Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 846/2023 AI generated

Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Civil Section I for public procurement contract dispute

Case Number Decizia nr. 846/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the appeal be heard by the Ploiești Court of Appeal, Civil Section I, thereby upholding the procedural path established after the initial lower-court judgment in favor of the plaintiff. The dispute concerned a contractual claim for unpaid public procurement services between two professional entities, which had been adjudicated on the merits by the first-instance court; however, at the appellate level, Civil Section I declared itself incompetent due to functional specialization rules regarding professional parties, while Civil Section II, arguing that the appellate body must mirror the specialized composition of the first-instance court, declined competence and referred the matter to the supreme court. Relying on Articles 133(2) and 135(4) of the Code of Civil Procedure, as well as the binding precedents set by Decisions No. 18/2016 and No. 40/2020, the court held that the appellate instance must preserve the material and specialized jurisdiction of the trial court that rendered the final decision, mandating that the case proceed before the specialized civil section corresponding to the original forum.

Legislator headnote

AI generated

art. 236 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, art. 969 C. civ, art. 136 C. proc. civ, art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004; Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Civil Section I for public procurement contract dispute: În drept au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 34/2006, art. 236 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 şi art. 969 C. civ.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction public procurement contract Civil Procedure Code functional jurisdiction conflict rule procedural orders

Cited Legislation

AI generated
art. 236 alin. (4) din Legea nr. 98/2016
34/2006, art. 236 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 şi art.
art. 969 C. civ
98/2016 şi art. 969 C. civ.
art. 136 C. proc. civ
38/2018 şi văzând dispoziţiile art. 136 C. proc. civ., ale art.
art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004
(2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr.
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
40/2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că "Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la 24 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta U.A.T. Oraşul Titu a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 61.231 RON reprezentând contravaloare servicii conform contractului încheiat între părţi, precum şi plata accesoriilor contractuale aferente, calculate până la data plăţii integrale.

În drept au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 34/2006, art. 236 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 şi art. 969 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 195 din 26 ianuarie 2021, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 227 din 9 martie 2021, Tribunalul Dâmboviţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Răcari.

Prin sentinţa civilă nr. 609 din 11 mai 2012, Judecătoria Răcari a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Curţii de Apel Ploieşti în vederea soluţionării conflictului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2021.

Prin sentinţa nr. 18 C. civ. din 15 iunie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă sub nr. x/2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1054 din 19 mai 2022, Tribunalul Dâmboviţa – secţia I Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21.185,50 RON, reprezentând contravaloare servicii cu executare succesivă, conform art. 5.3 din contractul nr. x din 10 aprilie 2008, precum şi a penalităţilor calculate conform art. 5.4 din contract, de la data scadenţei fiecărei sume (astfel cum este menţionată în facturile emise) şi până la plata efectivă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. şi cu pârâta U.A.T. Oraşul Titu au formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă.

Prin încheierea din 8 decembrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti, invocată din oficiu, şi a declinat soluţionarea apelurilor declarate în favoarea secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Ploieşti.

În esenţă, Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă a reţinut că ambele părţi au calitatea de profesionist, iar obiectul dedus judecăţii reprezintă pretenţii derivând din executarea unui contract de achiziţii publice, încheiat între profesionişti, acţiunea fiind întemeiată pe instituţia răspunderii civile contractuale şi pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016. Faţă de cele stabilite prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 38/2018 şi văzând dispoziţiile art. 136 C. proc. civ., ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018), precum şi cele statuate prin Decizia nr. 17/2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, instanţa a constatat că este competentă să judece cauza secţia a II-a Civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă sub nr. x/2021*.

Prin încheierea din 15 februarie 2023, Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale, invocată de reclamantă, a declinat soluţionarea apelurilor în favoarea secţiei I Civilă a Curţii de Apel Ploieşti, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În esenţă, Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă a reţinut că prin sentinţa nr. 18 C. civ. din 15 iunie 2021 a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a Tribunalului Dâmboviţa. A mai reţinut cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 18/2016 în ceea ce priveşte competenţa materială procesuală şi specializată a instanţei învestită cu soluţionarea căii de atac, precum şi prin Decizia nr. 40/2020 în considerentele căreia instanţa supremă a statuat că în situaţia în care "la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză ce intră în competenţa de soluţionare a acestora trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzător, inclusiv în calea de atac." De vreme ce cauză a fost repartizată în fond secţiei I Civile a Tribunalului Dâmboviţa, şi anume unui complet specializat din cadrul acestei secţii, instanţa a apreciat că în calea de atac a apelului, cauza trebuie soluţionată de un complet având aceeaşi competenţă material procesuală şi specializată ca acela care a soluţionat cauza în primă instanţă, respectiv de către un complet specializat din cadrul secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele învestite, respectiv Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre aceste instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Nici una din instanţele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte reţine că prin sentinţa nr. 18 C. civ. din 15 iunie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Judecătoria Răcari şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa – secţia I Civilă.

Potrivit celor statuate de instanţa supremă cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii prin Decizia nr. 18/2016, în căile de atac se păstrează în mod corespunzător competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond. Această orientare a Înaltei Curţi a fost confirmată prin Decizia nr. 40/2020, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că "Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 94 - 97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă (...)".

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia I Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 aprilie 2023.