Validity of statutory prescription interruption during constitutional legislative void on criminal liability

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 407/A din data de 14 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 338/2022 pronunţată de Judecătoria Oradea a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2500 RON pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunea care a atras condamnarea inculpatului A. la amenda penală în cuantum de 2000 prin sentinţa penală nr. 207/2021 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar penal nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 487/A/13.08.2021 a Curţii de Apel Oradea.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. au fost contopite pedepsele cu amenda penală aplicate pentru fapte săvârşite în concurs real, s-a aplicat pedeapsa de bază de 2500 RON care a fost sporită cu un spor fix şi obligatoriu de 666 RON (reprezentând o treime din amenda de 2000 RON) urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa amenzii rezultate de 3166 RON (reprezentând un număr de 316 zile amendă).

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. respectiv 64 C. pen. privind înlocuirea sancţiunii amenzii cu închisoarea respectiv cu munca neremunerată în folosul comunităţii.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B..

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 8000 RON cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 3500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de aceasta.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că inculpatul A., în data de 15.04.2017 în jurul orei 02:50, în timp ce se afla în faţa localului C. situat în Pasajul Vulturul Negru din Oradea, l-a agresat fizic pe numitul B., lovindu-l cu pumnul în zona capului, ocazie cu care persoana vătămată a căzut la pământ, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-10 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 407/A/14 iulie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul penal declarat de inculpatul A., a fost desfiinţată în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3.166 RON aplicată inculpatului A. în pedepsele componente de:

- 2.500 RON amendă penală stabilită prin înmulţirea unui număr de 250 zile amendă cu suma de 10 RON corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., în prezenta cauză,

- 2.000 RON amendă penală stabilită prin înmulţirea unui număr de 200 zile amendă cu suma de 10 RON corespunzătoare unei zile amendă, potrivit sentinţei penale nr. 207/2021 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 487/A/13.08.2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea;

- sporul de 666 RON, pe care l-a înlăturat.

S-a înlăturat dispoziţia de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa de 2.500 RON amendă penală stabilită prin înmulţirea unui număr de 250 zile amendă cu suma de 10 RON corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.

S-a menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată

Împotriva hotărârii instanţei de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a declarat recurs în casaţie cu privire la inculpatul A., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi pronunţarea unei soluţii legale, întrucât în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2022, apreciindu-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi a fost fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2022, pentru judecarea recursului în casaţie de Completul nr. 8, în compunere de 3 judecători.

În motivarea recursului, s-a susţinut că din considerentele deciziei Curţii de Apel Oradea rezultă că termenul de prescripţie a răspunderii penale privind pe acest inculpat raportat la infracţiunea prev. şi ped. de art. 193 alin. (2) C. pen. săvârşită la 15.04.2017 a început să curgă de la această dată şi s-a împlinit la data de 14.04.2022.

S-a avut în vedere de Curtea de Apel că soluţia normativă rămasă în vigoare după data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 până la data modificării prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, este legea penală substanţială mai favorabilă pentru inculpat faţă de care termenul de prescripţie generală s-a împlinit, deoarece în intervalul de timp de mai sus, în fondul legislativ activ, nu a existat reglementată o situaţie care să genereze întreruperea cursului prescripţiei.

Parchetul a criticat pentru nelegalitate decizia în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece în cursul urmăririi penale şi apoi în cursul cercetării judecătoreşti au fost efectuate acte procedurale care au întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale, atât înainte de 25.06.2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), cât şi după acest moment, acestea din urmă fiind acte care trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului.

S-a susţinut că actul procedural care întrerupe termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex.: rechizitoriu, hotărâre judecătorească de primă instanţă etc.), nu poate intra sub incidenţa principiului specific dreptului penal substanţial, constând în efectul retroactiv a legii penale mai favorabile.

S-a arătat că actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 şi-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus legit actum, iar ulterior îndeplinirii acestor acte a început să curgă un nou termen general de prescripţie.

CCR a arătat în decizia nr. 358/2022 că între 26.04.2018 şi 30.05.2022 "fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale". Întrucât întreruperea prescripţiei este o instituţie de drept procesual, pretinsa inexistenţă a vreunui caz de întrerupere între 2018 şi 2022 nu are vreo consecinţă asupra actelor intreruptive de prescripţie din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Înalta Curte observă că, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională.

Ulterior, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituţionale, în considerente reţinându-se că: "... în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Relativ la cele ce preced, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În raport de aspectele prezentate, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile legale referitoare la prescripţia specială prev. de art. 155 alin. (4) C. pen. întrucât, în perioada de referinţă, astfel cum a stabilit şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 358/2022, între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - şi data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale.

Urmare a acestei situaţii, se impune luarea în considerare a termenului general de prescripţie a răspunderii penale, care, în speţă, raportat la infracţiunea comisă, este de 5 ani, şi curge de la data de 15.04.2017, când fapta de lovire sau alte violenţe a fost săvârşită, şi s-a împlinit în data de 14.04.2022, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., anterior pronunţării deciziei penale nr. 407/A din data de 14 iulie 2022 de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020,

.Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 407/A din data de 14 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 407/A din data de 14 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2023.