Road accident damages: nullity of cassation appeal for lack of valid illegality critiques

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2018 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat obligarea pârâtei E. S.A. la plata daunelor morale si materiale pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii accidentului de circulaţie din data de 28.06.2016, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numiţilor A., B., C. şi D., după cum urmează:

- pentru reclamantul A. suma de 474.000 RON daune morale si 20.718 RON daune materiale;

- pentru reclamanta B. suma de 1.474.000 RON, daune morale;

- pentru reclamantul C. suma de 978.750 RON, daune morale;

- pentru reclamantul D. suma de 4.640.000 RON, daune morale.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2 % calculate asupra sumelor neachitate, pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 14 noiembrie 2017 şi până la plata efectivă, conform dispoziţiilor art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, art. 1357-1371, art. 1387 şi art. 1391 alin. (1) şi (2) C. civ. şi Ordinul CSA nr. 14/2011.

Prin cererea înregistrată la data de 16.01.2019 pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2019, reclamantul C., prin reprezentanţi legali A. şi B., a solicitat obligarea pârâtei E. S.A. la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 RON pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii accidentului de circulaţie din data de 28.06.2016, în urma căruia a rezultat vătămarea sa corporală.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 1387 şi art. 1391 C. civ.

Prin încheierea nr. 349 din 01.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia conexităţii invocată de pârâtă şi a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 cu prezentul dosar, având în vedere că există identitate parţială de părţi şi aceeaşi cauză juridică.

Prin sentinţa civilă nr. 1798 din data de 27 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanţi şi, totodată, s-a admis cererea conexă fiind obligată pârâta la plata către:

- reclamantul A. a sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale, a sumei de 20.529 RON, cu titlu de daune materiale constând în cheltuieli prilejuite de accident, precum şi a sumei de 4.424 Euro, echivalentul în RON la cursul de referinţă BNR de la data plăţii, cu titlu de daune materiale constând în contravaloarea autoturismului;

- reclamanta B. a sumei de 1.200.000 RON, cu titlu de daune morale;

- reclamantul D. a sumei de 1.500.000 RON, cu titlu de daune morale;

- reclamantul C. a sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale;

De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente sumelor menţionate anterior, începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive, până la data plăţii despăgubirilor.

Totodată a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei în cuantum de 5.711 RON şi către reclamantul C. a sumei în cuantum de 4.105 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost respinsă, în rest, cererea principală, ca neîntemeiată.

2. Împotriva acestei sentinţe reclamanţii A., B., C. şi D. au formulat apel, prin care au solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul majorării daunelor morale solicitate.

Împotriva aceleiaşi hotărâri a formulat apel şi pârâta E. S.A., prin care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate.

La termenul de judecată din data de 8 noiembrie 2021, reclamanţii au depus cerere de renunţare la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pentru C..

În şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2021, Curtea a admis excepţia netimbrării apelului formulat de reclamantul C. şi a constatat că cererea de renunţare la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, formulată de acesta, a rămas fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 1963A din 6 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost anulat ca netimbrat apelul formulat de reclamantul C. şi au fost respinse apelurile formulate de ceilalţi reclamanţi şi pârâtă.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta E. S.A. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate şi, totodată, ca efect al desfiinţării titlului executoriu, întoarcerea executării silite în temeiul art. 723 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel nu a motivat respingerea solicitării acesteia de diminuare a despăgubirilor morale acordate reclamanţilor într-un cuantum ridicat.

În continuare, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu ar fi formulat obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză întrucât acestea au fost depuse la dosar. Prin urmare, apreciază recurenta că nu a încălcat dispoziţiile art. 337 C. proc. civ., prin solicitarea de refacere a raportului de expertiză tehnică judiciară sau de administrare a unei noi probe, care să lămurească respectarea condiţiilor de siguranţă privind transportul minorilor.

În aprecierea recurentei, decizia recurată cuprinde motive contradictorii prin neobservarea unor elemente esenţiale de natură a stabili adevărul în prezenta cauză.

Potrivit recurentei, prin neîncuviinţarea probelor solicitate în dovedirea culpei comune instanţa de apel nu a stabilit în mod corect situaţia de fapt, ceea ce a condus la o soluţie nelegală.

În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului prevăzut la art. 22 C. proc. civ., întrucât în decizia recurată nu s-a stabilit în mod corect situaţia de fapt în vederea aplicării dispoziţiilor legale incidente.

O altă critică a recurentei vizează faptul că instanţa de apel, ignorând probele administrate în cauză, a încălcat dreptul la apărare şi a ignorat buna-credinţă, echitatea, egalitatea şi imparţialitatea cu care trebuie să analizeze susţinerile părţilor în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale potrivit art. 6, art. 8, art. 20 şi art. 22 alin. (2) şi (7) C. proc. civ.

De asemenea, recurenta susţine că a fost încălcat şi principiul fundamental al aplicării prioritare a tratatelor internaţionale privind drepturile omului prin refuzul instanţei de apel de a readministra proba cu expertiză tehnică judiciară.

Recurenta invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor.

Mai arată recurenta că instanţa de apel nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor jurisprudenţa naţională sistematizată în Ghidul publicat de F..

Prin întâmpinarea înregistrată la 8 iulie 2022, reclamanţii A., B., C. şi D. au invocat excepţiile tradivităţii formulării recursului şi netimbrării acestuia, iar pe fond au solicitat respingerea acestuia cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

3. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 26 mai 2022.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părţile nu au exercitat acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului la 19 ianuarie 2023.

La termenul din 19 ianuarie 2023, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţiile tardivităţii şi netimbrării recursului, invocate de intimată, precum şi pe cea a nulităţii recursului, invocată din oficiu, asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului, aceasta nu poate fi reţinută, întrucât cererea de recurs a fost formulată cu respectarea prevederilor legale incidente.

Astfel, decizia recurată a fost comunicată pârâtei la 15 aprilie 2022, iar recursul a fost depus la 11 mai 2022, cu respectarea termenului procedural de 30 de zile potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 2 şi art. 182 alin. (1) din acelaşi cod.

Referitor la excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte reţine că pentru despăgubirile civile acordate reclamanţilor A., B. şi D. cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât decurg dintr-o cauză penală, în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune.

Totodată, se reţine că în ceea ce priveşte despăgubirile acordate reclamantului C., neoperând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 1.627,5 RON, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o va admite pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel.

Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cauză, se constată că, în expunerea argumentelor circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta nu a învederat motive care să poată fi încadrate în vreuna din ipotezele vizate de norma legală redată, respectiv nemotivare, motivare contradictorie sau străină de natura cauzei.

Astfel, se reţine că recurenta s-a rezumat la a releva chestiuni teoretice în ceea ce priveşte obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti, ca mai apoi să afirme că instanţa de apel nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, care ar fi condus la diminuarea cuantumului despăgubirilor acordate, respectiv nu a administrat proba cu expertiză tehnică auto pentru a se clarifica aspectele de fapt privind transportul în siguranţă al reclamantului minor în dovedirea unei eventuale culpe comune în producerea accidentului rutier. Or, aceste critici vizează netemeinicia deciziei recurate prin restabilirea situaţiei de fapt şi reaprecierea probatoriului administrat la instanţele fondului, aspecte care nu pot avea aptitudinea de a declanşa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este susţinut de veritabile critici de nelegalitate.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greşita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanţa de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Potrivit recurentei instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 3, art. 6, art. 8, art. 20, art. 22 şi art. 264 C. proc. civ. şi art. 11, art. 6 din CEDO şi art. 20 din Constituţia României, întrucât nu a stabilit în mod just cuantumul despăgubirilor acordate reclamanţilor prin raportare la situaţia de fapt existentă, nu a apreciat corect probele administrate şi nu a readministrat proba cu expertiză tehnică auto pentru a reţine culpa comună a reclamanţilor şi a conducătorului auto în producerea evenimentului rutier.

Înalta Curte constată că principiile fundamentale ale procesului civil şi regulile de admisibilitate şi apreciere a probelor, invocate de recurentă, reprezintă norme de procedură şi nu de drept substanţial încălcate sau aplicate greşit de instanţa de prim control judiciar, astfel că nu pot fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Totodată, se reţine că aceste critici vizează stabilirea situaţiei de fapt şi reaprecierea probelor, aspecte de netemeinicie ce nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului.

În continuare, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014 la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate reclamanţilor, în sensul că, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a condiţiilor în care s-a produs evenimentul rutier.

Cu toate că recurenta tinde să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. d) din Norma nr. 23/2014, susţinerile acesteia relevă, de fapt, nemulţumirea exprimată cu privire cuantumul daunelor morale acordate de către instanţa de apel ca urmare a evaluării pretins eronate a probelor administrate şi a situaţiei de fapt, aspecte care nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, întrucât vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului referitoare la cuantificarea despăgubirilor morale acordate în funcţie de jurisprudenţa publicată în materie nu pot face, de asemenea, obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere că prin criticile recurentei este exprimată, în esenţă, nemulţumirea acesteia faţă de cuantificarea despăgubirilor acordate reclamanţilor fără, însă, a fi relevate normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel, Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs a fost invocat fără a fi susţinut de veritabile critici de nelegalitate.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, astfel că se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pentru motivare necorespunzatoare, care de asemenea nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1963A din 6 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Întrucât recursul pârâtei a fost anulat, cererea acesteia privind întoarcerea executării silite formulată în temeiul art. 723 C. proc. civ. nu va mai fi analizată.

Referitor la cererea intimaţilor B., C., D. şi A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimaţilor privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului.

Anulează recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1963A din 6 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimaţii B., C., D. şi A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2023.