Jurisdictional conflict over annulment of scientific ethics council disciplinary sanctions: administrative litigation versus labor law competence.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 19 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologiei şi Inovării din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Hotărârii nr. 12 din 26 august 2021 şi a Raportului final nr. x din 26 august 2021, ambele emise de pârât, pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, şi art. 27 alin. (5) din Ordinul MEC nr. 5585 din 18 septembrie 2020 de modificare a anexei 1 la Ordinul MEC nr. 4655/2020 din Regulamentul de concurs, art. 5 şi art. 10 din Regulamentul Comisiei de Etică a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei (INFPLR).

La termenul de la 24 octombrie 2022, faţă de precizarea reclamanţilor în sensul că aceştia au calitatea de personal contractual, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a invocat excepţia necompetenţei materiale pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1825 din aceeaşi dată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În esenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 536 şi art. 382 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, şi având în vedere calitatea de personal contractual a reclamanţilor, precum şi faptul că prin actele a căror anulare se solicită, reclamanţii au fost sancţionaţi disciplinar, stabilirea competenţei se face în funcţie de dispoziţiile Codului muncii. A mai reţinut că sunt incidente prevederile art. 1, art. 231, art. 266 şi art. 269 din Legea nr. 53/2003 şi art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, potrivit cărora "conflictele de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal".

Prin sentinţa civilă nr. 121 din 17 ianuarie 2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucureşti – sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că legislaţia muncii priveşte numai conflictele de muncă născute între salariaţi şi angajatori, iar reclamanţii, deşi au statut de personal contractual, nu sunt angajaţii pârâtului Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologiei şi Inovării din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în contradictoriu cu care au formulat cererea de chemare în judecată. A mai reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi văzând obiectul acţiunii, natura litigiului este de contencios administrativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele, respectiv Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere material să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Pentru a stabili competenţa materială instanţele trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 95 şi urm. C. proc. civ. potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile, indiferent de obiectul sau calitatea părţilor, care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, iar curţile de apel judecă în primă instanţă cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, vor fi avute în vedere dispoziţiile legislaţiei speciale din domeniul dreptului muncii şi al contenciosului administrativ.

Înalta Curte reţine că instanţele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată prin care reclamanţii au solicitat anularea unor acte emise de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologiei şi Inovării, organism consultativ, fără personalitate juridică, din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

În cauză nu se contestă calitatea de personal contractual a reclamanţilor, instanţa supremă fiind chemată să stabilească dacă litigiul care îi opune pe reclamanţi pârâtului Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologiei şi Inovării din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării este un litigiu de dreptul muncii sau unul de contencios administrativ.

Art. 231 din Codul muncii statuează că: "Prin conflicte de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă." Faţă de obiectul acţiunii, respectiv anularea unor acte emise de o structură a unui minister, organ al administraţiei publice centrale, faţă de temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi având în vedere cadrul procesual stabilit de reclamanţi, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre un raport de dreptul muncii întrucât reclamanţii nu sunt salariaţii pârâtului Consiliul de Etică, ci ai INFPLR.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 lit. f)1 din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, Consiliul de Etică "emite hotărâri prin care se constată dacă a fost realizată o abatere de la normele de bună conduită; în cazurile în care au fost constatate abateri, hotărârile numesc persoana sau persoanele fizice vinovate de respectivele abateri şi stabilesc sancţiunile ce urmează a fi aplicate."

Din conţinutul Hotărârii nr. 12 din 26 august 2021, a cărei anulare se solicită, rezultă că sancţiunea de "avertisment" ce a fost stabilită de Consiliul de Etică "urmează a fi aplicată membrilor Comisiei de Etică (…)", hotărârea fiind comunicată către INFPLR pentru a fi adusă la îndeplinire. Legislaţia muncii ar fi putut fi aplicabilă în cazul în care reclamanţii ar fi contestat măsurile de sancţionare dispuse de angajatorul lor, INFPLR, în temeiul hotărârii Consiliului de etică.

Ca urmare, faţă de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care statuează că litigiile privind "actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.", instanţa supremă constată că litigiul se înscrie în materia contenciosului administrativ şi este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.