Admissibility of constitutional challenge to Supreme Court preliminary ruling provision lacking concrete link to criminal case

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 10.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2013, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 475 C. proc. pen. ridicată de inculpaţii A., B., C. şi D..

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 475 C. proc. pen. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, întrucât apelanţii nu au indicat textele constituţionale pretins încălcate, astfel că nu se poate identifica, în mod rezonabil, nicio critică de neconstituţionalitate, nefiind în prezenţa unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate.

Curtea a reţinut că, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

În concret, Curtea a reţinut că inculpaţii au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru ca instanţa de contencios constituţional să pronunţe o decizie interpretativă în sensul că prevederile art. 475 C. proc. pen. sunt constituţionale, în măsura în care problema de drept nu vizează interpretarea sau reinterpretarea unei decizii a Curţii Constituţionale, implicit a considerentelor acesteia, context în care s-a apreciat că excepţia formulată tinde la modificarea şi completarea textului criticat şi nici nu are legătură cu cauza, întrucât deşi se raportează la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formulată în şedinţa din 10.06.2022, prin sesizarea de referinţă nu s-a solicitat instanţei supreme să se pronunţe asupra interpretării sau reinterpretării unor decizii ale Curţii Constituţionale, ci, în esenţă, asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 5 C. pen.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din 10.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2013, în termen legal, au formulat recurs inculpaţii A., B., C., D.

Prin motivele de recurs formulate în scris, inculpaţii au susţinut, în esenţă, că sintagma utilizată de legiuitor în art. 475 C. proc. pen. respectiv (...) va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu cure a fost sesizată este de maximă generalitate, ambiguă şi echivocă, permiţând sesizarea instanţei supreme cu orice chestiune de drept, inclusiv cu acele chestiuni de drept care au fost rezolvate anterior prin Decizii ale Curţii Constituţionale ori prin considerentele unor asemenea decizii.

În opinia recurenţilor inculpaţi, sintagma criticată consfinţeşte dreptul instanţelor investite cu soluţionarea cauzelor în ultima instanţă de a solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra oricărei probleme de drept, aşa cum s-a întâmplat în speţă, unde s-a ajuns să fie repusă în discuţie pe calea unei sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, o problemă de drept deja rezolvată de Curtea Constituţională, care este garantul supremaţiei Constituţiei.

Astfel, s-a susţinut că prevederile art. 475 C. proc. pen. nu exclud dreptul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a da "rezolvări de principiu" oricărei probleme de drept, inclusiv a unor probleme de drept care au făcut obiectul analizei şi care au fost anterior rezolvate de Curtea Constituţională, prin decizii general obligatorii, încălcându-se astfel prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României,

De asemenea, imprecizia termenului "rezolvare" de principiu a chestiunii de drept, utilizat de legiuitor, fără a fi definit, permite interpretarea echivocă şi multiplă în sensul că pe calea unei hotărâri prealabile se poate rezolva indirect şi cauza, instanţele urmând să completeze soluţia conform "rezolvării" date de către instanţa supremă.

Examinând recursul formulat de recurenţii inculpaţi A., B., C., D., prin raportare la criticile invocate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformităţii dispoziţiilor legale la care aceasta face referire cu Constituţia, control care însă poate fi realizat doar de instanţa de contencios constituţional, atribuţiile instanţei în faţa căreia s-a ridicat respectiva excepţie fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcţie de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, se constată că excepţia a fost invocată de inculpaţii A., B., C., D. în calea de atac a apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 60 din 10.04.2020 pronunţate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2013, iar excepţia invocată are în vedere neconstituţionalitatea unui text legal în vigoare care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Norma legală invocată ca neconstituţională, respectiv art. 475 C. proc. pen., prevede că, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte constată că aceasta nu trebuie să se realizeze în mod formal, întrucât verificarea efectuată de către instanţă nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Aşadar, se constată că excepţia invocată de recurenţii inculpaţi A., B., C., D. nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât textul de lege criticat vizează condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Se reţine că, din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal.

În considerarea acestor argumente, având în vedere că pentru excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale menţionate nu este îndeplinită condiţia legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii A., B., C., D. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din 10.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 313 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpaţii A., B., C., D. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din 10.06.2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în cuantum de câte 313 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.