Competence conflict: Nature of salary-order issuance as administrative act versus labor dispute under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată 03 februarie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj, a solicitat în conformitate cu Anexa 5, Cap. VIII, Secţiunea a 2-a, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, art. 56 alin. (1) lit. d) şi o) din O.U.G. nr. 57/2019, art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, coroborate cu dispoziţiile prevăzute de art. 2, art. 7 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei de a emite un ordin de salarizare în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 14.12.2015 şi în continuare, şi după intrarea in vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 şi a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 şi ţinând seama, totodată, de vechimea în muncă şi în funcţia de execuţie a reclamantului;

- înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul.

Prin sentinţa civilă nr. 1224 din 14 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi teritorială exclusivă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

În motivare, instanţa a reţinut că prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, curtea reţine că litigiul dedus judecăţi se subsumează unui conflict de muncă, în accepţiunea prevederilor art. 266 din Codul Muncii, potrivit căruia jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.

În aceste condiţii, curtea a reţinut incidenţa prevederilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, deci şi cererile referitoare la executarea contractelor individuale de muncă.

2. Cauza a fost înregistrată la data de 1 august 2022 pe rolul Tribunalului Cluj– secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 2623 din 7 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Cluj– secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată de instanţă din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivare, tribunalul a reţinut că litigiul intră în sfera contenciosului administrativ, întrucât emiterea ordinului de salarizare nu echivalează cu plata drepturilor salariale, cu atât mai mult cu cât ordinul de salarizare se emite de către o altă entitate/instituţie decât cele care plătesc efectiv salariul reclamantului, în calitate de ordonator de credite.

În consecinţă, potrivit art. 7, art. 8 alin. (2) şi art. 37 din Legea nr. 153/2017 şi art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, tribunalul a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.

3. Dosarul a fost înregistrat la 28 noiembrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub acelaşi număr.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Cluj –– secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competenţă îl reprezintă stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată.

Din cererea de chemare în judecată rezultă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare cu înlăturarea plafonării instituite prin dispoziţiile art. 25 şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, fără însă a solicita şi plata drepturilor salariale.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că litigiul nu este un conflict de muncă întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a solicitat plata drepturilor salariale, iar, pe de altă parte, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 alin. (1) art. 8 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 şi art. 2, art. 7 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public" şi art. 8 alin. (1) "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

Având în vedere faptul că, anterior demarării litigiului, reclamantul a solicitat Ministerului Justiţiei emiterea unui nou ordin de salarizare cu respectarea cerinţelor prevăzute în acţiune, fără însă a primi vreun răspuns, Înalta Curte constată că în cauză este dedus judecăţii un litigiu având ca obiect cenzurarea unui act administrativ asimilat, constând în refuzul de emitere a unui ordin de salarizare potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, de competenţa instanţei de contencios administrativ.

În justificarea naturii juridice a litigiului dedus judecăţii sunt şi dispoziţiile art. 7, art. 8 alin. (2) şi art. 37 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora împotriva hotărârilor prin care au fost soluţionate contestaţiile privind modalitatea de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare a judecătorilor se poate face plângere la instanţa de contencios administrativ.

Înalta Curte reţine că practica judiciară invocată de curtea de apel nu este aplicabilă, întrucât în cauza pendinte nu s-a solicitat plata drepturilor salariale recunoscute, ci emiterea de către Ministerul Justiţiei a unui ordin de salarizare prin care să se stabilescă indemnizaţia de încadrare cu înlăturarea plafonării instituite asupra acesteia şi a sporurilor.

Totodată, la stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cauzelor dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ au stabilit două criterii şi anume, locul ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi cuantumul litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte obligarea unei autorităţi publice centrale, respectiv Ministerul Justiţiei, la emiterea ordinului de salarizare, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Totodată, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, din încheierea din 7 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti se constată că aceasta nu a fost invocată procedural, fiind declinată cauza în mod greşit la Tribunalul Cluj.

În consecinţă, Înalta Curte în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2023.