele infracţiuni şi în consecinţă respingerea acţiunii civile;

- într-un alt subsidiar, s-a solicitat să se dispună încetarea procesului penal potrivit art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit. h) C. proc. pen.., coroborat cu art. 23 şi 31 C. pen. - inculpatul neavând cum să prevadă împrejurarea că victima va urca în pod ori că tavanul se va rupe, aflându-ne astfel în prezenţa unui caz fortuit, ipoteză în care, de asemenea, s-a solicitat respingerea acţiunii civile.

De asemenea, apărarea recurentului inculpat a criticat, prin intermediul căii extraordinare de atac de faţă, decizia instanţei de apel de admitere a apelului formulat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău împotriva hotărârii instanţei de fond, apel care a fost formulat doar pe latură penală, însă Curtea de apel a soluţionat şi latura civilă, admiţând acţiunea civilă formulată de părţile civile şi obligându-l pe inculpatul A. la plata unor despăgubiri de 100.000 RON pentru fiecare parte civilă (într-un cuantum apreciat de inculpat ca fiind prea ridicat, solicitându-se micşorarea pretenţiilor). În opinia apărării recurentului, instanţa de apel nu putea să se pronunţe asupra acţiunii civile, întrucât apelul parchetului a vizat doar latura penală a cauzei, depăşind limitele cu care a fost învestită.

A mai susţinut recurentul inculpat prin recursul în casaţie formulat în cauză, că este incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 lit. h) C. proc. pen., susţinând că "probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va părăsi locul unde trebuia să îşi desfăşoare activitatea şi va urca în pod ori că tavanul se va rupe, aflându-ne astfel în prezenţa unui caz fortuit ceea ce atrage încetarea procesului penal potrivit art. 396 alin. (6) coroborat cu art. 16 lit. h) C. proc. pen.. coroborat cu art. 23 şi 31 C. pen.."

Referitor la solicitările de achitare a inculpatului întemeiate pe dispoziţiile art. 16 lit. a), b) şi c) C. proc. pen.., se reţine că atât prin motivele de recurs în casaţie, cât şi prin concluziile orale formulate cu prilejul dezbaterilor, recurentul inculpat A., prin apărător, a criticat decizia de condamnare pronunţată în cauză de instanţa de apel, invocându-se în esenţă următoarele:

- în baza întregului probatoriu administrat în cauză, se observă că decesul victimei s-a datorat în exclusivitate acţiunilor acesteia; victima a urmărit un interes personal, şi-a depăşit atribuţiile pentru care fusese încadrată şi a fost singura vinovată de producerea evenimentului;

- neîncheierea unui contract de muncă, a fişei postului şi lipsa verificării medicale nu constituie fapte penale, neintrând în elementul material al celor două infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi, ulterior, condamnat;

- prin raportare la activitatea victimei, la momentul evenimentului, aceasta nu se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deci nu se afla în procesul muncii, astfel încât pretinsele fapte imputate inculpatului nu constituie fapte penale;

- au fost respectate măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă; a fost efectuată protecţia muncii, conform actelor existente la dosar;

- nu se poate stabili răspunderea penală a inculpatului pe temeiul neluării/nerespectării din culpă a tuturor măsurilor, având în vedere şi faptul că victima şi-a părăsit cu bună ştiinţă locul de desfăşurare a activităţii pentru care a fost angajată şi s-a deplasat, deşi nu avea nicio obligaţie în acest sens, într-o zonă incompatibilă cu funcţia pe care o deţinea;

- inculpatul nu poate fi acuzat generic şi abstract de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, atât timp cât accidentul nu s-a produs la locul de muncă al victimei şi nici în timp ce aceasta îşi desfăşura activitatea repartizată;

- nu există nicio probă concludentă care să demonstreze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că inculpatul nu a asigurat instruirea victimei cu privire la activitatea pe care aceasta era îndrituită să o presteze;

- decesul victimei s-a produs exclusiv ca urmare a acţiunilor victimei şi nu poate fi în niciun caz corelat cu obligaţiile inculpatului în calitate de angajator;

- victima a urmărit un interes personal în deplasarea la locul producerii accidentului, după ce în prealabil consumase alcool şi nu a ţinut cont de urmările ce se puteau produce, împrejurări pe care inculpatul nu avea cum şi de ce să le prevadă;

- probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va părăsi locul unde trebuia să desfăşoare activitatea şi va urca în pod ori că tavanul se va rupe;

- fapta pentru care a fost învinuit inculpatul nu este prevăzută de legea penală în sensul legalităţii învinuirii şi art. 7 din CEDO; s-a arătat că era imposibil ca inculpatul să prevadă că angajarea unui lucrător cu ziua ar putea să în antreneze răspunderea penală, împrejurare care nu echivalează cu neluarea măsurilor de protecţie în muncă şi nu reprezintă faptă penală.

Toate aceste argumente expuse în cuprinsul cererii de recurs în casaţie vizează situaţia de fapt reţinută în cauză ori interpretarea dată de instanţa de apel probatoriului administrat şi reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii şi cenzurării probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile inculpatului aşa cum s-a solicitat în cauză – de achitare.

Aşa cum au fost formulate criticile recurentului inculpat A. acestea vizează în realitatea netemeinica deciziei din apel, inculpatul fiind nemulţumit de faptul că s-a reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prin motivele de recurs conturându-se din punctul de vedere al apărării o situaţie de fapt diferită decât cea reţinută de instanţa de apel.

În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casaţie astfel formulate, cu dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală – conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând obiectul analizei prezentei căi de atac.

Obiectul cenzurii instanţei de casaţie este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în speţă, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a susţinerilor vizând neprevederea faptei de către legea penală în ceea ce priveşte faptele reţinute în sarcina recurentului inculpat din prezenta cauză.

În concret, în cauză, rezultă că susţinerile recurentului inculpat A. subsumate noţiunii de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul cazului de casare invocat, sunt raportate de apărarea inculpatului la circumstanţele comiterii faptelor imputate acestuia, la modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul cauzei ajungând la conturarea unei stări de fapt care este contrară celei pe care apărarea inculpatului încearcă să o expună prin motivele de recurs, solicitându-se, în realitate, o reinterpretare a probelor din dosar în sensul dorit de apărare, respectiv cu consecinţa pronunţării a unei soluţii de achitare sau de încetare a procesului penal.

Tot în susţinerea criticii potrivit căreia faptele imputate inculpatul nu sunt prevăzute de legea penală şi astfel se impune achitarea lui, apărarea recurentului inculpatul a făcut referiri la greşita apreciere a instanţei de apel în sensul că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, susţinându-se, pe baza elementelor probatorii din dosar şi circumstanţele comiterii faptelor, că în realitate, singura vinovată de producerea evenimentului este victima, iar decesul victimei s-a datorat în exclusivitate acţiunilor acesteia.

Aşadar, s-a susţinut de către apărarea recurentului inculpat că "întreg raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel, de condamnare a inculpatului, nu are la bază nicio probă certă care să poată conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului, instanţa de apel reţinând că, conduita inculpatului a generat lanţul cauzal având ca şi finalitate accidentul de muncă soldat cu moartea victimei, fără însă a demonstra legătura de cauzalitate, respectiv dacă inculpatul ar fi încheiat contract de muncă cu victima şi i-ar fi întocmit fişa postului, victima nu ar mai fi consumat băuturi alcoolice în timpul programului şi nu s-ar mai fi urcat în pod sau ruptura tavanului din rigips nu s-ar mai fi produs. Ori, s-a arătat că dimpotrivă din actele şi lucrările dosarului, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă această legătură de cauzalitate, nu rezultă că această conduită a inculpatului a condus la întreg şirul de evenimente ce a avut ca şi finalitate moartea victimei, ba mai mult rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va urca în pod ori că tavanul se va rupe."

De asemenea, prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul, prin apărător, a susţinut existenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv a cazului fortuit reglementat de art. 32 C. pen., în sprijinul acestei susţineri fiind făcute de asemenea referiri la probatoriul cauzei, respectiv s-a susţinut în concret că: "probatoriul administrat în cauză demonstrează că inculpatul nu avea cum să prevadă împrejurarea că victima va părăsi locul unde trebuia să desfăşoare activitatea şi va urca în pod ori că tavanul se va rupe", solicitându-se pronunţarea unsei soluţii de încetare a procesului penal, cu consecinţa respingerii acţiunii civile.

Totodată, prin motivele formulate, s-au formulat critici cu privire la soluţia dispusă asupra laturii civile a cauzei, recurentul fiind nemulţumit de faptul că instanţa de apel a admis acţiunea civilă şi a dispus obligarea sa la plata unor despăgubiri într-un cuantum prea mare către părţile civile, solicitând în principal, respingerea acţiunii civile şi în subsidiar, cenzurarea şi micşorarea pretenţiilor solicitate de părţile civile.

Examinând cauza prin prisma criticilor aşa cum au fost formulate de apărarea inculpatului A. prin recursul în casaţie de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Astfel, se reţine că, prin hotărârea de condamnare definitivă pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, atacată în cauză, s-a stabilit că, în drept, faptele inculpatului A., care în perioada decembrie-16.01.2019, în calitate de administrator al S.C. CTT SUD 2010 S.R.L., a primit la muncă pe defunctul G., fără a încheia cu acesta un contract de muncă, fără a fi întocmită o fişă a postului, fără a fi verificat din punct de vedere medical, fără a fi instruit cu privire la măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă, încălcând prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 şi art. 13 lit. d), j), f) din Legea nr. 319/2006, aspecte ce au condus la producerea unui accident de munca în data de 16.01.2019, soldat cu decesul numitului G., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzute de art. 349 alin. (1) C. pen.

De asemenea, s-a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A., care în perioada decembrie-16.01.2019, în calitate de administrator al S.C. CTT SUD 2010 S.R.L., fără a încheia cu acesta un contract de muncă, fără a fi întocmită o fişă a postului, fără a fi verificat din punct de vedere medical, fără a fi instruit cu privire la măsurile legale de sănătate şi securitate în munca, elemente ce au iniţiat si s-au interpus în lanţul cauzal, ce a condus în data de 16.01.2019, în timp ce victima executa din iniţiativă proprie activităţi la nivelul tavanului unei hale, să se producă o ruptura a tavanului de rigips ce a generat căderea defunctului şi producerea unor leziuni traumatice ce i-au cauzat în mod direct decesul la aceeaşi dată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., ambele savarsite in concurs ideal.

Starea de fapt reţintă în cauză cu titlu definitiv prin decizia instanţei de apel şi care nu mai poate fi schimbată în actuala procedură, constă, în esenţă, în aceea că, inculpatul A., în perioada decembrie 2018-16.01.2019, în calitate de administrator al S.C. CTT SUD 2010 S.R.L. a primit la muncă pe defunctul G., fără a încheia cu acesta un contract de muncă, fără a fi verificat din punct de vedere medical, fără a-i fi întocmită fişa postului, fără a fi instruit cu privire la măsurile legale de sănătate şi securitate în muncă şi fără a fi supravegheat în procesul muncii.

În data de 16.01.2019, numitul G., în calitate de participant la procesul de muncă la societatea CTT SUD 2010 S.R.L, cu punct de lucru în comuna Poşta Câlnău, a căzut prin tavanul de rigips al unei magazii, suferind leziuni traumatice care au condus la decesul acestuia.

A stabilit instanţa de apel că probatoriul cauzei a relevat faptul că victima G. nu avea încheiat contract individual de munca cu S.C. CTT SUD 2010 S.R.L., la data de 16.01.2019, nefiind un lucrator decat în fapt, fără a fi întocmită o fişă a postului, fără a fi examinat din punct de vedere medical şi psihologic, şi fără a fi instruit cu privire la masurile legale de sănătate şi securitate în muncă.

De asemenea, a statuat instanţa de apel că: "Repartizarea victimei alături de un proces de muncă generator de pericole, chiar dacă nu avea sarcini in acest sens, fără examinările şi instruirea prevăzute de legislaţia in vigoare, constituie o activitate culpabilă sub forma culpei cu prevedere, concurentă cu a victimei, dar şi o fapta (comisă cu intenţie indirectă) de neluare a masurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Aceasta conduită a inculpatului este certă, bazată pe probe şi a generat lanţul cauzal ce s-a completat cu conduita victimei, care a exercitat activitatea inclusiv sub influenţa băuturilor alcoolice (1,20 g/l alcool pur in sange, conform raportului de necropsie).

Sub acest aspect, au fost încălcate disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, art. 13 lit. d), j), f) din Legea nr. 319/2006.

În acest sens, în cauză nu poate fi aplicat principiul in dubio pro reo, acuzaţia fiind dovedită în parte, în conformitate cu standardul impus de art. 103 C. proc. pen.

Toate aceste abateri, în mod cumulativ, continuate cu conduita victimei, au avut un rol esenţial în decesul defunctului G..

Sub aspectul culpei menţionate, concurentă cu a victimei, Curtea va retine o proporţie de 50% în raport de activitatea infracţională descrisă.

În raport cu cele reţinute în fapt şi în drept, instanţa de apel a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele deduse judecăţii există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, apreciind astfel că în cauză operează răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunile comise, dispunând în consecinţă condamnarea inculpatului A..

Prin urmare, se constată că în speţă, instanţa de apel a constatat că situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută în cauză şi probatoriul administrat relevă că faptele inculpatului A. se circumscriu infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. şi infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 alin. (1) C. pen.

Revenind la examinarea motivelor de recurs în casaţie subsumate de apărare cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., anterior menţionate, Înalta Curte constată că aşa cum au fost formulate criticile aduse hotărârii de condamnare, acestea vizează în concret circumstanţele comiterii faptei şi evident, analizarea lor ar presupune o reapreciere a probatoriului din dosar şi stabilirea unei situaţii de fapt diferite. Or, împrejurările de fapt stabilite prin hotărârea de condamnare nu mai pot fi modificate în recurs, intrând deja în puterea lucrului judecat.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu pot fi cenzurate de instanţa supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, a fiabilităţii acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, şi starea de fapt reţinută de instanţă, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecăţii în recursul în casaţie la situaţii de drept strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel, şi, implicit, cenzurarea stării de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel ori concordanţa acesteia cu probele administrate.

Prin urmare, toate susţinerile formulate de recurentul inculpat A. prin intermediul recursului în casaţie de faţă, în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea faptelor imputate, fie întrucât conduita sa nu a condus la producerea accidentului de muncă soldat cu moartea victimei, fie că evenimentul s-a produs din vina exclusivă a victimei, care consumase alcool şi care a părăsit cu bună ştiinţă locul de desfăşurare a activităţii, precum şi celelalte susţineri referitoare la probatoriul cauzei, nu pot fi examinate de instanţa de casaţie în această procedură.

Deopotrivă solicitarea apărării recurentului inculpat A. de a se reţine existenţa cauzei de neimputabilitate prevăzută de art. 32 C. pen. (cazul fortuit), raportată de apărare tot la probatoriul cauzei şi circumstanţele comiterii faptei, nu poate fi cenzurată de instanţa supremă în procedura recursului în casaţie, câtă vreme examinarea acesteia ar presupune reaprecierea stării de fapt şi reinterpretarea probelor dosarului, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal aşa cum a solicitat apărarea recurentului.

Or, potrivit C. proc. pen., această prerogativă este atributul exclusiv al instanţelor care administrează în mod nemijlocit probe cu privire la elementele de fapt, competente să devolueze cauza în fapt şi în drept, respectiv, instanţa de fond şi instanţa de apel. Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, instanţa de apel a concluzionat pe baza stării de fapt stabilită cu titlu definitiv în cauză că, prin faptul că inculpatul a primit la muncă victima în condiţiile arătate, inculpatul şi-a asumat, dincolo de orice îndoială rezonabila, orice risc comportamental al acesteia, indiferent de activităţile lucrative la care a fost repartizată.

În ceea ce priveşte susţinerile apărării privind modul de soluţionare a acţiunii civile şi solicitarea de micşorarea a pretenţiilor acordate părţilor civile, de asemenea, excedează cenzurii instanţei de casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat în cauză.

De asemenea, este neîntemeiată susţinerea apărării potrivit căreia instanţa de apel nu se putea pronunţa asupra acţiunii civile, câtă vreme apelul parchetului a vizat doar latura penală a cauzei. Or, în cadrul apelului exercitat de parchet vizându-l pe inculpat, în raport cu soluţia de condamnare dispusă în cauză, instanţa de apel s-a pronunţat atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 25 C. proc. pen.. Prin urmare, critica apărării formulată sub acest aspect, este neîntemeiată.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, aşa cum au fost formulate, criticile recurentului inculpat A. sunt neîntemeiate de vreme ce susţinerile acestuia tind, în esenţă, la reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, aspecte care însă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 28.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondat.

Având în vedere soluţia dispusă, în baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 28.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.