Inadmissibility of appeal against preliminary rejection of extraordinary quashing remedy

Şedinţa publică din data de 31 ianuarie 2023

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 969 din data de 05 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 426 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatoarea condamnată A., în prezent deţinută în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 369/2020 din data de 29.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul numărul x/2018

În esenţă, pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iaşi a examinat actele şi lucrările dosarului sub aspectul admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, conform dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen. şi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile privind calitatea persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac, iar aceasta a fost introdusă în termen legal, în raport cu cazul de contestaţie în anulare invocat – art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

A reţinut instanţa că hotărârea judecătorească atacată de persoana condamnată A. prin prezenta contestaţie în anulare este reprezentată de decizia penală nr. 369/2020 din data de 29.06.2020, prin care Curtea de Apel Iaşi a soluţionat definitiv fondul cauzei, dispunând respingerea apelului promovat de inculpată şi menţinerea soluţiei de condamnare a acesteia la pedeapsa principală de 5 ani şi 4 luni închisoare, pronunţată în primă de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2018, ca urmare a reţinerii vinovăţiei acesteia în comiterea unei infracţiuni de "evaziune fiscală" în formă continuată (68 de acte materiale), incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu referire la Decizia nr. 25/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 şi a art. 5 alin. (1) din C. pen. 2009.

Analizând cauza prin prisma motivului de contestaţie în anulare invocat, art. 426 lit. b) Cod procedură, Curtea de apel a constatat că, la momentul pronunţării soluţiei definitive asupra acuzaţiei ce i s-a adus în cauză contestatoarei, instanţa de control judiciar a analizat presupusa incidenţă a prescripţiei răspunderii penale şi a constatat inaplicabilitatea art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. prin raportare la considerentele Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale a României, stabilind că, faţă de momentul săvârşirii activităţii infracţionale reproşate inculpatei (27.07.2009 - 25.04.2010), la dosar nu există nicio probă care să ateste incidenţa vreunui caz de încetare a procesului penal operabil în privinţa răspunderii sale penale.

Astfel, în concret, Curtea de Apel a apreciat că petenta urmăreşte să supună analizei instanţei de judecată, pentru a doua oară, o chestiune ce a fost deja soluţionată, cu autoritate de lucru judecat, de instanţa de apel. Aşadar, având în vedere că prin contestaţia în anulare formulată, persoana condamnată invocă exclusiv modalitatea greşită în care instanţa de apel s-ar fi raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi la efectele acesteia din perspectiva incidenţei în cauză a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, Curtea de Apel Iaşi a constatat că este inadmisibil ca instanţa învestită cu soluţionarea căii extraordinare de atac să realizeze o reapreciere asupra chestiunii cauzei de încetare a procesului penal, prin referire la aceeaşi decizie a instanţei de contencios constituţional şi pe baza aceloraşi argumente asupra cărora s-a statuat cu autoritate de lucru judecat prin decizia contestată.

În concluzie, s-a apreciat că, în situaţia în care persoana condamnată a invocat în faţa instanţei incidenţa dispoziţiilor referitoare la prescripţia răspunderii penale, iar instanţa de apel a examinat această solicitare, reiterarea aceleiaşi chestiuni pe calea contestaţiei în anulare, întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., echivalează cu o critică a raţionamentului judiciar însuşit de instanţă cu prilejul soluţionării căii ordinare de atac, fiind de natură a determina o reevaluare a fondului cauzei, cu consecinţa lărgirii nepermise a sferei de control judiciar şi a transformării contestaţiei în anulare într-o cale de atac de reformare, contrar voinţei legiuitorului.

Prin urmare, pentru argumentele expuse, în baza art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A..

Împotriva acestei soluţii, contestatoarea A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 06.01.2023, când s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 31.01.2023, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac, hotărârea atacată fiind definitivă. Concluziile părţilor asupra excepţiei invocate au fost consemnate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând cauza prin prisma excepţiei vizând admisibilitatea căii de atac de faţă, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 969 din data de 05 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 369/2020 din data de 29.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2018.

Aşadar, prin decizia penală apelată, curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare promovate de contestatoarea A., respingând în principiu cererea acesteia, în procedura admisibilităţii în principiu prevăzută de dispoziţiile art. 431 C. proc. pen.

În cadrul acestor dispoziţii cu caracter special care reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.

Este adevărat că dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, dar aceste dispoziţii reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, aşadar ulterior admiterii în principiu reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului, cum este şi cazul deciziei penale împotriva căreia s-a formulat prezenta cale de atac.

Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În acelaşi sens este şi doctrina pronunţată în materie, atât după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, care a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.

Mai mult, sub aceste aspecte, relevante sunt cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10.04.2015.

Se constată, aşadar, că apelantei contestatoare A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva deciziei penale prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulate formulată de aceasta, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare. Astfel, prin promovarea acesteia, contestatoarea a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va constata că apelul formulat în cauză de contestatoarea A. este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 969 din data de 05 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, ca inadmisibil.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta contestatoare A. împotriva deciziei penale nr. 969 din data de 05 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia penală.

Obligă apelanta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2023.