Conflict of jurisdiction over mandatory injunctions against insurance guarantee funds: civil versus administrative competence under Law no. 213/2015

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la 5 mai 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată transmisă acestuia la 18 octombrie 2021, privind suma de 1.671,32 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată, între altele, pe dispoziţiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La termenul de la 28 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1952 din aceeaşi dată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021 sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în situaţia în care refuzul administrativ al pârâtului Fondul De Garantare a Asiguraţilor de soluţionare a cererii de plată a reclamantei îmbracă forma tăcerii administraţiei, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la soluţionarea cererii de plată formulată de creditorul de asigurare. A mai reţinut că intenţia legiuitorului a fost aceea de a stabili competenţa de soluţionare a litigiilor care derivă din aplicarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, în favoarea instanţelor civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010 şi de a exclude competenţa instanţelor de contencios administrativ în ceea ce priveşte soluţionarea unor astfel de cereri, care au o natură civilă. Văzând şi prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) coroborate cu cele ale art. 123 C. proc. civ., Curtea de Apel a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti .

Prin sentinţa civilă nr. 1355 din 10 februarie 2023, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În esenţă, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi faţă de dispoziţiile art. 96 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 2 lit. f), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine curţii de apel prin aplicarea criteriului materiei în care sunt formulate pretenţiile deduse judecăţii. A mai reţinut că aplicarea normei de competenţă cuprinsă în art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 nu poate fi extinsă asupra tuturor cauzelor care implică Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în lipsa unei reglementări exprese în acest sens.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele învestite, respectiv Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu un litigiu având ca obiect obligaţie de a face întrucât prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la soluţionarea cererii de plată transmise la 20 octombrie 2021.

Pentru a determina competenţa materială de soluţionare a cauzei, faţă de obiectul acţiunii, instanţa supremă arată că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a asigurătorului, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de prezenta lege. Totodată, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

În raport de dispoziţiile Legii nr. 213/2015, nu există raţiune juridică care să justifice partajarea competenţelor instanţelor în raport de conduita emitentului actului atacat. Câtă vreme soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei emise potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015 revine instanţelor civile de la sediul Fondului, soluţionarea acţiunii având ca obiect obligarea Fondului la emiterea deciziei este tot de competenţa aceloraşi instanţe, chiar dacă legiuitorul nu a indicat expres această situaţie.

De altfel, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. IX din 20 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 28 iulie 2006, prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii, s-a stabilit că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică respectivă, iar premisele sunt identice cu cele din prezenta acţiune.

Mai mult decât atât, deşi, potrivit Legii nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată, se impune a se arăta că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Or, aşa cum s-a arătat, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 102/2021 de modificare a Legii nr. 213/2015, competenţa este determinată potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, inclusiv în situaţia acţiunii având ca obiect obligarea Fondului la emiterea deciziei, moment care îl precedă pe cel reglementat de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.