Criminal prescription interruption voided post-constitutional ruling for pre-2018 traffic negligence offense

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1004/HI din data de 25 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 206 din data de 26 ianuarie 2022, Judecătoria Baia Mare, în temeiul art. 396 alin. (2) şi 10 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice pentru S.N.D.G.J.

În temeiul art. 397 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) C. proc. pen., s -a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către partea civilă B. şi, în baza art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 132/2017, a fost obligată partea responsabilă C. S.A.,prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor,la plata către aceasta a sumei de 426,2 RON, cu titlu de daune de daune materiale şi suma de 75.000 Euro (echivalentul în RON, la cursul B.N.R. din data plăţii) daune morale, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 132/2017, până la plata efectivă, în situaţia în care partea responsabilă civilmente nu va achita despăgubirile în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă, înregistrate în Registrul mijloacelor materiale de probă al Judecătoriei Baia Mare la poziţia nr. 63/2021.

În baza 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 853/A/16 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 206 din 26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare.

Împotriva deciziei penale nr. 853/A din 16 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 a formulat contestaţie în anulare A..

Prin decizia penală nr. 1004/HI/2022 din data de 25 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 426 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă contestaţia în anulare formulată de către contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 853/A/16 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 pe care a desfiinţat- o în parte, în latură penală, în privinţa soluţiei de respingere a apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 206/26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare şi rejudecând în aceste limite:

A admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 206/26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare pe care a desfiinţat-o în parte, sub aspectul soluţiei de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi al obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. şi consecutiv au fost înlăturate consecinţele condamnării pentru această faptă, respectiv pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pedepsele complementare şi accesorii constând în interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani şi drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. i) din C. pen.,aplicate pe lângă această pedeapsă principală, dispoziţia de prelevare a probelor biologice.

S-a înlăturat obligaţia stabilită în sarcina inculpatului de plată a sumei de 6000 RON cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în primă instanţă.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale nr. 206 din 26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Au fost menţinute dispoziţiile deciziei penale nr. 853/A/16 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021 cu privire la respingerea apelului formulat de partea responsabilă civilmente S.C. C. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 206/26 ianuarie 2022 a Judecătoriei Baia Mare şi la obligarea acestei părţi la plata cheltuielilor judiciare în apel.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr. 1004/HI/2022 din data de 25 iulie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs în casaţie cu privire la inculpatul A., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 9 noiembrie 2022, apreciindu-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi a fost fixat termen de judecată la data de 25 ianuarie 2023, pentru judecarea recursului în casaţie de Completul nr. 8, în compunere de 3 judecători.

În motivarea recursului, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie formulat, casarea în întregime a hotărârii atacate, înlăturarea greşitei aplicării a legii, respectiv a soluţiei prin care s-a constatat împlinit termenul de prescriptie a răspunderii penale şi s-a dipus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor deciziei penale nr. 853/A/2022 a Curţii de Apel Cluj pronunţată la data de 16 iunie 2022 în dosarul nr. x/2021.

Totodată, s-a arătat că art. 155 din C. pen. anterior avea următoarea formă: Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. Prin urmare, actul întreruptiv este un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea şi efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanţa de control constitutional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului şi a jurisprudenţei dezvoltate de Curtea Europeană a drepturilor Omului în aplicarea dispoziţiilor art. 7., retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condiţiile de incriminare a faptei şi pedeapsa pentru aceasta.

În final, a solcitat admiterea recursului, casarea Deciziei recurate şi respingerea ca nefondată a contestaţiei în anulare prin menţinerea deciziei penale nr. 853/A/16 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanţiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casaţie nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, aşadar, ca scop exclusiv sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală şi nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor şi a vinovăţiei persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speţă, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele invocate de parchet în susţinerea cererii sale de recurs în casaţie vizând faptul că, raportat la perioada în care a fost săvârşită fapta, respectiv 14 octombrie 2016 termenul de prescripţie specială nu era împlinit la data de 16.06.2022, când a fost pronunţată decizia nr. 853/A/16 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2021, sunt nefondate raportat la considerentele deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluţia legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este şi Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripţiei răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale şi, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acţiunii penale, se reţine că, la rândul său, întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul îşi poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, şi un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care îşi pot exercita rolul activ, conferit de dispoziţiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă şi nu sunt reglementate de aceleaşi categorii de norme legale.

În consecinţă, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condiţiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripţiei. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripţiei este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripţiei penale. Or, aşa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripţie, care produce consecinţa prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Aşadar, nu pot fi extinse dispoziţiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituţie a întreruperii cursului prescripţiei, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material şi constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

Înalta Curte constată că pentru fapta inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripţia înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reţine din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) din C. pen., constând în aceea că în data de 14.10.2016, în jurul orei 22:23, a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x pe B-dul x din municipiul Baia Mare, dinspre intersecţia cu B-dul x, spre intersecţia cu B-dul x şi a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului electric, lovind cu partea frontală a autoturismului pe care îl conducea, partea centrală dreapta a autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x, care circula regulamentar în intersecţie, dinspre B-dul x, în urma accidentului rezultând vătămarea corporală a persoanei vătămate B., care se afla în autoturismul marca x, pe locul din partea dreaptă faţă, persoana vătămată suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 92 – 95 zile de îngrijiri medicale,

Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru sancţionarea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) din C. pen. este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda şi conform art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data încetării acţiunii ilicite de natură penală.

Prin urmare, termenul de prescripţie incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., şi anume de 5 ani, care a început să curgă de la data de 14 octombrie 2016, când a încetat activitatea infracţională şi s-a împlinit în data de 13.12.2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen. şi după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripţie a fost suspendat pe durata stării de urgenţă în baza art. 43 alin. (8) din Decretul emis de Preşedintele României nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (13) din Decretul emis de Preşedintele României nr. 240/2020.

Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1004/HI din data de 25 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1004/HI din data de 25 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia penală, în dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 ianuarie 2023.