Automatic expiration of criminal surety seizures for exceeding the one-year periodic review deadline under Art. 2502 C. proc. pen.

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Penală, în baza art. 2502 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea măsurii sechestrului asigurător dispusă în cauză prin ordonanţa din data de 19.07.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, în dosarul penal nr. x/2013, asupra următoarelor bunuri: imobilul situat în mun. Braşov str. x înscris în CF nr. x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x) cu nr. top x – grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp; imobilul situat în mun. Braşov, str. x – Calea x înscris în CF nr. x a loc. Braşov (provenită din alipirea imobilelor cu nr. cadastral x şi y) compus din teren intravilan în suprafaţă de 26.773 mp şi construcţiile cu nr. cadastral x, în vederea confiscării speciale.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin sentinţa penală nr. 165/06.10.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, între altele, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la spălare a banilor, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

De asemenea, în baza art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a), b) şi g) C. pen. - relativ la lit. g), fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială - pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art. 68 lit. c) C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul întoarcerii în patrimoniul părţii civile S.C Fabrica de Zahăr Bod S.A., prin lichidator judiciar B., a imobilelor (Spital Stejăriş), respectiv a imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. top x – grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp; a imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. x – curte în suprafaţă de 36 mp pe care este construită o casă din lemn cu nr. cadastral x şi cu nr. top x – grădină în intravilan în suprafaţă de 9.751 mp; a imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. top x – teren în intravilan în suprafaţă de 16.986 mp.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2017 în dosar nr. x/2013 la D.N.A – Serviciul Teritorial Braşov asupra bunurilor imobile (spital Stejăriş) deţinute de C. şi D., respectiv imobilul înscris în CF x Braşov, nr. top x şi imobilul înscris în CF nr. x Braşov.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul A. şi partea civilă D.G.R.F.P Braşov, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 27.10.2021.

În cursul soluţionării dosarului în apel, la termenul din data de 24.02.2022, persoana interesată C. a solicitat ca, în temeiul art. 2501 C. proc. pen., să se procedeze la verificarea periodică a măsurii asigurătorii instituite în cauză, să se stabilească dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii şi să se dispună menţinerea măsurii dispuse până la înlocuirea bunului imobil sechestrat cu contravaloarea acestuia în cuantum de 3.984.300 RON pentru care va constitui scrisoarea de garanţie bancară în vederea soluţionării laturii civile a cauzei.

În susţinerea acestei cereri, s-a arătat, în esenţă, că, în cazul condamnării inculpatului A. pentru infracţiunea de delapidare, singura modalitate legală de rezolvare a acţiunii civile potrivit art. 20 alin. (5) C. proc. pen., este repararea prejudiciului prin plata unei despăgubiri băneşti, deoarece repararea în natură nu mai este posibilă. A învederat petenta că, întrucât prin actul de dare în plată şi prin actele juridice subsecvente se atestă indubitabil drepturile de creanţă pe care le deţine la Fabrica de Zahăr Bod S.A., precum şi calitatea de persoană interesată în valorificarea şi stingerea creanţei pe care o deţine asupra unui bun aflat sub sechestru asigurător, în această modalitate se va realiza şi soluţionarea laturii civile a cauzei. În acest scop, petenta şi-a exprimat disponibilitatea de a achita presupusul prejudiciu cauzat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare şi de a stinge şi creanţa cu care este grevat în favoarea sa imobilul denumit generic Spitalul de Pneumoftiziologie Stejăriş.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 92 alin. (7) raportat la art. 2501 C. proc. pen., art. 2502 C. proc. pen. şi art. 2321 şi urm. C. civ.

Prin încheierea din data de 04.03.2022, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018 al Curţii de Apel Braşov, în baza art. 2502 C. proc. pen., s-a constatat legalitatea măsurii sechestrului asigurător dispusă în cauză prin ordonanţa din data de 19.07.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, în dosarul penal nr. x/2013, asupra imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF nr. x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x) cu nr. top x – grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp şi asupra imobilului situat în mun. Braşov, str. x – Calea x înscris în CF nr. x a loc. Braşov (provenită din alipirea imobilelor cu nr. cadastral x şi y) compus din teren intravilan în suprafaţă de 26.773 mp şi construcţiile cu nr. cadastral x, în vederea confiscării speciale.

Prin decizia penală nr. 210/30.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost admise contestaţiile formulate împotriva acestei încheieri de către C. şi A. şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Ulterior, pentru lămurirea cadrului procesual şi constatând existenţa unui testament (autentificat sub număr x/15.01.2010) prin care inculpatul A. a fost desemnat legatar cu titlu particular, fiindu-i lăsate moştenire bunurile care fac obiectul măsurilor asiguratorii ce reprezintă obiectul prezentei cauze, Curtea a dispus efectuarea de verificări, pentru a stabili dacă numita E. are vreun interes în cauză.

În urma adreselor emise din dispoziţia instanţei, Societatea profesională notarială F. şi G. a comunicat că în arhive a fost identificat testamentul menţionat, neexistând menţiuni privind revocarea acestuia. De asemenea, a fost ataşat certificatul din data de 24.05.2022, întocmit în urma verificărilor în Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor, în cuprinsul căruia nu se regăseşte vreo menţiune privind testamentul din anul 2010.

Totodată, apărătorul ales al persoanei interesate E. a depus la dosar certificat de calitate de moştenitor din data de 11.04.2022, în conformitate cu care, în urma decesului numitei C., a rămas, în calitate de moştenitor legal şi testamentar numita E., aceasta prezentând notarului testamentul autentificat sub numărul x/15.01.2010 precum şi declaraţia de renunţare la legatul cu titlu particular a legatarului A., autentificată sub numărul x/08.03.2022 de notar public H., pe cale de consecinţă testamentul devenind caduc.

Astfel, sub aspectul cadrului procesual, reţinând şi dispoziţiile generale ale art. 24 C. proc. pen. (aplicate corespunzător în această procedură specială şi constatând că orice persoană care, în calitate de moştenitor, ar invoca drepturi în cauză ar trebui să îşi exercite această opţiune în termen de 2 luni de la deces, termen care a fost depăşit), Curtea a constatat că cele două persoane sunt cele, care la acest moment, justifică un interes în soluţionarea cauzei.

Cu ocazia dezbaterilor, acestea au solicitat constatarea încetării de drept a măsurii asiguratorii, având în vedere că au fost depăşite termenele prevăzute de lege pentru verificarea acestora.

Analizând măsura asiguratorie şi cererea formulată, cu referire la încetarea de drept a acesteia, Curtea a constatat, în esenţă, că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului la data de 19.11.2018, iar în cursul judecării în primă instanţă, la data de 28.02.2021, a intrat în vigoare Legea nr. 6/2021, prin care a fost introdus în C. proc. pen. art. 2502 care a instituit obligaţia verificării periodice a măsurilor asiguratorii. Ulterior acestui moment, în cursul procesului nu s-a procedat la verificarea măsurilor asiguratorii, Tribunalul Braşov realizând acest lucru doar la momentul la care a pronunţat soluţia în cauză, când a dispus şi asupra acestor măsuri, menţinându-le, la data de 06.10.2021.

Cu privire la susţinerile apărătorului inculpatului A. în sensul că măsurile asiguratorii (instituite în anul 2017) ar fi trebuit să fie verificate imediat după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. având în vedere că termenele prevăzute de această lege erau deja depăşite, Curtea a reţinut că textul de lege nu poate fi interpretat ca producând efecte şi pentru trecut, în sensul că termenele prevăzute de noua dispoziţie legală au curs şi înainte de intrarea în vigoare a acestuia, neexistând vreun temei pentru a oferi un astfel de efect retroactiv noii prevederi. Obligaţia de verificare periodică a fost instituită printr-un act normativ care a intrat în vigoare în data de 28.02.2021, neputându-se susţine că termenele la care acesta face referire au început să curgă anterior acestei date.

În raport de acestea, Curtea a apreciat că termenele legale au început să curgă de la data de 28.02.2021, prin urmare termenul de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen. s-ar fi împlinit la data de 27.02.2022. Or, în acest interval de timp, măsurile au fost verificate la data de 06.10.2021, dată la care Tribunalul Braşov a pronunţat soluţia în cauză, aceasta fiind data de la care a început să curgă un nou termen de 1 an, termen care nu s-a împlinit.

În continuare, verificând legalitatea măsurii şi subzistenţa temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea/menţinerea acesteia, a reţinut că s-a dispus indisponibilizarea unor bunuri care sunt înregistrate pe numele numitei C. (în prezent decedată), reţinându-se că este vorba de bunuri care au fost dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, stabilindu-se şi faptul că ele au fost transferate de la inculpat la titularul actual. Pe cale de consecinţă, în măsura în care s-ar stabili că sunt aplicabile dispoziţiile privind confiscarea, aceste bunuri ar putea fi confiscate.

Pe de altă parte, instanţa de fond a dispus, cu privire la aceste bunuri, restabilirea situaţiei anterioare, prin revenirea bunurilor în patrimoniul părţii civile. Şi în raport de această soluţie, apare relevantă situaţia bunurilor, respectiv modalitatea în care acestea au fost transferate numitei C., în acelaşi timp inculpatul păstrând dreptul de dispoziţie asupra acestora (fiind împuternicit ca atare), în plus fiind desemnat şi legatar cu privire la ele prin testamentul întocmit de aceasta. Faţă de acestea, există suficiente elemente care să pună în discuţie caracterul simulat al operaţiunii, astfel cum a invocat şi Ministerul Public, ceea ce ar justifica revenirea bunurilor în patrimoniul părţii civile.

În aprecierea proporţionalităţii acestei măsuri, s-a avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul extrem de ridicat invocat în cauză, importanţa bunurilor sechestrate, criterii coroborate şi cu riscul transferării acestora către alte persoane (în măsura în care sunt avute în vedere indiciile privind reaua-credinţă manifestată de persoanele implicate în transmiterea bunurilor), iar pe de altă parte, faptul că, la acest moment, persoana interesată E. a prezentat doar un certificat de calitate de moştenitor, atestând doar calitatea de moştenitor, ceea ce înseamnă, astfel cum se consemnează în cuprinsul înscrisului că, pentru valorificarea oricărui drept patrimonial, succesorul trebuie să obţină certificatul de moştenitor. Prin urmare, în prezent, şi în măsura în care sechestrul ar fi ridicat, partea interesată nu ar avea dreptul de a dispune de bunuri, în lipsa certificatului de moştenitor, astfel că existenţa sau inexistenţa măsurii nu produce nici un efect concret faţă de acestea.

În ceea ce priveşte posibilitatea instituirii popririi asupra unui depozit bancar (practic, schimbarea obiectului sechestrului), Curtea a reţinut, pe de o parte, că, la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost depus un extras privind respectivul cont care atestă existenţa unei sume reprezentând fonduri proprii în cuantum de 2316,06 RON (deci o sumă infimă prin raportare la cele invocate în prezenta cauză). Deşi mai apare o menţiune – sumă disponibilă 735.695,56 RON – nu rezultă care este semnificaţia acestei sume, de unde provine şi care este raportul dintre titularul contului şi această sumă. Suma menţionată în cuprinsul motivelor contestaţiei (2.735.695,56 RON) nu apare în înscrisurile ataşate şi, pe de altă parte, oricum este insuficientă.

Pe de altă parte, având în vedere că bunurile sunt sechestrate în vederea restabilirii situaţiei anterioare, în opinia Curţii, nu prezintă relevanţă posibilitatea înlocuirii acestora cu o sumă de bani cu o valoare similară (valoare care, oricum, nu a fost stabilită).

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestaţie inculpatul A. şi petenta E., criticând-o exclusiv sub aspectul legalităţii.

În motivarea căii de atac, inculpatul A. a solicitat încetarea de drept a măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor aparţinând acestuia, ca urmare a depăşirii termenului de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen. conform căruia "în tot cursul procesului penal procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târzia de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Dat fiind faptul că măsurile asigurătorii sunt instituite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, care nu conţine dispoziţii tranzitorii, iar normele sunt de imediată aplicare, pentru a nu se depăşi termenul de 1 an era necesar ca verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii să se efectueze de îndată. În consecinţă, Curtea de Apel Braşov ar fi trebuit să facă aplicarea art. 268 alin. (2) C. proc. pen. şi să constate încetarea de drept a măsurii asigurătorii dispuse în cauză.

În opinia contestatorului, reglementarea din cuprinsul art. 2502 C. proc. pen. este similară cu cea din materia măsurilor preventive, astfel că sancţiunea verificării tardive a măsurilor asigurătorii trebuie să fie identică cu sancţiunea specifică măsurilor preventive, adică încetarea de drept a măsurii în virtutea principiului analogiei bazat pe identitatea de raţiune.

În lipsa unei sancţiuni exprese, instituirea termenelor de 6 luni - în cursul urmării penale şi 1 an - în cursul judecăţii din cuprinsul art. 2502 C. proc. pen. goleşte de conţinut textul legal, verificarea legalităţii putându-se face sine die, fapt ce lipseşte de predictibilitate legalitatea măsurii asigurătorii, măsură care devine disproporţionată în raport cu inexistenţa unei sancţiuni care să securizeze respectarea termenelor legale menţionate.

Prin motivele de contestaţie formulate în scris petenta E. a susţinut că verificarea periodică a măsurilor asigurătorii întemeiată pe dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen. este o instituţie diferită de obligaţia instanţei de a dispune prin dispozitiv asupra măsurilor asigurătorii, astfel că menţinerea unei măsuri asigurătorii prin sentinţă, fără o dezbatere contradictorie, este similară cu o verificare periodică a subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea măsurii, prin încheiere atacabilă cu contestaţie.

Procedând la evaluarea contestaţiilor pe baza actelor dosarului, Înalta Curte urmează a le respinge, ca nefondate, în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentinţa penală nr. 165 din 06.10.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. x/2018, s-a dispus, între altele, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de participaţie improprie la spălare a banilor, prevăzute de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

De asemenea, în baza art. 295 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 308 şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) din C. pen. - relativ la lit. g), fiind vorba de interzicerea dreptului de a fi asociat sau administrator la o societate comercială - pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art. 68 lit. c) din C. pen.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus restabilirea situaţiei anterioare în sensul întoarcerii în patrimoniul părţii civile S.C Fabrica de Zahăr Bod S.A., prin lichidator judiciar B., a imobilelor (Spital Stejăriş) respectiv:

- imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. top x – grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. x – curte în suprafaţă de 36 mp pe care este construită o casă din lemn cu nr. cadastral x şi cu nr. top x – grădină în intravilan în suprafaţă de 9.751 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+1, cu nr. top x – teren în intravilan în suprafaţă de 16.986 mp.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2017 în dosarul nr. x/2013 al D.N.A – Serviciul Teritorial Braşov asupra bunurilor imobile (spital Stejăriş) deţinute de C. şi D., respectiv imobilul înscris în CF x Braşov, nr. top x şi imobilul înscris în CF nr. x Braşov.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul A. şi partea civilă D.G.R.F.P Braşov.

În fapt, temeiurile avute în vedere la dispunerea măsurii asigurătorii au vizat, pe de o parte, obligativitatea luării acesteia, raportat la natura infracţiunii (spălare a banilor) reţinută în sarcina inculpatului A., iar pe de altă parte, necesitatea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei şi/sau a confiscării speciale sau extinse.

Astfel, prin ordonanţa procurorului din data de 19.07.2017, emisă în dosarul nr. x/2013 al D.N.A – Serviciul Teritorial Braşov, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de administrator de fapt al S.C. Fabrica de Zahăr Bod S.A., după ce a dispus achiziţionarea de către Fabrica de Zahăr Bod S.A. la data de 27.08.2007 a bunului imobil (teren şi construcţii) cunoscut ca Spitalul de Pneumoftiziologie, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat prin încheierea notarială nr. 2605 încheiat între I., la preţul de 5.003.650 RON prin intermediul numitei C., mătuşa sa, a însuşit acest activ, dând dispoziţii pentru întocmirea unor înscrisuri în acest scop, respectiv în baza hotărârii AGEA nr. 8 din 31.12.2009 s-a încheiat actul de dare în plată autentificat prin încheierea nr. 122 din data de 15.01.2010, între S.C. Fabrica de Zahăr Bod S.A., în calitate de debitoare garantă şi C. în calitate de creditoare, în scopul stingerii creanţei de 1.200.000 RON, neidentificată în evidenţele contabile ale societăţii, transmiţându-se proprietatea asupra:

- imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+l, cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+l, cu nr. x - curte în suprafaţă de 36 mp pe care este construită o casă din lemn cu nr. cadastral x şi cu nr. top x - grădină în intravilan în suprafaţă de 9.751 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x, jud. Braşov, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), la A+l, cu nr. top x - teren în intravilan în suprafaţă de 16.986 mp.

În aceeaşi zi în care s-a făcut darea în plată, A., a devenit proprietarul de fapt al bunului, despre care cunoştea că provine din săvârşirea infracţiunii de delapidare, prin procurile speciale autentificate prin încheierile nr. 123 şi nr. 124, date de C., dobândind dreptul să administreze cu puteri depline, să aducă în garanţie cele trei imobile şi să le vândă cui va crede de cuviinţă, la preţul şi condiţiile pe care le consideră mai favorabile, drepturi care echivalează cu cel de proprietate.

De asemenea, în aceeaşi zi cu darea în plată respectiv 15.01.2010 imobilele au fost lăsate prin testament autentic lui A., deşi C. avea ca moştenitori rezervatari soţul şi doi copii.

În contextul faptic expus mai sus, prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând numiţilor C. şi D.:

- imobilului situat în mun. Braşov str. x înscris în CF x a loc. Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a CF x), cu nr. top x -grădină în intravilan în suprafaţă de 2385 mp;

- imobilului situat în mun. Braşov, str. x x, înscris în CF nr. x a localităţii Braşov (provenită din alipirea imobilelor cu nr. cadastral x şi y) compus din teren intravilan în suprafaţă de 26.773 mp şi construcţiile cu nr. cadastral x, în vederea confiscării speciale.

În acest context, procedând la verificarea hotărârii contestate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2502 C. proc. pen. (text de lege introdus, începând cu data de 28 februarie 2021, prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 167 din 18 februarie 2021) "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător."

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 C. proc. pen., "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale,(...) poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanţă (...) pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora (...).

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, şi la cererea părţii civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi şi părţii civile."

Din interpretarea dispoziţiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiţionată de constatarea prealabilă a necesităţii instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă şi cerinţa proporţionalităţii acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor şi cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deşi, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situaţii în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura şi gravitatea faptelor comise, fie consecinţele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.

O astfel de excepţie era reglementată prin art. 32 din Legea nr. 656/2002, act normativ în vigoare la momentul instituirii măsurilor asigurătorii în speţă, "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie".

Acest text de lege se completa cu cel al art. 33 din acelaşi act normativ, conform căruia:

"(1) În cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile art. 118 din C. pen. privind confiscarea bunurilor.

(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă.

(4) Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării.

(5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi veniturilor sau altor beneficii materiale obţinute din bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal.

(6) Pentru a garanta ducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor, este obligatorie luarea măsurilor asigurătorii prevăzute de C. proc. pen.."

Aceste dispoziţii legale au fost fidel menţinute prin Legea nr. 129/2019 (prin care, la data 21 iulie 2019, a fost abrogată şi înlocuită Legea nr. 656/2002), art. 50 din acest act normativ stabilind că: "În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, în condiţiile Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare", iar art. 51:

(1) În cazul infracţiunilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului se aplică dispoziţiile privind confiscarea bunurilor din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.

(3) Veniturile sau alte beneficii materiale obţinute din bunurile prevăzute la alin. (2) se confiscă.

(4) Dacă bunurile supuse confiscării nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal, se confiscă bunuri până la concurenţa valorii bunurilor supuse confiscării.

(5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi veniturilor sau altor beneficii materiale obţinute din bunurile supuse confiscării, ce nu pot fi individualizate faţă de bunurile dobândite în mod legal."

Pe de altă parte, potrivit art. 289 alin. (3) C. pen. "banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent".

Aceasta înseamnă că, în cazul infracţiunilor reglementate de Legea nr. 656/2002 (în prezent, Legea nr. 129/2019) necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de chiar natura acestor infracţiuni.

În acest caz particular, organele judiciare rămân ţinute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerinţe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurenţa cărora se instituie măsura şi finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) C. proc. pen.

Ca urmare, în speţă, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii analizate găsindu-şi izvor chiar în lege, ea nu poate face obiectul cenzurii în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen., controlul instanţei fiind limitat, în acest context, la evaluarea proporţionalităţii dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor şi restrângerea drepturilor persoanelor acuzate şi, eventual, a efectelor în planul măsurii procesuale a eventualelor modificări intervenite pe parcursul procesului penal în situaţia patrimonială a inculpatului.

Contestatorii critică această hotărâre, invocând, în mod exclusiv, nelegalitatea ei, derivată, în esenţă, din faptul menţinerii măsurilor asigurătorii în condiţiile în care, urmare verificării lor cu depăşirea termenului de 1 an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen., acestea ar fi încetat de drept.

Dispoziţiile art. 2502 C. proc. pen. au fost introduse în fondul activ al legislaţiei procesual penale prin art. 19 din Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021), intrată în vigoare la data de 28 februarie 2021.

Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina organelor judiciare obligaţia de a verifica, din oficiu, subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, în termen de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv 1 (un) an în camera preliminară ori în cursul judecăţii.

Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea acestor prevederi legale rezultă din chiar expunerea de motive a Legii nr. 6/2021, acesta vizând eficientizarea activităţii de urmărire penală şi judecată la nivel naţional.

Astfel, potrivit expunerii de motive la actul normativ susmenţionat, justificarea inserării unui asemenea text de lege a fost următoarea: "În practică, au mai fost semnalate cazuri în care Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a fost sesizată cu cereri de valorificare a unor bunuri indisponibilizate de peste 5 ani, care nu mai prezentau valoare, bunurile devenind în timp nevandabile, iar costurile de administrare depăşind valoarea bunurilor. Pentru a spori eficienţa măsurilor aflate la dispoziţia ANABI, era necesară reglementarea verificării din oficiu dacă o măsură asigurătorie generează prejudicii sau costuri disproporţionate. Astfel, cheltuielile ocazionate de depozitarea bunurilor în spaţii, proprietatea unor terţi de bună credinţă având calitatea de custode ai bunurilor, precum şi cheltuielile ocazionate de exercitarea atribuţiilor ANABI, avansate din bugetul instituţiei ar putea fi disproporţionate prin raportare la finalitatea urmărită în cadrul laturii civile a procesului penal, respectiv repararea prejudiciului, măsura dovedindu-se a fi ineficientă. În plus, lipsa unei prevederi legislative exprese care să impună organelor judiciare verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii asigurătorii sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, respectiv ridicarea măsurii dispuse a fost evidenţiată de către procurori şi judecători cu ocazia consultării acestora cu privire la consolidarea şi eficientizarea sistemului naţional de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni".

Prin urmare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a crea o obligaţie pozitivă a organelor judiciare de a analiza, periodic, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurilor asigurătorii, inclusiv din perspectiva proporţionalităţii lor raportat la ingerinţa adusă dreptului de proprietate, verificarea fiind justificată şi de riscul ca valoarea bunurilor indisponibilizate să sufere modificări.

Legiuitorul nu a instituit însă, în mod expres, şi o consecinţă, în sens de sancţiune procesuală, a nerespectării termenului prevăzut de lege pentru verificarea măsurilor asigurătorii, care să se răsfrângă asupra celor potenţial neverificate în intervalul de timp impus.

În speţă, susţinând că, în lipsa unei atare sancţiuni, textul de lege precitat nu este apt a asigura finalitatea avută în vedere de legiuitor la reglementarea lui, lipsindu-l, astfel, de eficacitate, apărarea invocă aplicabilitatea, prin analogie, în materia măsurilor de siguranţă, a prevederilor art. 241 C. proc. pen., care reglementează încetarea de drept a măsurilor preventive.

Natura juridică şi consecinţele fundamental distincte ale celor două categorii de măsuri procesuale asupra drepturilor individuale se repercutează şi asupra temeiurilor şi regimurilor juridice ale celor două instituţii şi exclud posibilitatea aplicării prin analogie a instrumentelor proprii unei instituţii în cadrul celeilalte.

De aceea, câtă vreme o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală şi în privinţa măsurilor asigurătorii, situaţiile de încetare de drept a măsurilor preventive prevăzute de art. 241 C. proc. pen. nu pot fi extinse, prin analogie, şi în privinţa celor dintâi.

Pentru cele două categorii de măsuri procesuale legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor. Astfel, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe durata căruia pot fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal.

În plus, textul în discuţie (art. 241 C. proc. pen.) nu conţine o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidenţă este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare şi aplicare.

Mai mult, deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 C. proc. pen. nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Or, în condiţiile în care textul de lege analizat nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lui, este evident că termenele de 6 luni şi de 1 an instituite prin acesta pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala lor depăşire nefiind de natură să atragă încetarea de drept a măsurilor asigurătorii, atât timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.

O atare concluzie este susţinută şi de constatarea că, în cazul măsurilor asigurătorii, legiuitorul a prevăzut expres o singură situaţie în care acestea încetează de drept, respectiv, în cazul în care în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii prin care acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată în temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., persoana vătămată nu a introdus acţiune la instanţa civilă [art. 397 alin. (5) C. proc. pen..].

De altfel, aceeaşi opinie a exprimat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa recentă (încheierea din 21 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Completului de 5 Judecători penal, încheierea din 24 martie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al secţiei penale).

În fine, Înalta Curte constată că, în pofida susţinerilor apărării, în ipoteza examinată nu sunt aplicabile nici prevederile art. 268 alin. (2) C. proc. pen., întrucât această dispoziţie legală reglementează încetarea efectului măsurilor a căror durată a expirat, ceea ce presupune, ab initio, ca măsura să aibă o durată determinată în timp.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în cazul măsurilor asigurătorii legiuitorul nu a stabilit un termen maxim pe durata căruia pot fi luate/menţinute, astfel că dispoziţiile legale precitate nu-şi găsesc aplicabilitate în materia de referinţă.

Prin urmare, solicitarea comună a contestatorilor de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii ca urmare a neverificării lor în termenul de 1 (un) an prevăzut de art. 2502 C. proc. pen. este neîntemeiată, concluzie în considerarea căreia evaluarea susţinerilor acestora apar ca fiind neîntemeiate.

Deopotrivă, se apreciază ca fiind neîntemeiate şi susţinerile contestatorului A. potrivit cărora măsurile asigurătorii fiind instituite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, era necesar ca verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea acestora să se efectueze de îndată, câtă vreme obligativitatea unei atare verificări a fost instituită la data de 28.02.2021, data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, iar măsurile au fost verificate şi menţinute la data de 06.10.2021, când Tribunalul Braşov a pronunţat soluţia în cauză, respectiv în interiorul termenului de 1 an prevăzut de art. 19 din actul normativ menţionat, care astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, acesta produce efecte numai pentru viitor, neexistând niciun temei pentru a se aprecia că această procedură nu s-ar aplica şi pentru măsurile asigurătorii dispuse anterior instituirii acesteia.

În continuare, deşi nu au fost invocate critici de netemeinicie a hotărârii contestate, în baza propriului examen, Înalta Curte constată, concordant judecătorului de la Curtea de Apel Braşov, că măsurile asigurătorii analizate satisfac în continuare exigenţele de necesitate (decurgând din lege) şi proporţionalitate care au stat la baza dispunerii lor, atât prin raportare la scopul urmărit prin dispunerea lor, cât şi, în mod particular, la valoarea estimată a sumelor ce s-ar impune a face obiectul confiscării speciale sau extinse, în condiţiile în care acestea nu vor servi acoperirii prejudiciului produs în cauză.

Totodată, se reţine că durata măsurilor instituite prin ordonanţa procurorului este justificată, la acest moment procesual, de complexitatea cauzei şi natura acuzaţiilor aduse inculpatului, iar consecinţele pe care acestea le produc asupra contestatorilor nu depăşesc efectele normale ale unor astfel de măsuri procesuale, date fiind sumele mari de bani presupus spălate ce fac obiectul cercetărilor în cauză.

Altfel spus, la momentul procesual actual se poate aprecia rezonabil că se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând într-o eventuală confiscare specială sau extinsă a sumelor de bani anterior menţionate şi interesul personal al contestatorilor de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Or, aşa cum s-a arătat în preambulul prezentelor considerente, în speţă, măsurile asigurătorii analizate au fost instituite în vederea evitării riscului ascunderii, înstrăinării, distrugerii sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei şi/sau a confiscării speciale sau extinse.

Pentru aceste considerente, constatând legală şi temeinică încheierea atacată, iar criticile contestatorilor neîntemeiate, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 2501 coroborat cu art. 2502 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul A. şi petenta E. împotriva încheierii din 16 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 313 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpatul A. şi petenta E. împotriva încheierii din 16 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Penală.

Obligă contestatorii la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în cuantum de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 iunie 2022.