Extraordinary appeal rejected: kissing and touching minor victim upheld as sexual assault.

Şedinţa publică din data de 28 februarie 2023

Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 135 din data de 14.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Cornetu, secţia Penală, în temeiul art. 219 alin. (1) şi (2), lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 44 alin. (1) din C. pen. şi art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri, pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. n) din C. pen. ca pedeapsă accesorie, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 96 alin. (4) din C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 9 luni închisoare dispusă sentinţa penală nr. 84/07.02.2020, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 692/A/16.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare dispusă sentinţa penală nr. 84/07.02.2020, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 692/A/16.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o perioadă de 2 ani;

- pedeapsa 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., art. 44 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedeapsa principală aplicată în cauză cu pedepsele de 8 luni închisoare şi 3 luni închisoare, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 3 luni şi 20 de zile închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), pedeapsa rezultantă dată spre executare inculpatului A. fiind de 4 ani, 9 luni şi 20 de zile închisoare.

În baza art. 60 din C. pen., a dispus că pedeapsa urmează a fi executată în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din C. pen. raportat la art. 67 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) şi lit. n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. şi de a se apropia de aceasta la o distanţă mai mică de 100 metri, pe o durată de 5 ani, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. n) din C. pen., care se execută conform art. 65 alin. (3) din C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. şi art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. reţinerea de 24 de ore de la data de 26.06.2019, ora 20:30, până la data de 27.06.2019, ora 20:30 (conform sentinţei penale nr. 84/07.02.2020, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 692/A/16.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti), reţinerea de 24 de ore de la data de 06.12.2020, până la data de 07.12.2020, precum şi perioada cât inculpatul a fost arestat la domiciliu, respectiv de la data de 09.06.2021 şi până la data de 08.12.2021.

În temeiul art. 399 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul A. prin încheierea penală din data de 06.12.2021, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2021, definitivă prin necontestare la data de 08.12.2021.

În baza art. 397 alin. (1) cu referire la art. 19 şi art. 25 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 şi urm. din C. civ., a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă B., prin reprezentant legal C., şi a obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 11592 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 25.000 euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., urmând ca, în temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (2.500 RON din faza de urmărire penală şi 2.500 RON din faza de cameră preliminară şi judecată).

În temeiul art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 16.500 RON către partea civilă B., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1015/A din data de 13 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 135 din data de 14.03.2022 pronunţate de Judecătoria Cornetu, secţia Penală în dosarul nr. x/2021.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv: pedepsele de 8 luni închisoare şi 3 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 84/07.02.2020, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 692/A/16.07.2020 a Curţii de Apel Bucureşti şi pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză.

S-a redus pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, în formă continuată, prevăzută de art. 219 alin. (1) şi (2) lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 44 alin. (1) din C. pen. de la 4 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen., art. 44 alin. (2) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată în cauză, cu pedepsele de 8 luni închisoare şi 3 luni închisoare, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 3 luni şi 20 de zile închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), pedeapsa rezultantă dată spre executare inculpatului A. fiind de 3 ani, 3 luni şi 20 de zile închisoare.

S-au menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea părţii civile de obligare a inculpatului A. să plătească suma de 6000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În esenţă, s-a reţinut că, la data de 04.12.2020, în jurul orelor 14:30, în timp ce se afla în incinta restaurantului din Cartierul Verde, din oraşul Bragadiru, str. x, jud. Ilfov, inculpatul A. a sărutat-o pe buze, prin surprindere şi fără consimţământul acesteia, pe persoana vătămată minoră B., după ce, anterior, i-a ridicat acesteia bluza până sub nivelul sânilor, punându-i mâna pe abdomen, deşi persoana vătămată nu-i permisese aceasta, lovindu-l peste mână pe inculpat, iar, ulterior, la data de 05.12.2020, în jurul orelor 12:30-13:00, inculpatul A. în timp ce se afla centrul Cartierului Verde din oraşul Bragadiru, jud. Ilfov, întâlnindu-se cu persoana vătămată minoră, a prins-o pe aceasta de abdomen (care avea haina desfăcută), persoana vătămată lovindu-l peste mână, trăgându-şi bluza în jos şi dându-se, de teamă, câţiva paşi în spate. Inculpatul i-a spus "nu-ţi fie frică, că nu-ţi fac nimic" şi a ridicat din nou bluza persoanei vătămate, care, pentru a fi lăsată în pace, şi-a luat în braţe căţelul şi s-a îndepărtat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A., prin avocat, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate, şi, în urma rejudecării, să se dispună, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată, prev. de art. 219 alin. (1) şi (2) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) şi art. 44 alin. (1) din C. pen.

În subsidiar, apărarea a solicitat să se constate că actul material din data de 05.12.2020 (atingerea abdomenului şi ridicarea bluzei) nu este prevăzut de legea penală ca infracţiune, motiv pentru care, în baza art. 488 pct. 2 lit. a) teza finală din C. proc. pen. să se dispună înlăturarea greşitei aplicării a legii, respectiv în rejudecarea apelului să se înlăture aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen., cu consecinţa reindividualizării pedepsei aplicate.

În argumentarea cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., făcând o prezentare teoretică a cazului de casare invocat, inculpatul, prin avocat, a susţinut că fapta concretă pentru care s-a dispus condamnarea sa, aşa cum s-a reţinut de către instanţa de apel, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de agresiune sexuală sub aspect obiectiv, lipsind atât elementul material al infracţiunii — realizarea unui act de natură sexuală, cât şi cerinţa esenţială ca fapta să se realizeze prin constrângere.

Mai exact, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că fapta constând în două acte materiale săvârşite la o zi distanţă, respectiv că în data de 04.12.2020 a sărutat pe buze, prin surprindere şi fără consimţământul acesteia pe persoana vătămată minoră B., iar la data de 05.12.2020 a prins-o pe aceasta de abdomen, constituie elementele constitutive ale infracţiunii continuate de agresiune sexuală.

Astfel, apărarea a susţinut că nici unul din cele două acte materiale reţinute de instanţa de apel ca fiind săvârşite nu reprezintă, în înţelesul legii penale, un act de natură sexuală, altul decât cele de la art. 218 din C. pen., întrucât nu este întrunită cerinţa sexuală ca acestea să poată duce la obţinerea unei satisfacţii sexuale şi întrucât faptele nu sunt săvârşite în condiţiile exprese arătate de lege, respectiv prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare.

În ceea ce priveşte solicitarea subsecventă, şi anume de a înlătura din conţinutul infracţiunii continuate de agresiune sexuală actul material din data de 05.12.2020, s-a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că atingerea abdomenului unei persoane, în condiţiile situaţiei de fapt reţinute şi care nu poate face obiectul reexaminării în recursul în casaţie, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de agresiune sexuală, aceasta neputând duce niciodată la obţinerea unei satisfacţii sexuale.

În continuare, apărarea a făcut o scurtă prezentare teoretică a infracţiunii de agresiune sexuală şi a precizat că cerinţa ataşată elementului material este aceeaşi ca la infracţiunea de viol, în sensul că actul sexual de orice natură trebuie realizat prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprimă voinţa ori profitând de aceasta stare.

Mai mult, cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii de agresiune sexuală este totodată ca actul (realizat altfel decât prin penetrare - specific infracţiunii de viol prevăzută la art. 218 C. pen.) să fie de natură sexuală, doctrina reţinând că nu este necesar ca actul de natură sexuală să fie comis cu sexul sau asupra sexului, atât timp cât prin acesta s-a urmărit obţinerea unei satisfacţii sexuale, fiind în acelaşi timp lezată libertatea victimei, constrânsă la o conduită care poate fi calificată drept sexuală.

De asemenea, s-a arătat că, instanţa de apel a reţinut că sărutarea pe gură a unei persoane reprezintă o modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, deoarece gura este o parte anatomică erogenă, susceptibilă să producă satisfacţie sexuală .

Dimpotrivă, apărarea a apreciat că simplul sărut rapid pe obraz sau chiar pe buze, fără introducerea limbii în cavitatea bucală, în condiţiile concrete din care rezultă caracterul pur întâmplător al acestuia, neurmată de alte elemente de conexiune care să ateste că prin acţiunea inculpatului s-ar fi putut obţine o satisfacţie sexuală, cum ar fi alte acte de mângâiere în zone erogene, nu poate conduce la obţinerea satisfacţiei sexuale şi nu constituie un act sexual.

Aşadar, s-a susţinut că acest gest nu poate fi calificat ca reprezentând elementul material al infracţiunii de agresiune sexuală, deoarece nu poate fi calificat ca urmărind obţinerea unei satisfacţii sexuale, care să lezeze libertatea sexuală a victimei. Doar în anumite condiţii un sărut poate duce la obţinerea unei satisfacţii sexuale, condiţii care ţin de modalitatea de săvârşire (cu limba în cavitatea bucală sau apăsarea buzelor persoanei), de întinderea în timp a acestuia, de apucarea corpului persoanei respective cu mâinile şi mângâierea ei sau apucarea capului acesteia. Doar astfel se poate face distincţie între sărutul pasional, apt să producă satisfacţie sexuală, şi "pupatul" obişnuit într-o societate tradiţională ca cea românească, unde sărutarea copiilor de către părinţi şi rude, chiar nepotrivit pe buze, este ceva des întâlnit.

Or, legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea agresiunii sexuale incriminarea oricăror gesturi de natură frivolă, imatură, care sunt condamnabile din punct de vedere moral, dar care nu reprezintă acte de natură sexuală care să se circumscrie elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală.

Gestul inculpatului de a săruta părinteşte, dar nepotrivit, persoana vătămată nu reprezintă un act de natură sexuală apt de a produce satisfacţie sexuală. Legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea agresiunii sexuale incriminarea oricăror gesturi de natură frivolă, imatură, care sunt condamnabile din punct de vedere moral, dar care nu reprezintă acte de natură sexuală care să se circumscrie elementului material al infracţiunii de agresiune sexuală în formă tentată.

Şi în practica judiciară s-a considerat săvârşită infracţiunea de agresiune sexuală doar atunci când actul de natură sexuală este explicit fiind apreciate ca astfel de acte atingeri ale sânilor, ale zonei intime dar fără penetrare, atingerea feselor, sărutul prin constrângere şi prin introducerea limbii în cavitatea bucală ş.a.

Mai mult, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016) a fost analizat principiul minimei intervenţii, arătându-se că în exercitarea competenţei de legiferare în materie penală legiuitorul trebuie să ţină seama de principiul potrivit căruia incriminarea unei fapte ca infracţiune trebuie să intervină ca ultim resort în protejarea unei valori sociale, ghidându-se după principiul «ultima ratio».

Totodată, inculpatul A., prin apărător ales, a precizat că instanţa de apel a reţinut, că în cazul concret, constrângerea a avut loc nu printr-o acţiune violentă ci prin elementul surpriză, de conduită total neaşteptată a inculpatului, precum şi intervalul scurt de timp în care a fost săvârşită fapta, care a făcut ca persoana vătămată să nu poată să reacţioneze conform voinţei sale .

Astfel fiind, instanţa de apel reţine explicit săvârşirea celor două acte materiale din cadrul infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată nu sub forma constrângerii, ci sub forma luării prin surprindere.

Or, apărarea a precizat că existenţa constrângerii constituie o cerinţă asociată elementului material al infracţiunii, care ţine astfel de latura obiectivă a infracţiunii, iar nu laturii subiective a infracţiunii, iar, în al doilea rând, este evident că săvârşirea actului de natură sexuală, altul decât cel de la art. 218 din C. pen., nu prin constrângere ci prin surprindere, nu este incriminată de legea penală.

De altfel, surprinderea, adică punerea victimei în imposibilitatea de a se opune sau de a se manifesta, este incompatibilă cu actul de natură sexuală, care prin el însuşi presupune o minimă durată în timp, tocmai de aceea legiuitorul nereglementând surprinderea persoanei vătămate printre modalităţile de săvârşire a faptei.

Referitor la solicitarea subsidiară, s-a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru elementul material al infracţiunii constând în ridicarea bluzei persoanei vătămate minore, pipăirea pe abdomen şi sărutul pe gură al acesteia, iar pentru acţiunea din 05.12.2020 pentru elementul material al infracţiunii constând în ridicarea bluzei aceleiaşi persoane vătămate şi atingerea pe abdomen fără consimţământul acesteia.

Actele de natură sexuală pretins a fi săvârşite de către inculpat faţă de persoana vătămată constau în sărutul pe buze cu limba, act cu conţinut explicit sexual - fapta din 04.12.2020, şi atingerile abdomenului, acte a căror conotaţie sexuală rezultă nu din ele însele ci doar din "analizarea întregii interacţiuni dintre inculpat şi partea vătămată", respectiv "din dinamica desfăşurării activităţii infracţionale" - fapta din 05.12.2020.

Drept urmare, a apreciat că fapta materială (acţiunea) constând în ridicarea bluzei unui minor sub 16 ani şi pipăirea (atingerea pe abdomen), act a cărei conotaţie sexuală nu rezultă din el însuşi ci doar "întrucât păstrează conotaţiile sexuale ale actului material din 04.12.2020", nu este incriminată în legislaţia penală ca infracţiune şi nu constituie în sine nici elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală, prevăzute de art. 219 din C. pen.

În acest sens, a susţinut că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei în condiţiile art. 386 din C. proc. pen. dintr-o infracţiune continuată de agresiune sexuală, prevăzută de art. art. 219 alin. (1) şi (2) lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 44 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale), într-o infracţiune unică de agresiune sexuală, prevăzută de art. art. 219 alin. (1) şi (2) lit. c) din C. pen. (o singură acţiune unică prelungită).

Cu toate acestea, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă de către instanţa de apel, sens în care apărarea a apreciat că, în cadrul recursului în casaţie, se poate analiza dacă fapta din data de 05.12.2020, exact aşa cum a fost reţinută de instanţa de apel, este prevăzută de legea penală sau nu.

Noţiunea de faptă din sintagma "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", prevăzută la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., include în sfera sa de conţinut şi înţelesul unui act material din cuprinsul unei infracţiuni continuate, astfel cum este acesta definit la art. 35 alin. (1) din C. pen., respectiv "acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni".

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casaţie astfel cum a fost formulat.

La dosar au fost depuse concluzii scrise de intimata parte civilă B. prin reprezentant legal C., prin care a solicitat respingerea recursului în casaţie, ca tardiv introdus, iar pe fondul cauzei, respingerea ca nefondat, apreciind ca fiind legală şi temeinică decizia recurată.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia penală, la data de 27 octombrie 2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 13 decembrie 2022, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) şi art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o, în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat, 28 februarie 2023, s-au luat concluziile apărătorului ales al inculpatului şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că, în principiu, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probatoriu.

În fapt, s-a reţinut, în considerentele sentinţei penale, considerente la care a achiesat şi instanţa de apel că, la data de 04.12.2020, în jurul orelor 14:30, în timp ce se afla în incinta restaurantului din Cartierul Verde, din oraşul Bragadiru, str. x, jud. Ilfov, inculpat A. a sărutat-o pe buze, prin surprindere şi fără consimţământul acesteia, pe persoana vătămată minoră B., după ce, anterior o sărutase pe obraz şi îi pusese mâna pe abdomen, deşi persoana vătămată nu-i permisese aceasta, iar la data de 05.12.2020, în jurul orelor 12:30-13:00, acelaşi inculpat, în timp ce se afla în centrul Cartierului Verde din oraşul Bragadiru, jud. Ilfov, întâlnindu-se cu persoana vătămată minoră, a prins-o pe aceasta de abdomen (care avea haina desfăcută), persoana vătămată lovindu-l peste mână, trăgându-şi bluza în jos şi dându-se, de teamă, câţiva paşi în spate. Inculpatul i-a spus "nu-ţi fie frică, că nu-ţi fac nimic" şi a ridicat din nou bluza persoanei vătămate, care, pentru a fi lăsată în pace, şi-a luat în braţe căţelul şi s-a îndepărtat.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de agresiune sexuală, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 219 alin. (1) şi (2), lit. c) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) şi art. 44 alin. (1) din C. pen.

Elementul material al infracţiunii prev. de art. 219 din C. pen. este dat de întreţinerea unui act de natură sexuală, altul decât raportul sexual, actul sexual oral sau anal, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, respectiv actul de penetrare vaginală sau anală cu o persoană de sex diferit sau acelaşi sex, prin constrângere sau punerea victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare (acte sau practici sexuale care nu presupun o penetrare cu caracter sexual – în doctrină reţinându-se inclusiv sărutarea şi atingerea sânilor victimei).

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că "acţiunea de a săruta o persoană şi cea de a-i atinge abdomenul reprezintă acte de natură sexuală, de natura celor incriminate de art. 219 C. pen. Interpretând definiţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia III/2005 dată într-un recurs în interesul legii, actului sexual de orice natură susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol, instanţa de apel reţine că actul de natură sexuală, altul decât cel prevăzut de art. 218 C. pen., reprezintă orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, care nu implică folosirea sexului sau acţiune asupra sexului. Sărutarea pe gură a unei persoane reprezintă o modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, deoarece gura este o partea anatomică erogenă, susceptibilă să producă excitaţie sexuală."

Deopotrivă, Curtea a constatat că "fapta inculpatului nu poate avea o altă justificare decât obţinerea unor satisfacţii de natură sexuală, gestul unui bărbat în vârstă de 46 de ani de a săruta pe buze o minoră de 14 ani, în contextul în care anterior a făcut referire la menstruaţie, a apucat-o de şold, a atins-o pe abdomen şi a sărutat-o pe obraz, neputând fi explicat într-o altă modalitate."

Or, aşa cum s-a arătat, contrar celor susţinute de către recurentul inculpat, constrângerea nu s-a caracterizat printr-o acţiune violentă, ci, mai degrabă, a reieşit din elementul surpriză, din conduita total neaşteptată a inculpatului, persoana vătămată fiind surprinsă de acţiunile inculpatului.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel a înlăturat susţinerile inculpatului în sensul că ar fi vorba de o infracţiune continuă, cât timp activitatea infracţională din data de 04.12.2020 a fost întreruptă ca urmare a voinţei infractorului, persoana vătămată părăsind incinta restaurantului şi reluată în ziua următoare, în circumstanţe de loc diferite. În acest sens, s-a reţinut că actul material din data de 05.12.2020, constând în atingerea pe abdomen a persoanei vătămate şi ridicarea bluzei, constituie un act de natură sexuală, distinct de cele anterioare.

Drept urmare, apărările inculpatei sub acest aspect sunt întemeiate pe o situaţie de fapt diferită faţă de cea reţinută de către instanţa de apel, argumentele prezentate în cuprinsul cererii de recurs în casaţie privind fie interpretarea probelor, fie a situaţiei de fapt, nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casaţie.

În consecinţă, se constată că starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei de casaţie astfel încât, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că faptele săvârşite de recurentul A. îndeplinesc elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală pentru care acesta a fost condamnat.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1015/A din data de 13 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru pentru intimata parte civilă B., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1015/A din data de 13 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte civilă B., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 februarie 2023.