Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 106/2023 AI generated

Constitutional challenge to annulment-appeal restriction inadmissible; appeal on admissibility dismissed, costs awarded.

Case Number Decizia nr. 106/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal by the convicted person against the lower court's ruling that rejected as inadmissible the request to refer the constitutional exception challenging art. 426 lit. b) of the Criminal Procedure Code, thereby upholding the prior decision. The dispute arose in the context of an appeal against a ruling on the admissibility of a motion for annulment of a final criminal judgment; the appellant sought to challenge the constitutionality of the provision limiting the extraordinary remedy to cases where the defendant was convicted despite evidence of a ground for terminating the criminal proceedings, arguing it prevented challenging judgments recognizing foreign convictions under Law no. 302/2004. The court applied Article 29(1)-(3) of Law no. 47/1992, holding that the first, second, and fourth admissibility conditions were met but the third—the link to the case—was not, because the exception merely sought legislative reform by expanding the scope of the extraordinary remedy beyond the strictly enumerated cases, an objective outside the Constitutional Court's competence under Article 2(3) of Law no. 47/1992; the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 426 lit. b) C. proc. pen, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, art. 275 alin. (6) C. proc. pen; Constitutional challenge to annulment-appeal restriction inadmissible; appeal on admissibility dismissed, costs awarded: 426 lit. b) of the Criminal Procedure Code, thereby upholding the prior decision. The dispute arose in the context of an appeal against a ruling on the admissibility of a motion for annulment of a final criminal judgment; the appellant sought to challenge the constitutionality of the provision limiting the extraordinary remedy to cases where the defendant was convicted despite evidence of a ground for terminating the criminal proceedings, arguing it prevented challenging judgments recognizing foreign convictions under Law no. 302/2004. The court applied Article 29(1)-(3) of Law no. 47/1992, holding that the first, second, and fourth admissibility conditions were met but the third—the link to the case—was not, because the exception merely sought legislative reform by expanding the scope of the extraordinary remedy beyond the strictly enumerated cases, an objective outside the Constitutional Court's competence under Article 2(3) of Law no. 47/1992; the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs.

Keywords

AI generated
annulment proceedings constitutional limits grounds for cassation foreign law grounds of challenge code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
Aşadar, a constatat că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Aşadar, a constatat că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate, aşa cum rezultă din motivele scrise, nu s-a formulat o critică de neconstituţionalitate, ci s-a criticat modul în care în C.
art. 426 lit. b) C. proc. pen
art. 426 lit. b) C. proc. pen..
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Legal basis for dismissing the appeal as unfounded regarding the rejection of the request to refer the case to the Constitutional Court.
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
Used to state that the fee of the ex officio counsel remains in the state's charge.
art. 275 alin. (2) Cod procedură penală
Used to oblige the appellant to pay judicial expenses to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded regarding the rejection of the request to refer the case to the Constitutional Court.

art. 275 alin. (2) Cod procedură penală

Used to oblige the appellant to pay judicial expenses to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Used to state that the fee of the ex officio counsel remains in the state's charge.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 08 februarie 2023

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 238/A din data de 22 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, printre altele, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 426 lit. b) Cod procedură penală, formulată de apelantul-persoană condamnată A..

Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că excepţia a fost invocată de persoana condamnată A. în calea de atac a apelului declarat împotriva sentinţei penale nr. 74 din 26.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-au examinat condiţiile admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare declarate împotriva sentinţei penale nr. 9 din 31.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, în dosarul nr. x/2022, iar excepţia invocată are în vedere neconstituţionalitatea unui text legal în vigoare care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

A reţinut că norma legală invocată ca neconstituţională, respectiv art. 426 lit. b) Cod procedură penală, prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Referitor la cerinţa ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte a constatat că aceasta nu trebuie să se realizeze în mod formal, întrucât verificarea efectuată de către instanţă nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional, în condiţiile în care este necesar a se verifica şi măsura în care o astfel de excepţie tinde în mod real la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii Constituţionale prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Aşadar, a constatat că doar aparent sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în realitate, aşa cum rezultă din motivele scrise, nu s-a formulat o critică de neconstituţionalitate, ci s-a criticat modul în care în C. proc. pen. este configurată calea de atac a contestaţiei în anulare, respectiv condiţiile în care este exercitată calea extraordinară de atac şi natura hotărârilor susceptibile de a fi atacate cu această cale extraordinară de atac.

Practic, persoana condamnată A. a susţinut că modalitatea de reglementare a acestei căi de atac împiedică posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor pronunţate conform Legii nr. 302/2004, prin care sunt recunoscute hotărârile străine de condamnare, întrucât textul de lege invocat vizează numai hotărârile prin care s-a soluţionat o acţiune penală, printr-o soluţie de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Prin urmare, a constatat că prin excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor mai sus menţionate se tinde practic la o completare a normelor procedurale, prin lărgirea sferei de aplicabilitate a acestora, solicitare inadmisibilă în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, prin exercitarea controlului de constituţionalitate, nu poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale. Practic, persoana condamnată A., prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, tinde să transforme instanţa de contencios constituţional într-un for legislator pozitiv care să adauge la lege, prin introducerea unui nou text de lege care să permită exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare şi în alte cazuri decât cele strict şi expres prevăzute de codificarea procesual penală.

În concluzie, prima instanţă a apreciat că excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit de persoana condamnată A. în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală.

II. Împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 238/A din data de 22 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a declarat recurs la data de 23.11.2022, în termenul legal, persoana condamnată A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 18.01.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată la data 25.01.2023.

Recurentul-persoană condamnată nu a motivat în scris recursul declarat.

La termenul de judecată din data de 08.02.2023, cu ocazia dezbaterilor, prin susţinerile orale, recurentul-inculpat, prin avocatul desemnat din oficiu a reiterat aspectele invocate prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, solicitând admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 426 lit. b) C. proc. pen.. A apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate, norma criticată având legătură cu soluţionarea cauzei.

III. Analizând recursul declarat de persoana condamnată A., Înalta Curte constată următoarele:

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un remediu procedural prin care cetăţenii îşi pot apăra drepturile şi libertăţile fundamentale prin intermediul instanţei de control constituţional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă cu Constituţia României.

Din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, rezultă faptul că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate, controlul de constituţionalitate este unul a posteriori (ulterior) şi implică examinarea prealabilă a unor condiţii de admisibilitate, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, poate pronunţa fie sesizarea Curţii Constituţionale (când sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepţia fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplineşte condiţiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluţiei de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când judecă în ultimă instanţă, judecă printr-un complet diferit al acesteia recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de această secţie prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reţine că, pentru a putea învesti în mod legal instanţa de control constituţional, instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate verifică următoarele:

1. calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

2. dacă actul normativ criticat este un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării;

3. condiţia ca actul normativ să fie unul relevant în cauza pendinte, respectiv să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;

4. condiţia ca legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Astfel, condiţiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ şi sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiţii anterior menţionate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

Aplicând mutatis mutandis (schimbând ceea ce este de schimbat) decizia Curţii Constituţionale nr. 591/21.10.2014, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispoziţiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanţa de control constituţional este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România şi autoritatea competentă să supună controlului de constituţionalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menţionată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională se pronunţă asupra litigiului de natură constituţională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competenţa, ci şi obligaţia corelativă de a cenzura eventualele susţineri ale autorului excepţiei şi, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorităţii de jurisdicţie constituţională în strictă conformitate cu specificul cauzei şi cu dispoziţiile legale incidente.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte constată:

Referitor la prima condiţie, respectiv calitatea de parte a autorului excepţiei se constată că aceasta este îndeplinită. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de una dintre părţile din proces (apelantul-persoană condamnată A.) în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă învestită cu soluţionarea apelului formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 26.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că şi această condiţie este îndeplinită. Excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.

Referitor la cea de-a patra condiţie, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituţional, se constată neîndoielnic îndeplinită şi această exigenţă.

Aşadar, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de persoana condamnată, respectiv cerinţele privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior acel text de lege.

În ceea ce priveşte condiţia referitoare la legătura normei contestate cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reţinând că decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părţi.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o dispoziţie neconstituţională. Fiind un remediu procesual, excepţia de neconstituţionalitate vizează în principal verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluţionarea cauzei.

Prin demersul întreprins, persoana condamnată A. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de contencios constituţional, în mod efectiv, aspecte de neconstituţionalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziţiilor legale criticate. Aşadar, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu se circumscrie unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a normelor criticate.

Prin criticile formulate recurentul invocă modalitatea în care legiuitorul a reglementat art. 426 lit. b) C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), care, în opinia acestuia, nu oferă posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor pronunţate în temeiul Legii nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală.

Altfel spus, prin acest demers procesual, persoana condamnată A. urmăreşte reformarea C. proc. pen. prin introducerea unor noi prevederi care să dea posibilitatea recurentului de a declara calea de atac a contestaţiei în anulare şi în alte cazuri decât cele strict şi limitativ prevăzute de lege. Practic, recurentul încearcă o modificare a condiţiilor de exercitare a căii de atac a contestaţiei în anulare prin adăugarea la lege a unor noi tipuri de hotărâri susceptibile de a fi atacate cu această cale de atac.

Or, o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenţei Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în abrogarea, modificarea sau completarea dispoziţiilor cu privire la care instanţa de control constituţional a fost sesizată, această atribuţie fiind în sarcina Parlamentului care reprezintă unica autoritate legiuitoare a ţării, astfel cum prevede art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, faţă de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituţionalitate şi soluţionarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana condamnată A. împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 238/A din data de 22 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2022 de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-persoană condamnată, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului, în conformitate cu disp. art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana condamnată A. împotriva dispoziţiei cuprinse în decizia penală nr. 238/A din data de 22 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia Penală, în dosarul nr. x/2022 de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Obligă recurentul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 februarie 2023.